Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 957/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 957
Ședința publică din 2 iulie 2009
PREȘEDINTE: Biciușcă Ovidiu
JUDECĂTOR 2: Timofte Cristina
JUDECĂTOR 3: Gheorghiu Neculai
Grefier: - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâțiiCurtea de Conturi a României, cu sediul în B,- - 24, sector 1,Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului, cu sediul în municipiul B,- șiMinisterul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, prin reprezentanții lor legali, împotriva sentinței nr.947din8 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâților recurenți, reprezentanții pârâților intimați Tribunalul Botoșani, Curtea de APEL SUCEAVA și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, precum și reclamanții intimați, -, -, și.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recursurile în stare de judecată a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Botoșani la data de 26.02.2008 și înregistrată sub nr. 1085/40 reclamanții -, -, au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul justiției, Curtea de APEL SUCEAVA, Tribunalul Botoșani, Ministerul economiei și finanțelor și Curtea de conturi a României, obligarea primilor trei pârâți la calcularea și plata în favoarea fiecărui reclamant a despăgubirilor reprezentând echivalentul sporului de vechime în muncă neacordat începând cu 1 noiembrie 2000 și până la 20 noiembrie 2003, spor calculat în funcție de indemnizația lunară de încadrare, raportat la vechimea în muncă a fiecărui reclamant, precum și actualizarea în funcție de rata inflației a despăgubirilor mai sus menționate, începând cu data scadenței lunare a fiecărei sume până la data plății efective. Au mai solicitat obligarea pârâtei Curtea de conturi a Românei la calcularea și plata în favoarea reclamanților și a despăgubirilor reprezentând echivalentul sporului de vechime în muncă neacordat începând cu 1 noiembrie 2000 și până la 20 noiembrie 2003, spor calculat în funcție de indemnizația lunară de încadrare, raportat la vechimea în muncă a fiecărui reclamant, precum și actualizarea în funcție de rata inflației a despăgubirilor mai sus menționate, începând cu data scadenței lunare a fiecărei sume până la data plății efective și obligarea pârâtului Ministerul economiei și finanțelor să pună la dispoziția Ministerului justiției fondurile corespunzătoare pentru achitarea acestor drepturi.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că prin nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 s-a prevăzut că spotul de vechime nu se acordă magistraților, prin completarea adusă art. 33 alin. 3. Au arătat în continuare că prin această dispoziție a fost stabilită o discriminare în domeniul salarizării judecătorilor de la judecătorii, tribunale și curți de apel, fiind încălcate atât dispozițiile constituționale cât și dispozițiile Codului muncii și ale nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. De asemenea, au arătat că pârâtul Ministerul justiției a inclus ca măsură în Strategia de reformă a sistemului judiciar și în Planul de acțiune aprobat prin HG nr. 232/2005 eliminarea discriminărilor salariale în domeniul salarizării magistraților.
Pârâtul Ministerul justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind prescrisă. A arătat pârâtul că pretențiile reclamanților trebuie examinate și admise numai pentru perioada de 3 ani - durata termenului de prescripție - anterioară introducerii acțiunii. În continuare, a arătat că în speță dreptul la acțiune având ca obiect plata drepturilor salariale restante este supus termenului de 3 ani aplicabil în materia conflictelor de muncă reglementat de art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii.
Pârâta Curtea de conturi a Românei, prin întâmpinare a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune motivat de faptul că art. 166 alin. 1și art. 283 lit. c din Codul muncii prevăd că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Prin întâmpinare pârâtul Consiliul național pentru combaterea discriminării a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive cu motivarea că nu poate figura în cauză în calitate de pârât întrucât, în conformitate cu dispozițiile art. 16 - 20 din OG nr. 137/2000 are calitatea de expert în domeniul nediscriminării, fiind chemat să-și spună părerea cu privire la o posibilă încălcare a legislației în materie de nediscriminare.
Ceilalți pârâții nu au formulat întâmpinare.
