Drepturi salariale (banesti). Decizia 405/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 405/R-CM
Ședința publică din 03 Martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu JUDECĂTOR 2: Laura Ioniță
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Simona
Judecător - -
Grefier
S-au luat în examinare pentru soluționare, recursurile declarate de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și de pârâtul-chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELORprinDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.221/F-CM din 26 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru recurentul-pârât MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și pentru intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, în baza delegaților depuse la dosar, lipsind recurentul-pârât-chemat în garanție, intimata-reclamantă, intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și intimatul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că nu sunt cereri prealabile acordării cuvântului asupra recursurilor.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lor.
Consilier juridic pentru recurentul-pârât MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și pentru intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI având cuvântul, susține oral recursul așa cum a fost formulat în scris, solicitând admiterea lui și, în principal, casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de APEL PITEȘTI.
În subsidiar, solicită modificarea sentinței recurate și pe fond respingerea acțiunii reclamantei ca inadmisibilă.
Având cuvântul asupra recursului formulat de pârâtul-chemat în garanție Ministerul Economiei și FinanțelorprinDirecția Generală a Finanțelor Publice A, solicită respingerea lui ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 27.08.2008, sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și în calitate de chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, precum și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, pentru a fi obligați la: acordarea creșterilor salariale prevăzute de nr.OG10/2007, în cele trei etape, astfel: cu 5% începând cu 01.01.2007, față de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2%, începând cu 01.04.2007, față de nivelul din luna martie 2007, cu 11% începând cu data de 01.10.2007, față de nivelul septembrie 2007; acordarea sporului de confidențialitate de 15% și a sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, cu aplicarea indicelui de inflație la data plății efective; obligarea la plata sporului de 10%, acordat grefierilor de la executări penale și civile și a sporului de periculozitate de 15%, cu acordarea indicelui de inflație la data plății efective, toate aceste drepturi fiind solicitate pentru perioada 15.01.2008 - 14.04.2008; obligarea pârâților să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă.
În motivarea acțiunii se arată că prin acțiunile introduse la instanțe, personalul auxiliar de specialitate a solicitat creșterile salariale, acțiuni care au fost admise, încât prin excluderea reclamantei de la aceste creșteri salariale acordate s-a creat un caz de discriminare.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, având în vedere că dispozițiile art.2 alin.1 și 11, precum și dispozițiile art.27 din nr.OG137/2000 sunt neconstituționale.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, arătând că în ceea ce privește solicitarea reclamantei de a-i fi recunoscut dreptul de a beneficia de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% și de a-i fi plătit și pentru viitor, instanța ar depăși atribuțiile judecătorești adăugând la lege, deoarece numai legiuitorul poate stabili acordarea sau neacordarea acestor drepturi.
Referitor la sporul de 15% pentru confidențialitate se arată că reclamanta are calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Ministerului Public, fostă grefieră la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, ci nu este funcționar public cu statut special, nici personal civil într-o instituție militară, situație în care acordarea acestui spor numai anumitor categorii de personal nu poate fi extins și la reclamantă.
Referitor la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamantă, se arată că art.47 din Legea nr.50/1996 pe care aceasta și-a întemeiat acțiunea s-a aflat în vigoare până la data de 01 octombrie 2000, când a fost emisă nr.OG83/2000 care a abrogat în mod expres acest articol.
Întrucât acest text de lege a fost abrogat cu mult înainte de intrarea în vigoare a nr.OUG177/2002, potrivit art.62 alin.3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă, abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv. Ca urmare, nu este admis ca prin actul de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial.
Voința legiuitorului a fost astfel expres și ferm exprimată în nr.OG83/2000, în sensul abrogării textului de lege pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea.
Referitor la cel de-al treilea capăt de acțiune privind majorările salariale prevăzute de nr.OG10/2007, se constată că acordarea acestora numai anumitor categorii profesionale nu constituie o discriminare pe vreunul din criteriile arătate de reclamantă și anume încălcarea principiului egalității între cetățeni materializat prin nerespectarea dreptului la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Nu se poate face o asemenea comparație atâta vreme cât pentru judecător și personalul auxiliar de specialitate, legiuitorul a prevăzut prin lege specială drepturile salariale și majorările periodice aplicabile acestora.
Față de cele arătate a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă.
