Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1155/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMANIA

CURTEA DE APEL Operator 2928

SECTIA CIVILĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR.1155/R

Ședința publică din 23 noiembrie 2009

PRESEDINTE: Prof.-.dr.- -

JUDECĂTOR 1: Univ Lidia Barac

JUDECĂTOR 2: Carmina Orza

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții Municipiul T prin Primar și Consiliul Local al Municipiului T împotriva deciziei civile nr.280/A/18.03.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta, având ca obiect evacuare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanții recurenți Municipiul T prin Primar și Consiliul Local al Municipiului T consilier juridic și pârâta intimată asistată de avocat.

Procedura completă.

Recursul a fost declarat în termen și este legal timbrat cu suma de 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.

După deschiderea dezbaterilor și verificarea actelor și lucrărilor dosarului, nemaifiind alte cereri de formulat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentanta reclamanților recurenți solicită admiterea recursului, modificarea deciziei civile recurate în sensul admiterii apelului cu consecința admiterii cererii reclamanților, pentru motivele invocate în scris la dosar, cu cheltuieli de judecată.

Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, conform întâmpinării depuse la dosar.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin decizia civilă nr.280/A/18.03.2009, Tribunalul Timișa respins apelul declarat de reclamanții apelanți împotriva sentinței civile nr.14751/24.11.2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosar nr-, prin care s-a respins acțiunea reclamanților împotriva pârâtei pentru reziliere contract de închiriere nr.210/2000, cu consecința evacuării pârâtei din imobilul, obiect al contractului de închiriere.

Ambele instanțe au reținut că probele administrate în cauză nu pun în evidență comportarea pârâtei de natură a face imposibilă conviețuirea în imobil, cu consecința incidenței dispozițiilor art.24 lit.b pct.3 din Legea nr.114/1996.

Impotriva acestei hotărâri, reclamanții au declarat recurs, invocând nelegalitatea hotărârii din perspectiva dispozițiilor art.304 pct.8, 9.pr.civ. context în care se susține că instanța a interpretat greșit dispozițiile art.24 lit.b din Legea nr.114/1996, ignorând probatoriul administrat din care rezultă că, prin comportamentul pârâtei, care adăpostește pisici în imobil, având un adevărat focar de infecție, aceasta face imposibilă conviețuirea în imobil și folosința normală a acestuia, în sensul Legii nr.114/1996.

Verificând recursul astfel declarat, cu observarea dispozițiilor art.299 și urm. pr.civ. Curtea constată că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art.304 pct.8, 9.pr.civ. hotărârile pronunțate fiind legale din perspectiva dispozițiilor art.25 lit.b din Legea nr.114/1996, aplicabilă litigiului.

Astfel, potrivit normei menționate, rezilierea contractului de închiriere se poate dispune în situația în care chiriașul are un comportament care face imposibilă conviețuirea sau împiedică folosința normală a locuinței.

Probele administrate în cauză au pus în evidență că pârâta este o femeie în vârstă, trăiește singură, are un ajutor social de 200 lei lunar, având ca îndeletnicire îngrijirea unui număr de 5 pisici, pe care le hrănește și uneori le adăpostește în imobil. In plus, imobilul, ca atare, oferă condiții precare de locuit, pârâta neavând apă curentă, bucătărie sau WC propriu, WC-ul fiind comun întregului imobil.

Această stare de precaritate prin ea însăși generează disconfort locatarilor și determină condiții de igienă discutabile, cu toate consecințele ce decurg din aceasta.

In această sferă culpa pârâtei nu este identificabilă.

pârâtei evident că generează un disconfort suplimentar, stânjenind într-o măsură oarecare locatarii, aspect ce rezultă din intervenția Inspecției Sanitare de Stat, care prin adresa nr.173/b/8.09.2008 a pus în vedere pârâtei să nu mai permită accesul pisicilor adăpostite în spațiile comune ale imobilului.

Faptul, ca atare, nu reprezintă însă un caz de tulburare a folosinței imobilului de către locatari și cu atât mai puțin nu generează o situație de imposibilitate de conviețuire în imobil. Aspectul rezultat din declarațiile martorilor audiați, care arată că pârâta, frecvent face curățenie în spațiile comune și în jurul imobilului, pe de o parte, iar, pe de altă parte, în cauză nu s-a probat că efectele intervenției Inspecției Sanitare nu s-au produs, pârâta continuând să ignore recomandările făcute.

In plus, un asemenea comportament poate atrage sancțiuni tipice, aplicabile de Serviciul de Inspecție Sanitară, în condițiile legii.

Mai mult, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că pisicile îngrijite de pârâtă posedă certificat de sănătate, în condițiile legii, iar comportamentul pârâtei s-a circumscris recomandărilor făcute acesteia, aspect constatat de instanța de fond care a efectuat o cercetare la fața locului în prezenta cauză.

In asemenea condiții, instanța a interpretat în litera și spiritul dispozițiilor art.25 lit.b din Legea nr.114/1996, apreciind că nu se impune rezilierea contractului de închiriere, cu consecința evacuării pârâtei din imobil, conduita acesteia, dezvoltată inclusiv pe parcursul judecății prezentei cauze, nefiind de natură a perturba folosința locuinței sau conviețuirea în imobil, în sensul normei menționate, ci, dimpotrivă, oferă suficiente garanții pentru observarea exigențelor conviețuirii în comun, ceea ce atestă că pârâta a înțeles exigențele legale ca urmare a intervenției Inspecției Sanitare, în cazul de față.

Așa fiind, în baza art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul reclamanților, ca nefondat.

Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul reclamanților Municipiul T prin Primar și Consiliul Local al Municipiului T împotriva deciziei civile nr.280/A/18.03.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23 noiembrie 2009.

PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECĂTOR 3: Marinela

Prof.-.dr.- - - - -

GREFIER,

Red.:/25.11.2009

Tehnored./M/ 2 ex./30.11.2009

Inst.fond.: jud.

Inst.apel: jud.,

Președinte:Univ Lidia Barac
Judecători:Univ Lidia Barac, Carmina Orza, Marinela

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1155/2009. Curtea de Apel Timisoara