Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 956/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 956
Ședința publică din 2 iulie 2009
PREȘEDINTE: Biciușcă Ovidiu
JUDECĂTOR 2: Timofte Cristina
JUDECĂTOR 3: Gheorghiu Neculai
Grefier: - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în municipiul B,-, sector 5,Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava,ambii cu sediul în municipiul S,-,. II și III, județul S, prin reprezentanții lor legali șiMinisterul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului, cu sediul în municipiul S,-, județul S, împotriva sentinței civile nr.895din14 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâților recurenți, reclamanții intimați, -, G, -, -, -, -, -, și intervenienții în nume propriu, G, și.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recursurile în stare de judecată a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 19.09.2007 și înregistrată sub nr-, reclamanții, -, -, au chemat în judecată pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate existența discriminării față de ceilalți funcționari publici și demnitari care gestionează informații clasificate sau lucrează doar cu documente ori informații confidențiale în ceea ce privește acordarea sporului de confidențialitate, să se dispună înlăturarea pe viitor a acestei discriminări prin acordarea sporului de confidențialitate egal cu cel acordat prin Ordonanța nr. 9 din 19 iulie 2001, respectiv 30% calculat la salariul de bază brut, să fie obligați pârâții la repararea prejudiciului cauzat ca urmare a discriminării prin neacordarea sporului de confidențialitate de 30% calculat la salariul de bază brut începând cu 10 iunie 2002 și în continuare, obligarea pârâților la plata dobânzilor legale și a sumelor menționate actualizate în raport de rata inflației și efectuarea mențiunilor privitoare la sporul de confidențialitate în carnetul de muncă.
În motivarea acțiunii au arătat reclamanții că sunt magistrați și grefieri în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, iar în condițiile în care faza procesuală a anchetei penale nu este publică au fost și continuă să fie discriminați față de ceilalți funcționari publici și demnitari cărora Statul, pentru că lucrează cu documente clasificate sau cu informații confidențiale, prin legi speciale, le-a acordat sporuri salariale cuprinse între 15 și 30%.
S-a indicat în acest sens dispozițiile art. 13 din Ordonanța 9 din 19 iulie 2001 pentru modificarea nr.OUG 57/2000 privind salarizarea personalului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ale art. 3 din nr.OG 38/2003 prin care se acordă sporul de confidențialitate de 15% lucrătorilor din poliție, ale nr.OG 19/2006, nr.OG 64/2006 și G nr. 10/2007 prin care se acordă acest spor altor categorii de salariați ai statului, funcționari publici și demnitari, precum și dispozițiile art. 15 alin. 1 din nr.OG 6/2007 și art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002.
Au mai arătat reclamanții că deși procurorii și o bună parte din personalul auxiliar dețin certificate ORNIS și gestionează informații clasificate, nu beneficiază de sporul de confidențialitate prevăzut pentru toate celelalte categorii de personal.
În drept au mai fost invocate dispozițiile din nr.OG 137/2000, Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Constituția României, Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate și Hotărârea nr. 585 din 13 iunie 2007 pentru aprobarea standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate.
Prin întâmpinare Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat excepția necompetenței materiale a instanței în soluționarea cererii care îmbracă forma unei acțiuni în despăgubiri de drept comun.
A invocat totodată prescripția dreptului material la acțiune pentru perioada 10 iunie 2002 - 18 septembrie 2004 în temeiul art.1 alin.1 din Decretul nr. 167/1958.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii susținând că reclamanții nu fac parte din categoria personalului pentru care sporul de confidențialitate a fost acordat prin actele normative indicate în acțiune, neaflându-se nici în situații comparabile cu aceștia.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice solicitând ca în cazul admiterii acțiunii acesta să fie obligat la adoptarea unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2007 care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
În cauză au formulat cerere de intervenție în interes propriu intervenienții, G și, invocând aceleași pretenții ca și reclamanții.