De asemenea, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, solicitând ca în cazul în care se va admite acțiunea reclamantei să se dispună obligarea acestuia la adoptarea unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008 care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamantei.
Se arată că acesta este ordonator principal de credite și în măsură să procedeze la elaborarea unui proiect de rectificare a bugetului pe anul 2008 în care să includă sumele necesare plății drepturilor bănești solicitate de reclamantă.
La rândul său, prin întâmpinare, Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Aas olicitat respingerea acțiunii, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia, precum și excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, susținând că prin admiterea unei astfel de acțiuni instanța și-ar depăși atribuțiile puterii judecătorești adăugând la lege.
Se precizează că cererea de chemare în garanție este neîntemeiată, avându-se în vedere și faptul că este terț față de raportul juridic dedus judecății, neavând calitate de ordonator principal de credite.
Prin concluziile scrise, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTIa solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și admiterea cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, în cazul admiterii cererii principale.
În urma probelor administrate în cauză, Curtea de APEL PITEȘTI, prin sentința civilă nr.221/F-CM din 26 noiembrie 2008, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pe pârâții Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și Ministerul Economiei și Finanțelor să-i plătească reclamantei următoarele sporuri: 2% începând cu data de 01.04.2007, față de nivelul lunii martie 2007, 5% începând cu 01.01.2007, față de nivelul lunii decembrie 2006, 11% începând cu 01.10.2007, față de nivelul lunii septembrie 2007; sporul de confidențialitate de 15% pe perioada 15.01.2008 - 14.04.2008; 50% spor de risc și suprasolicitare neuropsihică și 10% spor acordat grefierilor de la executări penale și civile, pe aceeași perioadă, respectiv 15.01.2008 - 14.04.2008.
S-a respins capătul de cerere referitor la sporul de 15% de periculozitate.
A fost obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI să facă mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei.
S-a reținut de instanța de fond, la pronunțarea acestei sentințe, eferitor la excepția inadmisibilității acțiunii ridicată de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, în sensul că instanța, admițând o astfel de acțiune ar depăși atribuțiile puterii judecătorești, că este atributul instanței de judecată să verifice dacă acordarea unor sporuri salariale numai pentru anumite categorii de salariați s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii.
De altfel, chiar ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție atunci când a soluționat un recurs în interesul legii a statuat că este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea textelor de lege, prin care s-au acordat anumite sporuri la indemnizația de încadrare brută lunară doar anumitor magistrați, s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii, consacrat de art.16 alin.1 din Constituția României, republicată, și cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală instituit prin normele internaționale.
Astfel, a fost privită ca nefondată susținerea pârâtului în sensul că instanța ar depăși atributul puterii judecătorești intrând în sfera legislativului, fiind respinsă ca nefondată excepția invocată.
Pe fondul cauzei, referitor la sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamantă de 50% s-a constatat că acest spor a fost reglementat de art.47 din Legea nr.50/1996, text în conformitate cu care "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Prin Decizia nr.XXI/10.03.2008 pronunțată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție în dosarul nr.5/2008 a fost admis recursul în interesul legii și s-a constatat că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001.
Deciziile pronunțate în recurs în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțele de judecată, în conformitate cu dispozițiile art.329 alin.3 Cod procedură civilă.
S-a mai reținut în decizia pronunțată în recurs în interesul legii că norma de nivel inferior, în speță art.I pct.42 din nr.OG83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 și art.IX alin.2 paragraful 1 din nr.OG83/2000 prin care a fost abrogat art.231din Legea nr.56/1996, modificată și completată, contravine art.81 din Legea nr.92/1992, modificată și completată, lege organică.
unei legi sau ordonanțe poate fi invocată numai pe calea excepției de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești, însă Curtea Constituțională are în competență numai controlul de constituționalitate al dispozițiilor din legile și ordonanțele în vigoare, iar verificarea constituționalității și soluționarea excepției de neconstituționalitate având ca obiect norme abrogate în prezent revin, prin interpretareaper a contrarioa art.147 alin.1, cu referire la art.126 alin.1 din Constituție, instanțelor judecătorești.
Referitor la sporul de 15%, instanța de fond a constatat că prin art.26 din Codul muncii se instituie obligația de confidențialitate a oricărei persoane care prestează o muncă, aceasta fiind o clauză a raporturilor juridice de muncă care având caracter sinalagmatic presupune și obligația corelativă a unității bugetare de a plăti o contraprestație.
