Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 988/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 988
Ședința publică din 07 iulie 2009
PREȘEDINTE: Gheorghiu Neculai
JUDECĂTOR 2: Maierean Ana
JUDECĂTOR 3: Plăcintă Dochița
Grefier C -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.126 din data de 17 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr-.
La apelul nominal s-a prezentat reclamanta intimată, lipsă fiind reprezentanții pârâtului recurent, ai pârâților intimați Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Suceava, precum și reclamanții intimați, și.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care instanța, constatând că nu sunt chestiuni prealabile, a dat cuvântul la dezbateri:
Reclamanta intimată, având cuvântul, a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.
Declarând închise dezbaterile, instanța a rămas în pronunțare cu privire la recursul declarat în cauză.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava și înregistrată sub nr- reclamanții, au solicitat obligarea pârâților în solidar la plata actualizată, în favoarea fiecărui reclamant, a sporului de risc si suprasolicitare neuropsihica, în procent de 50% din salarul de baza brut lunar, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, pentru perioada 1.09.2004 - 1.02.2007.
În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea 50/1996, republicată, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariu de bază brut lunar. Ulterior, prin art. 50 din OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, printre altele, a fost abrogat și art. 47 din Legea 50/1996, abrogare ce a fost înlăturată prin art. 41 din OUG nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și a altor categorii de personal din sistemul justiției, prin faptul că acest ultim act normativ a abrogat în totalitate OUG nr. 177/2002.
Au mai arătat că acțiunea lor este pe deplin întemeiată și pe considerentul că un act normativ cu puterea juridică a unei legi nu poate fi modificat sau abrogat decât de un alt act normativ de aceeași forță juridică, in cazul de fata încălcându-se prevederile din Legea 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative
Au mai menționat că la data stabilirii acestui drept, în baza art. 47 din Legea nr. 50/1996, legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referință care rezidă în condițiile în care judecătorii și personalul auxiliar își desfășoară activitatea, condiții ce sunt caracterizate de acesta ca fiind condiții de risc și supra solicitare neuropsihică, iar aceste condiții nu s-au schimbat, ci dimpotrivă, s-au acutizat, întrucât au crescut cerințele înfăptuirii actului de justiție în condiții de calitate și de eficiență sporite, care, în situația unui sistem legislativ stufos și uneori contradictoriu și a unor condiții de muncă neadecvate etapei actuale, duc la creșterea celor doi factori de risc.
În drept, reclamanții și-au întemeiat pretențiile pe disp. art. 47 din Legea 50/1996.
În apărare, pârâtul Ministerul Justiției prin întâmpinarea depusa la dosar (filele 25-27) a arătat că dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 au fost abrogate total și explicit prin OG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Așadar, ar fi neîntemeiate susținerile reclamanților cu privire la abrogarea art.47 din Legea 50/1996.
În plus, abrogarea acestor prevederi legale reprezintă o problemă de legiferare, constituind o opțiune a legiuitorului, singurul în drept să reglementeze criteriile de acordare a sporurilor sau adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază.
Tribunalul Suceava, prin sentința civilă nr.126 din data de 17 ianuarie 2008 admis acțiunea și a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Suceava să plătească reclamanților sumele reprezentând drepturi salariale cu titlu de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară în cuantum actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective, pentru perioada 1 septembrie 2004 - 1 februarie 2007, acțiunea față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice fiind respinsă ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit art.47 din Legea 50/1996 republicată "Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Este adevărat că prin art.1 pct.42 din OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat expres. Însă, procedându-se astfel, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă cât și dispozițiile Legii nr.125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Din cuprinsul OG83/2000 prin care s-a abrogat art. 47 din Legea 50/1996, nu se poate desprinde care a fost utilitatea publica a lipsirii magistraților si personalului auxiliar de proprietatea lor asupra sporului de risc si suprasolicitare. Mai mult, in perioada respectiva drepturile salariale ale magistraților au fost majorate, astfel ca abrogarea sporului de risc si suprasolicitare neuropsihica apare cu atât mai mult lipsita de utilitate publica.
