Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 946/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 946
Ședința publică din 2 iulie 2009
PREȘEDINTE: Sas Laura
JUDECĂTOR 2: Biciușcă Ovidiu
JUDECĂTOR 3: Timofte Cristina
Grefier - -
La ordine, judecarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR B, cu sediul în municipiul B,-, sector 5, împotriva sentinței nr.1019 din 5 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal lipsesc reprezentantul pârâtului recurent, reprezentanții pârâților intimați Tribunalul Suceava, Curtea de APEL SUCEAVA și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, precum și reclamanții, -, -, -,
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
URTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 18.12.2008 reclamanții, -, -, -, I au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul Suceava și Curtea de APEL SUCEAVA, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata actualizată în raport de indicele de inflație calculat la data plății în favoarea fiecărui reclamant, a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% lunar, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat la salariul de bază brut lunar, începând cu data de 01.09.2000-01.09.2004 respectiv 01.07.2000-01.03.2005 și 21.04.2008 data pronunțării hotărârii si în continuare. De asemenea reclamanții au solicitat obligarea paratului Tribunalul Suceava la înscrierea in carnetul de munca a mențiunilor corespunzătoare acordării acestor drepturi de natura salariala În motivarea acțiunii arată reclamanții că își desfășoară activitatea ca judecători si asistenți judiciari la Tribunalul Suceava.
Au susținut că prin decizia 21/10.03.2008 publicată în Monitorul Oficial 444 din 13.06.2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001, invocând considerentele acestei decizii obligatorii conform art.329 alin.3 din codul d e procedură civilă" fiind evocate și dispozițiile art.1 și 2 din Ordonanța Guvernului nr.137/2000, dispozițiile art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, Protocolul nr.12 la această convenție, art.16 din Constituția României.
Au mai arătat reclamanții că pentru drepturile solicitate anterior datei de 1.07.2005, nu a intervenit prescripția extinctivă întrucât potrivit dispozițiilor - art.166 din Legea nr.53/2003 dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate, dar acest termen se întrerupe în cazul în care a intervenit o recunoaștere din partea debitorului. S-a motivat că deși dreptul magistraților la acordarea sporului de 50% a fost considerat de Ministerul Justiției și ceilalți ordonatori de credite ca fiind abrogat prin dispozițiile art. I pct.32 și 42, din nr.OG83/2000, prin decizia 21 din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit că abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 prin nr.OG83/2000 a fost neconstituțională, astfel încât termenul de prescripție nu a început să curgă decât de la data publicării acestei hotărâri.
S-a mai solicitat înscrierea dreptului la sporul de 50% în carnetele de muncă ale reclamanților în temeiul Decretului art. 92/1976.
Pârâtul Ministerul Justiției prin întâmpinarea formulată a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune, enunțând dispozițiile art.1 și 7 din Decretul nr.167/1958, precum și art.283 alin.1 lit. c din legea nr.53/2003.
Prin precizările formulate de reclamanții - si cu privire la temeiul juridic al acțiunii, s-a arătat că au fost numite în funcția de asistent judiciar prin Ordinul Ministerului Justiției nr.1316/C/2000 dar prin art.3 din nr.OUG20/2002 privind modificarea și completarea Legii nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească s-a stabilit că "asistenții judiciari în funcție sunt de drept magistrați consultanți iar prin art.2 din același act normativ s-a dispus în mod concret asupra salarizării acestei categorii profesionale în sensul că "magistrații consultanți beneficiază, în raport de vechimea în specialitate juridică, de drepturile de salarizare prevăzut pentru judecători, de la judecătorii de Legea nr.50/1996". Cum în drepturile de salarizare ale judecătorilor de la judecătorii a fost cuprins și sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică reglementate de prevederile art. 47 din dispozițiile acestei ordonanțe nefiind abrogate, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Prin sentința nr.1019 din 5 mai 2009, Tribunalul Suceavaa respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției.