Așa fiind, obligația de confidențialitate este privită ca o noțiune juridică și legislativă largă, atotcuprinzătoare, recunoscută tuturor celor care prestează o activitate în temeiul unui raport juridic de muncă indiferent de felul acestui raport și al funcției deținute în concordanță cu principiile constituționale preluate de Codul muncii privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru un salariu egal, dreptul la un salariu pentru munca prestată, conform art.16 alin.1 și art.41 alin.2 din Constituție, precum și art.5, art.6 și art.154 din Codul muncii.
Existența discriminării directe a reclamantei rezultă și din conținutul art.7 și art.29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Referitor la acordarea creșterilor salariale prevăzute de Ordonanța Guvernului României nr.10/2007, s-a constatat că prin nr.OG10/2007 au fost acordate creșteri salariale pentru personalul bugetar pe parcursul anului 2007, după cum urmează: 5% începând cu 01.01.2007, 2% începând cu 01.04.2007 și 11% începând cu data de 01.10.2007, toate procentele raportându-se la nivelul lunii anterioare.
Aceste creșteri salariale nu au fost însă acordate judecătorilor și personalului auxiliar, motivându-se că această categorie profesională a beneficiat de măriri salariale substanțiale în anii 2006 și 2007.
S-a constatat, de asemenea, că nr.OG10/2007 reglementează creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 pentru două categorii de personal: 1. personalul bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar; 2. personalul salarizat potrivit anexelor nr.II și III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
Rezultă că actul normativ nu are în vedere categoria magistraților și personalului auxiliar.
Reclamanta se află însă în situație comparabilă cu persoanele la care se referă nr.OG10/2007, în sensul că este tot persoană salariată de la bugetul de stat, ceea ce înseamnă că nu poate beneficia decât de acele creșteri salariale care îi sunt acordate prin acte normative. Aceste creșteri salariale care se acordă anual urmăresc acoperirea inflației pe o anumită perioadă.
Față de scopul pe care indexările anuale îl au, respectiv acela de acoperire a inflației, ele trebuie acordate tuturor bugetarilor, nu numai unora dintre ei.
Referitor la capătul de cerere privind acordarea sporului de 10%, acordat grefierilor de la executări penale și civile, instanța a constatat că această cerere este întemeiată, urmând aoa dmite ca atare, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.19 alin.3 din Legea nr.50/1996 astfel cum a fost modificată prin nr.OG 83/2000, grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii, beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut raportat la timpul efectiv lucrat în aceste activități.
De asemenea, conform dispozițiilor Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, art.38 alin.2, art.42 alin.2 și art.48, personalul auxiliar este repartizat pe secții și compartimente de activitate de către președintele instanței, potrivit nevoilor acestora, iar în cadrul secției de către președintele secției.
Revine președintelui instanței atribuția de a stabili, prin ordin de serviciu, repartizarea personalului pe secții, în raport cu pregătirea profesională și cu experiența fiecăruia.
Așadar, atribuțiile personalului auxiliar repartizat prin ordin de serviciu se stabilesc prin fișa postului de către președintele instanței.
Reclamanta invocă existența în cauză a unui tratament discriminatoriu.
Principiul nediscriminării este consacrat, de altfel, și de dispozițiile art.5 alin.1, 2, 3 și 4 din Codul muncii.
În legătură cu capătul de cerere privind sporul de 15% de periculozitate, instanța a reținut că este neîntemeiat, întrucât în privința personalului auxiliar de specialitate, categorie profesională din care face parte și reclamanta, din anul 2004 și până la intrarea în vigoare a Legii nr.567/2004, s-au aplicat dispozițiile art.18 alin.1 din Legea nr.50/1996, potrivit cărora alariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate de la instanțele judecătorești și parchete sunt stabilite între limitele minimă-maximă, pe grade sau trepte profesionale, în funcție de pregătirea profesională, de vechimea în specialitate și de nivelul instanței sau al parchetului.
Art.60 din Legea nr.567/2004 statuează la alin.1 că entru p. activitatea desfășurată, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea are dreptul la o salarizare stabilită în raport cu nivelul instanței sau parchetului, cu funcția deținută, cu vechimea în muncă și în specialitate, precum și cu alte criterii prevăzute de lege.
