Pretentii civile. Speta. Decizia 1027/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR.937,- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.1027
Ședința publică din data de 15 mai 2009
PREȘEDINTE: Lucian Crăciunoiu
JUDECĂTORI: Lucian Crăciunoiu, Violeta Dumitru Cristina Mihaela
: - -
Grefier: -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanții, G, OG, G, G, G, G, G, G, toți cu domiciliul ales în Târgoviște,-, județul D - la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr.25 din 20 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B, dul -, nr.12 - 14, sector 5, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,- A, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Se referă instanței de grefierul de ședință că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru, prin acțiunea introductivă, la fond, reclamanții solicitând judecarea cauzei în lipsă, cauză venită pentru competentă soluționare a acestei instanțe ca urmare a rezoluției din 25.03.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Se mai învederează că din partea intimatului-pârât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, întâmpinare, prin al cărei conținut s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar din partea pârâtului Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTIs -au depus note de ședință.
Curtea, față de actele și lucrările dosarului, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, apreciază cauza în stare de judecată și deliberând a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA:
Reclamanții,
, G, G, G, G, G, G, G, au chemat în judecată pe pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație Și Justiție, Ministerul Finanțelor Publice, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI. pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata sporului de risc și suprasolicitare calculat la salariul de bază brut corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru și pentru perioada 1 octombrie 2000- 1 iunie 2004.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat, în esență, că le sunt aplicabile disp.art.47 din Legea nr.50/1996 care prevăd că, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
S-a precizat totodată, că un astfel de drept nu poate fi înlăturat pentru că menținerea lui este impusă de condițiile concrete în care personalul își desfășoară activitatea, caracterizate prin risc și suprasolicitare neuropsihică ce se accentuează continuu.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Paf ormulat întâmpinare prin care a invocat lipsa calității sale procesuale pasive cu motivarea că atribuțiile sale privesc elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite și că, între reclamante și acest minister nu există niciun fel de raporturi de muncă, care să poată justifica obligarea la plata unor sume reprezentând drepturi salariale.
Pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat chemarea în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, fiind întrunite cerințele art.60-63 Cod procedură civilă în scopul opozabilității sentinței pronunțate în prezenta cauză față de Ministerul Economiei și Finanțelor pentru elaborarea proiectului de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008.
Același pârât a formulat și întâmpinare prin care a susținut că acțiunea este prescrisă în raport de disp. art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958 coroborate cu disp.art.3 alin.1 din același act normativ.
A arătat pârâtul, că obiectul cauzei îl reprezintă acordarea unor drepturi bănești, deci patrimonial, astfel încât dreptul la acțiune se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul de 3 ani, stabilit de lege.
Pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTIa formulat întâmpinare prin care a solicitat, de asemenea, respingerea acțiunii ca prescrisă.
Prin sentința civilă. nr.25/20.01.2009 Curtea de APEL PLOIEȘTIa admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor și a respins acțiunea și cererea de chemare în garanție ca fiind introduse împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă. De asemenea, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins ca prescrisă acțiunea.
Pentru a pronunța această sentință, curtea a reținut că pârâtul MEF are în atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, iar între reclamanți și acest minister nu există nici un fel de raporturi de muncă care să poată justifica obligarea la plata unor sume reprezentând drepturi salariale.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, curtea a reținut că dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul legal de 3 ani, iar drepturile solicitate sunt aferente perioadei 01.10.2000-01.06.2004, acțiunea fiind înregistrată la instanță la data de 10.09.2008, după încheierea termenului de 3 ani.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, criticând-o ca netemeinică și nelegală, cu motivarea că dreptul la acțiune s-a născut la data pronunțării recursurilor în interesul legii - deciziile 36/2007 și 21/2008.
Se mai susține că dreptul la acțiune nu poate fi considerat ca născut anterior acestor date, deoarece OG 83/2000 avea vicii de procedură, vicii care nu puteau fi descoperite la acea dată.
Mai arată recurenții că nu pot fi sancționați pentru o culpă a legiuitorului.
Ministerul - a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată și motivele de recurs, curtea va constata că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Nu pot fi reținute susținerile recurenților în sensul că termenul de prescripție curge de la data pronunțării asupra recursurilor în interesul legii, întrucât prevederile legii se aplică pe viitor potrivit principiului neretroactivității legii civile.
Prin deciziile invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a rezolvat și problema prescripției, astfel încât în mod greșit se poate susține în cauză ar putea opera o întrerupere a cursului prescripției în sensul celor prevăzute de art.16 din Decretul nr.167/1958 sau de suspendare conform art.13, în cauză nefiind incidente niciuna din ipotezele prevăzute în aceste dispoziții legale, iar deciziile invocate, fiind decizii în interesul legii, nu produc efecte retroactive, ci de la data publicării în Monitorul Oficial.
În aceste condiții, în mod corect instanța de fond a reținut că potrivit art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958, coroborate cu disp.art.3 alin.1 din același act normativ, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul legal de 3 ani, precum și că drepturile solicitate sunt aferente perioadei 01.10.2000-01.06.2004, iar acțiunea a fost înregistrată la instanță la data de 10.09.2008, peste termenul de 3 ani.
Pentru aceste considerente, curtea, văzând disp. art.304, 3041și 312 alin.1 pr.civ. curtea va respinge recursul declarat de reclamanți ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, G, OG, G, G, G, G, G, G, toți cu domiciliul ales în Târgoviște,-, județul D - la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr.25 din 20 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B, dul -, nr.12 - 14, sector 5, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,- A, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Lucian Crăciunoiu, Violeta Dumitru Cristina Mihaela
- - - - - -
Grefier,
Red./.
2 ex./5.06.2009
f-
-
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3120
Președinte:Lucian CrăciunoiuJudecători:Lucian Crăciunoiu, Violeta Dumitru Cristina Mihaela