Tribunalul Suceava - secția civilă prin sentința civilă nr. 947 din 8 mai 2008, dispus respingerea excepțiilor prescripției dreptului material la acțiune, a lipsei calității procesuale pasive a Consiliului național pentru combaterea discriminării, admițând acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții Ministerul justiției, Tribunalul Botoșani, Curtea de APEL SUCEAVA, Ministerul economiei și finanțelor, Curtea de conturi a României și obligând pârâții Ministerul justiției, Tribunalul Botoșani, Curtea de APEL SUCEAVA, Ministerul economiei și finanțelor și Curtea de conturi a României să plătească reclamanților sporul de vechime aferent perioadei 01.11.2000 - 20.11.2003, actualizat în raport de indicele de inflație la data plății. Totodată, a obligat pârâtul Ministerul economiei și finanțelor publice să includă în buget sumele necesare efectuării acestor plăți.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Asupra excepției invocate a lipsei calității procesuale pasive invocate de Consiliul național pentru combaterea discriminării, tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 21 din OG 137/2000, persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, judecarea cauzei urmând a avea loc cu citarea obligatorie a Consiliului. Astfel, Consiliul național pentru combaterea discriminării, nu are calitate de pârât în accepțiunea dispozițiilor procedural civile, citarea sa în cauza fiind impusă de dispozițiile legale mai sus arătată.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, tribunalul a reținut că, art. 33 alin. 1 și 2 din Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, prevedea că pentru vechimea în muncă personalul beneficiază de un spor de vechime, de până la 25% calculat la salariul de bază brut corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru, spor de vechime care se plătește cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în muncă. Prin OG 83/2000, art. 1 pct. 32 s-a introdus aliniatul 3 care dispunea că prevederile art. 33 alin. 1 și 2 nu sunt aplicabile magistraților. Prin decizia nr. XXXVI din 7 mai 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și a stabilit că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege.
Pentru ca prescripția să-și producă efectul său extinctiv, adică sancționator, este necesar ca pentru titularul dreptului la acțiune să existe, pe lângă voința de acționa, și posibilitatea reală de a acționa, adică de a se adresa organului competent pentru protecția dreptului său. Dacă pe timpul cât durează împrejurarea care îl împiedică pe titularul dreptului la acțiune să acționeze, prescripția nu ar fi oprită, adică suspendată, s-ar ajunge la situația în care titularului dreptului la acțiune să i se aplice efectul extinctiv, fără a i se imputa pasivitatea ori neglijența în a acționa; într-o asemenea situație, prescripția fiind deturnată de la finalitatea sa, nemaiavând caracter real. În condițiile în care art. 33 alin. 3 din Legea 50/1996 dispunea că prevederile ce reglementează plata sporului de vechime nu li se aplică și magistraților nu le poate fi imputată reclamanților pasivitatea ori neglijența în a acționa. După pronunțarea deciziei în interesul legii prin care s-a stabilit că și judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, reclamanții au avut posibilitatea reală de a acționa, de a se adresa instanței pentru plata acestor drepturi.
Prin decizia nr. XXXVI din 07.05.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit că dispozițiile art. 33 alin. 1 din Legea 50/1996 în raport cu prevederile art. 1 pct. 32 din OG 83/2000, art. 50 din OUG nr. 177/2002 și art. 6 alin. 1 din OUG 160/2000 se interpretează în sensul că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați beneficiau și de sporul de vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege. Art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă prevede că dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, în respectarea acestor dispoziții tribunalul admițând acțiunea reclamanților, iar pentru a asigura plata efectivă a acestor drepturi, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să includă în buget sumele necesare plății acestor drepturi.
Împotriva acestei instanțe au formulat recurs pârâții Curtea de conturi a României, Ministerul economiei și finanțelor prin Direcția generală a finanțelor publice a județului B, și Ministerul justiției.
Prin recursul său, pârâtul Ministerul economiei și finanțelor a susținut că este dată în privința sa excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că inițiativa în rectificarea bugetară aparține ordonatorilor principali de credite, pârâtul Ministerul economiei și finanțelor neavând nici o răspundere în garantarea acordării drepturilor salariale solicitate prin prezenta acțiune.