Prin sentința civilă nr. 1476/06.12.2007 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă în dosarul nr- a fost espinsă excepția necompetenței materiale a instanței, a fost respinsă cererea privind plata sporului de confidențialitate pentru perioada 10.06.2002 - 18.09.2004 ca fiind prescrisă, a fost respinsă cererea reclamanților privind plata sporului de confidențialitate pentru perioada 19.09.2004 la zi și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienți, ca nefondate. De asemenea, prin aceeași sentință a fost respinsă cererea de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor.
Împotriva sentinței civile nr. 1476/06.12.2007 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă în dosarul nr- au declarat recurs reclamanții și intervenienții criticînd-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 624/20.05.2008 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr- a fost admis recursul declarat de reclamanți și intervenienți, a fost casată sentința civilă nr. 1476/06.12.2007 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă în dosarul nr-, iar cauza a fost trimisă pentru rejudecare la Tribunalul Suceava instanță la care dosarul a fost reînregistrat sub nr- din data de 17.06.2008.
Ulterior, prin încheierea din 07.07.2008, față de prevederile art. II, pct. 2 din nr.OUG 75/2008, dosarul a fost trimis spre soluționare Curții de Apel Suceava.
Pe timpul cât dosarul s-a aflat pe rolul Curții de Apel Suceava în cauză a formulat întâmpinare și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiunea al reclamanților și intervenienților pentru perioada 10.06.2002 - 18.09.2004, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin încheierea din data de 22.01.2009, având în vedere Decizia nr. 104/20.01.2009 a Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. II, pct. 2 din nr.OUG 75/2008, Curtea de Apel Suceavaa scos cauza de pe rol și a trimis-o Tribunalului Suceava pentru soluționare.
La Tribunalul Suceava dosarul a fost reînregistrat sub nr- din 29.01.2009.
Prin sentința civilă nr. 895 din 14 aprilie 2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Suceavaa respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului Suceava invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca nefondată.
A respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca nefondată.
A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților și intervenienților pentru perioada 10.06.2002 - 18.09.2004 invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație.
A admis în parte cererea reclamanților, -, -, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.
A admis în parte cererile de intervenție în interes propriu formulate de, G, și ().
A obligat pârâții să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de confidențialitate în procent de 15% din indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar pentru perioada 19.09.2004 - 14.04.2009, precum și în continuare cât timp se mențin condițiile pentru acordarea acestui spor, corespunzător perioadei lucrate de fiecare reclamant și intervenient la fiecare dintre pârâți, actualizate în raport cu indicele de inflație la data plății.
A obligat pârâții angajatori să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților și intervenienților.
A admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, formulată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
A obligat chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice să includă în buget sumele necesare plății acestor drepturi salariale.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Referitor la excepția necompetenței materiale a Tribunalului Suceava invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, tribunalul a apreciat că aceasta este nefondată.
Potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 168/1999 și ale art. 269 din Codul muncii, față de obiectul său, prezentul litigiu este un conflict de muncă, care, în temeiul art. 2 alin. 1 lit. "c" din același act normativ se soluționează de către tribunale, astfel încât excepția invocată nu este dată în cauză.
În ce privește excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, tribunalul a apreciat că și aceasta este nefondată.
Astfel, în susținerea excepției invocate, pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că reclamanții nu pot solicita drepturile salariale pretinse întrucât actele normative pe care aceștia își întemeiază cererea nu fac referire la salarizarea judecătorilor și procurorilor.
Față de această susținere, tribunalul a constatat că aspectele învederate de pârât privesc fondul cauzei și nu sunt de natură a împiedica instanța să examineze cererea suspusă judecății.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților și intervenienților pentru perioada 10.06.2002 - 18.09.2004, tribunalul a apreciat că aceasta este întemeiată.
Astfel, potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, dreptul la acțiune, avînd un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii. Orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripției este nulă.