La data de 01.04.2006 a intrat în vigoare nr.OUG27/2006, care prevede la art.7 că pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, judecătorilor, procurorilor, magistraților-asistenți și personalului asimilat acestora li se acordă un spor de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții.
Potrivit textului de lege se acordă un spor de 15% pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, nu câte un spor de 15% pentru fiecare dintre categoriile de muncă enumerate.
Același spor salarial este prevăzut și de nr.OG8/2007 - art.22. Și noul text a indicat un spor de 15% pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase și nu câte un spor pentru fiecare situație în parte.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și pârâtul chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.
În recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție B se critică sentința instanței de fond ca nelegală și netemeinică față de motivele de casare prevăzute de art.304 pct.3, 4 și 9 Cod procedură civilă cu aplicarea art.3041Cod procedură civilă.
1. Instanța de fond nu a avut în vedere că dispozițiile nr.OUG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale, întrucât prin decizia nr.821/03 iulie 2008 a acestei curți, s-a admis excepția de neconstituționalitate invocată de Ministerul Justiției a dispozițiilor art.2 alin.1 și alin.11, precum și art.27 din această ordonanță.
În această situație, acțiunea formulată de reclamantă este inadmisibilă.
2. Referitor la capătul de cerere privind acordarea creșterilor salariale prevăzute de nr.OG10/2007, hotărârea instanței de fond este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Reclamanta-intimată a solicitat creșterile salariale prevăzute în acest text de lege, în condițiile în care nu face parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar și nici din categoria personalului care ocupă funcții de demnitate publică.
Prin urmare, nu poate fi apreciat ca discriminatoriu faptul că nu s-au acordat măriri salariale personalului auxiliar de specialitate și s-au acordat personalului contractual în condițiile în care nu poate constitui o discriminare nici situația în care aceștia din urmă nu sunt salarizați în baza coeficienților de multiplicare și valorii de referință sectorială utilizată pentru salarizarea personalului din instanțele judecătorești.
Acceptarea susținerilor reclamantei ar însemna echivalarea sistemelor de salarizare ale diferitelor categorii de personal și ar da posibilitatea personalului contractual să solicite sporurile și indexările acordate personalului auxiliar de specialitate.
3. Referitor la obligarea pârâților la plata sporului de confidențialitate de 15%, hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Intimata-reclamantă a solicitat acest spor în baza art.3 din Legea nr.444/2006 privind aprobarea nr.OG19/2006, act normativ care a intrat în vigoare începând cu 01 februarie 2006 și se referă la cadrele militare și funcționarii publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Ori, reclamanta are calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Ministerului Public, instituție care face parte din autoritatea judecătorească și nu poate beneficia de prevederile legii sus arătate.
4. Față de capătul de cerere privind acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% calculat la salariul de încadrare brut lunar, hotărârea pronunțată de instanța de fond este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
Într-adevăr, în decizia nr.21/10 martie 2008, pronunțată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, s-a statuat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, însă aceasta se putea aplica numai pentru perioada 01 octombrie 2000 - 03 februarie 2007, când a intrat în vigoare nr.OG8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar, care a abrogat întreaga Lege nr.50/1996, deci și art.47.
5. În mod greșit s-a admis de instanță capătul de cerere privind sporul de 10% calculat la indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 15 ianuarie - 14 aprilie 2008, având în vedere discriminarea față de grefierii care participă la efectuarea actelor în cauzele privind procedura insolvenței, fără a se avea în vedere că este vorba de fapt despre diferențierea salariului în funcție de calitatea și cantitatea muncii, precum și de condițiile de muncă.
Această indemnizație lunară nu este un drept cu caracter permanent, ci un drept temporar, acordat în raport cu timpul efectiv lucrat în activități speciale.
Acordarea acestui spor numai anumitor categorii de personal auxiliar de specialitate nu constituie o discriminare, așa cum este definită de legea privind prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare deoarece nu îndeplinește condițiile din această lege.
6. În mod greșit instanța de fond a dispus operarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă, fără a se avea în vedere că potrivit art.11 alin.2 din Decretul nr.92/1976, singura categorie de drepturi bănești ce se poate transcrie în carnetele de muncă este retribuția tarifară de încadrare și alte drepturi ce se includ în aceasta.
