Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 420/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 420
Ședința publică de la 13 aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liliana Ciobanu
JUDECĂTORI: Liliana Ciobanu, Sorina Romașcanu Jănică Gioacăș
- - -
GREFIER - - -
La ordine a venit spre soluționare recursul civil declarat de reclamanții, și împotriva sentinței civile nr. 170/24.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind alte cereri de formulat și/sau excepții de invocat, constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului civil de față instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 170/2008, pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL BACĂU, sub incidența dispozițiilor OUG nr. 75/2008, au fost respinse excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerului Justiției.
S-a admis excepția prescripției pentru perioada anterioară datei de 14 aprilie 2005 și în consecință:
S-a respins ca prescrisă acțiunea pentru perioada anterioară datei de 14.04.2005.
S-a respins ca nefondată acțiunea pentru restul perioadei solicitate formulată de reclamanții -, și în contradictoriu cu Tribunalul Neamț, Curtea de APEL BACĂU, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
În motivarea sentinței instanța de fond a arătat că:
Prin cererea înregistrată sub nr- reclamanții -, și au chemat în judecată pârâții Curtea de APEL BACĂU, Tribunalul Neamț, Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru a fi obligați să-i remunereze pentru munca desfășurată cu aceleași drepturi salariale cu care este remunerată munca grefierilor de ședință, a grefierilor documentariști și grefierilor statisticieni și să fie obligați pârâții la plata drepturilor salariale de mai sus începând cu data de 11 ianuarie 2005 reactualizată la data executării și în continuare.
În motivarea acțiunii au aratat că prin decizia nr.71 din 14 februarie 2005 Curții de APEL BACĂUs -a dispus transformarea posturilor de arhivar-registrator în posturi de grefier-registrator/arhivă, începând cu data de 1 ianuarie 2005, iar art.70 din Legea 567/2004 nu face distincție între grefierii care participă la ședințele de judecată și cei care nu participă la ședințele de judecată.
Au apreciat reclamanții că ar exista o situație de discriminare, raportat la modul de salarizare între grefierii arhivari/registratori și grefierii de ședință, iar absolvenților de studii juridice superioare li se acordă drepturi salariale mai mici decât celor fără studii juridice superioare.
De asemenea au susținut reclamanții că există discriminare determinată și de volumul mare de muncă, întrucât la un volum de muncă mult mai mare și la atribuții mult mai numeroase, grefierii-arhivari primesc o remunerație mai mică decât grefierii documentariști și statisticieni.
Direcția Generală a Finanțelor Publice N pentru pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat prin întâmpinare excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât acest pârât nu trebuie confundat cu Statul Român, rolul său fiind de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite cu respectarea procedurii prevăzute de Legea 500/2002, neavând atribuții în angajarea și salarizarea reclamanților.
Pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât nu poate fi chemat în instanță în calitate de pârât, întrucât este o instituție abilitată și investită prin lege să aplice dispozițiile legislației în materie de nediscriminare pe teritoriul României, putând doar să-și prezinte poziția cu privire la o eventuală posibilă încălcare a legislației în materie de nediscriminare.
Pârâtul Ministerul Justiției a invocat prin întâmpinare excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât în raport de prevederile HG83/2005 acest minister este organ de specialitate al administrației publice centrale care asigură elaborarea, coordonarea și aplicarea strategiei și a programului de guvernare în vederea bunei funcționări a justiției ca serviciu public.
A mai invocat, de asemeni și excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile mai vechi de trei ani de la data introducerii acțiunii conform art.1,3 și 7 din Decretul 167/1958 și art.283 din Codul Muncii.
Examinând cauza sub aspectul excepțiilor invocate Curtea de Apel a reținut următoarele:
Referitor laexcepția lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâtulMinisterul Economiei și Finanțelors-a apreciat că nu este fondată urmând a fi respinsă întrucât conform art.19 din Legea 500/2002 atribuțiile acestui minister constau în pregătirea proiectelor de legi bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție, luarea măsurilor necesare pentru aplicarea politicii fiscale bugetare etc. Aceasta înseamnă că în acțiunea prin care se solicită obligarea pârâtei să asigure sumele necesare acordării despăgubirilor în cauză Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă.
De asemeni, conform art.1 din nr.OUG22/2002 aprobată prin Legea 188/2002 executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în baza titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Prin urmare, pentru plata drepturilor salariale este necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul Ministerului Justiției, pârâta având obligația să dispună toate măsurile necesare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetul propriu al Ministerului și al instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii(art.2 din Legea 500/2002).