Totodată, potrivit art. 3 din actul normativ precizat anterior, termenul prescripției este de 3 ani.
De asemenea, potrivit art. 166 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate. Termenul de prescripție prevăzut la alin. (1) este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului. În același sens sunt și dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii
Pentru ca prescripția să-și producă efectul sancționator extinctiv, este necesar ca pentru titularul dreptului la acțiune să existe, pe lângă voința de a acționa și posibilitatea reală de a acționa, adică de a se adresa organului competent pentru protecția dreptului său.
Dacă pe timpul cât durează împrejurarea care îl împiedică pe titularul dreptului la acțiune să acționeze prescripția nu ar fi oprită, adică suspendată, s-ar ajunge la situația în care titularul dreptului la acțiune să i se aplice efectul extinctiv, fără a i se imputa posibilitatea ori neglijența în a acționa, într-o asemenea situație prescripția ar fi deturnată de la finalitatea sa, nemaiavând caracter real.
Or, în cauza de față nu a existat nici un impediment care să le limiteze reclamanților dreptul de a acționa în justiție pârâții în termenul legal de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
În același sens, instanța nu putea reține faptul că în perioada 2003 - 2005 au existat mai multe acte întrerupere a termenului de prescripție prin acte de recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului întrucât nu a fost dovedit în cauză acest aspect.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit art. 73 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, stabilirea drepturilor judecătorilor și procurorilor se face ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea și complexitatea funcției de judecător și procuror, de interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute de lege pentru aceste funcții și urmărește garantarea independenței și imparțialității acestora.
Totodată, potrivit art. 99 alin. 1 lit. d) din actul normativ precizat anterior, raportat la art. 16 alin. 1 și 2 din Codul d eontologic al magistraților, judecătorilor le incumbă obligația de păstra confidențialitatea lucrărilor care au acest caracter.
De asemenea, potrivit art. 111 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dispozițiile legale privind obligațiile, interdicțiile și incompatibilitățile judecătorilor și procurorilor se aplică și asistenților judiciari, iar potrivit art. 113 alin. 1 din actul normativ anterior precizat asistenților judiciari li se aplică dispozițiile legale privind abaterile și sancțiunile disciplinare, precum și motivele de eliberare din funcție prevăzute de lege pentru judecători și procurori.
Astfel, prin dispozițiile art. 99 lit. d din Legea nr. 303/2004 și art. 3 și 4 alin. 1 din Legea nr. 304/2004, raportat la art. 16 din Codul d eontologic, personalul din unitățile de justiție are obligația profesională imperativă, specială și specifică de confidențialitate, în cadrul executării raporturilor de muncă.
Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de această categorie de personal implică administrarea sau contactul cu informații confidențiale, constând în date privind arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, date cu caracter personal ale justițiabililor și a colegilor de serviciu (art. 2 alin. 4 și alin. 5 din Legea nr. 677/2001), sesizările adresate organelor statului (art. 18 lit. c din Legea nr. 108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală.
Obligația de confidențialitate și corelativ recunoașterea unui spor (drept salarial) a fost recunoscută și personalului ce lucrează în cadrul unităților bugetare (art. 13 din nr.OUG 57/2000, art. 30 alin. 3 din nr.OG 147/2000, art. 13 alin. 1 din nr.OUG 123/2003, art. 15 alin. 1 din nr.OG 6/2007, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002, art. 15 din nr.OG 64/2006, art. 13 din nr.OG 10/2007, art. 12 din Legea 53/1991, art. 8 din nr.OUG 111/1999, art. 9 alin. 4 din nr.OG65/1998, art. 23 lit. m din Legea 319/2003, art. 10 alin. 3 din Legea 274/2004).
Așadar, toate persoanele din cadrul unităților bugetare, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic (atipic) de muncă, generat de Codul muncii, fiind supuși obligației de fidelitate, așa cum prevăd dispozițiile art. 295, art. 1 alin. 1 din Codul muncii, contractele colective și individuale de muncă, cât și Regulamentele de organizare și funcționare a instanțelor judecătorești și parchetelor.