A admis acțiunea precizată de reclamanții, -, -, -, I în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL SUCEAVA, Tribunalul Suceava, parte procesuală fiind Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Suceava să plătească reclamanților, -, -, Și drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar pentru perioada 1.11.2000 - 01.09.2004, actualizate în raport cu indicele de inflație la data plății.
A obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Suceava să plătească reclamanților - și drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar pentru perioadele 1.07.2000 - 01.03.2005, respectiv 21.04.2008 - 05.05.2009, precum și în continuare, cât timp se mențin condițiile pentru acordarea acestui spor, actualizate în raport cu indicele de inflație la data plății.
A obligat pârâtul Tribunalul Suceava să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Pentru a pronunța această sentință a reținut următoarele:
Cu privire la excepția excepția prescripției dreptului la acțiune instanța a reținut că prin decizia nr. 21 din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție B - Secțiile Unite - a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al României de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța supremă stabilind că "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații - asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001, această decizie fiind obligatorie conform art. 329 alin.3 Cod procedură civilă.
Prin considerentele deciziei instanța supremă a stabilit că inițial sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică a fost reglementat prin art.47 din Legea nr.50/1996 și prin art. 231din Legea nr.56/1996, modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă, iar ulterior prin art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în al României, Partea I, nr. 425 din 1 septembrie 2000, s-a dispus că art. 47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr. 334/200, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 370 din 9 iulie 2001.
S-a mai reținut că prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat doar să modifice și să completeze iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total, nici parțial dar cu toate acestea prin nr.OG 83/2000 au fost depășite limitele speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se dispozițiile art. 108 alin. 3 cu referire la art. 73 alin. 1 din Constituția României, consecința fiind aceea că "art. 11 pct. 42 și art. IX alin. 2 paragraful 1 din nr.OG 83/2000 sunt neconstituționale, conform art. 147 alin. 1 din Constituția României și își încetează efectele".
Prin considerentele aceleiași decizii, instanța supremă a constatat că "instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție" astfel încât "inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art. 1 pct. 42 și art. IX alin. 2 din OG83/2000 impune ca instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată.
Pentru ca prescripția să-și producă efectul extinctiv, este necesar ca orice titular al dreptului la acțiune să aibă posibilitatea reală de a acționa pentru protecția dreptului său în condițiile în care prin nr.OG 83/2000 emisă în mod nelegal cu depășirea limitelor speciale stabilite prin Legea drepturilor abilitare, s-a dispus abrogarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, este evident că reclamanții nu au avut posibilitatea de a se adresa prin instanțe de judecată pentru plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Ori câtă vreme prin decizia 21/2000 s-a constatat neconstituționalitatea unei norme de abrogare a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată, cu modificările și completările ulterioare și de aplicabilitate în continuare a normei abrogate pe durata de timp de la abrogare și până la constatarea neconstituționalității normei abrogatoare nu se poate pune problema curgerii prescripției dreptului la acțiune pentru plata drepturilor salariale restante.
Pe de altă parte, însăși pârâtul Ministerul Justiției, care în calitate de organ al administrației centrale de stabilire a avut conform HG83/2005 privind asigurarea și funcționarea Ministerului Justiției inițiativa legislativă în domeniul de activitate al justiției prin elaborarea de proiecte, de acte normative în acest domeniu dar și avizarea din punct de vedere a legalității, a proiectelor de acte normative elaborate de alte ministere, însuși pârâtul Ministerul Justiției a recunoscut că datorează magistraților și personalului auxiliar de specialitate din justiție, drepturi salariale restante, începând cu anul 2000, stabilind ca termen de plată luna decembrie 2005 termen care însă nu a fost respectat.
Așadar în cauză au intervenit mai multe acte de întrerupere a prescripției prin adresele făcute de pârâtul Ministerul Justiției acestei instanțe pentru a se întocmi situația de plată, privind drepturile salariale restante atât pentru persoane care aveau cât și pentru cele care nu dețineau un titlu executoriu, fiind emise în acest sens, diferite ordine, respectiv Ordonanța 903/C/2003 din 28.03.2003 pentru constituirea comitetului mixt de soluționare a problemelor de natură salarială a magistraților sau Ordonanța nr.3/C/2005 prin care s-a dispus calcularea și actualizarea sumelor datorate magistraților și personalului din organele autorității judecătorești conform anexelor 11-18.