Privitor laexcepția lipsei calității procesuale pasive a. s-a apreciat că nu este fondată urmând a fi respinsă, deoarece dispozițiile art.27 al.1 și 3 din nr.OG137/2000 permit persoanelor ce se consideră discriminate să se adreseze direct instanței de judecată cu o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării, necondiționat de sesizarea prealabilă a Consiliului cu citarea obligatorie a acestuia. Nefiind titular de pretenții în cauza de față, în absența altor cereri(de chemare în garanție, de intervenție principală sau accesorie)Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu poate avea decât calitatea de pârât.
Referitor laexcepția prescripției dreptuluila acțiune, invocată de pârâtul Ministerul Justiției instanța a apreciat că este fondată, urmând a fi admisă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Conform art.3 din decretul 167/1958 privindprescripția extinctivă, termenul prescripției este de 3 ani, dacă nu există alte prevederi legale derogatorii, iar conform art.283 al.1 lit.c Codul Muncii cererile formulate în materia conflictelor de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
În raport de data introducerii acțiunii 14 aprilie 2008 se va aprecia că pentru drepturile solicitate anterior datei de 14 aprilie 2005 dreptul material la acțiune este prescris.
Referitor laexcepția lipsei calității procesuale pasiveaMinisteruluiJustiției, aceasta nu poate fi reținută, întrucât potrivit dispozițiilor art. X din OUG83/2005 printre atribuțiile Ministerului Justiției se numără și cel de "a fundamenta și elabora proiectul bugetului de stat pentru activitatea proprie, a instituțiilor aflate sub autoritatea sa în calitate de ordonator principal de credite."
Pe fondul cauzei s-a apreciat că pentru restul perioadei solicitate acțiunea nu este fondată urmând a fi respinsă, pentru motivele ce se vor arăta în continuare:
Reclamanții îndeplinesc funcția de grefier arhivar respectiv reclamanta - din data de 1 februarie 2005, din data de 12 februarie 2007, din 10 martie 2006, din 7 decembrie 2004 până în 1 ianuarie 2006, iar din data de 26 februarie 2007,( conform adresei nr.2071/19A din 28 octombrie 2008 Tribunalului Neamț -fila 44 dosar C) -.
Aceștia și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile normative prevăzute de OG137/2000 republicată referitoare la existența unor fapte de discriminare în raport de alte categorii de grefieri respectiv grefierii de ședință, grefierii statisticieni și informaticieni.
În raport de acest aspect s-a reținut că prin Decizia nr.819 din 3 iulie 2008 Curtea Constituțională a constatat că prevederile art.1 al.2, art.2 și art.27 din nr.OG137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Această decizie este obligatorie pentru instanțe, situație în care discriminarea întemeiată pe dispozițiile legale constatate a fi neconstituționale, nu mai poate fi analizat de instanță.
Poate fi însă analizată situația de discriminare invocată de reclamanți în raport de normele europene în materie, respectiv art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind interzicerea discriminării principiului nediscriminării fiind înscris în toate tratatele și documentele internaționale de protecție a drepturilor omului.
În cauză reclamanții au invocat faptul că nu au primit drepturi salariale la nivelul celor acordate grefierilor de ședință, a grefierilor documentariști a grefierilor statisticieni considerând că au fost discriminați în raport de aceștia.
S-a apreciat însă, că în cauză nu poate fi vorba de existența unei discriminări între reclamanți care au calitatea de grefieri arhivari și celelalte categorii de grefieri invocat, deoarece situațiile în discuție trebuie să fie comparabile. Or, în cauză categoriile de salariați sunt diferite, desfășurând activitate în alte condiții, având atribuții diferite, nefiind în discuție situații similare sau măcar comparabile între reclamanți și celelalte categorii de grefieri.
Diferența de tratament aplicată, devine discriminare în sensul art.14 din Convenție numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoge și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Deși în motivarea acțiunii reclamanții au susținut că ar exista unele discriminări cu privire la modul de salarizare a grefierilor cu studii medii și a celor cu studii superioare, făcând referire și la volumul mai mare de muncă pe care l-ar presta în raport de celelalte categorii de grefier, cu privire la acest aspect instanța nu va analiza situația întrucât reclamanții au solicitat doar obligarea pârâților la drepturile salariale corespunzătoare funcției de grefier de ședință, documentarist și statistician.
Mai mult, unii reclamanți au solicitat acordarea drepturilor începând cu data de 1 ianuarie 2005 și în continuare, deși nu toată perioada au funcționat și au desfășurat activitate în această funcție.
