Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 523/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 523
Ședința publică de la 11 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Grosu Valerica Niculina JUDECĂTOR 2: Viziteu Camelia
- - - - JUDECĂTOR 3: Pîrjol
- - - - - JUDECĂTOR
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi la ordine s-au luat în examinare recursurile civile promovate de recurenții-pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.369 din 11 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul asupra cauzei de către grefier, după care:
Nefiind alte cereri și/sau excepții de formulat, și văzând că în cauză recurenții au solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare pe excepția prescripției extintive și pe fond.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
DELIBERÂND
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub nr-007 din 01 octombrie 2007, reclamanții:, -, a, - - grefieri, a, - grefieri arhivari, și - conducători de carte funciară, toți cu domiciliul ales la Judecătoria Bicaz, cu sediul în,-, județul N, au chemat în judecată civilă pe pârâții Ministerul Justiției cu sediul în B,-, sector 5, Curtea de APEL BACĂU, cu sediul în B,-, Tribunalul Neamț cu sediul în N,-, jud. N, Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B,-, sector 5 și Consiliul Superior al Magistraturii, cu sediul în B,- B, sector 6, solicitând obligarea acestora la plata actualizată, în favoarea fiecărui reclamant, sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară, pentru perioada 01 aprilie 2004 - 01 februarie 2007 și sporului de ședință, în procent de 3% din salariul de bază brut, pentru fiecare ședință, pentru aceeași perioadă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au invocat prevederile art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, prin care se prevede dreptul magistraților și al personalului auxiliar de specialitate de a beneficia de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, precum și ale art.19 alin.2 raportat la art.9 din același act normativ, potrivit cărora grefierii beneficiază de indemnizația de ședință de 3% din salariul de bază brut pentru fiecare ședință de judecată, acordată și magistraților, în condițiile legii. Arată reclamanții că, deși prin OUG nr.177/2002 fost abrogat acest spor, nemaifiind prevăzut în noua lege de salarizare magistraților, pentru personalul auxiliar de specialitate au rămas în vigoare prevederile Legii nr.50/1996, până la intrarea în vigoare OG nr.8/2007. Reclamanții mai arată că, sporul salarial solicitat fost acordat motivat de condițiile în care personalul din justiție își desfășoară activitatea, condiții caracterizate ca fiind factori de risc și suprasolicitare neuropsihică.
În dovedirea susținerilor, reclamanții au depus la dosar extras din Legea nr.50/1996 și copie de pe un certificat privind soluția pronunțată în ds. Nr- ( 5-6). De asemenea, reclamanții au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Pârâtul, Consiliul Superior al Magistraturii, formulat, întâmpinare prin care invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că, raportat la dispozițiile art.58, 59, 62 și ale art.63 din Legea nr.317/2004, rep. și modificată, reclamanții nu figurează în aparatul propriu al acestei instituții și în consecință, consiliul nu are niciun fel de atribuții privind stabilirea drepturilor salariale ale persoanelor angajate în cadrul instanțelor judecătorești, aceste atribuții revenind ministrului justiției, în calitate de ordonator principal de credite. Excepția invocată fost unită cu fondul cauzei.
La data de 29 octombrie 2007, reclamanții și-au modificat acțiunea, solicitând obligarea pârâților la recunoașterea și plata, în cuantum actualizat cu indicele de inflație calculat de la data nașterii drepturilor și până la data executării prezentei hotărâri judecătorești, în favoarea fiecărui reclamant, sporului de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, începând cu luna iunie 2004 și pe viitor, precum și obligarea pârâtului Tribunalului Neamț la efectuarea mențiunilor corespunzătoare acordării acestui spor, în carnetul de muncă al fiecărui reclamant.
Pârâtul, Ministerul Justiției, formulat, de asemenea, întâmpinare, prin care solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, arătând că art.47 din Legea nr.50/1996 fost abrogat prin art. pct.42 din OG nr.83/2000, total și explicit și că, scopul modificării legislației nu fost diminuarea drepturilor salariale, ci, dimpotrivă, creșterea acestora, însă în cadrul unui nou sistem de salarizare bazat pe principii noi, prin includerea sporului de risc și suprasolicitare psihică și altor sporuri salariale în indemnizația unică acordată reclamanților în acel moment.
