Drepturi salariale (banesti). Decizia 1026/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DOSAR NR. 746,-

DECIZIA NR. 1026

Ședința publică din data de 15 mai 2009

PREȘEDINTE: Lucian Crăciunoiu

JUDECĂTORI: Lucian Crăciunoiu, Violeta Dumitru Vera Andrea

- - -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B, dul -, nr.12 - 14, sector 5 și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,- A, județul P, împotriva sentinței civile nr.119 din 12 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, toți cu domiciliul ales în P,- A, județul P - la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și intimatul-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Se referă instanței de grefierul de ședință că recursurile sunt declarate și motivate în termen, scutite de plata taxei de timbru, prin cererile de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, prezenta cauză fiind venită pentru competentă soluționare acestei instanțe ca urmare a rezoluției din 26.03.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Se mai învederează că din partea recurentului-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTIs -au depus la dosar, prin serviciul registratură, note de ședință.

Curtea, față de actele și lucrările dosarului, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, apreciază cauza în stare de judecată și deliberând a pronunțat următoarea decizie:

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de APEL PLOIEȘTI sub nr- reclamanții, și au chemat în judecată pârâții Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, solicitând plata drepturilor bănești reprezentând sporul pentru risc și suprasolicitare de 50%, calculat lunar la salariul de bază, pentru trecut, cu actualizarea corespunzătoare, începând cu 1 ianuarie 2003 și în continuare, precum și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în cărțile de muncă.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că le sunt aplicabile disp. rt.47 din Legea nr.50/1996, care prevăd că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.

S-a învederat, totodată, că un astfel de drept nu poate fi înlăturat pentru că menținerea lui este impusă de condițiile concrete în care magistrații și personalul auxiliar de specialitate își desfășoară activitatea, caracterizate prin risc și suprasolicitare neuropsihică ce se accentuează continuu.

Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, cu motivarea că are în atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite și că între reclamanți și acest minister nu există niciun fel de raporturi de muncă care să poată justifica obligarea la plata unor sume reprezentând drepturi salariale.

Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii reclamanților ca prescrisă pentru perioada 1 ianuarie 2003 - 22 iulie 2005 și ca inadmisibilă pentru perioada ulterioară datei de 3 februarie 2007, arătând că dreptul la acțiune având ca obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, respectiv în 3 ani, iar cu privire la acordarea în continuare a sporului precizează că instanța nu poate dispune plata și în viitor, adăugând la legea specială de salarizare a personalului auxiliar de specialitate, deoarece numai legiuitorul, deci puterea legislativă, poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi.

De asemenea, pârâtul a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, pentru ca în situația în care se va admite cererea reclamanților, acesta să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.

Prin sentința civilă nr.16 din 14 octombrie 2008, Curtea de APEL PLOIEȘTIaa dmis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Economiei și Finanțelor, a respins acțiunea față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, respingându-se cererea de chemare în garanție.

Prin aceeași sentință s-a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada 1.01.2003 - 22.07.2005 și s-a respins acțiunea ca prescrisă pentru această perioadă.

Pe fondul cauzei, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, și, fiind obligați pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lânngă Curtea de APEL PLOIEȘTI la plata către reclamanți a sporului de 50% în raport de salariul de bază începând cu 22.07.2005, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei sume și până la data plății efective.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul MEF - prin DGFP P, prima instanță a reținut că este întemeiată, întrucât această instituție are în atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, iar între reclamanți și acest minister nu există niciun fel de raporturi de muncă care să poată justifica obligarea la plata unor sume reprezentând drepturi salariale, un ordonator principal de credite la nivel central neputând dispune pentru un alt astfel de ordonator în legătură cu anumite sume de bani, față de prevederile art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice.

Cu privire la excepția invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea a constat că aceasta este întemeiată pentru perioada 1 ianuarie 2003 - 22 iulie 2005 referitor la care se solicită drepturile prin acțiune, fiind expirat termenul de 3 ani prevăzut de art.III din Decretul nr.167/1958 în raport de data introducerii acțiunii.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că, rin p. decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, s-a stabilit că n interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001. Potrivit art.329 alin.3 din Codul d e procedură civilă această decizie este obligatorie.

Pe cale de consecință, Curtea a constatat că, potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.

Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art.47 din Legea nr.50/1996 și prin art.231din Legea nr.56/1996, modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.

Prin art.I pct.42 din Ordonanța Guvernului nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, s-a dispus că art.47 se abrogă. Această Ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr.334/2001.

Ordonanța Guvernului nr.83/2000 a fost emisă în baza art.1 lit.Q pct.1 din Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată. La rândul ei, Legea nr. 24/2000, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art. 57, 58 și 62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.

A mai reținut prima instanță că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite cu efecte distincte, or, prin Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr.50/1996, nici total și nici parțial.

Prin emiterea Ordonanței Guvernului nr.83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art.108 alin.3, cu referire la art.73 alin.1 din Constituția României.

În raport de cele de mai sus, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.

Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 și ale art.231din Legea nr.56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.

Referitor la cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de fond a reținut că aceasta este neîntemeiată deoarece Ministerul Economiei și Finanțelor Publice fiind ordonator principal de credite nu poate vira și utiliza finanțarea altui ordonator principal de credite, care este pârâtul, iar între acest chemat în garanție și reclamanți nu subzistă raporturi juridice în calitate de angajator și respectiv salariați pentru a putea fi obligat acesta la plata unor drepturi salariale sau la virarea acestora către pârât.

