Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 575/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 575
Ședința publică de la 19 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 3: Georgeta Pavelescu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursurile formulate de Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice I împotriva sentinței civile nr. 57 din 3.10.2008 a Curții de APEL IAȘI (dosar nr-), intimați fiind, Tribunalul Iași și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen și că prin serviciul registratură s-au depus la dosar înscrisuri de către Curtea de APEL IAȘI, comunicate recurenților, și un memoriu și practică judiciară de către intimații, și. S-a solicitat judecata în lipsă.
Instanța, având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, constată recursurile în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la acestea.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată inițial sub nr.1429/99/29.03.2008 pe rolul Tribunalului Iași și, în urma apariției nr.OUG75/11.06.2008, sub nr.614/45/28.07.2008 pe rolul Curții de APEL IAȘI, reclamanții:, și au chemat În Judecată pe pârâții: Ministerul Justiției, Tribunalul Iași, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea primilor doi pârâți la plata actualizată, în favoarea fiecărui reclamant - agent procedural sau aprod - a sporului de risc și suprasolicitare psihică, în procent de 50%, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat din salariul de bază brut lunar, pentru perioada 01.01.2000-31.12.2004, precum și a unei despăgubiri egale cu sporul de 50% pentru perioada 01.01.2005 și până la încetarea discriminării, cu obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare achitării acestor drepturi. Pentru personalul contractual s-a solicitat plata unei despăgubiri egale cu sporul de 50% pentru perioada 01.01.2000 și până la încetarea discriminării, cu obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare achitării acestor drepturi.
În motivarea acțiunii s-au arătat următoarele:
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar fost reglementat prin Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, care în art. 47 stabilea că "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Deși sporul era un drept câștigat de natură să compenseze condițiile de muncă cu efecte negative asupra sănătății celor din sistem, textul fost abrogat fără justificare rațională prin Ordonanța nr. 83/01.09.2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, aprobată prin Legea nr. 334/09.07.2001.
Prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată la data de 10.03.2008 în dosarul nr. 5/2008, ca urmare recursului în interesul legii formulat de Procurorul General al României, s- constatat îndreptățirea în acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG83/2000.
Cu privire la termenul de promovare a acțiunii, reclamanții au arătat că, prin Strategia de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007 s-a propus înlăturarea discriminării, capitolul 6, pct. 3 referindu-se la asigurarea salarizării adecvate și nediscriminatorii a magistraților și personalului auxiliar. Se constată, așadar, o recunoaștere explicită a discriminării existente la momentul publicării Strategiei - 01.04.2005, prin HG232/2005 - recunoaștere care are repercursiuni asupra termenului de prescripție a dreptului material la acțiune, conform art. 16 lit. "c" din Decretul nr. 167/1958.
Reclamanții au mai arătat că, sub imperiul Legii 50/1996, agenții procedurali și aprozii făceau parte din categoria personalului auxiliar de specialitate, astfel încât beneficiau direct de prevederile art.47. Însă, după trecerea lor în categoria personalului conex, prin Legea 567/2004, consideră că sunt îndreptățiți la despăgubiri egale cu sporul de 50%, care era un drept câștigat. Astfel, au susținut că sunt discriminați în raport cu personalul auxiliar, deși își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Cât despre șoferi și personalul contractual, s-a susținut că, din cauza lipsei de personal, aceștia efectuează operațiuni în aceleași condiții de muncă, respectiv lucrează în arhive, manipulează dosare etc.
În dovedirea acțiunii, reclamanții au depus la dosar înscrisuri.
Pârâtul Ministerul Justiției formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât art. 47 din Legea nr. 50/1996 fost abrogat prin OG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996. Astfel, Art. I pct.42 din actul normativ menționat prevede: "Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 18.11.1999, se modifică și se completează după cum urmează: 42. Articolul 47 se abrogă".
OG nr. 83/2000 a fost emisă în temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) și (3) din Constituția României, forma în vigoare la acea dată, și ale art. 1 lit. q pct.1 din Legea nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Potrivit art. 114 alin.(1) din Legea fundamentală, Parlamentul putea adopta o lege specială de abilitare Guvernului pentru emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.
OG nr. 83/2000 nu vizat nici unul dintre domeniile rezervate legii organice, expres stabilite de legea supremă întrucât salarizarea și alte drepturi ale personalului din sistemul autorității judecătorești nu sunt incluse în domeniul legii organice, delimitat extrem de clar de art. 72 din Constituția României, forma în vigoare la acea dată.
