Drepturi salariale (banesti). Decizia 1320/2009. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.1320/R-CM

Ședința publică din 05 Octombrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Georgiana Nanu JUDECĂTOR 2: Paula Andrada Coțovanu

JUDECĂTOR 3: Ion

Judecător: -

Grefier:

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de COMISIA LOCALA DE FOND FUNCIAR, împotriva sentinței civile nr.462/CM/3 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.-/5.10.2009, emisă de Uniunea Națională a Barourilor din România- Baroul București -Cabinet individual, pentru intimatul-reclamant Sindicatul Învățământ Preuniversitar Curtea de A, în numele membrilor de sindicat, lipsă fiind recurenta Comisia Locală de Fond Funciar și intimații-pârâți Grupul Școlar și Comuna -prin primar.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este introdus de o persoană fără calitate procesuală în cauză.

Avocat, având cuvântul pentru intimatul-reclamant Sindicatul Învățământ Preuniversitar Curtea de A, în numele membrilor de sindicat, invocă excepția lipsei calității procesuale active a recurentei Comisia Locală de Fond Funciar.

Curtea rămâne în pronunțare asupra excepției.

CURTEA,

Asupra recursului civil de față:

Constată că, la data de 26.11.2008 Sindicatul Învățământ Preuniversitar Curtea de A în numele și pentru reclamanții membri de sindicat G, Patru, Standu, Cac hemat în judecată pe pârâții Grupul Școlar și Comuna prin Primar, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la plata retroactivă a diferențelor de drepturi salariale reprezentând contravaloarea sporului de 10% din salariul de bază, pentru condiții penibile pentru personalul nedidactic: îngrijitori, fochiști, paznici, bucătari etc. pe o perioadă de 3 ani anterioare introducerii acțiunii, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, defalcat pe fiecare lună, până la data plății efective.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, la data de 31.01.2005 a fost înregistrat la. cu nr.2001 Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2005-2006, publicat și în din 22.02.2005.

Potrivit acestuia la art.40 alin.3 lit.a, salariații beneficiază de un spor de 10% din salariul de bază, pentru condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau penibile.

De asemenea, conform art.41 alin.3 lit. a din CCM Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010 înregistrat la.F sub nr.2895 din 29.12.2006 salariații beneficiază de un spor de 10% din salariul de bază, pentru condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau penibile.

Potrivit art.3 alin.1 lit.a din același contract colectiv, clauzele acestuia produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile din țară, indiferent de forma de capital social (de stat sau privat, român sau străin/mixt).

Notificarea nr.44990/28.12.1999 a Ministerului Educației Naționale - Direcția Generală a Finanțelor evidențiază criteriile de normare a personalului nedidactic din învățământul preuniversitar și categoriile de personal nedidactic care îndeplinesc condițiile pentru acordarea unui spor de 10% din salariul de bază pentru condiții penibile.

În unele județe, B, C, I, M și Municipiul B acest spor se acordă îngrijitorilor în baza hotărârii comisiei paritare - / - sindicate reprezentative din învățământ.

Prin sentința civilă nr.462/CM/3 martie 2009, Tribunalul Argeș, Secția civilă a admis în parte acțiunea formulată de Sindicatul Învățământ Preuniversitar Curtea de în numele și pentru reclamanții membrii de sindicat și a fost obligat pârâtul Grupul Școlar să plătească reclamanților, C sporul de 10% pentru condiții penibile, pentru intervalul 3.12.2005-3.12.2008, raportat la perioada efectiv lucrată, drepturi ce actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

A fost respins acțiunea formulată de ceilalți reclamanți și obligată pârâta Comuna să vireze celuilalt pârât fondurile necesare achitării acestor drepturi.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, potrivit adeverințelor eliberate de către unitatea angajatoare, respectiv Grupul Școlar coroborate cu copia cărților de identitate și a carnetelor de muncă reclamanții în calitate de membri de sindicat își desfășoară activitatea în calitate de îngrijitori, paznici și mecanici.

Prin hotărâri ale Comisiei Paritare / - sindicate reprezentative din învățământ s-a dispus să se acorde sporul de 10% calculat la salariul de bază, personalului nedidactic - îngrijitori care lucrează în unitățile de învățământ ce funcționează pe un singur schimb, potrivit art.36 lit.d din CCM la nivel teritorial ramură învățământ.

Sporul solicitat de către reclamanți se află reglementat la art.40 alin.3 lit.a, din CCM la Nivel Național pe anii 2007-2010 potrivit cu care, salariații beneficiază de un spor de 10% din salariul de bază, pentru condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau penibile.