Întrucât prin sentința mai sus menționată prima instanță a omis să se pronunțe și asupra capetelor de cerere prin care reclamanții au solicitat acordarea drepturilor salariale și pentru viitor, pe perioada îndeplinirii funcției de personal auxiliar, și efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă, prin sentința civilă nr.119 din 12 decembrie 2008, instanța de fond a constatat că sunt incidente disp. art.2812.pr.civ. și a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI de completare a sentinței civile nr.16/14.10.2008.

Prima instanță a reținut că prin cererea depusă la 14.11.2008 Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTIa formulat, în baza art.2811și 2812.pr.civ. cerere de completare a dispozitivului sentinței nr.16/14.10.2008, arătând că nu s-a precizat întinderea dreptului și nu s-a pronunțat instanța asupra capătului de cerere privind efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă. A apreciat că această cerere este întemeiată, întrucât prin acțiune s-a solicitat acordarea drepturilor salariale reprezentând sporul de 50% și în continuare, pe perioada îndeplinirii funcției de personal auxiliar, precum și efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă. De asemenea, determinarea perioadei de acordare a sporului presupune stabilirea începutului și încetării dreptului, astfel că este necesar a se preciza că acordarea acestui drept se va face și în continuare, până la încetarea sa.

Având în vedere că s-a dispus acordarea drepturilor salariale solicitate s- apreciat că este necesar a se opera aceste mențiuni și în carnetele de muncă ale reclamanților.

Împotriva celor două sentințe civile au declarat recurs pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În recursurile formulate de cei doi pârâți se arată, în esență, că față de dispozițiile deciziei nr.21/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, pentru perioada anterioară datei de 03.02.2007, este necesar să se facă aplicarea art.329 alin.3 pr.civ. Ulterior datei de 03.02.2007 hotărârea primei instanțe este lipsită de temei legal, având în vedere că prin intrarea în vigoare a OG nr.8/2007 a fost abrogat art.47 din Legea nr.50/1996.

De asemenea, actualizarea drepturilor salariale cu rata inflației este nelegală, având în vedere că fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție fiind o instituție bugetară.

Totodată, în ceea ce privește obligarea pârâților la plata și pe viitor a sporului de 50%, prima instanță a adăugat la lege, or, numai legiuitorul este în măsură să acorde astfel de drepturi.

Și obligarea la operarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților este nelegală, față de dispozițiile art.11 alin.2 din Decretul nr.92/1976.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, precum și sub toate aspectele, potrivit art.3041pr.civ. Curtea constată că recursurile declarate sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Astfel, prin decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii s-a stabilit că, n interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.

Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art.47 din Legea nr.50/1996 și prin art.231din Legea nr.56/1996, modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.

Prin art.I pct.42 din Ordonanța Guvernului nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, s-a dispus că art.47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr.334/2001. OG nr.83/2000 a fost emisă în baza art.1 lit.Q pct.1 din Legea nr.125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.

La rândul ei, Legea nr.24/2000, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr.83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art.57, art.58 și art.62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.

Astfel a reieșit că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte, or, prin Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr.50/1996, nici total și nici parțial.

Prin emiterea Ordonanței Guvernului nr.83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art.108 alin. (3), cu referire la art.73 alin. (1) din Constituția României.

În raport de cele de mai sus, a rezultat fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.

Acest lucru a presupus că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 și ale art.231din Legea nr.56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.

Potrivit art.329 alin.3 din Codul d e procedură civilă această decizie este obligatorie.

Cu privire la critica referitoare la acordarea și în continuare a sporului de 50%, întrucât este vorba despre un drept viitor, care nu s-a născut încă, curtea reține că această critică este neîntemeiată, având în vedere că, până la încetarea sa, dreptul reclamanților la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică este cert. De asemenea, dreptul la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică are un caracter accesoriu față de dreptul principal de a primi indemnizația brută lunară. Totodată, efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamantelor s-a dispus a fi efectuată ca o consecință a admiterii drepturilor salariale solicitate prin acțiune.

Prin urmare, în mod corect instanța de fond a admis pretențiile reclamanților, aceștia beneficiind de sporul de 50% pe întreaga perioadă stabilită în sentință.

Față de aceste considerente, curtea, văzând dispozițiile art.304, art.3041și art.312 alin.1 pr.civ. va respinge recursurile declarate ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile formulate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B, dul -, nr.12 - 14, sector 5 și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,- A, județul P, împotriva sentinței civile nr.119 din 12 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, toți cu domiciliul ales în P,- A, județul P - la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și intimatul-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2009.

Președinte JUDECĂTORI: Lucian Crăciunoiu, Violeta Dumitru Vera Andrea

- - - - - -

Grefier

Operator de date cu caracter personal

Număr de notificare 3120

Tehnored LC/MD

2 ex./15.06.2009

dosar fond-- al Curții de APEL PLOIEȘTI

/

Președinte:Lucian Crăciunoiu
Judecători:Lucian Crăciunoiu, Violeta Dumitru Vera Andrea

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale (banesti). Decizia 1026/2009. Curtea de Apel Ploiesti