Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 1319/2009. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1319/R-CM

Ședința publică din 05 Octombrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Georgiana Nanu JUDECĂTOR 2: Paula Andrada Coțovanu

JUDECĂTOR 3: Ion

Judecător: -

Grefier:

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâtul MINISTERUL EDUCAȚIEI CERCETĂRII ȘI, cu sediul în B, str. G-ral, nr.28-30, sector 1 împotriva sentinței civile nr.666/CM din 30 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit recurentul-pârât Ministerul Educației, cercetării și, intimatul-reclamant Sindicatul Învățământ Preuniversitar Muntenia, pentru membrul de sindicat și intimații-pârâți Comuna - prin primar, Școala, Ministerul Finanțelor Publice.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că cărțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza dispozițiilor art. 242 pct.2 Cod procedură civilă.

Curtea constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra lui.

CURTEA

Asupra recursului civil de față,

Constată că, rin p. acțiunea înregistrată la data de 27.10.2008 reclamanta, reprezentată de Sindicatul Învățământ Preuniversitar Muntenia a formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâții Comuna prin Primar, Școala, Ministerul Educației Cercetării și și Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați:

- pârâții Școala, Inspectoratul Județean A și Ministerul Educației Cercetării și T să asigure reducerea normei didactice de predare cu 2 ore suplimentar;

- toți pârâții să plătească drepturile salariale reprezentând contravaloarea muncii prestate în plus cu 2 ore suplimentar față de norma didactică pe perioada octombrie 2001 - 17.08.2003, cu actualizarea sumelor în funcție de creșterea indicelui de inflație, până la data efectuării plății;

- să se dispună efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților;

- să fie obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată;

În motivarea acțiunii a arătat că este încadrată în funcție didactică la Școala.

Potrivit art.45 din Legea nr.128/1997, privind Statutul personalului didactic "personalul didactic de predare și instruire practică cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal fără diminuarea salariului."

Cu toate că norma didactică a personalului didactic din învățământul primar se stabilește pe clasă sau clase simultane și nu pe ore, fără a se distinge între tipul de învățământ sau funcția didactică de predare și de instruire practică, art.45 alin.1 instituie beneficiul reducerii normei didactice cu două ore săptămânal fără diminuarea salariului impunând două condiții: o vechime în învățământ de peste 25 de ani și gradul didactic

A mai arătat reclamanta că deși îndeplinește condițiile legale pentru reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, pentru perioada indicată în acțiune, nu i s-a asigurat reducerea normei didactice și nu i s-au plătit drepturile salariale reprezentând munca prestată în plus cu două ore săptămânal.

S-a mai precizat că drepturile solicitate pentru perioada 2001-2003 nu sunt prescrise, întrucât, potrivit art.16 din Decretul nr.167/1958, privind prescripția extinctivă, aceasta se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie făcută de cel în folosul căruia curge.

Actul întrerupător de prescripție este Acordul încheiat între Guvernul României și Federațiile Sindicale din Învățământ la 28 noiembrie 2005, prin care s-a convenit ca pentru perioada octombrie 2001-octombrie 2004, față de calcularea greșită a salariilor personalului didactic, să se stabilească o reglementare unitară care să înlăture discriminările ce ar apărea între salariații aflați în aceeași situație.

Acest acord s-a reflectat în nr.OUG17/2006 cu privire la plata diferențelor salariale din octombrie 2001-octombrie 2004, pentru personalul didactic din învățământul de stat.

Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, având în vedere art.25 din Decretul nr.31/1954 și art.3 alin.1 pct.48 din nr.HG386/2007, privind organizarea și funcționarea

În raport de aceste dispoziții legale, pârâtul a susținut că este eronată opinia reclamanților referitoare la introducerea în cauză a Ministerului Economiei și Finanțelor, făcându-se o gravă eroare atunci când se consideră că acest minister poate fi confundat cu Statul Român sau cu bugetul de stat.

În realitate, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului general consolidat, pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată în Legea finanțelor publice nr.500/2002.

S-a arătat că reclamanta din prezenta cauză este angajata Școlii, raportul juridic de serviciu fiind creat între reclamantă și această instituție, iar o componentă a acestui raport de serviciu este și achitarea drepturilor salariale, a primelor, sporurilor și indemnizațiilor la care salariatul este îndreptățit.

Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, în susținerea căreia arată că nu este angajatorul reclamantei și nu are obligația de a plătii acesteia drepturile salariale solicitate în acțiune.

Tot în susținerea acestei excepții Ministerul Educației, Cercetării și Taa rătat că nu este nici ordonator de credite pentru unitățile din învățământul preuniversitar de stat, motiv pentru care nu poate plăti diferențele salariale nici unui cadru didactic.

Cu privire la plata drepturilor salariale începând cu anul 2001, același pârât a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, în raport de dispozițiile art.166 Codul muncii.

În ceea ce privește întreruperea termenului de prescripție de 3 ani prin recunoașterea drepturilor salariale de către debitor, s-a arătat că Acordul invocat de reclamantă, aprobat prin nr.OUG17/2006, reglementează plata diferențelor salariale rezultate prin aplicarea prevederilor Legii nr.128/1997, referitoare la stabilirea salariului de bază al cadrelor didactice.

Nici acest Acord și nici nr.OUG17/2006 nu au ca obiect reducerea normei didactice cu două ore, potrivit art.45 alin.1 din Legea nr.128/1997 și nici plata drepturilor aferente în cazul efectuării acestor ore.

Pe fondul cauzei s-a susținut că potrivit art.43 lit.a și b din Legea nr.128/1997, învățătorii, educatoarele și institutorii sunt încadrați pe post și nu pe normă didactică, care să poată fi redusă cu două ore.

Prin sentința civilă nr.666/CM/30 martie 2009, Tribunalul Argeș, Secția civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și a respins acțiunea reclamanților față de acesta.

A fost respinsă excepția prescrierii dreptului la acțiune, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Educației, Cercetării și.

A fost admisă în parte acțiunea formulată de Sindicatul Învățământului Preuniversitar Muntenia și obligată pârâta Școala să plătească reclamantei drepturile salariale reprezentând plata cu ora pentru două ore săptămânal corespunzătoare perioadei octombrie 2001-17.08.2003, drepturi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Au fost obligate pârâtele Școala să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei, iar pârâta Comuna să vireze pârâtei de mai sus fondurile necesare achitării acestor drepturi.

A fost respinsă cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Întrucât Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitatea de angajator al reclamantelor și nu este nici ordonator de credite, având atribuții doar în ceea ce privește elaborarea proiectului bugetului de stat, acesta nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

În acest sens, instanța a constatat că norma didactică se regăsește în planul de învățământ a cărui întocmire intră în atribuțiile Ministerului Educației, Cercetării și T, potrivit art.12 din Legea nr.84/1995 coroborat cu art.44 din Legea nr.198/1997 privind statutul personalului didactic.

Pe de altă parte, ordonator principal de credite pentru unitățile de învățământ este Ministrul Educației, Cercetării și T, astfel că Ministrul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat să vireze fonduri gestionate de un alt ordonator de credite, așa cum prevăd dispozițiile art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002.

Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Educației, Cercetării și s-a reținut ca neîntemeiată și a fost respinsă având în vedere că primul capăt din acțiune a avut ca obiect asigurarea reducerii normei didactice diminuată cu 2 ore pe săptămână pentru personalul didactic de predare și instruire practică.

În acest sens, instanța a constatat că norma didactică se regăsește în planul de învățământ a cărui întocmire intră în atribuțiile Ministerului Educației, Cercetării și potrivit art.12 din Legea nr.84/1995 coroborat cu art.44 din Legea nr.198/1997 privind statutul personalului didactic.

A fost respinsă și excepția prescrierii dreptului material la acțiune, invocată de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și, având în vedere dispozițiile art.16 și 17 din Decretul nr.167/1958, privind întreruperea prescripției extinctive prin recunoașterea dreptului pretins, așa cum rezultă din Acordul încheiat la 28.11.2005 între Comisia de negociere a Guvernului României și președinții federațiilor sindicale reprezentative din învățământ.

Pe fond, examinând înscrisurile depuse la dosar, instanța a reținut următoarele:

Reclamanta, are calitatea de personal didactic, intrând sub incidența Legii nr.128/1997 privind statutul personalului didactic.

