Drepturi salariale (banesti). Decizia 1112/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1112
Ședința publică din data de 24 iunie 2009
PREȘEDINTE: Carmen Pârvulescu Dr. - -
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Vasilica Sandovici
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamanții-recurenți reclamanții G, și împotriva sentinței civile nr. 177/11.02.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții-intimați Ministerul Justiției, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic în reprezentarea pârâților-intimați Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin registratura instanței, la data de 23 iunie 2009, pârâtul-intimat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoaraa depus concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbaterea în fond a recursului.
Reprezentanta solicită pârâților-intimați Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara solicită respingerea recursului ca netemeinic și nelegal și menținerea ca legală și temeinică a sentinței primei instanțe, conform concluziilor scrise depuse la dosar.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată.
Prin acțiunea înregistrată cu nr. 569/30/22.01.2007 la Tribunalul Timiș, reclamanții, și au chemat în judecată pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și Ministerul Justiției, pentru încheierea asigurării pentru risc profesional, pentru viață, sănătate și bunurile afectate în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu acestea, sub sancțiunea aplicării unor daune cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere pentru fiecare reclamant.
În motivarea cererii lor reclamanții au arătat că beneficiază de acest drept în baza art. 78 al.1 din Legea nr. 303/2004 și că deși au trecut doi ani de la intrarea în vigoare a actului normativ nu a fost adoptată hotărârea de guvern prevăzută de art. 78 al. 3 din Legea nr. 303/2004, care să reglementeze condițiile de realizare a acestui drept.
Reclamanții au susținut că pasivitatea guvernului nu poate lipsi de efecte textul legal menționat, deoarece potrivit art. 3 din Decretul nr. 31/1954: "drepturile civile sunt ocrotite de lege și pot fi exercitate numai potrivit cu scopul lor economic și social".
Totodată, dreptul la asigurare este un bun în înțelesul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, reclamanții neputând fi lipsiți de proprietatea lor decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Prin sentința civilă nr. 177/11.02.2008 Tribunalul C-S a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției; a espins acțiunea formulată de reclamanții, și împotriva pârâților Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și Ministerul Justiției, cu sediul în B și a respins cererea de chemare în garanție a Guvernului României formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
Excepția invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost admisă în considerarea faptului că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și conform alin. 67 din Legea nr. 304/2004 este ordonator principal de credite.
Pe fond, instanța a reținut că potrivit art. 78 al.1 din Legea nr. 303/2004 judecătorii și procurorii beneficiază de asigurare pentru risc profesional realizată din fondurile bugetare ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, ale Ministerului Justiției, Ministerului Public, sau în cazul judecătorilor și procurorilor militari, din fondurile Ministerului Apărării Naționale, pentru viață, sănătate și bunuri, dacă sunt afectate în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu acestea, dar nu în mai mult de 15 ani de activitate, iar alin. 3 prevede că asigurarea reglementată la alin. 1 se realizează în condițiile stabilite prin hotărâre a guvernului.
Din acest art. 78 instanța a reținut că magistrații beneficiază de asigurare pentru risc profesional în temeiul legii, acest drept nefiind condiționat de încheierea unor contracte de asigurare.
Încheierea unor astfel de contracte ar reprezenta doar o modalitate formală de realizare a dreptului la asigurarea de risc profesional, or condițiile de realizare a acestui drept trebuie stabilite prin hotărâre de guvern, hotărâre care până în prezent nu a fost adoptată.
În absența unui text legal care să prevadă obligația pârâților de a încheia contracte de asigurare pentru risc profesional, cererea reclamanților este neîntemeiată.
În consecință, în baza art. 78 din Legea nr.303/2004 instanța a respins acțiunea.
Având în vedere că cererea de chemare în garanție are caracter accesoriu față de acțiunea principală, prin respingerea acesteia din urmă, instanța a respins și cererea de chemare în garanție formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca rămasă fără obiect, astfel că nu se vor mai analiza apărările acestuia.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal reclamanții, solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii.