Potrivit art.20 alin.2 din Constituția României, daca exista neconcordanta intre pactele si tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate de aplicare reglementările internaționale, cu excepția cazurilor in care Constituția sau legile interne ar conține dispoziții mai favorabile.
Astfel instanța a reținut ca exista conflict între art. 1 pct. 42 din OG 83/2000, care a abrogat art. 47 din Legea 50/1996 si art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția Europeana a Drepturilor Omului, dând preponderență și aplicabilitate acestui din urmă text legal.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă, susținând în esență că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a acordat drepturile salariale solicitate, deși normele legale care le prevedeau au fost abrogate expres prin OG nr.83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001, această ordonanță neavând ca efect diminuarea drepturilor salariale ci dimpotrivă, creșterea acestora în cadrul unui nou sistem de salarizare.
Analizând recursul în raport de actele și lucrările dosarului, curtea constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin art.47 din Legea nr.50/1996 cu modificările și completările ulterioare privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești s-a prevăzut că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică atât magistrații cât și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
În mod similar, prin Legea nr. 56/1996 privind salarizarea judecătorilor Curții Supreme de Justiție ale magistraților asistenți și ale celorlalte categorii de personal, cu modificările și completările ulterioare, s-a stabilit prin art. 231că "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, judecătorii și magistrații asistenți beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, aplicarea acestui spor fiind stabilită și pentru personalul de execuție de specialitate, conform Legii nr. 126/2000 de aprobare a nr.OG 55/1997.
În temeiul art. 107 alin. 3 din Constituția publicată în nr. 233/22.11.1991 (actualul art. 108 din Constituția revizuită, publicată în nr. 767/31.10.2003) "Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta". Ori, prin Legea nr.125/14 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 331/17 iulie 2000, Guvernul a fost abilitat să emită anumite ordonanțe în unele domenii de activitate expres prevăzute în art. 1.
Astfel, în domeniul salarizării, conform celor expres specificate la art. 1 lit. Q pct. 1, s-a acordat abilitarea de modificare și completare a Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești - republicată, fără a se face referire la vreo abrogare. Abilitatea de abrogare a unor acte normative a fost acordată în mod expres doar atunci când legiuitorul și-a exprimat această opțiune (ex: art. 1 lit. Q pct. 3, care privește abrogarea art. 2 alin. 3 pct. B lit. d din Decretul nr. 247/1977 cu privire la încadrarea cadrelor militare permanente în grupele I, II sau III de muncă).
În temeiul legii de abilitare enunțată a fost emisă nr.OG 83 din 29 august 2000, publicată în nr. 425/1.09.2000 care, așa cum o definește și titlul, doar a modificat și completat Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.
Din analiza Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, dar și a titlului nr.OG 83/2000, nu rezultă nici o investire pentru abrogarea unor dispoziții legale, fiind încălcate atât dispozițiile art. 108 din Constituție dar și textul lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000. Mai mult se constată că fără a fi abilitat de a modifica dispozițiile Legii nr. 56/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor Curții Supreme de Justiție, ale magistraților-asistenți și ale celorlalte categorii de personal la care, prin Legea nr. 125/2000 nu se face nici o referire, au fost abrogate nelegal unele dispoziții ale acestei legi, respectiv dispozițiile art. 2, 6, 12, 121, 13, 131, 231, deși în mod surprinzător prin Legea nr. 126 din 17 iulie 2000 fost aprobată nr.OG 55/1997 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 pentru salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor Curții Supreme de Justiție, ale magistraților asistenți și ale celorlalte categorii de personal, acordându-se același spor magistraților asistenți și personalului de execuție din cadrul instanței supreme.