Sporul salarial solicitat de reclamantă este un drept salarial ce se adaugă la retribuția tarifară de încadrare și nu se include în aceasta.
7. Deși în considerentele hotărârii atacate instanța admite atât capătul de cerere privind actualizarea cu indicele de inflație a sumelor solicitate de reclamantă, cât și cererea de chemare în garanție formulată de pârât, în considerente nu se pronunță asupra celor două cereri.
Față de motivele arătate se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
În recursul formulat de pârâtul chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor se critică sentința instanței de fond ca nelegală, față de motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, întrucât în mod greșit s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții și s-a admis cererea de chemare în garanție a
Nu s-a avut în vedere că Ministerul Economiei și Finanțelor este ordonator principal de credite, așa cum este MINISTERUL PUBLIC și nu poate fi obligat la plată pentru salariații altor instituții.
Pe de altă parte, Guvernul este cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizează ordonatorilor principali de credite sume de la bugetul de stat conform destinațiilor bugetare stabilite în conformitate cu legea bugetară anuală.
Examinând actele dosarului în lumina dispozițiilor legale instanța constată următoarele:
Recursul declarat de pârâtul chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor este întemeiat.
Astfel, prin sentința civilă atacată s-a admis acțiunea formulată de reclamantă, fiind obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să plătească reclamantei împreună cu Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș drepturile salariale solicitate de aceasta prin acțiune, reținându-se astfel calitatea procesuală în cauză a acestui pârât, care era și chemat în garanție.
Curtea constată însă că, Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă în ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicită să fie obligat la alocarea sumelor necesare efectuării plății datorate cu acest titlu de către instituția la care este angajată reclamanta. Aceasta, întrucât, potrivit art.28 din Legea nr.500/2002 privind finanțelor publice, nr.HG208/2005 privind organizarea și funcționarea și Agenției Naționale de Administrare Fiscală și nr.HG386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, acest minister are atribuții în ce privește elaborarea proiectului bugetului de stat, iar nu alocarea sumelor respective, anterior adoptării legii bugetului de stat.
Pe de altă parte, acesta nu poate avea calitatea de ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere, care la rândul lor sunt ordonatori principali de credite și nu repartizează sume de la buget acestora, aceste sume fiind alocate conform destinațiilor bugetare în conformitate cu Legea bugetului de stat.
Împrejurarea că ordonatorul principal de credite, nu a corectat indemnizațiile cuvenite reclamantei, neacordându-i drepturile salariale solicitate, nu poate conduce la obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la plata unor sume de bani aferente unor raporturi de muncă, Guvernul fiind cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizarea către ordonatorul principal de credite a sumelor de la bugetul de stat, conform destinațiilor bugetare stabilite în conformitate cu legea bugetară anuală.
Așa fiind, atât cererea de chemare în judecată, cât și cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor trebuie respinsă.
Referitor la recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, se constată că este în parte întemeiat.
Primul motiv de recurs vizează nelegalitatea sentinței, având în vedere prevederile nr.OG137/2000, din care dispozițiile art.2 alin.1 și alin.11 și dispozițiile art.27 au fost declarate neconstituționale.
Se constată însă, că instanța de fond a avut în vedere la pronunțarea sentinței de mai sus că istemul de salarizare este guvernat de principiul egalității de tratament, potrivit art.154 din Codul muncii, diferențierea salariilor fiind posibilă numai în raport de nivelul studiilor, treptele și gradele profesionale, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, așa că nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă pentru excluderea reclamantei.
Prin urmare, aprecierea discriminării nu se face prin prisma criteriului socio-profesional, apartenența unei persoane de o anumită profesie nefiind motiv pentru includerea sau excluderea ei de la aplicarea sporului de confidențialitate care se acordă exclusiv funcție de obligația de confidențialitate, ce implică corelativ o contraprestație din partea celui căruia îi profită.
Existența discriminării directe a reclamantei rezultă și din conținutul art.7 și art.29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
La fel, se grevează pe art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitatea de tratament în salarizare, fără nici o distincție, pe art.14 din Convenție, Protocolul 12 care interzice discriminarea și art.4 din Carta socială europeană revizuită care garantează dreptul la o salarizare echitabilă.
Art.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, iar art.20 din legea fundamentală a statului stipulează că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, or art.23 din Declarație prevede că tuturor salariaților care prestează o muncă le sunt recunoscute dreptul la plată egală pentru muncă egală. În acest sens sunt și dispozițiile art.6 alin.3 din Codul muncii, în conformitate cu care pentru munca egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare.
C de-al doilea motiv de recurs, referitor la acordarea creșterilor salariale prevăzute de nr.OG10/2007, este de asemenea nefondat.
Prin nr.OG10/2007 au fost acordate creșteri salariale pentru personalul bugetar pe parcursul anului 2007, după cum urmează: 5% începând cu 01.01.2007, 2% începând cu 01.04.2007 și 11% începând cu data de 01.10.2007, toate procentele raportându-se la nivelul lunii anterioare.
Aceste creșteri salariale nu au fost însă acordate judecătorilor și personalului auxiliar de specialitate, motivându-se că această categorie profesională a beneficiat de măriri salariale substanțiale în anii 2006 și 2007.
recurentul că în speță nu poate fi vorba despre o discriminare, apărare pe care Curtea nu o poate reține.
Trebuie observat în primul rând că nr.OG10/2007 reglementează creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 pentru două categorii de personal: 1. personalul bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar; 2. personalul salarizat potrivit anexelor nr.II și III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
Rezultă că actul normativ nu are în vedere categoria magistraților.
Reclamanta se află însă în situație comparabilă cu persoanele la care se referă nr.OG10/2007, în sensul că este tot persoană salariată de la bugetul de stat, ceea ce înseamnă că nu poate beneficia decât de acele creșteri salariale care îi sunt acordate prin acte normative. Aceste creșteri salariale care se acordă anual urmăresc acoperirea inflației pe o anumită perioadă.
Faptul că reclamanta a beneficiat de alte creșteri salariale în anii 2006 și 2007 (creșterea coeficienților de salarizare, sporul de vechime etc.) nu poate fi considerat un scop legitim în sensul art.2 alin.2 din nr.OG137/2000, de vreme ce, așa cum am arătat, acordarea acelor indexări anuale are ca scop acoperirea inflației, în timp ce prin legile de salarizare a magistraților și personalului auxiliar de specialitate nu s-a urmărit un astfel de scop. Prin aceste legi de salarizare s-a urmărit, într-adevăr, creșterea veniturilor salariale ale magistraților și personalului auxiliar de specialitate (indemnizații), dar aceste legi sunt emise pentru o perioadă îndelungată, deci nu pot anticipa inflația, în timp ce legea de indexare este emisă pe o perioadă determinată, perioadă în care poate fi evaluată inflația.
De altfel, ca urmare a inflației anuale neurmate de indexarea salariilor pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate, această pretinsă creștere acordată prin legea de salarizare nu mai este una reală.
Referitor la cel de-al treilea motiv de recurs privind obligarea pârâților la plata sporului de confidențialitate de 15%, se constată că în mod corect instanța de fond a reținut că prin art.26 din Codul muncii se instituie obligația de confidențialitate a oricărei persoane care prestează o muncă, aceasta fiind o clauză a raporturilor juridice de muncă care, având caracter sinalagmatic, presupune și obligația corelativă a unității bugetare de a plăti o contraprestație.
Așa fiind, obligația de confidențialitate este privită ca o noțiune juridică și legislativă largă, atotcuprinzătoare, recunoscută tuturor celor care prestează o activitate în temeiul unui raport juridic de muncă, indiferent de felul acestui raport și al funcției deținute, în concordanță cu principiile constituționale preluate de Codul muncii privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru un salariu egal, dreptul la un salariu pentru munca prestată, conform art.16 alin.1 și art.41 alin.2 din Constituție, precum și art.5, art.6 și art.154 din Codul muncii.
Față de aceste considerații, este cert că reclamanta se află într-o situație comparabilă și chiar identică cu categoriile de personal din unitățile bugetare cărora li se acordă acest spor, discriminarea fiind evidentă, deși este de neadmis ca unul și același element constând în obligația de confidențialitate să producă efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare, funcție de apartenența la o categorie socio-profesională.
Nu se pune problema aplicării retroactive a Legii nr.444/2006, întrucât s-a acordat spor de 15% reclamantei pentru perioada 15.01.2008 - 14.04.2008, deci după apariția acestei legi.