De asemenea, același pârât, arătat că art.9 și alin.2 al art.19 din Legea nr.50/1996 fost abrogat prin OG nr.83/2000, astfel încât nu există temei legal pentru acordarea sporului de ședință de 3% pentru personalul auxiliar.
Pârâtul, Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală Finanțelor Publice N, formulat, întâmpinare prin care invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că, nu trebuie confundat cu Statul Român și cu bugetul de stat, rolul său constând în a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite și ale proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată în Legea finanțelor publice; că, ministrul finanțelor publice este ordonator principal de credite așa cum este și ministrul justiției, neputând fi obligat la plata drepturilor cuvenite salariaților altor instituții și că, atribuții în angajarea și salarizarea reclamanților aparțin Ministerului Justiției, instituție cu care aceștia au raport de muncă; că, între MFP și Ministerul Justiției nu există nici obligație de garanție și că, acesta din urmă, fiind ordonator principal de credite, trebuie să dispună toate măsurile necesare pentru asigurarea în bugetele proprii ale instituțiilor subordonate creditelor bugetare pentru efectuarea plății stabilite prin titluri executorii. Excepția invocată fost unită cu fondul cauzei.
Același pârât, solicitat suspendarea judecării cauzei până la soluționarea cererii de strămutare, în temeiul dispozițiilor art.244 pct.1 Cod procedură civilă.
În apărare pârâtul, depus la dosar cerere de strămutare a cauzei și un certificat de grefă emis de Înalta Curte de Casație și Justiție ( 41 - 44, 75).
Pe parcursul judecății cauzei, intervenienții, și au formulat cerere de intervenție în interes propriu în dosar, prin care au solicitat obligarea pârâților, în solidar, la plata actualizată, în favoarea fiecărui intervenient, sporului de risc și solicitare neuropsihică, în procent de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru perioada 01.04.2004 -01.02.2007, pentru intervenienta, pentru perioada 01.03.2006 -01.02.2007, pentru intervenienții și și pentru perioada 01.04.2004 - 01.02.2007, pentru motivele invocate de reclamanți prin cererea de chemare în judecată.
Față de cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienți, pârâtul, Ministerul Justiției, formulat întâmpinare, prin care solicitat respingerea cererii, ca nefiind admisibilă în principiu, arătând că, în speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.49 din proc.civ, iar pe fond, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, pentru argumentele invocate în întâmpinările depuse la dosar față de acțiunea reclamanților.
Excepția invocată de pârâtul Ministerul Justiției au fost respinsă, motivat, la termenele de judecată din 14.12.2007 și 29.02.2008 și în consecință, cererile de intervenție formulată de intervenienți au fost admise în principiu.
În data de 21 martie 2008, reclamații și intervenienții și-au completat acțiunea arătând că înțeles să se judece și în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B, p-ța - - nr.1-3, sector 1, solicitând constatarea discriminării cauzată de prevederile art.8, raportat la dispozițiile art.1 pct.42 din OG nr.83/2000 și ale art.1 alin.2 lit. pct. și ale art.27 din OG nr.137/2000, rep. anularea situației create prin discriminare și restabilirea situației anterioare prin acordarea despăgubirilor reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar, începând cu data de 01 octombrie 2000, la zi și pentru viitor și nu doar începând cu 01.10.2004, în cuantum actualizat cu indicele de inflație de la data executării efective.
În motivare, reclamanții și intervenienții au adus precizări referitoare la temeiul juridic al acțiunii, arătând că, abrogarea dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 prin OG Nr.83/2000, condus la discriminarea directă personalului auxiliar, în raport cu alte categorii de salariați, retribuiți în baza aceleași prevederi legale, respectiv Legea nr.50/1996, încălcându-se astfel principiul consacrat la art.6 alin.2 din Codul Muncii.
În dovedirea susținerilor, reclamanții și intervenienții au invocat practica Curții Constituționale și Curții Europene Drepturilor Omului și au depus la dosar serie de înscrisuri ( 170-192).