La inițiativa Ministerului Justiției a fost inclusă în strategia de reformă a sistemului judiciar și planul de activitate pentru anul 2005 - 2007 aprobat prin nr.HG232/2005 publicat în Monitorul Oficial, și măsura pentru plata drepturilor salariale restante, dar și eliminarea discriminării în dauna salarizării magistraților și personalului auxiliar de specialitate acest act normativ fiind semnat atât de Ministerul Justiției cât și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Potrivit dispozițiilor art.155 din Codul Muncii salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri iar potrivit art.161 din Codul Muncii salariul se plătește lunar.
În aceste împrejurări, față de dispozițiile nr.HG232/2005 act normativ publicat în Monitorul Oficial cu putere de lege și efecte erga omnes, și anexa nr.2 cap. VI pct.3.2 prin care s-a stabilit scadența de plată a drepturilor salariale restante în luna decembrie 2005, respectiv 31.12.2005, finele acestei luni, prescrierea dreptului la acțiune începe să curgă din ziua următoare datei stabilite de pârâtul Ministerul Justiției respectiv începând cu 01.01.2006 situație în care acțiunea reclamanților, promovată la data de 9 august 2008 este considerată ca fiind formulată în cadrul termenului de 3 ani. de art. 161 și 283 alin.1 lit. c din Codul Muncii, impunându-se soluția de respingere a excepției in.
Pe fondul cauzei,Tribunalul a reținut că potrivit art. art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată s-a stabilit că magistrații au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară conform art.1 din Protocolul I la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, că: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamanți fiind un drept de creanță, este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar prin abrogarea art.47 din Legea nr.50 din 1996 reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun. Ori, lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, doar pentru o cauză de utilitate publică.
Din cuprinsul nr.OG 83/2000 prin care s-a abrogat art.47 din Legea 50/1996, nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților și personalului auxiliar de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare. Mai mult, în perioada respectivă, drepturile salariale ale magistraților au fost majorate Astfel că abrogarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică a fost nelegală.
Potrivit art.20 alin.2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate de aplicare reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne ar conține dispoziții mai favorabile.
Astfel instanța a reținut că există conflict între art.1 pct.42 din OG83/2000, care a abrogat art.47 din Legea 50/1996 și art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, urmând a da preponderență și a face aplicarea acestui din urmă text legal.
Față de cele anterior reținute, întrucât abrogarea realizată prin OG83/2000 este nelegală iar rațiunea acordării sporului de stres subzistă, s-a apreciat că pretențiile reclamanților sunt întemeiate, astfel încât pârâții au fost obligați la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzută de art.47 din Legea 50/1996 pentru perioadele specificate în acțiune.
S-a constatat că prin decizia nr.21 din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial nr.444/2008 instanța supremă, soluționând recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001", această decizie fiind obligatorie conform art.329 alin.3 Cod procedură civilă.
A reținut instanța supremă că deși "Guvernul României nu a fost abilitat prin Legea nr.125/2000 să modifice sau să completeze Legea nr.56/1996, modificată și completată prin Ordonanța Guvernului nr.55/1997, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.126/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.333 din 18 iulie 2000, totuși, prin art. IX alin (2) paragraful 1 din Ordonanța Guvernului nr.83/2000 s-au abrogat dispozițiile art.231din Legea nr.56/1996", iar "prin emiterea Ordonanței Guvernului nr.83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art.108 alin. (3), cu referire la art.73 alin. (1) din Constituția României".
Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că "instanțele judecătorești se pot pronunța asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în condițiile precizate mai sus, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție în recursul cu a cărui soluționare a fost corect investită.
De aceea, inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art.1 punct 42 și în articolul 9 alin.2 din nr.OG83/2000 impune ca instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996, republicată.
