Drepturi salariale (banesti). Decizia 2021/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2021
Ședința publică din 9 decembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 2: Carmen Pârvulescu DR.- -
JUDECĂTOR 3: Ioan Jivan
GREFIER: - -
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și LIBERTĂȚILOR și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ a FINANȚELOR PUBLICE T împotriva sentinței civile nr.1352 din 13 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați, și pârâții intimați TRIBUNALUL TIMIȘ, CURTEA de APEL TIMIȘOARA și CONSILIUL NAȚIONAL pentru COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică au fost lipsă pârâții recurenți Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, reclamanții intimați și și pârâții intimați Tribunalul Timiș, Curtea de APEL TIMIȘOARA și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, constatându-se că s-a solicitat judecarea în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, cauza a fost lăsată în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 1352/13.05.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea reclamanților Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL TIMIȘOARA, Tribunalul Timiș, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Economiei și Finanțelor B, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T și-n consecință au fost obligați pârâții Tribunalul Timiș, Curtea de APEL TIMIȘOARA și Ministerul Justiției și Libertăților să plătească către reclamanți drepturile salariale restante, constând în majorările salariale de 5%, începând cu 01.01.2007 în raport cu luna decembrie 2006; de 2%, începând cu 01.04.2007 în raport cu luna martie 2007 și de 11%, începând cu 01.10.2007 în raport cu luna septembrie 2007, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce fondurile necesare plății sumelor solicitate de către reclamanți.
Totodată, a fost respinsă acțiunea reclamanților împotriva pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia, întrucât între reclamanți și pârât nu sunt legate raporturi juridice specifice dreptului muncii, iar dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 137/2000 nu prevăd reținerea calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a depășit in prealabil excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, cu motivarea că, potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete, iar fondurile Ministerului Justiției și Libertăților, respectiv ale tribunalelor și ale curților de apel, sunt asigurate de către Ministerul Economiei și Finanțelor.
Asupra fondului litigiului dintre părți, Tribunalul a reținut că magistrații de la judecătorii, tribunale și curți de apel au fost excluși de la aplicarea prevederilor art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, aplicabile însă judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție și de la Curtea Constituțională, procurorului general, prim-adjunctului procurorului general și adjunctului procurorului general, deși între magistrații care au beneficiat de majorările salariale prevăzute de art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 10/2007 și celelalte categorii de magistrați există o situație comparabilă, așa cum rezultă din dispozițiile art. 1 și art. 2 ale Legii nr. 304/2004 și ale art. 1 ale Legii nr. 303/2004.
Acordarea diferențiată a majorărilor salariale în litigiu nu este justificată nici prin raportare la atribuțiile magistraților și la scopul avut în vedere de Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, respectiv deprecierea monedei naționale și scăderea nivelului de trai datorită inflației.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Ministerul Justiției, solicitând admiterea recursului.
Sintetizând motivele de recurs ale Ministerului Justiției, Curtea constată că acestea s-au întemeiat pe prevederile art. 304 pct.4 și pct.9 Cod procedură civilă și au vizat în primul rând depășirea limitelor puterii judecătorești de către instanța de fond, care prin acordarea unor drepturi salariale ce nu sunt prevăzute de legislația in vigoare, și-ar fi arogat atribuții de putere legiuitoare.
In susținerea acestei critici, recurentul a invocat deciziile nr. 818, nr. 819 și nr. 820 din 3 iulie 2008 ale Curții Constituționale, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin.3 și art. 27 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, constatând că acestea sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze, ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative.
Recurentul mai susține că hotărârea de fond este dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât s-a dispus obligarea ordonatorilor de credite la plata unor drepturile salariale în alt cuantum decât cel stabilit de actul normativ incident în materia salarizării magistraților, respectiv de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006, ori de alte acte normative, prin care sunt reglementare drepturi de natură salarială în beneficiul acestei categorii profesionale. Or, instituirea acestor drepturi în beneficiul unei categorii profesionale salarizată de la bugetul de stat și neprevederea sau prevederea în alt cuantum în beneficiul altei categorii profesionale reprezintă o problemă de legiferare.
Magistrații sunt o categorie aparte de salariați din sistemul bugetar, cu un statut specific,reglementat de Legea nr. 303/2004. Ei nu pot susține că sunt singura categorie socio-profesională care nu a beneficiat de majorările salariale acordate in baza OG nr.10/2007, in condițiile in care, în cursul anului 2007, au fost beneficiarii unor majorări salariale considerabile, care au compensat nivelul prognozat al creșterii prețurilor de consum.
În drept, se invocă dispozițiile art. 304 pct. 4 și pct. 9 Cod procedură civilă.
Hotărârea instanței de fond a fost atacată cu recurs și de către pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, care a solicitat modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii față de acest minister pentru lipsa calității procesual pasive.