Prin notele de ședință formulate pentru termenul de judecată din 09 mai 2008, pârâtul, Ministerul Justiției, solicitat respingerea cererii reclamanților și intervenienților privind introducerea în cauză pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și de modificare acțiunii principale și cererii de intervenție, ca fiind introdusă peste termenul de art.132 alin.1 proc.civ, excepția invocată, fiind respinsă, motivat prin încheierea de ședință din 06 iunie 2008.
Pârâtul, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, formulat, de asemenea, întâmpinare, prin care invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că, în conformitate cu dispozițiile art.16-20 din OG nr.137/2000, nu poate fi chemat în judecată în calitate de pârât întrucât este instituție abilitat și investită prin lege doar cu aplicarea dispozițiilor legislației în materie de nediscriminare. Excepția invocată de pârât fost unită cu fondul cauzei.
Prin sentința civilă nr.369/C/11.06.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț, s-au dispus următoarele:
S-a respins ca nefondată excepția privind lipsa calității procesuale pasive invocată de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii și în consecință respinge acțiunea față de acesta.
S-a admis în parte acțiunea completată formulată de reclamanții, -, - a, -, a, și și, în totalitate, cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BACĂU, Tribunalul Neamț, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și în consecință:
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BACĂU și Tribunalul Neamț să plătească reclamanților și intervenienților sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară, începând cu data de 01.10.2000, la zi și în viitor, corespunzător perioadei efectiv lucrate de fiecare dintre reclamanți și intervenienți, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
Au fost obligați pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce și să includă în bugetul pârâtului Ministerul Justiției sumele necesare efectuării plăților drepturilor salariale acordate reclamanților și intervenienților prin prezenta hotărâre.
A fost obligat pârâtul Tribunalul Neamț să efectueze mențiunile privind acordarea acestui spor în carnetul de muncă al fiecărui reclamant și intervenient.
S-a respins capătul de cerere formulat de reclamanți în contradictoriu cu aceiași pârâți privind plata sporului de ședință în procent de 3% din salariul de bază brut pentru fiecare ședință, pentru perioada 01.04.2004-01.02.2007, precum și capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondate.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut următoarele:
Potrivit art.1 din OUG22/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Totodată, importante sunt atribuțiile conferite Ministerului Finanțelor Publice prin art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, în sensul coordonării acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar; și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
În lumina acestor atribuții, nu pot fi invocate doar competențele ordonatorului principal de credite, respectiv, Ministerul Justiției, pentru a ignora răspunderea legală ce îi revine Ministerului Economiei și Finanțelor pretinzând astfel lipsa calității sale procesuale pasive în prezenta cauză.
De asemenea, față de excepția lipsei calității procesuale pasive pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, tribunalul a respins-o cu motivarea că, potrivit dispozițiilor art.27 alin.3 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, judecarea cauzei în care se invocă discriminarea are loc cu citarea obligatorie a Consiliului; citarea acestuia în cauză în calitate de pârât se datorează programului informatizat ECRIS al instanțelor de judecată, care impune atribuirea unei calități în proces, nefiind posibilă citarea doar cu titlu generic de parte, respectiv de participant.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii instanța a constatat că este fiind admisă, ca atare, motivat de faptul că această instituție nu are niciun fel de atribuții în ceea ce privește stabilirea drepturilor salariale ale persoanelor angajate în cadrul instanțelor judecătorești, potrivit dispozițiilor art.131 alin.2 din Legea nr.304/2004, rep. bugetul curților de apel, al tribunalelor și al judecătoriilor fiind gestionat de Ministerul Justiției.
În consecință, acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii fost respinsă, pentru lipsa calității procesuale acestuia.