În considerarea celor reținute anterior Curtea de Apel a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și a Ministerului d e Justiție și a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada anterioară datei de 14 aprilie 2005, respingând ca prescrisă acțiunea pentru această perioadă.
În baza art.62 din Hotărârea 387 din 22 septembrie 2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară a instanțelor judecătorești, a respins acțiunea pentru restul perioadei solicitat, ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe au promovat recurs reclamanții, care au criticat nelegalitatea hotărârii atacate prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 8,9 Cod procedură civilă.
Astfel, au invocat, în esență, recurenții:
- hotărârea a fost motivată sumar, cu analizarea mai mult a aspectelor privitoare la situația de discriminare însă nu și cu a fondului litigiului;
- instanța nu a analizat prevederile actelor normative specifice, respectiv Legea nr. 567/2004, OUG nr. 8/2007, conform cărora singurele diferențe instituite de lege sunt cele referitoare la coeficienții de multiplicare prevăzuți în anexa 1 actului normativ.
- prin raportare la un precedent judiciar, au apreciat că instanța de fond a încălcat principiul egalității de tratament în salarizare pentru persoane aflate în situații identice cu restul grefierilor cu studii medii;
- au fost încălcate dispozițiile art. 2 al.3 din OUG nr. 137/2000, republicată, art. 6, 269 Codul Muncii, Declarația Universală a Drepturilor Omului ( art. 2 pct. 1, art. 23, art. 29 pct. 2 ), Convenția nr. III privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța reține următoarele:
Prin acțiunea introductivă recurenții-reclamanți, grefieri-arhivari în cadrul Judecătoriei Bicaz, județul N, invocă, în esență, discriminarea lor sub aspectul salarizării în raport de modul de salarizare a grefierilor de ședință, statisticieni, informaticieni cu studii medii, respectiv, cu studii superioare, și de volumul mare și complex al activității pe care o desfășoară.
În argumentarea acțiunii, respectiv a recursului, recurenții-reclamanți s-au prevalat de dispozițiile OUG nr. 137/2000, republicată, ale Codului Muncii și o serie de dispoziții normative înserate în Convenții internaționale ratificate de Statul Român, referitoare la interzicerea discriminării în materia salarizării.
În considerarea dispozițiilor temeiului juridic invocat, OUG nr. 137/2000, republicată, se reține că prin mai multe deciziii, 819-821 /2008, Curtea Constituțională a statuat că, prevederile art. 1 alin.2, art. 2, art. 27 din OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Fiind general obligatorii, în mod corect, prima instanță a făcut trimitere în motivarea hotărârii la deciziile Curții Constituționale, prin care se constată neconstituționalitatea textelor normative ale OUG nr. 137/2000, invocate în susținerea acțiunii.
Referitor la motivul de recurs privind nerespectare dispozițiilor Codului muncii și a convențiilor internaționale ratificate de Statul Român, privind interzicerea discriminării în materia salarizării pentru muncă egală, se apreciază că și acesta este nefondat.
Astfel, este de reținut că, în jurisprudența CEDO s-a apreciat, în interpretarea art. 14 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificate rezonabilă și obiectivă.
Pentru a se reține o încălcare a art. 14 din CEDO este necesar a se stabili că persoane plasate în situații analoage sau comparabile în materie beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu are o justificare obiectivă sau rezonabilă. Totodată, s-a statuat în jurisprudența Curții că statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic aplicate.
Dreptul de a nu fi discriminat, garantat de convenție, este încălcat atunci când statul tratează în mod diferit persoane aflate în situații analoage, fără a oferi justificări obiective și rezonabile, precum și atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective și rezonabile persoane aflate în situații diferite, incomparabile.
Ori, în contextul în care, potrivit normelor specifice de organizare și funcționare, atribuțiile de serviciu ale recurenților-reclamanți sunt total diferite de cele ale categoriei socio-profesionale în raport de care s-a invocat discriminarea, în mod corect, instanța de fond a reținut că, nefiind vorba de situații profesionale analoage sau comparabile, dispozițiile art. 14 din CEDO și ale celor înserate în convențiile internaționale invocate ca temei juridic al acțiunii, nu sunt aplicabile în speță.
Având în vedere cele anterior arătate, apreciind că în cauză nu se impune modificarea hotărârii atacate, instanța, în temeiul art. 3121Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul civil declarat de reclamanții, și împotriva sentinței civile nr. 170/24.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr- ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
red.sent. /
red.dec.
tehnored./2 ex.
13.05.2009
Președinte:Liliana CiobanuJudecători:Liliana Ciobanu, Sorina Romașcanu Jănică Gioacăș