Norma didactică de predare - învățare, de instruire practică și de evaluare curentă a preșcolarilor și elevilor se stabilește potrivit art.43 alin.1 lit.a și b din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic.

Față de prev.art.43 alin.1 lit.a și b din lege, norma didactică a preșcolarilor și elevilor se stabilește pe grupă sau grupe combinate, și nu pe ore ca în cazul profesorilor din învățământul preuniversitar.

Dispozițiile următoare acestui text de lege, prin care se reglementează conținutul normei didactice se referă și la învățământul preșcolar și școlar.

În acest sens, prin art.44 pct.1, 2, 3 și 4 din lege se stabilește, fără deosebire de tipul de învățământ, conținutul normei didactice, fie se detaliază acest conținut pentru învățământul preșcolar și școlar.

Cu toate că norma didactică a personalului didactic din învățământul preșcolar și școlar se stabilește pe grupă sau grupe combinate, și nu pe ore, legiuitorul a prevăzut la art.45 pct.1, fără a distinge între tipul de învățământ sau funcția didactică de predare și de instruire practică, că personalul didactic de predare și de instruire practică, cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani și cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului.

Punctele 2 și 3 ale acestui articol de lege constituie cazuri speciale sau excepții de la norma generală prevăzută la pct.1.

Că prevederile art.45 pct.1 din Legea nr.128/1997 se aplică tuturor categoriilor de personal didactic rezultă și din topografia textelor de lege amintite.

Faptul că personalul didactic care îndeplinește condițiile de vechime în învățământ și de grad didactic I, cum este și cazul reclamantei, beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, nu înseamnă reducerea activității de predare - învățare, de instruire practică și de evaluare cu două ore săptămânal, dată fiind stabilirea normei didactice pe grupă sau pe grupe combinate, ce presupune efectuarea plății drepturilor salariale pentru cele două ore săptămânale, care depășesc norma didactică redusă la care au dreptul, prin plata cu ora, conform art.51 pct.8 coroborat cu art.49 pct.1 și art.43 alin.1 lit.a din lege.

Față de aceste considerente și în raport de art. 70-72 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, instanța a admis în parte acțiunea.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs în termen legal Ministerul Educației, Cercetării și criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă astfel:

- În mod nelegal a fost respinsă excepția lipsei procesuale pasive pe care a invocat-o prin întâmpinare, întrucât recurentul nu este angajatorul reclamantei, nu există nici un fel de raporturi juridice de muncă între recurent și intimată, deci nici obligații din partea acestuia din privire la calcularea și plata salariilor; recurentul nu este ordonator de credite pentru unitățile din învățământul preuniversitar de stat, astfel încât nu poate plăti diferențe salariale nici unui cadru didactic;

- În mod nelegal instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, încălcându-se prevederile art.166 din Legea nr.53/2003, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cu care dreptul la acțiune se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate, alin.2 statuând că termenul de prescripție este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere a debitorului cu privire la drepturile salariale.

În acest sens, recurentul a arătat că prevederile acordului aprobat prin nr.OUG17/2006, reglementează plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea prevederilor Legii nr.128/1997, referitoare la stabilirea salariului de bază al cadrelor didactice, însă nici acest acord, nici nr.OUG17/2006 nu au prevăzut reducerea normei didactice cu 2 ore, potrivit art.45 (1) din Legea nr.128/1997 și nici plata drepturilor aferente în cazul efectuării acestor ore.

Astfel, dreptul pretins de reclamantă este distinct de cel reglementat de nr.OUG17/2006 și de nr.3351/2006, nici unul dintre aceste acte normative necuprinzând o recunoaștere a drepturilor privind plata celor două ore efectuate suplimentar față de norma didactică, după cum, nici în acordul încheiat la 27.11.2005, între Comisia de negociere a Guvernului și federațiile sindicale nu se face referire în nici un fel la respectivele drepturi salariale.

Recursul este nefondat.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a fost în mod corect respinsă ca neîntemeiată având în vedere că primul capăt din acțiune are ca obiect asigurarea reducerii normei didactice diminuată cu 2 ore pe săptămână.

