Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1788/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR. 1788/R/2009
Ședința publică din 7 2009
PREȘEDINTE: Galeș Maria | - - | - JUDECĂTOR 2: Popa Aurora |
- - | - JUDECĂTOR 3: Măduța Doina | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursului civil formulat de recurenta intimatăCASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B,cu sediul în O- județul B,în contradictoriucu intimata contestatoare cu domiciliul în, nr. 95 județul B,împotriva sentinței civile nr. 759/LM/2009din 13 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-,având ca obiect: recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în cauză au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru și că recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B-O a solicitat prin cererea de recurs, în baza art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă judecarea cauzei în lipsă,după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 759 din 13 mai 2009 Tribunalul Bihora admis contestația formulată de în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii B-Oși a dispus anularea deciziei nr. -/20.12.2005 emisă de intimată, pe seama contestatoarei, și a fost obligată intimata să recalculeze pensia acesteia prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 20 ani cu acordarea drepturilor astfel stabilite începând cu data de 27.01.2006, fiind emisă o nouă decizie de pensionare în favoarea acesteia. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel instanța de fond a reținut că intimatei contestatoare i s-a stabilit dreptul la pensie de urmaș prin decizia nr.-/25.03.1997, reținându-se că soțul acesteia a avut o vechime totală în muncă de39 ani, 8 luni și 23 de zile, din care22 ani, o lună și 16 zileîn condiții speciale de muncă, (subteran), restul activității de 6 ani, 7 luni și 29 zile fiind desfășurată în condiții normele de muncă.
În anul 2005 s-a procedat la recalcularea drepturile de pensie ale contestatoarei în temeiul HG nr. 1550/2004, cu luarea în considerare a unui stagiul complet de cotizare de 30 de ani, după cum se arată de către intimată prin întâmpinare.
Totodată s-a reținut că acordarea drepturilor rezultate în urma recalculării pensiei contestatoarei s-a făcut cu începere de la data de 01.12.2005.
Analizând contestația formulată prin prisma dosarului de pensie al contestatoarei și a actelor normative incidente în materie, tribunalul a constatat că modul de calcul care a stat la baza emiterii deciziei contestate a fost greșit.
În aceste sens s-a reținut că, pentru a se realiza o corelare între pensiile pensionarilor indiferent de data înscrierii acestora la pensie, precum și pentru asigurarea cadrului legal necesar recalculării pensiilor din sistemul public au fost adoptate HG nr. 1550/2004 care la art. 1 prevede căîncepând cu data de 1 octombrie 2004, pensiile din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, vor fi evaluate în vederea recalculării în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările si completările ulterioareși OUG nr. 4/2005 în al cărei preambulul este înscris principiul"la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie".
Conform art. 1 din OUG nr. 4/2005, pensiile din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 01.04.2001, se recalculează în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgentă.
Conform art. 2 din același act normativ,recalcularea prevăzută la art. 1 se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii cu respectarea prevederilor Legii 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.
Din coroborarea acestor texte legale, rezultă că și pentru pensiile stabilite anterior datei de 01.04.2001, determinarea punctajului mediu anual se realizează în conformitate cu prevederile Legii nr.19/2000.
Este adevărat că în conformitate cu art. 2, alin 1 din Normele metodologice de aplicare a HG 1550/2004, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază, vechime care la data deschiderii dreptului la pensie al contestatoarei era de 30 de ani, în anul 1992 fiind în vigoare art. 8 din Legea nr. 3/1977, însă aceste dispoziții legale nu mai erau aplicabile la momentul recalculării pensiei contestatoarei, întrucât, pe de o parte, acest act normativ (HG nr. 1550/2004) are o forță juridică inferioară OUG nr. 4/2005 care a fost ulterior aprobată prin lege, iar, pe de altă parte, este și anterior adoptării OUG nr. 4/2005 care consacră principiul "la condiții egale de pensionare, pensii egale indiferent de anul ieșirii la pensie". Prin urmare, art. 2 din Normele metodologice de aplicare a HG 1550/2004 trebuie considerat ca fiind abrogat tacit prin intrarea în vigoare a OUG nr. 4/2005.
Determinarea punctajului mediu anual în conformitate cu prevederile Legii nr.19/2000 și pentru pensionarii înscriși la pensie anterior datei intrării în vigoare a acestui act normativ nu presupune o aplicare retroactivă a legii civile, ci, doar aplicarea imediată a legii noi, recalcularea pensiilor realizându-se în mai multe etape, cu începere de la data intrării în vigoare a OUG nr. 4/2005.
Pe de altă parte, pentru a se realiza o uniformizare între pensiile pensionarilor înscriși la pensie anterior intrării în vigoare a Legii 19/2000 și cele ale pensionarilor înscriși la pensie după intrarea în vigoare a Legii 19/2000 era imperios necesar să se aplice o legislație unitară, sens în care a fost adoptată OUG nr. 4/2005, care face trimitere pentru toți pensionarii, indiferent de data înscrierii la pensie, la dispozițiile Legii nr. 19/2000.