De asemenea, conform art.41 alin.3 lit.a din CCM Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010 înregistrat la.F sub nr.2895 din 29.12.2006 salariații beneficiază de un spor de 10% din salariul de bază, pentru condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau penibile.

Potrivit art.3 alin.1 lit.a din același contract colectiv, clauzele acestuia produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile din țară, indiferent de forma de capital social (de stat sau privat, român sau străin/mixt).

Notificarea nr.44990/28.12.1999 a Ministerului Educației Naționale - Direcția Generală a Finanțelor evidențiază criteriile de normare a personalului nedidactic din învățământul preuniversitar și categoriile de personal nedidactic care îndeplinesc condițiile pentru acordarea unui spor de 10% din salariul de bază pentru condiții penibile.

Față de cele reținute și în raport de disp.art.40 alin.3 lit.a și art.41 alin.3 lit.a din CCM Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010 tribunalul a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâtul Grupul Școlar să plătească reclamanților, C la plata sporului de 10% pentru condiții penibile, pentru intervalul 3.12.2005-3.12.2008, raportat la perioada efectiv lucrată, drepturi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Având în vedere că ceilalți reclamanți-membri de sindicat sunt muncitori, iar pentru aceștia nu s-a făcut dovada caracterului penibil al activității desfășurate și faptul că prin hotărâri paritare s-a stabilit că acest spor se acordă doar îngrijitorilor, instanța a respins acțiunea față de ceilalți reclamanți.

A fost obligată Comuna să vireze celuilalt pârât fondurile necesare achitării acestor drepturi.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Comisia Locală de Fond Funciar, criticând-o ca nelegală și netemeinică, pentru greșita obligare la plata sporului pentru condiții penibile.

Astfel, cheltuielile de personal pentru învățământ sunt repartizate de Ministerul d e Finanțe și sunt achitate din sume defalcate de care sunt cuprinse în bugetul local.

Prin adresa nr.12648/23.03.2009 a Direcției Generale a Finanțelor Publice A s-au repartizat pentru salarii suma de 2.545.000 lei pe trimestre, după cum urmează: trimestrul I - 811.000 lei, trimestrul II - 854.000 lei, trimestrul III - 445.000 lei, trimestrul IV - 435.000 lei, iar conform adresei nr.18041/24.04.2009 a Ministerului d e Finanțe s-a retras din trimestrul al II-lea suma de 202.000 lei din cheltuieli de personal.

Ca urmare a acestor rectificări se vor achita drepturile care sunt prevăzute în buget, precum și alte cheltuieli, dacă sunt repartizate de Ministerul d e Finanțe.

Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, care pot fi încadrate în motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, art.3041Cod procedură civilă și având în vedere actele și lucrările dosarului de fond, Curtea constată că recursul pârâtei este inadmisibil.

Astfel, principiul potrivit căruia hotărârea judecătorească produce efecte numai în privința persoanelor care au luat parte la judecată conduce la concluzia că, față de terți hotărârea este unres alios judicata, ea nu poate dăuna acestora, căci nu le este opozabilă și nici nu-i poate prejudicia.

Pe cale de consecință, subiecte ale recursului pot deveni numai părțile din proces și doar în situații de excepție, alte persoane, cum ar fi procurorul, potrivit prevederilor legale care permit exercitarea căii de atac și de către acesta, în anumite condiții.

În speță, se constată că în fața instanței de fond reclamantul Sindicatul Învățământ Preuniversitar Curtea de Aas tabilit cadrul procesual, chemând în judecată doar pe pârâții Grupul Școlar și Comuna prin Primar, nu și Comisia Locală de Fond Funciar, recurentă în cauză.

Prin urmare, constatând că prezenta cale de atac este exercitată de o persoană care nu a avut calitate procesuală activă sau pasivă în cauză la judecata pe fond a cererii de chemare în judecată, în baza art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat împotriva sentinței civile nr.462/CM/3 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de COMISIA LOCALA DE FOND FUNCIAR, împotriva sentinței civile nr.462/CM/3 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimat fiind SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR CURTEA DE în numele reclamanților G, C, toți cu domiciliul ales în orașul Curtea de A,-, județul A și pârâții GRUPUL ȘCOLAR și COMUNA prin PRIMAR.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 octombrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

,

Grefier,

Red./07.10.2009

GM/6 ex.

Jud.fond:

Președinte:Georgiana Nanu
Judecători:Georgiana Nanu, Paula Andrada Coțovanu, Ion

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale (banesti). Decizia 1320/2009. Curtea de Apel Pitesti