Obligația și prestația de confidențialitate reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice și a contraprestației angajatorului (a organizației) de a plăti salariaților sporul de confidențialitate.
Ca un corolar al argumentărilor prezentate, Înalta Curte de Casație și Justiție, urmare a recursului în interesul legii promovat de Parchetul de pe lângă instanța supremă a pronunțat decizia nr.46 din 15.12.2008 prin care a fost admis recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța supremă statuând că "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1 și 2 din Codul d eontologic al magistraților și art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din Codul d eontologic al acestora, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la un spor de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar", decizia instanței supreme fiind obligatorie în raport de prevederile art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă.
Prin art. 1 din Protocolul 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, s-a stabilit că "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Sporul de confidențialitate solicitat de reclamanți fiind un drept de creanță, este un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar prin neacordarea acestui drept bănesc reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun. Ori, lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a drepturilor omului, doar pentru o cauză de utilitate publică.
Actualizarea la indicele de inflație se justifică prin necesitatea unei corelații a salariului real cu salariul nominal de care reclamanții ar fi beneficiat la momentul în care angajatorul datora drepturile salariale pretinse și momentul în care aceste sume vor putea intra efectiv în patrimoniul beneficiarilor, știut fiind că funcția principală a indexării este atenuarea efectelor inflației asupra nivelului de trai.
Față de considerentele arătate, tribunalul a admis în parte atât acțiunea principală cât și cererile de intervenție și a obligat pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de confidențialitate în procent de 15% din indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar pentru perioada 19.09.2004 - 14.04.2009, precum și în continuare cât timp se mențin condițiile pentru acordarea acestui spor, corespunzător perioadei lucrate de fiecare reclamant și intervenient la fiecare dintre pârâți, actualizate în raport cu indicele de inflație la data plății.
Totodată, față de prevederile Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă pârâții angajatori au fost obligați la efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă ale reclamanților și intervenienților.
În ce privește cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție tribunalul a apreciat că aceasta este întemeiată.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind funcțiile publice, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare, instanțele și parchetele fiind instituții finanțate de la bugetul de stat conform prevederilor art. 131 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, a fost admisă cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să includă în buget sumele necesare plății acestor drepturi salariale.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului
În motivarea recursului Ministerul Public prin Parchetul de pe lângă Înalta Curt ea de Casație și Justiție a criticat sentința civilă pentru nelegalitate și netemeinicie invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 din Codul d e procedură civilă și art. 3041din Codul d e procedură civilă.
A arătat faptul că reclamanții și-au întemeiat acțiunea și pe dispozițiile nr.OUG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, iar instanța de fond a admis-o în virtutea presupusului caracter discriminatoriu al prevederilor legale, fără a observaa decizia nr. 821 din 3 iulie 2008 a Curții Constituționale, publicată în Of. nr. 537 din 16 iulie 2008, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate invocată de Ministerul Justiției și s-a constatat că dispozițiile art. 2 alin. 1 și alin. 11, precum și dispozițiile art. 27 din nr.OG 137/2000 sunt neconstituționale.
Curtea Constituțională a reținut că - deși actul normativ criticat în ansamblul său nu instituie privilegii sau discriminări între cetățeni și nu încalcă principiul constituțional al egalității în drepturi a cetățenilor - totuși s-a constatat că unele dispoziții ale acestei ordonanțe și anume prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia (cum s-a și întâmplat) în cauzele în care au fost ridicate excepții sau în cauze similare, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
A mai arătat că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata și pe viitor a drepturilor salariale solicitate, prin adăugarea la legea specială de salarizare a magistraților și personalului auxiliar de specialitate, deoarece numai legiuitorul (puterea legislativă) poate stabili acordarea sau neacordarea acestor drepturi.