Prin recursul său, Ministerul justiției a reiterat susținerile sale privind intervenirea prescripției acțiunii, actele reținute de instanță ca fiind intreruptive de prescripție neavând un asemenea efect întrucât nu au provenit de la invocatul debitor. Decizia Înalta Curte de Casație și Justiție nu putea determina curgerea unui nou termen de prescripție, pretențiile reclamanților fiind formulate cu depășirea evidentă a termenului legal în care acestea puteau fi valorificate.
Prin recursul Curții de conturi a României s-a invocat de asemenea excepția prescripției dreptului la acțiune, în cauză nefiind dat nici unul din cazurile legale de întrerupere sau suspendare.
Analizând recursurile, ale căror motive se încadrează la art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, instanța le constată a fi neîntemeiate.
Prin decizia nr. 36 din 7 mai 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 33 al. 1 din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art. I pct. 32 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, art. 50 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 și art. 6 al. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 160/2000 a stabilit că "Judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege."
În conformitate cu dispozițiile art. 329 al. 3 din Codul d e procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, Curtea reținând că reclamanții au calitatea de judecători, respectiv au fost judecători financiari, astfel că acțiunea acestora este întemeiată.
În ceea ce privește respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune, instanța constată că s-a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale în cauză. Astfel, prescripția se constituie într-o sancțiune specifică de natură a limita exercițiul acțiunilor civile de către reclamanții nediligenți, în cauză neputând fi reținută în sarcina reclamanților vreo culpă în neexercitarea acțiunii, cu atât mai mult cu cât cele două ministere pârâte au întreprins demersuri în sensul eliminării tuturor formelor de discriminare de natură salarială dintre magistrați. Susținerile pârâtului Ministerul justiției privind necesitatea ca recunoașterea debitului, în vederea producerii efectului întrerupător de prescripție, sunt corecte, însă acestea nu pot duce la reținerea excepției invocate. Astfel, în raport de modificările succesive aduse dispozițiilor legale vizând salarizarea magistraților, reclamanții nu au avut nici un moment posibilitatea efectivă și reală de a solicita acest spor între anii 2000-2007, având în vedere că exista o aparentă abrogare expresă a acestui spor. Odată cu această aparentă abrogare, posibilitatea de a solicita acordarea drepturilor salariale cu acest titlu, în condiții de așteptare rezonabilă a unui rezultat favorabil, a reapărut abia în mai 2007, odată cu pronunțarea deciziei în interesul legii. Analizând posibilitatea efectivă și reală de a cere acest drept atât timp cât dreptul fusese suprimat expres de legiuitor (nelegal, astfel cum s-a dovedit ulterior), se observă că nu se poate imputa o lipsă de diligență din partea creditorilor/reclamanți, fiind vorba de o situație complet atipică, instanța supremă constatând că a avut loc o abrogare nelegală, ce nu a putut fi constatată în alt mod, decât prin pronunțarea unui recurs în interesul legii.
Cu privire la recursul pârâtului Ministerul economiei și finanțelor, se reține că potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea - privind finanțele publice, acesta coordonează acțiunile ce sunt în responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art. 3 al. 1 pct. 2 din HG208/2005, ministerul pârât este cel care are ca atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare. În lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare și alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului justiției de către Ministerul economiei și finanțelor, cel dintâi ar fi practic în imposibilitate de a achita sumele la care ar fi obligat prin prezenta hotărâre. În situația în care nu ar fi obligat și Ministerul economiei și finanțelor să rectifice bugetul cu sumele necesare reparării prejudiciului suferit de reclamanți și intervenienți, hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 1 Cod procedură civilă și al dispozițiilor legale mai sus arătate, urmează ca instanța să respingă recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâțiiCurtea de Conturi a României, cu sediul în B,- - 24, sector 1,Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului, cu sediul în municipiul B,- șiMinisterul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, prin reprezentanții lor legali, împotriva sentinței nr.947din 8 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 2 iulie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Pt. jud. -, pensionat,
semnează președintele instanței.
Red.
Jud. fond
Tehnored.
Ex. 2 / 16.07.2009
Președinte:Biciușcă OvidiuJudecători:Biciușcă Ovidiu, Timofte Cristina, Gheorghiu Neculai