Pe fond, analizând probatoriul administrat în dosar, instanța a constatat că acțiunea reclamanților, astfel cum fost completată, este întemeiată, în parte, iar cererea de intervenție în interes propriu, așa cum fost modificată, este întemeiată, în totalitate, pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
Reclamanții și intervenienții fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul Judecătoriei Bicaz, fiind salarizați potrivit Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Prin cererea de față, reclamanții și intervenienții au arătat că, dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, prevedeau că "Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
De asemenea, instanța a reținut că, potrivit art. 107 alin. 3 din Constituția României anterior modificării, "Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și în condițiile prevăzute de aceasta". Ori, prin art. 1 pct. Q 1 din Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la"Modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată", însă prin nr.OG 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale acestei legi. Aceasta în condițiile în care art. 55 alin. 1 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative"Modificarea unui act normativ constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și în redarea lor într-o nouă formulare"potrivit art. 56 alin. 1 din lege"Completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente",iar potrivit art. 60 alin. 1 din lege abrogarea constă în lipsirea de eficiență juridică, totală sau parțială, a unor prevederi cuprinse într-un act normativ, care sunt contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior.
Din dispozițiile citate ale Legii nr. 24/2000 reiese că modificarea, completarea și abrogarea actelor normative constituie evenimente legislative distincte și din acest motiv prevederile constituționale ale art. 107 alin. 3 impun ca legea specială de abilitare să prevadă limitele șicondițiilede învestire a Guvernului de a emite ordonanțe. Este de remarcat, în acest context, că acolo unde Parlamentul a intenționat să acorde executivului posibilitatea abrogării unor texte de lege, a prevăzut în mod expres aceasta în legea de abilitare. Astfel, prin art. 1 pct. Q 3 din Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită o ordonanță pentru"Abrogarea art. 2 alin. (3) pct. B lit. d) din Decretul nr. 247/1977 "
Față de cele reținute mai sus, reiese că abrogarea art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 s-a făcut cu încălcarea atât a prevederilor Legii de abilitare nr. 125/2000, cât și a celor ale art. 107 alin. 3 din Constituția României anterior modificării.
Mai mult, instanța a reținut că potrivit art. 2 alin. 1 din actul normativ menționat mai sus, ordonanțele emise potrivit art. 1 trebuiau depuse atât la Camera Deputaților cât și la, în vederea aprobării, până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2000,sub sancțiunea încetării efectelor acestora.Ori, deși sesiunea parlamentară de toamnă a început la data de 04.09.2000, așa cum reiese din portalul Parlamentului României, nr.OG 83/2000 a fost depusă în termen numai la, respectiv la 01.09.2000 sub nr. E/260, la Camera Deputaților fiind înregistrată sub nr. PL/123 abia pe 28.02.2001, cu mult peste termenul imperativ prevăzut mai sus.
Tot astfel, instanța a reținut că la data stabilirii sporului de 50% în favoarea reclamanților și intervenienților prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată, legiuitorul a considerat că aceștia își desfășoară activitatea în condiții deosebite, caracterizate prin risc profesional și suprasolicitare neuropsihică, care subzistă și în prezent. Acordarea acestui spor s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 41 alin. 2 din Constituția României ce prevăd că salariații au dreptul la măsuri de protecție socială, între altele, și pentru prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale.
Deși art. 53 din Legea fundamentală stabilește în mod limitativ condițiile în care exercițiul unui drept poate fi restrâns, respectiv printr-o măsură proporțională cu situația care a determinat-o, aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului respectiv, prin adoptarea nr.OG 83/2000 legiuitorul a procedat la abrogarea dreptului recunoscut anterior reclamanților, concomitent cu acordarea lui în favoarea controlorilor financiari, fără nici o fundamentare a acestor măsuri.
De asemenea, abrogarea acestui spor contravine dispozițiilor de mai sus în condițiile în care, după recunoașterea lui în favoarea reclamanților și intervenienților prin nr.OG 56/1997, acesta făcea parte deja din categoria drepturilor câștigate, definite de doctrinarii clasici ca fiind drepturile intrate definitiv în patrimoniul unor persoane, ce nu mai pot fi retrase în nici un mod.
