Drepturi salariale (banesti). Decizia 409/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIE NR. 409/R-CM

Ședința publică din 03 Martie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu JUDECĂTOR 2: Laura Ioniță

JUDECĂTOR 3: Nicoleta Simona

Judecător - -

Grefier

S-a luat în examinare pentru soluționare contestația în anulare formulată de contestatoarea AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORTEI DE MUNCĂ împotriva deciziei civile nr.35/R-CM din 15 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns consilier juridic pentru contestatoarea Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă V, în baza împuternicirii de reprezentare juridică emisă de Colegiul consilierilor juridici V, avocat pentru intimații, în baza împuternicirii avocațiale emisă de Baroul Vâlcea -Cabinet individual și consilier juridic pentru intimata, în baza împuternicirii nr.2385/2009 depusă la dosar.

Procedura este legal îndeplinită.

Contestația în anulare este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că nu mai sunt cereri de formulat în cauză.

Curtea constată contestația în anulare în stare de judecată și acordă cuvântul asupra ei.

Consilier juridic pentru contestatoarea Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă V, având cuvântul, susține contestația în anulare așa cum a fost formulată în scris, solicitând admiterea ei, casarea deciziei civile nr.35/R-CM/15 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI și menținerea sentinței civile nr.989 din 19 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea ca legală și temeinică.

Consilier juridic pentru intimata, având cuvântul, solicită admiterea contestației în anulare și modificarea deciziei atacate în ceea ce privește fondul cauzei, în sensul respingerii cererii de acordare de plăți compensatorii în baza nr.OUG98/1999, pentru motivele arătate în întâmpinarea depusă la dosar și pe care le-a susținut oral.

Avocat, având cuvântul pentru intimați, solicită respingerea contestației în anulare ca nefondată și menținerea deciziei civile nr.35/R-CM din 15 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI ca legală și temeinică, arătând că eroarea materială care se invocă de către contestatoare nu vizează temeiul juridic prevăzut de art.318 Cod procedură civilă, iar cu privire la prezența părților, arată că acestea au fost legal citate. Nu se solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA

Constată că la data de 5.02.2009 a fost înregistrată pe rolul Curții de APEL PITEȘTI contestația în anulare formulată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă V, prin care s-a solicitat desființarea deciziei civile nr.35/CM/15.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr-.

În motivarea contestației, s-a arătat că dezlegarea dată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale grave, ce a condus la pronunțarea unei soluții greșite. Astfel, instanța de recurs a reținut că în speță este aplicabilă nr.OUG98/1999, cu toate că măsurile de protecție socială prevăzute de actul normativ se aplică în situația concedierilor colective efectuate în procesele de restructurare, reorganizare, închidere operațională a activității, privatizare sau lichidare, de către societăți comerciale, companii naționale etc. pe baza programelor de restructurare aprobate de organele competente, or, în speță, societatea nu a avut un plan de reorganizare aprobat. De altfel, SC SA nu se regăsește în Anexa 2 ce cuprinde lista unităților prevăzute în Planul de restructurare în vederea aplicării Programului de restructurare ().

Un alt motiv al contestației în anulare este acela că la primul termen de judecată în recurs instituția contestatoare nu a fost reprezentată, nemaiavând consilier juridic, situație în care instanța trebuia să amâne cauza pentru a da posibilitate ambelor părți de a lua cunoștință de motivele de recurs. În acest fel, se susține, au fost încălcate prevederile art.6 din Convenția Drepturilor Omului și Libertăților, contestatoarea nebeneficiind de un proces echitabil.

Din actele dosarului instanța reține următoarele:

Prin decizia civilă nr.35/R-C/ 15.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr-, a fost admis recursul declarat de reclamanți și a fost modificată hotărârea recurată, respectiv sentința civilă nr.989/19.11.2008, în sensul că au fost admise acțiunea și cererea de intervenție în interes propriu și a fost obligată pârâta V să acorde reclamanților și intervenienților plățile compensatorii prevăzute de art.28-32 din nr.OUG98/1999.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare pârâta V, invocând motivele arătate mai sus.

Primul motiv al contestației se referă la o gravă eroare materială săvârșită de instanța de judecată cu ocazia pronunțării soluției din recurs, motiv de contestație reglementat de dispozițiile art.318 teza I cod procedură civilă.

Textul de lege are în vedere însă erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, cum ar fi: respingerea greșită a unui recurs ca tardiv; anularea greșită ca netimbrată sau ca fiind făcut de un mandatar fără calitate etc. aspecte pentru verificarea cărora nu era necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Noțiunea de greșeală materială nu trebuie interpretată extensiv, ca atare pe această cale nu pot fi valorificate greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

Cum în speță contestatoarea a invocat greșeli de judecată, Curtea apreciază că nu sunt aplicabile dispozițiile art.318 teza I Cod procedură civilă.

Al doilea motiv al contestației este acela al încălcării pentru contestatoare a dreptului la un proces echitabil, reglementat de art.6 din Convenția europeană a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Acest motiv nu a fost încadrat în drept de către contestatoare.

Curtea constată că acest motiv nu se regăsește în nici unul dintre cele două motive de contestație obișnuită, reglementate de dispozițiile art.317 alin.1 pct.1 (lipsă de procedură în ziua judecății pricinii) și pct.2 (necompetență absolută) și nici în vreunul din cele două motive de contestație în anulare specială prevăzute de art.318 Cod procedură civilă (eroare materială sau necercetarea vreunui motiv de recurs).

Concluzionând, Curtea constată că nici unul dintre cele două motive de contestație în anulare invocate de către pârâta V, nu se încadrează în nici una dintre ipotezele reglementate de dispozițiile art.317 sau art.318 Cod procedură civilă, motiv pentru care va respinge contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ împotriva deciziei civile nr.35/R-CM din 15 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Red. /9.03.2009

/2 ex.

Președinte:Paulina Ghimișliu
Judecători:Paulina Ghimișliu, Laura Ioniță, Nicoleta Simona

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale (banesti). Decizia 409/2009. Curtea de Apel Pitesti