Dacă s-ar considera ca fiind în vigoare și la acest moment dispozițiile art. 2 din Normele metodologice de aplicare a HG nr. 1550/2004 care prevăd aplicabilitatea mai multor acte normative în funcție de data înscrierii la pensie, scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea OUG nr. 4/2005 și anume acela de uniformizare a tuturor pensiilor pensionarilor ar fi imposibil de realizat. Și aceasta, pentru că este evident că prin aplicarea unor acte normative care prevăd condiții diferite pentru pensionare și implicit și un cuantum diferit al pensiilor în funcție de data înscrierii la pensie, nu se poate asigura respectarea între pensionarii care îndeplinesc condiții egale de pensionare a principiului "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie".
În raport de ansamblul acestor considerente, o singură concluzie se impune a fi reținută și anume aceea că tuturor pensionarilor, indiferent de data înscrierii la pensie, le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 19/2000.
Conform art. 43 al. 1 din Legea nr. 19/2000 asigurații care și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art. 20 al. 1 lit. a și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani în aceste condiții beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, începând cu vârsta de 45 de ani.
Conform art. 20 al. 1 lit. a din Legea nr. 19/2000 se înscriu în categoria locurilor de muncă în condiții specialeunitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă.
Din dosarul de pensie a contestatoarei a rezultat că soțul acesteia a desfășurat activitate în subteran o perioadă de22 de ani, restul activității fiind desfășurată în condiții normele de muncă.
Conf. art. 77 al. 2. din Legea nr. 19/2000, în situația asiguraților prevăzuți la art. 43 și 47, la stabilirea punctajului mediu anual se iau în considerare stagiile de cotizare prevăzute la aceste articole. Ori, art. 43 al. 1 din Legea 19/2000 prevede un stagiu de cotizare de 20 de ani.
Prin urmare intimata Casa Județeană de Pensii a determinat greșit punctajul mediu anual al contestatoarei prin împărțirea numărului de puncte obținut de asigurat la un stagiu complet de cotizare de 30 de ani, încălcând astfel dispozițiile art.77 al. 2 coroborat cu art. 43 al. 1 și art. 20 lit. a din Legii 19/2000.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii B, solicitând admiterea recursului și modificarea totală a sentinței în sensul respingerii în totalitate a acțiunii.
În motivarea recursului, recurenta arată în esență că:
-în cauză sunt incidente prevederile Legii nr.3/1977 -soțul contestatoarei fiind pensionat sub imperiul acestei legi prin decizia nr. -/10.03.1992.
-a fost în eroare instanța când a interpretat art. 2 alin. 1 din HG nr. 1550/2004, opinând că se aplică alt stagiu de cotizare decât cel impus de Legea nr. 3/1977, care reglementează o vechime integrală în muncă necesară ieșirii la pensie de 30 ani la bărbați și 25 ani la femei, ci un alt număr de ani vechime, fără o fundamentare legală.
-nu poate fi aplicat principiul - la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie, întrucât art. 2 alin. 3 din HG nr. 1550/2004 a prevăzut excepțiile de la acest principiu în sensul că, pentru cei pensionați în intervalul 1 iulie 1977 -31 martie 2001 stagiul complet de cotizare va fi cel prevăzut de Legea nr. 3/1977, respectiv de 30 ani pentru bărbați și 25 ani pentru femei, art. 14 alin. 4 al acestei legi acordând doar beneficiul reducerii vârstei de pensionare pentru cei care au lucrat în grupa I-a sau a II-a de muncă.
-prin aplicarea Legii nr. 19/2001 s-ar încălca principiul neretroactivității legii civile la situații anterioare adoptării ei.
În drept sunt invocate dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă, nr.HG1550/2006.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs, precum și din oficiu, instanța reține următoarele:
Potrivit deciziei nr. - din 20.12.2005, emisă de Casa Județeană de Pensii B, intimatei contestatoare i-a fost recalculat dreptul de pensie conform nr.OUG 4/2005, utilizându-se la determinarea punctajului mediu anual stagiu complet de cotizare de 30 de ani, conform Legii nr.3/1977. Intimata este beneficiara pensiei de urmaș stabilită după soțul său defunctul soț prin decizia nr. -/25.03.1997.
Din înscrisurile existente la dosar, respectiv copia carnetului de muncă rezultă că soțul intimatei a desfășurat activitate ca miner subteran peste 20 ani, activitatea acestuia încadrându-se în grupa I de muncă, respectiv în condițiile speciale prevăzute de art.20 alin.1 lit.a din Legea nr.19/2000.