Pentru justificarea motivelor de recurs care, în opinia recurentului, ar determina incidența, în speță, a prevederilor art. 304 pct.9 și 3041Cod procedură civilă, autorul căii de atac a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive, cu motivarea că Ministerul Finanțelor Publice nu se poate confunda cu statul sau cu bugetul de stat, rolul său fiind acela de a răspunde de elaborarea proiectului legii bugetului. Recurentul este ordonator principal de credite la fel ca și Ministerul Justiției.
În subsidiar, recurentul a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată prin raportare la motivele invocate de către recurentul Ministerul Justiției și Libertăților.
Analizând cele două recursuri, prin prisma motivelor invocate și a actelor de procedură efectuate in fața instanței de fond, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 312 alin.1 și art. 304 ind.1 Cod procedură civilă, Curtea reține că acestea nu sunt întemeiate, cu următoarele argumente.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, Curtea împărtășește opinia că rolul Ministerului Finanțelor Publice este acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete fiind necesar ca acestea să pună la dispoziția angajatorului fondurile necesare plății drepturilor salariale.
Ori, prin raportare la împrejurarea că reclamanții fac parte din categoria bugetarilor, valorificarea cu succes a drepturilor salariale, care in cazul lor sunt suportate din veniturile publice, devine cu atât mai eficientă cu cât raporturile procesuale sunt legate cu Ministerul Finanțelor Publice. Aceasta întrucât, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 500/2002, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și a actelor normative privind aprobarea contului general anual de execuție.
Curtea mai reține că legitimarea procesuală a Ministerului Finanțelor Publice se justifică și prin dispozițiile art.1 din G nr.22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Excepția a fost corect respinsă de către instanța de fond, iar motivul de recurs supus analizei nu este întemeiat.
Referitor la criticile ce au fost aduse hotărârii de fond prin recursul declanșat de pârâtul Ministerul Justiției, fără a reitera raționamentul judicios și amplu expus in considerentele sentinței atacate,Curtea reține că, intr-adevăr,dreptul de a stabili prin acte normative cu caracter special criteriile de acordare a salariilor de bază și a sporurilor și adausurilor la acestea este atributul exclusiv al legiuitorului, insă această facultate nu exclude obligația de a reglementa raporturile de muncă în condițiile asigurării unei egalități juridice pentru toate categoriile de salariați. Acest lucru nu presupune acordarea unor salarii și sporuri egale pentru toți, ci o conduită echidistantă în reglementarea unor metode de remunerare pentru situațiile identice in ceea ce privește, spre exemplu, vechimea in muncă,munca peste programul normal de opt ore, sau in zilele de, repaus săptămânal, inclusiv obligația de a asigura pentru toți salariații bugetari indexările anuale care au drept scop compensarea scăderii puterii de cumpărare datorită creșterii indicelui prețurilor de consum, ori realizarea unei proporționalități intre creșterile salariale ale bugetarilor și creșterea productivității muncii.
Or, dacă pentru aceste circumstanțe concrete, în care se pot găsi la un moment dat anumite categorii de salariați, Codul Muncii, în ale sale art. 20, 21, 26, 117 și următoarele, dar și Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, invocată de reclamanți, cuprind prevederi menite să satisfacă cerința nediscriminării, prin stabilirea unor indexări și majorări ale salariilor de bază pentru bugetari cu scopul de a acoperi pierderea generată de devalorizarea monedei naționale,dar și de a corela veniturile salariaților statului cu creșterea generală a productivității muncii (așa cum s-a arătat in conținutul Memorandumului Guvernului României din 17 ianuarie 2007, care a stat la baza notei de fundamentare a OG nr. 10/2007) nu există nici o rațiune pentru care,in considerarea exigențelor art. 2 din OG nr. 137/2000, anumiți salariați să fie avantajați prin recompensarea materială pentru creșterea productivității muncii la nivelul întregii țări, iar alții nu.
Așa cum corect au observat judecătorii fondului, în speță, nu se poate identifica nici o justificare rezonabilă pentru excluderea categoriei socio-profesionale a magistraților de la aplicarea majorărilor salariale aferente anului 2007,in condițiile in care aceste beneficii au fost acordate tuturor celorlalte categorii de bugetari și au avut la bază un criteriu general, în mod evident valabil și pentru judecători și procurori - creșterea productivității muncii.
În acest sens, nu pot fi reținute argumentele recurenților cu privire la faptul că magistrații au beneficiat de majorări salariale corespunzătoare in cursul anului 2007, menite să justifice excluderea lor de la aplicarea OG nr. 10/2007. Într-adevăr, ca efect al unor hotărâri judecătorești pronunțate în acest sens, inclusiv de către instanța supremă, prin Legea nr. 45/2007, a fost aprobată cu modificări Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor și procurorilor, acordându-se tuturor magistraților beneficiul sporului de vechime in muncă, spor pe care celelalte categorii de bugetari îl primeau deja in temeiul contractelor colective de muncă aplicabile și in baza actelor normative speciale de salarizare. Cu toate acestea, înlăturarea unei discriminări anterioare a reclamanților, prin acordarea sporului de vechime in muncă, nu poate constitui un argument menit să justifice excluderea lor de la aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 10/2007, câtă vreme cele două beneficii acordate salariaților bugetari au avut în mod evident finalități diferite.
