Drepturi salariale (banesti). Decizia 739/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 739/R-CM
Ședința publică din 13 Aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paula Andrada Coțovanu JUDECĂTOR 2: Ion Rebeca
JUDECĂTOR 3: Georgiana
Judecător: -
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, reprezentant de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A, cu sediul în P,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.380/CM din 24 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimatul-reclamant, lipsind recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice, reprezentant de Direcția Generală a Finanțelor Publice A și ceilalți intimați.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Intimatul-reclamant precizează că nu mai are de formulat cereri prealabile sau excepții de invocat în cauză.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Intimatul-reclamant, având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței de fond, pentru motivele expuse în notele de ședință pe care le depune la dosar.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față:
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la data de 11.02.2008, reclamanții, G, G, G, HG, G, I, au chemat în judecată pe pârâții Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea primei pârâte la plata actualizată cu indicele de inflație la momentul plății efective, a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996, începând cu luna ianuarie 2005 și în continuare, obligarea aceleiași pârâte la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, precum și obligarea celui de-al doilea pârât să aloce fondurile necesare efectuării plăților.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că sunt judecători, respectiv magistrați asistenți la Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție (o parte dintre ei fiind pensionați în prezent), iar potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, însă acest text a fost abrogat prin nr.OG83/2000, pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996. Au mai susținut reclamanții că se încalcă astfel art. 114 din Constituție, modificarea fiind necesară a se face numai prin lege organică, nu prin una ordinară.
Totodată, reclamanții au arătat că s-au încălcat și prevederile art.41 alin.2 și cele ale art.53, ambele din Constituția României, iar potrivit Directivei cadru pentru eliminarea efectelor de durată ale stresului și stabilirea salariaților care pot fi afectați, ar trebui să se acționeze în mod adecvat pentru evitarea vătămărilor produse de stres.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice A, a invocat în principal excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că, în speță, raporturile juridice de muncă s-au stabilit între reclamanți și Ministerul Justiției, care are atribuții în ceea ce privește angajarea și salarizarea propriilor angajați, fără participarea Ministerului Economiei și Finanțelor.
De asemenea, s-a arătat că atât Ministerul Economiei și Finanțelor cât și Ministerul Justiției sunt ordonatori principali de credite, iar potrivit dispozițiilor legale creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator de credite.
La data de 25.03.2008 au formulat o cerere de intervenție în interes propriu numiții, și, aceștia solicitând ca, în contradictoriu cu pârâții Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Economiei și Finanțelor, să se dispună obligarea primei pârâte la plata actualizată cu indicele de inflație la momentul plății efective, a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996, începând cu luna ianuarie 2005 și în continuare, obligarea aceleiași pârâte la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, precum și obligarea celui de-al doilea pârât să aloce fondurile necesare efectuării plăților, motivarea fiind aceeași cu cea din acțiunea principală.
Cererea de intervenție în interes propriu a fost încuviințată în principiu la data de 16.04.2008.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor a fost respinsă ca neîntemeiată în ședința publică din data de 24.04.2008.
Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.380/CM din 24 aprilie 2008, a admis în parte acțiunea principală și a obligat pe pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la indemnizația de încadrare brută lunară începând cu 11.02.2005 și în continuare, potrivit timpului lucrat de fiecare reclamant, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A admis în parte cererea de intervenție în interes propriu și a obligat pe pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție să plătească intervenienților drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la indemnizația de încadrare brută lunară începând cu 25.03.2005 și în continuare, potrivit timpului lucrat de fiecare intervenient, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A obligat pe pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților și intervenienților.
A obligat pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze pârâtei Înalta Curte de Casație și Justiție fondurile necesare achitării drepturilor bănești menționate mai sus.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că eclamanții și intervenienții în interes propriu sunt sau au fost judecători, respectiv magistrați asistenți în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar", iar prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres.
Însă, procedându-se astfel, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă cât și dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art. 108 alin. 3 din Constituție, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta.
Ori, prin art. 1 pct. 1 din Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
Cu toate acestea, prin nr.OG83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996, deși, așa cum rezultă din dispozițiile art.56-62 ale Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
În acest context, s-a constatat că acolo unde legiuitorul a avut intenția să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare.
Față de cele de mai sus, întrucât abrogarea realizată prin nr.OG83/2000 este nelegală, instanța a apreciat ca întemeiată acțiunea reclamanților.
Tribunalul a reținut că sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamanți și intervenienți fiind un drept de creanță, este un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 reclamanții și intervenienții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun. Or, lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, doar pentru o cauză de utilitate publică.
Din cuprinsul nr.OG83/2000, prin care s-a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996, nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Mai mult, în perioada respectivă drepturile salariale ale magistraților au fost majorate, astfel că abrogarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică apare cu atât mai lipsită de utilitate publică.
Potrivit art.20 alin.2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Astfel, instanța a reținut că există conflict între art.1 pct.42 din OG nr.83/2000, care a abrogat art.48 din Legea nr.50/1996 și art.1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, urmând a da preponderență și a lua aplicarea acestui din urmă text.
S-a reținut că în cauză sunt incidente și dispozițiile Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice care, la art.19 pct.3, stabilește că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării, securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, că înlăturarea unui spor a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Mai mult, faptul că reclamanții și intervenienții sunt îndreptățiți să primească în continuare acest spor de risc și suprasolicitare neuropsihică și după intrarea în vigoare a OG 83/2000, a fost recunoscut chiar de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.21, pronunțată la data de 10.03.2008, în cadrul soluționării recursului în interesul legii promovat pentru clarificarea acestui aspect, de către Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Așa fiind, instanța de fond a admis în parte acțiunea principală și a obligat pe pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la indemnizația de încadrare brută lunară începând cu 11.02.2005 și în continuare, potrivit timpului lucrat de fiecare reclamant, având în vedere că unii dintre aceștia sunt în prezent pensionați, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, în temeiul dispozițiilor art.161 alin.4 din Codul muncii.
Tribunalul a apreciat că reclamanților li se cuvine acest spor începând cu data de 11.02.2005 și nu din luna ianuarie a anului 2005, în cauză fiind incidente dispozițiile art.3 alin.1 coroborate cu cele ale art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958, drepturile solicitate fiind prescrise pentru perioada 01.01.2005 - 10.02.2005.
Pentru aceleași considerente a fost admisă în parte și cererea de intervenție în interes propriu.
Potrivit art.40 alin. 2 Codul muncii, pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție a fost obligată să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților și intervenienților.
Conform art.1.9 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. Potrivit art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG208/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice și proiectul legii de rectificare bugetară, în lipsa rectificării bugetului cu sumele necesare, Ministerul Justiției se află în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata sumelor cerute de reclamanți, așa încât, a fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării plăților.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, pentru motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în sensul că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, în ceea ce privește admiterea cererii de chemare în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor.
În mod greșit instanța de judecată nu a avut în vedere și nu a reținut excepția lipsei calității procesuale pasive a instituției și a admis acțiunea și în contradictoriu cu Ministerul Economiei li Finanțelor, obligându-l să vireze fondurile necesare plății drepturilor salariale.
Astfel, este eronată opinia instanței de judecată referitoare la introducerea în cauză a Ministerului Economiei și Finanțelor în calitate de pârât, făcându-se o gravă eroare atunci când se consideră că Ministerul Economiei și Finanțelor poate fi confundat cu Statul Român sau cu bugetul de stat.
În realitate, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată în Legea finanțelor publice nr.500/2002 art.19.
Reclamanții din prezenta cauză sunt angajații Înaltei Curți de Casație și Justiție iar raportul juridic de serviciu este creat, așadar, între reclamanți și această instituție. componentă a acestui raport de serviciu este și achitarea drepturilor salariale, a primelor, sporurilor și indemnizațiilor la care aceștia sunt îndreptățiți, aceștia putând solicita îndeplinirea obligațiilor de către angajator, însă nu au nici un raport obligațional cu Ministerul Economiei și Finanțelor.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, care pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod proc.civilă, a art.304/1 Cod procedură civilă și având în vedere actele și lucrările dosarului de fond, Curtea constată că recursul este nefondat urmând a fi respins.
Astfel, în ceea ce îl privește pe recurentul Ministerului Finanțelor Publice, critica potrivit cu care acest pârât nu ar avea calitate procesuală pasivă în cauză este nefondată.
În conformitate cu prevederile art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, al Legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat precum și proiectul rectificării bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare astfel că, față de cererea având ca obiect alocarea și virarea fondurilor necesare ce urmează a fi plătite reclamanților, în mod corect tribunalul a reținut calitatea procesuală pasivă a acestora.
Soluția se impune chiar dacă în cauză este vorba de solicitarea reclamanților și intervenienților de a fi obligat angajatorul să-i plătească sume de bani în directă legătură cu executarea contractului individual de muncă încheiat cu părțile în litigiu și mai ales cu referire la unul din elementele esențiale ale acestui contract, salariul/indemnizație datorată de angajator, premisa acțiunii reclamanților fiind încălcarea de către angajator a unui principiu fundamental al dreptului muncii care conferă tuturor salariaților ce prestează o muncă, dreptul la plată egală pentru muncă egală.
În acest context, Ministerul Finanțelor Publice, având calitatea de ordonator principal de credite, are obligația de a dispune toate măsurile ce se impun, inclusiv virarea de credite bugetare pentru asigurarea în bugetele proprii sau ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Față de cele reținute mai sus, în temeiul art. 291 Codul muncii raportat la art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.380/CM din 24 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, reprezentant de Direcția Generală a Finanțelor Publice A, cu sediul în P,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.380/CM din 24 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții, G, G, G, HG, G, I, intervenienții în nume propriu, și și pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 aprilie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./27.04.2009
Jud.fond:
Președinte:Paula Andrada CoțovanuJudecători:Paula Andrada Coțovanu, Ion Rebeca, Georgiana
