Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 521/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 521
Ședința publică de la 11 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Grosu Valerica Niculina JUDECĂTOR 2: Viziteu Camelia
- - - - JUDECĂTOR 3: Pîrjol
- - - - - JUDECĂTOR
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi la ordine s-a luat în examinare recursul civil promovat de recurenții-reclamanți, -, împotriva sentinței civile nr. 109 din 22 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul asupra cauzei de către grefier, după care:
Nefiind alte cereri și/sau excepții de formulat, și văzând că în cauză recurenții au solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
DELIBERÂND
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.109/2008, pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr- au fost respinse ca nefondate, excepțiile privind calitatea procesuală pasivă a și cea privind competența materială a instanței și a fost admisă excepția privind prescripția dreptului la acțiune și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții, și, ca fiind prescrisă.
În considerentele hotărârii, instanța de fond a reținut a reținut următoarele:
Prin acțiunea formulată reclamanții, au chemat în judecată pe pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, Parchetul Național Anticorupție, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru a fi obligați să le plătească sporul de vechime în muncă corespunzător fiecăruia, pentru perioada 01.10.2000-01.03.2003, sume actualizate la data plății efective cu indicele de inflație.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că, sporul de vechime în muncă a fost prevăzut de art.12 din Legea nr.52/1991 privind salarizarea personalului din organele puterii judecătorești, iar după abrogarea acesteia, de art.31 din Legea nr.50/1996, având același obiect de reglementare. Acest drept s-a aplicat până la apariția nr.OG83/2000 care a completat art.33 din Legea nr.50/1996 prin introducerea unui nou aliniat - aliniatul 3 - care stabilea că dispozițiile referitoare la sporul de vechime în muncă nu se aplică magistraților.
OG nr.83/2000 nu a mai prevăzut acest drept pentru magistrați, dar nici nu l-a abrogat în mod expres. Aceeași situație se regăsește și în dispozițiile nr.OUG177/2002.
Se consideră de către reclamanți că stabilirea indemnizației lunare ca unică formă de remunerare a magistraților, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare, nu înlătură beneficiul sporului de vechime în muncă, care este un drept cu caracter general. Acest drept salarial, de natură personală, este determinat de activitatea desfășurată în muncă indiferent de funcția ocupată, cu condiția să fie acordat printr-o dispoziție legală iar beneficiarul să îndeplinească cerințele prevăzute în aceasta.
De altfel, acest punct de vedere a fost însușit integral de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.XXXVI din 7.05.2007, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, hotărâre care, conform prevederilor art.329 alin.3 Cod procedură civilă, este obligatorie pentru instanțe.
În considerentele acestei decizii s-a reținut că dispozițiile din nr.OG83/2000, prin care nu a mai fost prevăzut sporul de vechime în muncă pentru magistrați, ci numai pentru personalul auxiliar, nu poate avea relevanță câtă vreme dispoziția de la art.31 (devenit art.33) din Legea nr.50/1996 nu poate fi considerată abrogată expres și nici implicit prin art.1 sau art.9 alin.ultim din acea ordonanță, pentru că nu constituie o prevedere contrară, ci una complementară.
S-a mai arătat că, în raport cu dispozițiile art.137 alin.1 din Codul muncii anterior, care erau aplicabile cu titlu de drept comun și raporturilor juridice ce nu erau întemeiate pe un contract individual de muncă, activitatea prestată cu caracter de continuitate de reclamanți, îi îndreptățește să beneficieze de sporul de vechime.
Apreciază reclamanții că, în raport de dispozițiile Deciziei nr.XXXVI din 7.05.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care reprezintă temeiul legal al acțiunii de față, sunt îndreptățiți să solicite recunoașterea sporului de vechime în muncă și plata drepturilor bănești corespunzătoare pentru întreaga perioadă indicată, inclusiv pentru lunile ianuarie-februarie 2003 întrucât, prin decizia instanței supreme au fost repuși în termenul de a pretinde recunoașterea acestui drept.
Prin întâmpinarea depusă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, drepturi care nu se încadrează în termenul de 3 ani, calculat de la data introducerii acțiunii și excepția necompetenței materiale a instanței, întemeiată pe art.27 alin.1 din nr.OG137/2000, susținându-se că soluționarea cauzei aparține Judecătoriei Bacău, ca instanță cu plenitudine de jurisdicție în materie civilă.
În întâmpinarea formulată, Direcția Națională Anticorupție a solicitat respingerea acțiunii ca prescrise și a chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.
în garanție a fost formulată și de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat respingerea acțiunii, invocând lipsa calității procesuale pasive. Pe fond a susținut că acțiunea este neîntemeiată.
Curtea a reținut că este competentă material să soluționeze cauza, deoarece conform art.27 alin.1 din nr.OG137/2000, reclamanții, ca persoane discriminate, au dreptul să pretindă despăgubiri, potrivit dreptului comun. Având în vedere că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care sunt încadrate în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii. În acest sens sunt și dispozițiile imperative ale art.1 alin.2 și art.295 alin.1 Codul muncii precum și ale art.5 care interzic discriminările în raporturile de muncă.
Cât privește calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor s-a reținut că potrivit Legii nr.500/2002 și a nr.HG208/2005 și a nr.HG386/2007 Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează activitățile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul pârâtului este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea, calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.1 din nr.OG22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002 potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
S-a apreciat însă că în cauză a intervenit prescripția dreptului material la acțiune, discriminarea fiind raportată la momentul nașterii dreptului invocat de reclamanți care nu se confundă cu data pronunțării deciziei în interesul legii, cum greșit se susține.
Decizia nu naște drepturi la acțiune, ci unifică practica neunitară a instanțelor referitoare la acțiunile deduse judecății, astfel că în temeiul art.166 alin.1 Codul muncii se va constata stins prin prescripție dreptul reclamanților la acțiune.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții.
au susținut că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală deoarece termenul de prescripție a început să curgă din momentul pronunțării deciziei XXXVI din 7.05.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, și nu de la intrarea în vigoare a OG nr.83/2000.
Potrivit dispozițiilor Decretului 167/1958, arată recurenții, prescripția extintivă începe să curgă la data nașterii dreptului material la acțiune.
teoretic se susține, dreptul la acțiune s-a născut la data publicării în a OG nr.83/2000, însă unul din principiile fundamentale ale statului de drept este conformarea tuturor subiectelor de drept normei juridice, legea fiind instrumentul prin care se creează starea de legalitate.
Se arată de recurenți că OG 83/2000 nu este accesibilă și previzibilă pentru ca subiectul de drept să își poată conforma conduita, astfel încât să evite consecințele nerespectării ei, adică să introducă orice cerere de reclamare a drepturilor sale în termenul general de prescripție.
Recursul formulat de reclamanți a fost înregistrat pe rolul ÎCCJ la data de 23.12.2008 și trimis la această instanță spre competentă soluționare la 16.03.2009, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr.104 din 20 ianuarie 2009 prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor a dispozițiilor art. I și II din OUG 75/2008.
Intimatul Direcția Națională Anticorupție, a depus întâmpinare la recursul reclamanților prin care a invocat excepția necompetenței materiale a curții de a soluționa recursul.
La rândul său Parchetul de pe lângă ÎCCJ a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Curtea examinând hotărârea recurată în raport de motivele invocate, de susținerile și apărările părților, precum și din oficiu, constată recursul nefondat.
Așa după cum este cunoscut, prescripția extintivă, constituie un mijloc de stingere a dreptului la acțiune în sens material, prin neexercitarea acestui drept în intervalul de timp stabilit de lege, făcând ca titularul unui drept subiectiv, care a rămas inactiv un anumit timp să-și piardă ocrotirea dreptului respectiv pe calea acțiunii în justiție.
Prescripția extintivă, asigură totodată stabilitatea și certitudinea raporturilor juridice, securitatea circuitului civil, și în consecință constituie o excepție absolută.
Termenul de prescripție, începe să curgă de la nașterea dreptului la acțiune iar în cazul de față acest termen curge de la data intrării în vigoare a OUG 83/2000.
Lipsa de accesibilitate și previzibilitate așa cum susțin, recurenții, a acestui act normativ nu pot constitui motive care să justifice derogări de la termenul de prescripție pentru că inclusiv aceste critici la adresa actului normativ pot fi ridicate și examinate înăuntrul termenului de prescripție.
Pentru aceste considerente, curtea care este competentă material a soluționa recursul, în temeiul dispozițiilor generale de reglementare a competenței materiale, respectiv ale art.3 pct.3 Cod procedură civilă, va respinge recursul reclamanților ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul civil promovat de recurenții-reclamanți, -, împotriva sentinței civile nr. 109 din 22 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi,11.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
red.sent.- /
red.dec.rec.-
tehnored.BC/ 2 ex/ 04.06.2009
Președinte:Grosu Valerica NiculinaJudecători:Grosu Valerica Niculina, Viziteu Camelia, Pîrjol