Pe de altă parte, susține că aprozii și agenții procedurali nu fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate, astfel încât nu se pot raporta la Decizia nr.21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cât despre personalul contractual, acesta nu a beneficiat niciodată și nici nu poate beneficia de sporul prevăzut de Legea 50/1996, fiind salarizați în baza altor prevederi legale, respectiv OUG 24/2000.
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că, nefiind autoritate legiuitoare a statului, nu poate avea atribuții în repararea pagubelor produse prin discriminare.
A mai invocat pârâtul excepția prescripției dreptului la acțiune, invocând în acest sens dispozițiile art.1 alin.1, art.3 și art.7 din Decretul 167/1958, art.166 din Codul muncii. Cât despre HG232/2005, susține pârâtul că nu poate întrerupe prescripția, deoarece nu cuprinde referiri la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel încât nu poate produce efectele unei recunoașteri explicite a discriminării. Mai mult, arată pârâtul că la data adoptării acestui act normativ, cursul prescripției era încheiat.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor formulat întâmpinare și invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că reprezintă Statul ca subiect de drepturi și obligații în fața organelor de justiție, precum și în alte situații în care participă în mod nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice civile, numai dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ ( nr.HG 386/2007).
În cazul de față, raportul de drept procesual se poate lega valabil numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, concretizat în drepturi salariale. Împrejurarea că sumele respective pot fi virate din bugetul de stat, nu este de natură să-i confere calitatea procesuală pasivă în cauză.
Prin sentința civilă nr. 57 din 3.10.2008, Curtea de APEL IAȘIa respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Iași fiind obligați să plătească reclamanților sporul de risc și suprasolicitare în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar, actualizat în raport de rata inflației la data plății efective, după cum urmează:
: începând cu data de 01.11.2000 și în continuare;
, și: începând cu data de 23.01.2006 și în continuare;
: începând cu data de 27.08.2007 și în continuare.
S-a respins cererea reclamantei privind plata sporului de risc și suprasolicitare pentru perioada 01.01.2000- 31.10.2000, cererea reclamanților:, și privind plata sporului de risc și suprasolicitare pentru perioada 01.01.2000-22.01.2006, iar a reclamantului pentru perioada 01.01.2000-26.08.2007.
Prin aceeași hotărâre s-a respins acțiunea formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Iași și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale a Ministerului Economiei și Finanțelor, este nefondată, avându-se în vedere prevederile HG nr.83/2005 și ale Legii nr.304/2004, care stipulează că activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, pârâtul coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare. Se mai reține că, prin adoptarea nr.OUG75/2008 și emiterea Ordinului comun nr.1859/C/2484/26650/131/3774/C, s-au clarificat doar obligațiile Ministerul Economiei și Finanțelor în faza executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea drepturilor salariale cuvenite personalului din sistemul de justiției, fără a afecta calitatea de parte a acestui minister în prezenta cauză.
S-a reținut ca fiind nefondată și excepția lipsei calității procesuale a Ministerului Justiției, avându-se în vedere aceleași prevederi ale HG 83/2005 și ale Legii 304/2004, precum și calitatea de ordonator principal de credite a pârâtului.
Nu se poate pune problema prescripției dreptului material la acțiune în condițiile dreptului comun, atât timp cât dreptul subiectiv a fost abrogat prin OG 83/2000, aprobată prin Legea 334/2001; ori, exercitarea dreptului la acțiune în sens procesual presupune preexistența unor drepturi subiective recunoscute în dreptul pozitiv. În cazul de față, titularii dreptului subiectiv au fost într-o imposibilitate juridică de a-și exercita dreptul la acțiune pentru valorificarea dreptului subiectiv abrogat.
Așadar, instituția prescripției extinctive nu poate fi incidentă în ipoteza în care titularul dreptului subiectiv este privat de acesta ca urmare a abrogării normei care a recunoscut dreptul subiectiv respectiv. Abia de la declararea neconstituționalității normei prin care a fost abrogat dreptul subiectiv începe să curgă termenul de prescripție prevăzut de Decretul 167/1958 și Codul muncii.