Discriminarea reclamanților și intervenienților în raport de controlorii financiari, dar și față de alte categorii profesionale pentru care acest spor a fost recunoscut fie înaintea adoptării nr.OG 56/1997, fie ulterior intrării în vigoare a nr.OG 83/2000 - respectiv pentru personalul AVAS prin nr.OG 65/1999, pentru personalul didactic prin Legea nr. 128/1997, pentru personalul contractual din unitățile sanitare publice prin nr.OUG 115/2004, pentru personalul CNSAS prin nr.OG 9/2001, pentru bibliotecari prin Legea nr. 334/2002 modificată - nu a fost rezonabilă și obiectivă. Reclamanții, intervenienții și controlorii financiari se aflau, la data adoptării nr.OG 83/2000, sub incidența aceleiași legi de salarizare - respectiv Legea nr. 50/1996 - întrucât ambele categorii profesionale - precum și celelalte enumerate mai sus - necesită studii de specialitate, experiență, responsabilitate profesională specifică echivalentă, precum și un risc identic în exercitarea sarcinilor de serviciu.
Pe de altă parte, ar fi absurd să se considere că activitatea bibliotecarilor ar prezenta un risc sporit comparativ cu cea a reclamanților și intervenienților. Analiza actelor normative enumerate mai sus conduce la concluzia că legiuitorul a acordat sporul de risc și de suprasolicitare neuropsihică ori de câte ori a considerat că o categorie profesională bugetară este supusă acestuia.
Se mai reține că, prin Decizia nr. 1/08.02.1994 Curtea Constituțională a stabilit că tratamentul diferit"nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice."Faptul că aceeași instanță de contencios constituțional a stabilit că opțiunea liberă a legiuitorului vizează numai diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar conduce la concluzia că referirea nu poate fi extinsă la sporuri și alte drepturi salariale.
reclamanților și intervenienților, fără nici un argument, sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică recunoscut de art. 47 din Legea nr. 50/1996 concomitent cu acordarea lui unei alte categorii profesionale aflată în situații analoage, s-a produs o încălcare a dispozițiilor art. 16 alin. 1 și 2 din Constituție și art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, potrivit cărora reprezintă o încălcare a principiului egalității în fața legii "orice diferență de tratament săvârșită de stat între indivizi aflați în situații analoage, fără o justificare obiectivă și rezonabilă".
Instanța apreciat că prevederile art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 încalcă dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, deoarece în jurisprudența noțiunea de "bunuri" nu se limitează numai la proprietatea asupra unor bunuri corporale; anumite alte drepturi și interese care constituie active pot fi considerate drepturi de proprietate și deci "bunuri", în înțelesul Convenției.
Pe de altă parte, instanța a apreciat că deși scopul urmărit prin adoptarea nr.OG 83/2000 a fost unul legitim - respectiv îmbunătățirea continuă a sistemului de retribuire a magistraților - prin faptul privării lor de dreptul de a beneficia de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică se constată că metoda de atingere a acestuia nu a fost una adecvată, neexistând o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.
Au fost încălcate astfel prevederile art. 1 alin. 2 lit. e pct. (i) din OG137/2000 republicată privitoare la"dreptul la muncă la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoarela o remunerație echitabilă și satisfăcătoare",situație în care reclamanții sunt pe deplin îndreptățiți să beneficieze de prevederile art. 27 din același act normativ.
Pentru considerentele ce preced cererea reclamanților și intervenienților, privind plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară, a fost admisă, corespunzător activității desfășurate de către aceștia începând cu data de 01.10.2000, la zi și pentru viitor.
Plata despăgubirilor cuvenite reclamanților și intervenienților se va face în funcție de indicele de inflație, conform art. 1084. civ. și nu potrivit art. 1088. civ. care reglementează dobânda legală. Acest aspect trebuie interpretat nu ca o sancțiune, ci ca o echilibrare a valorii pe care reclamanții sunt îndreptățiți să o pretindă pentru repararea pierderii suferite. puterii de cumpărare a sumelor datorate cu titlu de despăgubiri nu se poate înlătura decât prin actualizarea lor cu indicele de inflație, care spre deosebire de dobânda legală - ce se datorează de la data introducerea cererii de chemare în judecată - este aplicabilă pentru întreaga perioadă în care sumele datorate nu au fost achitate.