Reclamanții au susținut că executivul nu ia măsurile necesare pentru reglementarea "formală" a modului în care magistrații urmează să beneficieze de asigurările pentru risc profesional nu se poate nega însuși dreptul pe care îl au potrivit dispozițiilor legale pe care a fost întemeiată acțiunea.
Faptul că acest drept este prevăzut ca atare în Legea nr. 203 republicată, nu înseamnă că magistrații beneficiază de asigurare în temeiul legii, fără încheierea unor contracte de asigurare, deoarece existența unui drept într-o lege nu se identifică și cu valorificarea acestuia. În lipsa unei modalități practice de exercitare a acestui drept se poate considera că dreptul este lipsit de substanță, ceea ce contravine ordinii de drept interne și internaționale. Câtă vreme nu este cunoscut asigurătorul și nu sunt identificate sursele bugetare alocate special în vederea achitării despăgubirilor în momentul producerii riscului asigurat, dreptul de mai sus are caracter pur declarativ, fiind lipsit de orice conținut juridic care să permită valorificarea în mod legal a acestuia.
În același timp, sentința civilă atacată este nelegală deoarece valorificarea dreptului a fost refuzat de prima instanță, pe motiv că nu a fost adoptată hotărârea de guvern care să stabilească condițiile de realizare a dreptului, încălcându-se astfel prevederile art. 3 cod civil potrivit căruia "judecătorul care va refuza judecata, sub cuvânt că legea nu prevede, sau că este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate".
Au mai susținut și încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pârâtul Ministerul Publica depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate.
Examinând cauza în raport de motivele de recurs, de susținerile părților și conform dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat.
Art. 78 alin. 3 din Legea nr. 303/2004 condiționează existența dreptului prevăzut la alin. 1 de o hotărâre de guvern, iar în absența acesteia, dispozițiile referitoare la asigurarea de risc profesional nu pot fi aplicate.
Art. 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă prevede că actele normative se elaborează în funcție de ierarhia lor, de categoria acestora și de autoritatea publică competentă să le adopte, iar categoriile de acte normative și normele de competență sunt stabilite prin Constituție și prin celelalte legi.
3 din acest articol prevede că actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor guvernului, se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă.
Ordonatorul principal de credite și în același timp angajatorul - Ministerul Public - nu are competență să emită reglementări în aplicarea art. 78 din Legea nr. 303/2004, acesta putând emite doar ordine cu caracter intern prin Procurorul General, conform art. 76 din Legea nr. 303/2004 și nu poate încălca prevederile mai sus arătate ale Legii nr. 24/2000.
Este adevărat că dreptul prevăzut de Legea nr. 303/2004 - art. 78 alin. 1 și în absența hotărârii de guvern este lipsit de substanță, dar nu poate fi imputat angajatorului lipsa de diligență a legiuitorului, iar obligarea acestuia la încheierea asigurărilor pretinse de reclamanți ar însemna în același timp încălcarea art. 78 alin. 3 din același act normativ, astfel că nu există temei legal pentru admiterea acțiunii.
Nu se poate reține nici incidența art. 3 Cod civil cu privire la denegarea de dreptate, neputându-se reține refuzul judecătorului de a judeca, ci refuzul judecătorului de a acorda un drept neprevăzut de lege, și atât timp cât legiuitorul însuși condiționează existența acestui drept de apariția unui act normativ, hotărârea de guvern, în mod corect a fost respinsă acțiunea.
Nu se poate reține nici încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, întrucât în raport de neadoptarea hotărârii de guvern prevăzută de lege, dreptul nu există, astfel că reclamanții nu au fost lipsiți de un bun în sensul convenției și de care nu au beneficiat niciodată.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamanții G, și împotriva sentinței civile nr. 177/11.02.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 24 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr.
aflată în concediu de odihnă aflată în concediu de odihnă
pentru care semnează pentru care semnează
PREȘEDINTE SECȚIE, PREȘEDINTE SECȚIE,
JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red. /17.07. 2009
Tehnored.: M/ 2 ex./17.07. 2009
Prim inst.: și
Președinte:Carmen PârvulescuJudecători:Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan, Vasilica Sandovici