Ca urmare, inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art.47 din Legea nr.50/1996, republicată, și, respectiv, ale art.231din Legea nr.56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000.
Sub acest aspect, în raport de cele reținute, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat, prin prevederile din nr.OG83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art.107 alin.3 din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării Ordonanței [art.108 alin.3], în forma republicată în 2003 Constituției României.
Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 și ale art.231din Legea nr.56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege".
Instanța supremă a avut în vedere și practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a reținut în mod constant că există discriminare atât timp cât diferența de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, decizia din 26 septembrie 2002, Duchez contra Franței, decizia din 6 decembrie 2007, Beian contra României, $ 59).
S-a statuat că "a accepta teza propusă de procurorul general prin recursul în interesul legii, în sensul neacordării acestui spor, în mod inevitabil ar duce la situația în care în sistemul judiciar ar exista, pe de o parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate care beneficiază de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și, pe de altă parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate cărora, deși desfășoară aceeași activitate și în aceleași condiții, nu li s-ar recunoaște acest drept.
Or, este evident că interpretarea diferențiată a normelor incidente cu privire la aceleași categorii socio-profesionale, cu atât mai mult cu cât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile, ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul dispozițiilor art.16 alin.1 din Constituție, republicată, ale Ordonanței Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată și ale art.1 din Protocolul nr.12 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului".
Cum judecătorii de la aceste instanțe au beneficiat de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% la indemnizația brută lunară iar dispozițiile art.2 din OUG nr.20/2002 nu au fost abrogate în mod expres s-a constatat că acțiunea reclamanților este întemeiată așa încât a fost admisă în raport de prevederile art. 161 alin. 4 din Codul Muncii.
Actualizarea cu indicele de inflație se justifica prin necesitatea realizării unui corelații, între salariul real și salariul nominal de care reclamanții nu ar fi beneficiat la momentul în care angajatorul datora drepturile bănești și momentul în care aceste sume au intrat efectiv în patrimoniul beneficiarilor ca urmare a efectelor inflației asupra nivelului de trai astfel încât se va admite și cererea privind actualizarea drepturilor bănești cuvenite cu indicele de inflație la data plății.
Față de prevederile Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă pârâtul Tribunalul Suceavaa fost obligat la efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă ale fiecărui reclamant cu privire la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, invocând prevederile art.304 pct.9 din codul d e procedură civilă.
În motivarea acestei căi de atac, în esență, recurentul a susținut că sentința a fost pronunțată cu nerespectarea dispozițiilor privind prescripția dreptului material la acțiune pentru drepturile care nu se încadrează în termenul de prescripție general de trei ani de la data introducerii acțiuni, în conformitate cu prevederile art.1, art.3, art.7 și art.8 din Decretul nr.167/1958 și ale art.283 Codul Muncii, drepturile solicitate înainte de decembrie 2005 fiind prescrise.
A arătat că în speță sunt incidente dispozițiile art.12 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă. Fiind vorba așadar de prestații periodice, pentru fiecare dintre acestea curgând un termen distinct de prescripție, a solicitat a se constatat că pretențiile afirmate trebuie examinate numai pentru perioada de 3 ani, durata termenului de prescripție general de prescripție, anterioară momentului introduceri acțiunii.
De asemenea, potrivit art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958 durata termenului general de prescripție aplicabil în materia drepturilor de creanță este de 3 ani.
În ceea ce privește momentul de început al curgerii termenului de prescripție, a învederat aplicabilitatea dispozițiilor art.8 din Decretul nr.167/1958. Concret, termenul de prescripția a început să curgă de la intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, moment de la care reclamanții puteau solicita plata sporului, în măsura în care aveau îndoieli asupra legalității acestui act normativ, iar nu din momentul pronunțării Deciziei nr.21/2008 a ÎCCJ.