Este de netăgăduit împrejurarea că, contestatorul s-a pensionat în perioada în care deschiderea dreptului său la pensie cădea sub incidența Legii nr.3/1977, iar potrivit nr.HG1550/2004 art.2 alin.3, în cazul persoanelor cărora drepturile la pensie li s-au deschis în intervalul 1.07.1977-31.03.2001, stagiul complet de cotizare utilizat, era cel prevăzut de Legea nr.3/1977, însă este important a se sublinia că un act normativ ulterior celui mai sus indicat și anume nr.OUG4/2005, prevede expres la art.1 și 2 că, recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001, se realizează în condițiile prevăzute de ordonanța aflată în discuție, recalcularea efectuându-se prin determinarea punctajului mediu anual și al cuantumului fiecărei pensii cu respectarea prevederilor Legii nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Sigur că, la data deschiderii dreptului la pensie, erau în vigoare dispozițiile Legii nr.3/1977, care în art. 14 prevedea beneficiul reducerii vârstei de pensionare pentru persoanele care au lucrat în grupa I sau a II-a de muncă, dar actualul act normativ în materie - Legea nr.19/2000 - statuează la art.43 că, pentru asigurații ce au lucrat efectiv în locurile de muncă prevăzute la art.20 lit."b" și care aveau un stagiu de cotizare de cel puțin 15 ani în condițiile reglementate de norma legală menționată, punctajul mediu anual se stabilește prin luarea în considerare a stagiilor prevăzute de acest articol, edificator fiind textul art.77 alin.2 din Legea nr.19/2000.
Este cert că, soțului contestatoarei i s-au aplicat la data deschiderii dreptului la pensie, dispozițiile Legii nr.3/1977, însă la stabilirea și recalcularea pensiei de urmaș, nu se poate face abstracție de dispozițiile legii noi în materie, respectiv de art. 20,43,77 alin.2 din Legea nr.19/2000, modificată și completată, aspect reținut în mod judicios de instanța de fond, nefiind vorba de o adăugare la lege. De altminteri,dacă s-ar proceda altfel s-ar încălca principiul consacrat prin actele normative de evaluare, conform căruia, la condiții egale de pensionare se impune acordarea unor pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie,elocvente fiind în acest sens dispozițiile OUG nr.4/2005, aprobată prin Legea nr.78/2005. În acest context, se impun a fi evocate mențiunile inserate în preambulul OUG nr.4/2005 conform cărora recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001, este reclamată de respectarea principiului "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie" și de asigurarea unui cadru legal necesar recalculării pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, elemente care s-a considerat că "vizează interesul public și constituie situații de urgență". Conform art.2 din acest act normativ, recalcularea pensiilor din sistemul public se efectuează, astfel cum s-a mai subliniat anterior, "cu respectarea prevederilor Legii nr.19/200 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare", precum și a prevederilor ordonanței aflate în discuție.
Mai mult, art.2 din Legea nr.19/2000 consacră principiul egalității tuturor participanților la sistemul public,iar dacă ar fi acceptat punctul de vedere exprimat de partea recurentă,fără îndoială că s-ar crea un tratament discriminatoriu pentru persoanele cărora li s-au deschis dreptul la pensie anterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, ceea ce nu a fost în intenția legiuitorului, mai mult un atare procedeu ar contraveni atât Constituției României care consfințește, prin articolul 16 alin.1, egalitatea de tratament însă și tuturor prevederilor internaționale în domeniu.
Este important totodată a se menționa că în cursul judecării cauzei a fost pronunțată Decizia asupra recursului în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, nr.40/2008 prin care s-a unificat practica neunitară în materie la nivel național, concluzionându-se că, în situația celor pensionați în perioada de aplicare a Legii nr.3/1977 și au lucrat în grupele I,II de muncă, li se aplică la determinarea punctajului mediu anual, stagiul de cotizare prevăzut de art.14, însă în considerentele aceleiași decizii s-a precizat că instanțele care au aplicat stagiul de cotizare impus de art.8 (30 de ani la bărbați, 25 de ani la femei), au procedat corect, art.14 conferind doar beneficiul reducerii vârstei legale de pensionare, un adaos de grupă. Această decizie nu este aplicată în prezenta speță dat fiind că, până la publicarea acesteia în monitorul oficial, la data de 20 mai 2009, persoanele care au promovat litigii anterior, aveau legitimă de dobândire a unui bun, iar în astfel de situații în care dreptul intern este în neconcordanță cu cel internațional, acesta din urmă se aplică prioritar, excepție făcând situațiile în care dreptul intern este mai favorabil, ceea ce nu este cazul în speță, context în care este necesar a se face trimitere la art. art.11, 20 din Constituția României cu referire la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la practica acesteia și respectiv la art.14, respectiv art.1 din Protocolul nr.1 și nr.12. S-a făcut aplicarea practicii unitare în materie a Curții de Apel Oradea întrucât astfel cum s-a reliefat mai sus, la data promovării litigiului -26.08.2008-, partea contestatoare avea legitimă de dobândire a unui bun în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului, art.1 din Protocolul adițional nr.1 a practicii constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, sens în care este necesar a se face trimitere la cauzele, /României.
Față de considerentele ce preced, instanța de recurs, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul, va menține în tot sentința recurată, constatându-se totodată că intimata nu a solicitat a se face aplicarea prevederilor art.274 din Codul d e procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil introdus de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B-O împotriva sentinței civile nr. 759/13 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 7 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER
- - - - - - -
red.dec.în concept -
16.12.2009
jud. fond -
dact. /16.12.2009/ 4 ex.
2 com- Casa Județeană de Pensii B-
18.12.2009 -
Președinte:Galeș MariaJudecători:Galeș Maria, Popa Aurora, Măduța Doina