Pe de altă parte, la emiterea nr.OG 83/2000 privind modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, prin care s-a dispus și abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996 au fost încălcate nu numai dispozițiile din legea fundamentală și Legea nr. 125/2000, dar și dispozițiile legale stabilite prin Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative obligatorii. Conform art. 3, din această lege, la elaborarea proiectelor de lege, la elaborarea și adoptarea ordonanțelor și hotărârilor Guvernului, precum și la elaborarea și adoptarea actelor normative ale celorlalte autorități cu astfel de atribuții, dar și a dispozițiilor art. 4 referitoare la ierarhia actelor normative, fără a se putea depăși limitele de competență instituite printr-un act normativ și nici nu se poate contraveni principiilor și dispozițiilor acestuia.
Este de menționat și faptul că, potrivit Legii nr. 24/2000, modificarea, completarea sau abrogarea sunt evenimente legislative care pot interveni după intrarea în vigoare a unui act normativ și sunt reglementate în mod distinct.
Este adevărat că, prin nr.OG 83/2000 s-a modificat Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, respectiv, art. 2, în sensul stabilirii dreptului magistraților de a beneficia pentru activitatea desfășurată de o indemnizație de încadrare lunară, a fost stabilită pe funcții, în raport de nivelul instanțelor și parchetelor cu vechime în magistratură, atât această indemnizație, cât și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești, raportându-se la valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese sau numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.
Potrivit art. 53 din Constituția României se prevede că "Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai de lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori a unui sinistru deosebit de grav", legea fundamentală stabilind și anumite condiții în cazul restrângerii unor drepturi, în sensul că măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și să nu aducă atingere existenței dreptului sau a libertății.
Este de reținut și faptul că România a ratificat Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, cât și protocoalele adiționale prin Legea nr. 30/1994, iar conform art. 11, corelat cu art. 20 din Constituția României, atât Convenția, cât și jurisprudența Curții Europene fac parte din dreptul intern. Ori, prin eliminarea acordării unui spor stabilit prin lege, printr-un act normativ de nivel inferior unei legi organice, cu încălcarea normelor de tehnică legislativă, sunt încălcate prevederile art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție, așa încât eliminarea unui drept salarial încalcă principiul specific domeniului raporturilor de muncă, privind drepturile câștigate, contrar dispozițiilor art. 53 din Constituție nefiind justificată în mod legal, obiectiv sau rezonabil, fiind contrară legislației interne și internaționale.
În cauză este de reținut și faptul că prin decizia nr. XXI din 10.03.2008 pronunțată în dosarul nr. 5/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, în compunerea Secțiilor Unite, soluționând recursul în interesul legii declarat de procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 pentru salarizarea și alte drepturi ale personalului din cadrul autorității judecătorești, că "judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculată la indemnizația brută lunară, respectiv salariul brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001", iar în temeiul art. 329 alin. 3 od proc. civilă, deciziile pronunțate de instanța supremă sunt obligatorii pentru instanțele de judecată.
Instanța supremă, prin considerentele deciziei enunțate, a argumentat că dispozițiile art. 1 pct. 42 și art. IX alin. 2 paragraful 1 din nr.OG 83/2000 adoptat cu încălcarea limitelor legii speciale de obligare sunt neconstituționale conform art. 147 alin. 1 din Constituție și își încetează efectele iar inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în dispozițiile enunțate, impune ca instanța să considere rămase în vigoare dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată.
În consecință vor fi respinse susținerile recurentului privind abrogarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, sau cele referitoare la instituirea unei indemnizații unice pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate al instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea, situație contrazisă prin decizia XXI/2008, de prevederile OUG nr. 27/2006 și ale OG nr.8/2007.
Pentru considerentele arătate, cum sentința instanței de fond este legală și temeinică, iar instanța de fond nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a interpretat corect dispozițiile legale, în baza art. 312 alin. 1 od proc. civilă, recursul va fi respins, ca nefondat, nefiind date nici motive de casare de ordine publică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților B, sector 5-, împotriva sentinței civile nr.126 din data de 17 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 07 iulie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud.fond:
Tehnored.
ex.2/13.07.2009
Președinte:Gheorghiu NeculaiJudecători:Gheorghiu Neculai, Maierean Ana, Plăcintă Dochița