A mai arătat că instanțele judecătorești nu sunt abilitate să creeze și să adopte legi, ci doar să le aplice pe cele deja existente care au girul puterii legislative - respectiv Parlamentul sau, în anumite cazuri, pe cel al puterii executive - reprezentate de Guvern. De altfel, chiar actele adoptate de puterea executivă - ordinele, ordonanțele și hotărârile de guvern - trebuie să fie în cele din urmă validate printr-o lege de către Parlament.
Acordarea acestor drepturi salariale reprezintă o ingerință gravă a instanței judecătorești în atribuțiile puterii legiuitoare și executive și în consecință o încălcare a dispozițiilor constituționale privind separația între puterile statului.
Procedând astfel instanța de fond a cenzurat soluția aleasă de legiuitor și a acordat drepturi salariale prevăzute exclusiv în beneficiul altor categorii de salariați decât reclamanții, creându-se astfel pe cale judiciară sisteme de salarizare paralele celor instituite prin acte normative.
A susținut că instanța de fond a dispus în mod nelegal obligarea Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază, depășind astfel atribuțiile puterii judecătorești prin adăugarea la legea de salarizare a magistraților și personalului auxiliar de specialitate, acțiunea reclamanților fiind nefondată.
Instanța de fond a dispus în mod nelegal admiterea acestui capăt de cerere, adăugând astfel la legea specială de salarizare a magistraților și a personalului auxiliar de specialitate.
Astfel, prin acordarea sporului de confidențialitate reclamanților în considerarea faptului că au fost discriminați de prevederile Legii nr. 446/2006 și ale Legii nr. 230/2005 privind modificarea și completarea Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, s-a procedat la adăugarea la textul nr.OUG 27/2006, rep. Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și nr.OUG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, schimbându-se în acest fel sistemul de salarizare prevăzut de legiuitor.
A mai arătat că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2009 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea bugetului de stat nr. 18 din 27 februarie 2009, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata despăgubirilor acordate de către instanță, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând indicele de inflație nu se justifică.
Imposibilitatea aplicării indicelui de inflație se datorează și faptului că, în conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. 2 din Legea nr. 500/ 2002 - privind finanțele publice, "nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială".
Față de cererea privind obligarea pârâților la operarea mențiunilor corespunzătoare recunoașterii drepturilor câștigate prin sentința anterior menționată în carnetele de muncă, a solicitat respingerea acesteia ca nefondată deoarece în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. 2 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă "actele pe baza cărora se fac înscrieri în carnet, privind activitatea desfășurată, vor cuprinde: denumirea unității și perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere și de încetare a raportului de munca, precum și precizarea modului de încadrare - pe durata nedeterminată sau determinată, prin transfer în interesul serviciului sau la cerere -, în toate cazurile cu menționarea temeiurilor legale pe baza cărora a avut loc încadrarea, modificarea sau încetarea contractului de munca; de asemenea, în acte se vor menționa și funcția, meseria sau specialitatea exercitată, retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta și, după caz, locurile de muncă cu condiții deosebite care dau dreptul la încadrarea în grupele 1 și 2 de muncă la pensie".
A solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței civile, în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca nefondată.
Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S, a criticat sentința civilă pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând excepția lipsei calității procesuale pasive și cererea de respingere a acțiunii reclamanților ca inadmisibilă.
A arătat că în toate legile bugetare anuale (legi care prevăd si autorizează pentru fiecare an bugetar veniturile si cheltuielile bugetare), precum si in legile de rectificare a bugetului statului, este prevăzuta obligația pentru ordonatorii de credite de a stabili salariile de baza, criteriile, sumele necesare pentru cheltuielile de personal si de acordare a drepturilor bănești cuvenite.
Sumele astfel stabilite sunt cuprinse la capitolul "Cheltuieli" in Legea bugetului si se repartizează conform destinațiilor prevăzute.