Pe fond, a susținut că asistenții judiciari nu sunt și nu au fost niciodată beneficiari ai sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică. OUG nr.179/1999 privind modificarea și completarea Legii nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească nu prevede alte drepturi salariale suplimentare pentru asistenții judiciari, precum sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică. De altfel, modalitatea de stabilire a indemnizației magistraților consultanți, precum și drepturile de care aceștia beneficiază au fost stabilite prin OUG nr.177/2002. Acest act normativ cuprinde un capitol separat în cadrul căruia, la art.15 alin.2 se prevede că "magistrații consultanți beneficiază de drepturile prevăzute la art.5,21, art.25 alin.1, art.27, 28 și 30" din aceeași ordonanță, texte care nu fac referire la sporul de stres de 50%.
A mai arătat că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea și a obligat plata sporului pentru suprasolicitare neuropsihică și în continuare întrucât în cauză este vorba despre un drept viitor care nu s-a născut încă.
Legal citați intimații nu au depus întâmpinare la dosarul cauzei.
Examinând recursul sub aspectul motivelor invocate care în drept se încadrează în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă Curtea reține următoarele:
Referitor la recursul Ministerului Justiției, prin care se invocă prescripția dreptului la acțiune al reclamanților, raportat la prevederile art. 3 din Decretul nr.167/1958 și ale art. 283 alin.1 lit. c din Codul Muncii, instanța de recurs constată că, în mod corect, instanța de fond a respins această excepție.
Astfel, s-a reținut că pentru ca prescripția să-și producă efectul său extinctiv este necesar ca pentru titularul dreptului la acțiune să existe, pe lângă voința de a acționa și posibilitatea reală de a acționa, adică de a se adresa organului competent pentru protecția dreptului său. Dacă pe timpul cât durează împrejurarea care îl împiedică pe titularul dreptului la acțiune să acționeze, prescripția nu ar fi oprită, adică suspendată s-ar ajunge la situația în care titularului dreptului la acțiune să i se aplice efectul extinctiv, fără a i se imputa pasivitatea ori neglijența în a acționa; într-o asemenea situație prescripția ar fi deturnată de la finalitatea sa, neavând caracter real.
În condițiile în care prin OG nr. 83/2000 art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres, nu le poate fi imputate reclamanților pasivitatea ori neglijența în a acționa.
După pronunțarea deciziei în interesul legii prin care s-a stabilit că și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 magistrații au dreptul la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, reclamanții au avut posibilitatea reală de a acționa de a se adresa instanței pentru plata acestor drepturi.
Totodată se reține că potrivit art. 295 alin. 1 din Codul Muncii, dispozițiile acestui cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă, ci dispozițiile legislației civile, fiind aplicabile dispozițiile art. 16 alin. 1 din Decretul nr.167/1958, prin care se arată că prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
Efectul întreruperii termenului de prescripție constă, potrivit art. 17 alin. 1 și 2 din actul normativ arătat, în ștergerea prescripției anterioare și începerea unui nou termen de prescripție.
În considerentele sentinței recurate s-a reținut că, față de această situație, acțiunea reclamanților formulată la data de 18 decembrie 2008, prin care s-au solicitat drepturi bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, nu este prescrisă, întrucât în cauză au intervenit mai multe acte întreruptive ale prescripției.
În acest sens se reține că prin Ordinul nr.903/C din 28 martie 2003 Ministerului Justiției s- constituit Comitetul mixt de soluționare a problemelor de natură salarială ale magistraților și în acest sens au fost făcute demersuri repetate de către Ministerul Justiției la Ministerul Finanțelor Publice în vederea obținerii fondurilor necesare cu acest titlu.
Prin Ordinul nr. 3/C din 11 ianuarie 2005, Ministerul Justiției dispus ca în vederea stabilirii sumelor necesare achitării drepturilor de personal decurgând din hotărâri judecătorești definitive a se calcula și centraliza sumele datorate magistraților și personalul din organele autorității judecătorești, conform anexelor nr. 1-10 ale ordinului până la data de 14 ianuarie 2005.
La art. III din acest ordin, se precizează că pentru magistrații și personalul din organele autorității judecătorești care nu dețin titluri executorii, calculul drepturilor de personal se va realiza conform anexelor nr. 11-18 ale prezentului ordin.