În speță, prima instanță a reținut că, prin Decizia 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a constatat neconstituționalitatea normei de abrogare a art.47 din Legea 50/1996( reținându-se că, prin depășirea limitelor legii speciale de abilitare, au fost încălcate dispozițiile art.108 alin.3 cu referire la art.73 alin 1 din Constituția României).Conform disp.art.329 Cod proc. civ. această decizie este obligatorie pentru toate instanțele de judecată. În raport de aceasta, termenul de prescripție a fost respectat.
Analizând fondul cauzei, prima instanță reținut următoarele:
Conform tabelului depus la filele nr.74-75 dosar nr-, reclamanta are în perioada de referință calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Tribunalului Iași (aprod), iar reclamanții, (ultimul de la 28.07.2007) au calitatea de șoferi în cadrul Tribunalului Iași.
Reclamanta are, conform aceluiași înscris, calitatea de îngrijitor la Curtea de APEL IAȘI, iar reclamanții, (Până La 28.07.2007), Și au sau au avut calitatea de personal contractual (paznici, muncitori, fochiști) în cadrul Tribunalului Iași, nefăcând parte niciodată din categoria personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești.
Reclamanții au formulat acțiune privind acordarea sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996.
În speță, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, care prevedeau că, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din indemnizația, respectiv salariul de bază brut lunar.
Prin Decizia nr.XXI din 10.03.2008 pronunțată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
S-a reținut în motivarea deciziei că dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești au fost într-adevăr abrogate prin art.42 din nr.OG83/2000, însă că această abrogare a fost nelegală întrucât, potrivit disp.art.107 alin.3 (art.108 alin.3 în forma revizuită) din Constituția României, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta, ori prin art.1 pct.Q1 din Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Din dispozițiile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative se reține că modificarea, completarea și abrogarea actelor normative constituie evenimente legislative distincte și din acest motiv prevederile constituționale ale art.107 alin.3 impun ca legea specială de abilitare să prevadă limitele și condițiile de investire a Guvernului de a emite ordonanțe.
De asemenea, deși scopul urmărit prin adoptarea nr.OG83/2000 a fost unul legitim, respectiv îmbunătățirea continuă a sistemului de retribuire a magistraților, prin faptul privării lor de dreptul de a beneficia de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică s-a constatat că metoda de atingere a acestuia nu a fost una adecvată, neexistând o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.
Prin considerentele acestei decizii, s-a reținut că " au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice".
De asemenea, s-a mai constatat de către Înalta Curte de Casație și Justiție că " dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea".
Mai mult, s-a susținut că: " Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 și ale art.231din Legea nr.56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege."
Având în vedere cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin această decizie, care este obligatorie pentru instanțe, în temeiul disp.art.329 Cod.proc.civ. instanța de fond a constatat că reclamanții - ce fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate - sunt îndreptățiți la acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, începând cu data de 01.11.2000 ( data abrogării art.47 din Legea 50/1996 prin OG83/2000) ori începând cu data de 23.01.2006 (data includerii șoferilor în categoria personalului auxiliar de specialitate prin art. I din Legea 17/2006), în timp ce reclamanții - ce nu au făcut și nu fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate - nu sunt îndreptățiți la acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
S-a mai reținut că nu se poate vorbi nici despre o discriminare a acestora în raport cu categoria personalului auxiliar de specialitate.
Pentru a ne afla în domeniul de aplicare a art. 2 alin. 1 din OG137/2000 ce consacră definiția discriminării, deosebirea, excluderea, restricția trebuie să aibă la bază unul dintre criteriile prevăzute de către art. 2 alin. 1 și trebuie să se refere la persoane aflate în situații comparabile, dar care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una dintre categoriile prevăzute în textul de lege menționat anterior., tratamentul diferențiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea prin înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Raportat la art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiective. Instanța europeană a decis în mod constant că, pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilit că persoane plasate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
În același sens, a statuat principiul egalității ca unul din principiile generale ale dreptului comunitar. În sfera dreptului comunitar, principiul egalității exclude ca situațiile comparabile să fi tratate diferit și situațiile diferite să fie tratate similar, cu excepția cazului în care tratamentul este justificat obiectiv.
Și Curtea Constituțională, prin decizia 106/2006 a reținut că,legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă", iar tratamentul juridic diferențiat, stabilit de legiuitor în considerarea unor situații obiectiv diferite, nu reprezintă privilegii ori discriminare.