A fost bligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce și să includă în bugetul pârâtului Ministerul Justiției sumele necesare efectuării plăților drepturilor salariale acordate reclamanților prin prezenta hotărâre.
De asemenea, instanța, în temeiul art. 1 și 3 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, a obligat pârâtul Tribunalul Neamț să efectueze mențiunile privind acordarea acestui spor în carnetul de muncă al fiecărui reclamant și intervenient.
Însă, în ceea ce privește capătul de cerere formulat de reclamanți în contradictoriu cu aceeași pârâți, privind plata sporului de ședință, în procent de 3% din salariul de bază brut, pentru fiecare ședință, în perioada 01.04.2004 - 01.02.2007, instanța a constatat că este nefondat, în condițiile în care pentru perioada dedusă judecății nu există temei legal pentru acordarea acestui spor salarial, instituit în Legea nr.50/1996 ( art.9 și art.19 alin.2) și ulterior abrogat prin OG nr.83/2000 ( art.1 pct.9 și 16), iar eventuală situație creată prin discriminare și, în cazul acestui spor salarial, nu fost invocată.
Și capătul de cerere formulat de reclamanți, privind plata cheltuielilor de judecată fost respins ca nefondat, întrucât în dosar nu fost făcută dovada acestor cheltuieli.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice.
Motivele de recurs invocate de Ministerul Justiției au fost în esență următoarele:
Având în vedere momentul introducerii acțiunii, respectiv data de 1.10.2007 se observă că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, în cauză operând prescripția extintivă pentru perioada 01.10.2000 - 30.09.2004.
Potrivit art.3 din decretul nr.167/1958 privind prescripția extintivă, termenul de prescripție este de 3 ani " dacă nu există alte prevederi legale derogatorii", iar conform art.283 alin1 lit.c din legea nr.53/2003, cererile formulate în materia conflictelor de muncă pot fi formulate "în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi neacordate sau a unor despăgubiri către salariat".
De asemenea, potrivit art.7 alin.1 din Decretul nr.167/1958, "prescripția începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune".
În drept au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Ministerul Economiei și Finanțelor a reiterat în motivarea recursului apărările formulate prin întâmpinare la acțiune " mai exact a invocat din nou excepția lipsei calității sale procesuale pasive".
Intimații-reclamanți nu au formulat întâmpinare la cele două recursuri.
Doar recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților este fondat pentru considerentele ce succed:
Referitor la recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor Curtea constată că acesta este nefondat deoarece în temeiul art.1 din OUG nr.22/2002 aprobată prin Legea nr.188/2002 executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în baza titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Prin urmare pentru plata drepturilor salariale este necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul Ministerului Justiției, ordonatorul principal de credite având obligația potrivit art.2 din aceeași ordonanță să dispună toate măsurile necesare în condițiile legii pentru asigurarea în bugetul propriu al ministerului și a instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titlu executoriu.
Raportând data la care a fost formulată acțiunea 1.10.2007 și termenul de prescripție extintivă de 3 ani prevăzut de art.283 alin.1 lit.c din Lg.nr.53/2003 se constată că pentru perioada 1.10.2000 - 1.10.2004 dreptul la acțiune în sens material era prescris.
Față de aceste considerente Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice și va admite recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților și va modifica în parte sentința recurată în sensul că va admite excepția prescripției și în consecință va respinge ca prescrisă acțiunea pentru perioada 1.10.2000 -30.09.2004.
Celelalte dispoziții ale sentinței vor fi menținute, nefiind recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr.369 din 11 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Admite recursul formulat de Ministerul Justiției și Libertăților împotriva aceleiași sentințe.
Modifică în parte hotărârea recurată.
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 1.10.2000-30.09.2004 și în consecință respinge ca prescrisă acțiunea reclamanților pentru această perioadă.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 11 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
red.sent. - /
red.dec.rec. -
tehnored. BC/ 3 ex/ 11.06.2009.
Președinte:Grosu Valerica NiculinaJudecători:Grosu Valerica Niculina, Viziteu Camelia, Pîrjol