La inițiativa Ministrului Justiției, a fost inclus în Strategia de Reformă a Sistemului Judiciar și în Planul de Acțiune aprobat prin HG nr.232/2005, măsura vizând plata drepturilor salariale restante, inclusiv pentru personalul care nu are hotărâri judecătorești.
De asemenea, în Angajamentul, cu ocazia încheierii negocierilor privind aderarea României la Uniunea Europeană la propunerea Ministrului Justiției a fost inclusă și obligația de plată a drepturilor salariale restante și a asigurării salarizării adecvate și nediscriminatorii a magistraților și personalului auxiliar.
Totodată se constată că dispozițiile art. 283 alin.1 lit. c din Codul Muncii trebuie corelate cu dispozițiile art. 166 alin. 1 și 2 din Codul Muncii, care prin alin. 2 prevede că "termenul de prescripție prevăzut de alin. 1 este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului" dar și cu dispozițiile legislației civile în raport de prevederile art.295 alin.1 Codul Muncii în măsura în care nu sunt inadmisibile cu specificul raporturilor de muncă.
Luând în considerare accepțiunea de bun, precum și protecția dreptului de proprietate consacrate de practica CEDO, dreptul la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică se încadrează în noțiunea de proprietate, fiind aplicabile dispozițiile art. 21 din Decretul nr.167/1958.
Pe fondul cauzei, se constată că prin decizia nr.XXI din 10.03.2008 publicată în Monitorul Oficial nr.444 din 13.06.2008 Înalta Curte de Casație și Justiție în compunerea Secțiilor Unite, admițând recursul în interesul legii declarat de procurorul general al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a statuat că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001, această decizie fiind obligatorie, conform dispozițiilor art. 329 Cod procedură civilă.
Astfel, instanța supremă, prin considerentele deciziei enunțate, a argumentat că dispozițiile art. 1 pct. 42 și art. IX alin. 2 paragraful 1 din nr.OG 83/2000 adoptat cu încălcarea limitelor legii speciale de obligare sunt neconstituționale conform art. 147 alin. 1 din Constituție și își încetează efectele iar inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în dispozițiile enunțate, impune ca instanța să considere rămase în vigoare dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată.
În raport de cele reținute instanța supremă a argumentat că " rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau, acordarea sporului de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice" acest lucru presupunând că "nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat, prin prevederile din nr.OG 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. 3 din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței (art. 108 alin. 3, în forma republicată în 2003 a Constituției României).
Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.
Înlăturarea acestui drept de natură salarială ar contraveni dispozițiilor art.53 din Constituție, care reglementează situațiile expuse, în care ar putea fi restrânse exercitarea unor drepturi, dar și prevederile art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru drepturile și libertățile fundamentale ale omului, salariul făcând parte din noțiunea de bun, fiind incidente dispozițiile art.20 din Constituție (cauza Miclici împotriva României, dosar nr.23657/3 din 20.12.2002).
Se constată că potrivit art.2 din OUG nr.20/2002 magistrații consultanți beneficiau în raport de vechimea în specialitate juridică de dreptul de salarizare prevăzut pentru judecătorii de la judecătorie.
În mod corect apreciat prima instanță, că întrucât judecătorii de la aceste instanțe au beneficiat de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația brută lunară, iar dispozițiile art.2 din OUG nr.20/2002 nu au fost abrogate în mod expres, acțiunea formulată de reclamanți care au calitatea de asistenți judiciari este întemeiată în raport de prevederile art. 161 alin. 4 din Codul Muncii.
Față de cele ce preced, Curtea urmează ca în baza art. 312 din codul d e procedură civilă să respingă recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților, ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR B, cu sediul în municipiul B,-, sector 5, împotriva sentinței nr.1019 din 5 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 2 iulie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Pt. judec., aflată în,
semnează președintele instanței,
Red.
JUd.
Tehnored.
Ex. 2
23.07.2009
Președinte:Sas LauraJudecători:Sas Laura, Biciușcă Ovidiu, Timofte Cristina