Obligația de stabilire a salariilor de baza, a criteriilor, a sumelor necesare pentru cheltuieli de personal si de acordare a drepturilor bănești cuvenite revine ordonatorilor de credite bugetare - Ministerul Justiției - ordonator principal de credite, precum si ordonatorilor secundari. Aceste instituții au obligația de a stabili cheltuielile de personal ce vor fi cuprinse in legea bugetara, Ministerul Finanțelor Publice neavând nici o răspundere in acest sens.
In speță, obiectul dedus judecații îl reprezintă obligarea paraților la plata sporului de risc si suprasolicitare neuropsihica, raportul juridic fiind unul tipic de dreptul muncii in conținutul căruia intra drepturi si obligații numai pentru angajator si angajat.
Ministerul Finanțelor Publice nu are calitatea de ordonator principal de credite, acestuia nerevenindu-i potrivit legii decât obligația de aprobare a statelor astfel întocmite de ordonatorii de credite.
Art. 6 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice prevede: Legile bugetare anuale pot fi modificate in cursul exercițiului bugetar prin legi de rectificare, elaborate cel mai târziu pana la data de 30 noiembrie. Legilor de rectificare li se vor aplica aceleași proceduri ca si legilor bugetare anuale inițiale, cu excepția termenelor din calendarul bugetar.
Mai mult decât atât, in condițiile in care posibilitatea rectificării bugetare si procedura de adoptare a legilor de rectificare bugetara la inițiativa ordonatorului principal de credite sunt prevăzute si reglementate de dispoziții legale in vigoare, apare ca inoportuna o măsura dispusa de instanța de judecata in acest sens.
Competenta elaborării unor eventuale proiecte de rectificare bugetara aparține ordonatorului principal de credite, conform procedurii prevăzute de lege, iar acest atribut nu poate fi extins asupra Ministerului Finanțelor Publice.
Legal citați intimații nu au depus întâmpinare la dosarul cauzei.
Examinând recursurile declarate în cauză sub aspectul motivelor invocate, care în drept se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile ce sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție iar potrivit art. 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 208/2005 Ministerul Finanțelor Publice este cel care are ca atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat operând rectificările corespunzătoare.
Față de aceste aspecte este justificată calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice.
De asemenea, Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 131 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Prin decizia nr. 46 din 15 decembrie 2008 pronunțată în dosar nr. 27/2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din Codul d eontologic al magistraților și art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, raportat la art. 9 din Codul d eontologic al acestora, că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă prevede că dezlegarea dată problemelor de drept judecate, prin intermediul deciziilor pronunțate în interesul legii, este obligatorie pentru instanțele judecătorești.
Întrucât sporul de confidențialitate neacordat reclamanților, ce constituie un drept de creanță, este un bun în sensul Protocolului adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cum în mod corect a apreciat prima instanță, actualizarea la indicele de inflație se justifică din necesitatea atenuării impactului inflaționist asupra veniturilor salariale ale reclamanților și intervenienților.
Recunoașterea de către prima instanță a drepturilor reclamanților și intervenienților la sporul de confidențialitate în procent de 15% din indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar impune implicit în baza dispozițiilor Decretului nr. 92/1976 și admiterea celui de al doilea capăt de cerere privind obligarea pârâților angajatori la efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă ale reclamanților și intervenienților.
Față de cele ce preced și văzând că sentința civilă recurată este legală și temeinică, Curtea urmează ca în baza art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă să respingă recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, prin reprezentanții lor legali șiMinisterul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului, împotriva sentinței civile nr.895din14 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 2 iulie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Pt. judecători aflată în și
pensionat, semnează președintele instanței.
Red.
Jud. fond
Tehnored.
Ex. 2 / 23.07.2009
Președinte:Biciușcă OvidiuJudecători:Biciușcă Ovidiu, Timofte Cristina, Gheorghiu Neculai