Statutul corespunzător personalului auxiliar de specialitate diferă de cel al personalului contractual( cazul reclamanților) sub aspectul atribuțiilor, competențelor, al condițiilor de acces, de numire, al incompatibilităților și interdicțiilor și, pe cale de consecință, al salarizării.
În consecință, prima instanță a admis în parte acțiunea reclamantei ce are funcția de aprod și a reclamanților ce au funcția de șofer, acordându-le sporul solicitat începând cu data de 01.11.2000 (pentru ), 23.01.2006 (pentru, și ), respectiv 27.08.2007(data dobândirii calității de șofer pentru ).
S-a mai reținut că, avându-se în vedere dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996, care au fost abrogate la data de 01.11.2000, acțiunea formulată pentru perioada 01.01.2000-31.10.2000 este nefondată, urmând a fi respinsă, întrucât personalul auxiliar de specialitate a beneficiat de acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Prima instanță a reținut ca fiind nefondată și acțiunea formulată de reclamanții, și pentru perioada anterioară datei de 23.01.2006, data intrării în vigoare a Legii 17/2006, prin care șoferii au fost incluși în categoria conexă personalului auxiliar de specialitate, precum și pentru perioada anterioară datei de 27.08.2007(data dobândirii calității de șofer) în cazul reclamantului
Având în vedere faptul că îngrijitorii, muncitorii, fochiștii și celelalte categorii de personal contractual nu au făcut niciodată parte din categoria personalului auxiliar al instanțelor, raportat și la decizia nr.XXI din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea a constatat ca fiind neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții:, și.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs Ministerul justiției și Libertăților, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Hotărârea pronunțată de prima instanță este criticabilă pentru motivul de recurs prevăzut de art.304 punctul 9 Cod procedură civilă.
Astfel, se arată că în mod greșit instanța de fond respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată pentru perioada 01.01.2000-27.03.2005, întrucât termenul de prescripție de 3 ani nu începe să curgă de la data pronunțării deciziei nr. 21/10.03.2008 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, ci de la data publicării în Monitorul Oficial a nr.OG83/2000.
Se mai invocă faptul că în cauză prima instanță trebuia să facă aplicația disp.art.12 din Decretul nr.167/1958.
Recurentul mai arată că în mod greșit prima instanță a reținut că aprozii și conducătorii auto fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, încălcându-se astfel dispozițiile art.3 alin.1 din Legea nr.567/2004.
Împotriva aceleiași sentințe civile a formulat recurs și Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
În mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, în condițiile în care acesta nu figurează ca subiect al raporturilor de muncă sau de serviciu la care fac referire reclamanții.
Cât privește solicitarea ca Ministerul Finanțelor Publice să includă în buget sumele necesare plății drepturilor salariale, recurentul arată că, pe de o parte, instanțele nu au competență de a legifera și pe de altă parte, obligația de a depune diligențe în vederea realizării proiectului de buget îi revenea Ministerului Justiției în temeiul dispozițiilor art.35 din Legea nr.500/2002.
În drept, Ministerul Finanțelor Publice își întemeiază recursul pe dispozițiile art.304 punctele 6,9 și 304 indice 1 Cod procedură civilă.
Recursul formulat de Ministerul Justiției și Libertăților, prin reprezentant legal, este fondat pentru următoarele considerente:
Conform disp.art.295 alin.2 din Codul muncii, prevederile acestuia se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.
Potrivit disp.art.269 Codul muncii, angajatorul este obligat să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. În cazul în care angajatorul refuză să îl despăgubească pe salariat, acesta se poate adresa cu plângere instanțelor judecătorești competente.
Art.283 alin.1 din Codul muncii prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:.
c)în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Astfel, se reține că, în raport de disp.art. 283 alin.1 lit.c) Codul muncii, în mod eronat instanța de fond respins excepția prescripției dreptului la acțiune.
Se reține în acest sens că momentul nașterii dreptului reclamanților la acțiune îl constituie data când aceștia au cunoscut sau trebuiau să cunoască prejudiciul ce le-a fost cauzat, respectiv data când aceștia, în urma adoptării nr.OG83/2000, au primit salariul cuvenit funcției îndeplinite fără acordarea sporului de 50%.