Și cel de-al patrulea motiv de recurs privind acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de încadrare brut lunar este nefondat, întrucât rin p. Decizia nr.XXI/10.03.2008 pronunțată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție în dosarul nr.5/2008 a fost admis recursul în interesul legii și s-a constatat că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare psihică și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001.
Deciziile pronunțate în recurs în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțele de judecată, în conformitate cu dispozițiile art.329 alin.3 Cod procedură civilă.
S-a reținut prin această decizie că prin art.I pct.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 a fost abrogat expres art.47 din Legea nr.50/1996, însă abrogarea s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă. Potrivit art.107 alin.3 din Constituția în vigoare la acea dată, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și în condițiile prevăzute de aceasta. În baza acestei dispoziții constituționale, prin art.1 lit.Q pct.1 din Legea nr.125/13.07.2000 (publicată în nr.331/17.07.2000), Guvernul a fost abilitat ca până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2000, să emită ordonanțe în diverse domenii, inclusiv cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Cu toate acestea, prin nr.OG83/2000 s-a procedat nu numai la completarea și modificarea Legii nr.50/1996, ci și la abrogarea unor dispoziții ale acestui act normativ. În acest fel au fost încălcate prevederile art.56-62 ale Legii nr.24/2000 (modificată și completată prin Legea nr.189/2004) privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziții care reglementează modificarea, completarea și abrogarea ca pe evenimente legislative distincte.
S-a mai reținut în decizia pronunțată în recurs în interesul legii că norma de nivel inferior, în speță art.I pct.42 din nr.OG83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 și art.IX alin.2 paragraful 1 din nr.OG 83/2000 prin care a fost abrogat art. 231din Legea nr.56/1996, modificată și completată, contravine art.81 din Legea nr.92/1992, modificată și completată, lege organică.
unei legi sau ordonanțe poate fi invocată numai pe calea excepției de neconstituționalitate ridicată în fața instanțelor judecătorești, însă Curtea Constituțională are în competență numai controlul de constituționalitate al dispozițiilor din legile și ordonanțele în vigoare, iar verificarea constituționalității și soluționarea excepției de neconstituționalitate având ca obiect norme abrogate în prezent revin, prin interpretareaper a contrarioa art.147 alin.1, cu referire la art.126 alin.1 din Constituție, instanțelor judecătorești.
Ca atare, ÎNALTA CURTEa concluzionat că art.I pct.42 și art.IX alin.2 paragraful 1 din nr.OG83/2000, adoptate cu încălcarea limitelor legii speciale de abilitare, sunt din acest motiv neconstituționale, conform art.147 alin.1 din Constituția României, și își încetează efectele.
C de-al cincilea motiv de recurs privind acordarea sporului de 10%, având în vedere discriminarea față de grefierii care participă la efectuarea actelor în cauzele privind procedura insolvenței, este întemeiat.
Soluționând recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, prin Decizia nr.24/12.05.2008 Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au stabilit că dispozițiile art.19 alin.(3) din Legea nr.50/1996 și ale art.3 alin.(8) din nr.OG8/2007 se interpretează în sensul că indemnizația lunară de 10% din salariul de bază nu se cuvine decât categoriilor de grefieri expres și limitativ prevăzute de normele mai sus menționate.
Pentru a se decide astfel s-a constatat că principiul egalității de tratament în stabilirea salariului consacrat de art.41 alin.(4) din Constituția României și de art.6 alin.(3) din Codul muncii exclude orice discriminare în materia stabilirii sau modificării salariilor. Dacă felul muncii este același, dacă cerințele și condițiile de muncă sunt aceleași, dacă munca este egală sau de valoare egală, diferențierile de salarizare nu se justifică.
Sunt admisibile diferențieri de salarii pentru funcții/posturi similare dacă sunt dimensionate în funcție de nivelul studiilor, în raport cu importanța și complexitatea muncii, cu cantitatea, calitatea și valoarea muncii, în raport cu condițiile de muncă și în funcție de vechimea în muncă, îndeosebi în specialitate.
Dispozițiile art.19 alin.(3) din Legea nr.50/1996 și ale art.3 alin.(8) din nr.OG8/2007, în prezent abrogate, nu au adus atingere principiului egalității de tratament în stabilirea salariilor întrucât legiuitorul a instituit criterii obiective și rezonabile pentru determinarea beneficiarilor acestui drept salarial suplimentar, constând în natura activității prestate și în timpul efectiv lucrat în aceste activități.