În acest sens instanța a constatat în mod corect că norma didactică se regăsește în planul de învățământ a cărui întocmire intră în atribuțiile Ministerului Educației Cercetării și T, potrivit art.12 din Legea nr.84/1995 coroborate cu art.44 din Legea nr.198/1997 privind Statutul personalului didactic.

Excepția a fost corect soluționată întrucât recurentului îi revine atribuția de a reduce norma didactică a reclamantei cadru didactic și tot astfel de a plăti contravaloarea muncii prestate în plus, după cum conform art.12 susmenționat are atribuțiile de elaborare a planurilor de învățământ, dar și pe acelea de a le și modifica.

La acestea se adaugă observația că potrivit art.2 din nr.OUG17/2006, diferențele de drepturi salariale stabilite prin hotărâri judecătorești irevocabile pentru cadrele didactice se plătesc din sumele defalcate din taxa pe valoare adăugată, precum și din bugetul Ministerului Educației, Cercetării și T, care nu poate astfel pretinde că nu are nici o legătură cu pretențiile deduse judecății.

Și cel de-al doilea motiv de recurs este de asemenea neîntemeiat, tribunalul dând o corectă soluție excepției prescripției dreptului material la acțiune.

Motivul de recurs prin care s-a invocat prescripția dreptului la acțiune este nefondat, instanța de fond reținând corect că a avut loc întreruperea cursului prescripției prin Acordul încheiat la data de 28 noiembrie 2005 între Guvernul României și federațiile sindicale din învățământ, precum și prin nr.OUG17/2006 cu privire la plata drepturilor salariale din perioada octombrie 2001-septembrie 2004, pentru personalul didactic din învățământul de stat.

Din această perspectivă se reține că, potrivit art.83 alin.1 lit.c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate și că acest act normativ nu conține dispoziții privind întreruperea cursului prescripției extinctive.

Potrivit art.295 alin.1 din Codul muncii, dispozițiile acestuia se întregesc însă cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă, cu dispozițiile legislației civile, cu referire la art.16 alin.1 din Decretul nr.167/1959 care dispune: "prescripția se întrerupe: a) prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția".

Efectul întreruperii termenului de prescripție constă, potrivit art.17 alin.1 și 2 din actul normativ evocat, în ștergerea prescripției anterioare și începerea unui nou termen de prescripție.

Față de cele expuse, rezultă că acțiunea reclamantei introdusă la data de 27 octombrie 2008, prin care s-au solicitat drepturi bănești restante pe perioada octombrie 2001-august 2003, nu este prescrisă, pentru că în cauză au intervenit mai multe acte întreruptive de prescripție și nu doar unul singur, iar instanța le-a reținut corect ca atare.

Astfel, prin Acordul semnat la data de 28 noiembrie 2005 s-au recunoscut debitele care se datorau personalului didactic din învățământ, reprezentând diferențe salariale cuvenite acestora urmarea calculării greșite a salariilor pe perioada octombrie 2001 - octombrie 2004, așa că după această dată a început să curgă o nouă prescripție.

Constatările din acest act s-au reflectat apoi în nr.OUG17/2006, care în art.1 a prevăzut plata diferențelor salariale cuvenite pentru perioada octombrie 2001 - octombrie 2004 pentru personalul didactic, rezultată din aplicarea Legii nr.128/1997.

Pentru aceste considerente rezultă că recursul este nefondat și în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă, urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâtul MINISTERUL EDUCAȚIEI CERCETĂRII ȘI, cu sediul în B, str.G-ral nr.28-30, sector 1 împotriva sentinței civile nr.666/CM/30 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind reclamantul SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR MUNTENIA pentru, cu domiciliul ales în P,--6, județul A și pârâții COMUNA prin Primar, ȘCOALA, cu sediul în comuna, județul și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 octombrie 2009, la Curtea de Apel Pitești, Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

,

Grefier,

Red./7.10.2009

GM/7 ex.

Jud.fond: /

Președinte:Georgiana Nanu
Judecători:Georgiana Nanu, Paula Andrada Coțovanu, Ion

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 1319/2009. Curtea de Apel Pitesti