În speță nu se poate reține că dreptul reclamanților la acțiune s-ar fi născut la data pronunțării deciziei nr. 21/2008 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere și faptul că aceștia au formulat o acțiune având ca obiect plata sporului de 50%, anterior publicării acestei decizii.
Se reține ca fiind nefondată acțiunea reclamanților:, pentru perioada 29.03.2005 și în continuare, pe viitor, având în vedere faptul că șoferii nu au făcut niciodată parte din categoria personalului auxiliar al instanțelor, până la data adoptării Legii nr.17/2006 având doar calitatea de personal contractual, ce nu a beneficiat de dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 privind sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Se mai reține că șoferii, astfel cum rezultă din dispozițiile art.3 alin.3 din Legea nr.567/2004 fac parte din personalului conex al instanțelor judecătorești, nefiind incluși în categoria personalului auxiliar de specialitate al instanțelor prevăzut de alin.1 al aceluiași articol, astfel încât aceștia nu sunt îndreptățiți la acordarea sporului solicitat prin prezenta acțiune.
În ceea ce privește acțiunea formulată de reclamanta se reține că aceasta este în parte fondată, pentru perioada 29.03.2005 și în continuare, pe viitor, având în vedere faptul că, sub imperiul Legii nr.50/1996, ce reglementează în art.47 sporul solicitat, aprozii făceau parte din personalul auxiliar al instanțelor judecătorești.
Având în vedere cele stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.21/2008, în sensul că normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică au produs și produc în continuare efecte juridice, se reține că reclamanta este îndreptățită la acordarea sporului de risc și suprasolicitare în cuantum de 50%.
Analizând recursul formulat de Ministerul Finanțelor Publice, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, se reține că acesta este nefondat, în mod corect prima instanță respingând excepția lipsei calității procesuale pasive invocată în cauză. Astfel, potrivit disp.art.49 din Legea nr.500/2002, creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat pot fi folosite, la cererea ordonatorilor principali de credite, numai după deschiderea de credite, repartizarea creditelor bugetare și/sau alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama acestora.
De asemenea, potrivit dispozițiilor HG nr.83/2005 și ale Legii nr.304/2004, activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, pârâtul coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare. Se mai reține că, prin adoptarea nr.OUG75/2008 și emiterea Ordinului comun nr.1859/C/2484/26650/131/3774/C, s-au clarificat doar obligațiile Ministerul Economiei și Finanțelor în faza executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea drepturilor salariale cuvenite personalului din sistemul de justiției, fără a afecta calitatea de parte a acestui minister în prezenta cauză.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.2 Codul d e procedură civilă, se va admite recursul formulat de Ministerul Justiției și Libertăților, se va modifica în parte sentința recurată, în sensul de a se admite excepția prescripției dreptului la acțiune și a se respinge acțiunea reclamanților pentru perioada 01.11.2000-28.03.2005. Se va admite în parte acțiunea formulată de reclamanta, cu obligarea pârâților Ministerul Justiției și Tribunalul Iași să plătească acesteia sporul de risc și suprasolicitare în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar, actualizat în raport de rata inflației la data plății efective, începând cu data de 29.03.2005 și în continuare, pe viitor și se va respinge acțiunea formulată de reclamanții:, menținându-se restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
Pentru considerentele expuse anterior, se va respinge recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva aceleiași sentințe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr. 57/03.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI, sentință pe care modifică în parte în sensul că:
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de către pârât și în consecință, respinge acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Iași și Ministerul Economiei și Finanțelor, privind plata sporului de risc și suprasolicitare începând cu data de 01.11.2000 și până la data de 28.03.2005, ca fiind prescris dreptul la acțiune.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Iași și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Obligă pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Iași să plătească reclamantei sporul de risc și suprasolicitare în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar, actualizat în raport de rata inflației la data plății efective, începând cu data de 29.03.2005 și în continuare, pe viitor.
Respinge acțiunea formulată de reclamanții:, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Iași și Ministerul Economiei și Finanțelor, privind plata sporului de risc și suprasolicitare începând cu data de 23.01.2006 și în continuare.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin prezentei decizii.
Respinge recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./Tehnored.:;
2 ex. - 15.06.2009;
Jud.fond:- Curtea de APEL IAȘI: -;
- -.
Președinte:Carmen BancuJudecători:Carmen Bancu, Cristina Mănăstireanu, Georgeta Pavelescu