Potrivit art.60 alin.(1) din Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, pentru activitatea desfășurată personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea are dreptul la o salarizare stabilită în raport cu nivelul instanței sau parchetului, cu funcția deținută, cu vechimea în muncă și în specialitate, precum și cu alte criterii prevăzute de lege.
Stabilirea prin legea specială de salarizare a personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea a unor sporuri și indemnizații salariale, avându-se în vedere specificul activităților prestate, sub aspectul complexității și responsabilității atribuțiilor ce sunt aferente funcțiilor deținute, a fost permisă de legea care reglementează statutul acestei categorii de personal, fără ca in această împrejurare să se poată deduce existența unei discriminări.
Nu poate fi ignorat faptul că grefierii care participau la efectuarea actelor prevăzute în art.19 alin.(3) din Legea nr.50/1996 și art.3 alin.(8) din nr.OG8/2007 desfășurau activități administrativ-judiciare ce implicau operațiuni specifice și complexe, care necesitau performanțe profesionale superioare ce concurau la creșterea eficienței activității instanțelor judecătorești.
Scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea art.19 alin.(3) din Legea nr.50/1996 și art.3 alin.(8) din nr.OG8/2007 a fost legitim și a constat în retribuirea corespunzătoare a personalului auxiliar de specialitate care desfășura anumite activități în cadrul instanțelor de judecată, activități ce presupun o complexitate și responsabilități deosebite.
Totodată, mijloacele folosite constând în acordarea unor indemnizații la salariul de bază s-au bazat pe criterii obiective și rezonabile și au fost proporționale cu acest scop.
Nu se poate vorbi de un tratament preferențial ori de o discriminare în cadrul aceleiași categorii profesionale, întrucât situațiile nu sunt analoage sau comparabile.
În materie de salarizare, existența unor situații analoage sau comparabile trebuie analizată nu numai prin prisma calității de personal auxiliar de specialitate, întrucât criteriul este prea general, ci în raport de atribuțiile de serviciu ale diferitelor categorii de grefieri, care sunt diferențiate atât din punctul de vedere al funcției, cât și din punctul de vedere al reglementărilor privind organizarea judiciară, cu incidență în ceea ce privește condițiile necesare pentru ocuparea unei anumite funcții, conținutul concret al atribuțiilor de serviciu și complexitatea acestora.
Față de această situație, instanța de fond trebuia să respingă capătul de cerere privind plata acestui spor de 10%.
C de-al șaselea motiv de recurs, care vizează greșita admitere a capătului de cerere privind obligarea pârâților la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei, este de asemenea nefondat, instanța având în vedere dispozițiile art.11 alin.2 din Decretul nr.92/1976 privind carnetul de muncă, potrivit cărora atât retribuția tarifară de încadrare cât și alte drepturi salariale ce se includ în aceasta trebuie înscrise în carnetul de muncă al angajatului.
C de-al șaptelea motiv de recurs este întemeiat, sub aspectul nepronunțării instanței asupra cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de pârâtul-recurent și avându-se în vedere motivarea recursului acestei din urmă instituții, urmează a se modifica sentința instanței de fond în sensul respingerii acțiunii față de acest pârât, cât și a cererii de chemare în garanție.
Față de cele arătate, în baza art.312 alin.2 Cod procedură civilă se vor admite recursurile formulate de pârât și chematul în garanție și se va dispune modificarea în parte a sentinței instanței de fond, în sensul că se va respinge cererea reclamantei pentru acordarea sporului de 10% și se va respinge acțiunea față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, precum și cererea de chemare în garanție formulată împotriva acestuia. Se vor menține în rest prevederile sentinței civile atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile formulate de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și de pârâtul-chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELORprinDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A, împotriva sentinței civile nr.221/F-CM din 26 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-, pe care o modifică în parte, în sensul că respinge cererea formulată de reclamanta pentru acordarea indemnizației de 10% acordat grefierilor care participă la efectuarea actelor în cauzele privind procedura insolvenței și cererea formulată împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice.
Respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție față de Ministerul Finanțelor Publice.
Menține în rest prevederile sentinței de mai sus.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 03 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
4 ex./11.03.2009
Jud.fond: -
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Laura Ioniță, Nicoleta Simona