Recurentul Ministerul Justiției nu poate susține cu succes nici că temeiul acordării acestor adaosuri salariale ar fi fost o măsură de protecție socială a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale, în mod cert, mai scăzute decât cele ale reclamanților, deoarece majorările au fost aplicate deopotrivă și demnitarilor, personalului asimilat demnitarilor, judecătorilor Curții Constituționale, membrilor Curții de Conturi și altor categorii ale căror salarii sunt mai ridicate decât ale reclamanților.
În strânsă legătură cu cele mai sus expuse, Curtea va înlătura argumentele pârâtului Ministerul Justiției, potrivit cărora pretențiile reclamanților exced atribuțiilor puterii judecătorești, pentru simplul motiv că rolul instanței de judecată nu este acela de a se subroga legiuitorului, prin acordarea unor drepturi salariale, ci de a constata discriminarea și de a acorda despăgubiri pentru încălcarea principiului în discuție, dând eficiență practică prevederilor art. 27 din OG nr. 137/2000, potrivit cărora "persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun."
De aceea, nici conținutul Deciziilor nr. 818, nr. 819 și nr. 820 din 3 iulie 2008, prin care Curtea Constituțională a exercitat controlul prevederilor art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, nu poate fi invocat cu succes de recurent pentru a justifica incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.4 Cod procedură civilă. Deoarece, în speță, instanța de fond nu a înțeles să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, ci să acorde despăgubiri pentru omisiunea legiuitorului.
Curtea apreciază că, dacă intervenția Curții Constituționale ar presupune înlăturarea atribuțiilor puterii judecătorești de a constata discriminarea si de a acorda despăgubiri în situațiile în care acest lucru nu presupune înlăturarea ori ignorarea unor dispoziții legale exprese, art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 ar fi in mod nepermis lipsit de conținut. Aceasta cu atât mai mult cu cât scopul urmărit prin adoptarea Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 a fost acela de a transpune în dreptul intern prevederile Directivei Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, publicată în Oficial al Comunităților Europene () nr. din 19 iulie 2000, și prevederile Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament, în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, publicată în Oficial al Comunităților Europene () nr. din 2 decembrie 2000.
15 din preambulul Directivei nr. 2000/78/CE, conține o abordare largă a atribuțiilor judiciare in materie de discriminare menționând că "aprecierea faptelor care permit presupunerea existenței unei discriminări directe sau indirecte aparține instanței juridice naționale sau unei alte instanțe competente, în conformitate cu dreptul național sau cu practicile naționale, care pot să prevadă, în special, că discriminarea indirectă poate fi stabilită prin toate mijloacele, inclusiv pe bază de date statistice."
Mai mult, Directiva 2000/78/CE circumscrie domeniului său de aplicare sectorul public și condițiile de salarizare, precizând în art. 8 că este de natură a cuprinde dispoziții minimale și că statele membre pot elabora sau menține prevederi mai favorabile. În concluzie, instanța de recurs observă că prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.137/2000 se asigură o interpretare unitară a principiilor generale de egalitate și nediscriminare stabilite de Constituția României, precum și de către documentele internaționale care au ca obiect eliminarea discriminărilor, ratificate de România, și care alcătuiesc cadrul general în domeniu, astfel încât persoanele care se consideră discriminate au la dispoziție prevederi legale concrete în baza cărora pot solicita încetarea manifestărilor discriminatorii și repararea prejudiciului cauzat.
Așa cum lesne se poate observa, art.2 alin.3 din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art.115 din Constituție.
Cât privește noțiunea de "discriminare", trebuie avută în vedere și practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a reținut, în mod constant, că există discriminare atâta timp cât diferența de tratament aplicată unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă.
Pentru motivele expuse supra, Curtea nu va putea reține nici incidența in speță a motivului de reformare prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, de vreme ce prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului 137/2000.
Având în vedere considerentele menționate anterior, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursurile declarate de către pârâții-recurenți Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, împotriva sentinței civile nr.1352 din 13 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de către pârâții-recurenți MINISTERUL JUSTIȚIEI și LIBERTĂȚILOR și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ a FINANȚELOR PUBLICE T împotriva sentinței civile nr.1352 din 13 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați, și pârâții intimați TRIBUNALUL TIMIȘ, CURTEA de APEL TIMIȘOARA și CONSILIUL NAȚIONAL pentru COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 9 decembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - DR.- -
GREFIER,
- -
Red.10.12./ 2009
Thred./10.12.2009
Ex.2
Prima inst. - - - Trib.
Președinte:Vasilica SandoviciJudecători:Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan
