Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 205/2010. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția civilă mixtă -

completul II recurs

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 205 /2010-

Ședința publică din data de 03 februarie 2010

PREȘEDINTE: Viorel Pantea

- -

- JUDECĂTOR 2: Doina Măduța

- -

- JUDECĂTOR 3: Felicia Toader

- -

- judecător

- -

- grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul contestator, domiciliat în O, B-dul -, -.11, județul B, în contradictoriu cu intimata pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 1009/LM din 26 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reprezentantul recurentului contestator -personal, avocat, în baza împuternicirii avocațiale emise de Baroul Bihor -Cabinet Individual, lipsă fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că recursul de față este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar, având în vedere natura cauzei dedusă judecății, precum și faptul că la dosarul cauzei a parvenit prin Serviciul Registratură, la data de 02 februarie 2010 completare la întâmpinare din partea intimatei, după care:

Se comunică reprezentantului recurentului contestator un exemplar din completarea la întâmpinare.

Reprezentantul recurentului contestator depune la dosar raport de expertiză tehnică și copia Sentinței civile nr. 735/C/2006 pronunțată de Tribunalul Bihor, judiciară arată că nu solicită alte probe.

Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului de față.

Reprezentantul recurentului contestator solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței atacate în sensul obligării intimatei Casa Județeană de Pensii B la recalcularea pensiei cu luarea în considerare a unui stagiu de cotizare de 25 de ani, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL,

Asupra recursului civil de față instanța constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1009/LM/26 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihora fost respinsă contestația formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Dreptul la pensie al contestatorului s-a deschis prin decizia nr.-/25.11.1997, fiindu-i aplicabile dispozițiile Legii nr.3/1977.

La calcularea pensiei, intimata a avut în vedere stagiul complet de cotizare de 30 de ani, conform art.8 din Legea nr.3/1977, după cum reiese din buletinul de calcul nr.-/26.10.2005.

În conformitate cu prevederile art.2 al.3 din Normele metodologice de evaluare a pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem public al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 01.04.2001, aprobate prin nr.HG1550/2004, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 01.04.1977-31.03.2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr.3/1977.

Potrivit deciziei nr.40 din data de 22.08.2008, pronunțată în recurs în interesul legii, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispozițiile art.77 al.2, raportat la art. 43 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă, este cel reglementat de art.14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.

Prin urmare, singurele facilități oferite de Legea nr. 3/1977 persoanelor care au lucrat în grupa I sau II de muncă sunt acordarea sporului de grupă și posibilitatea pensionării înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, dispozițiile art. 14 din acest act normativ neavând semnificația reducerii stagiului de cotizare utilizat la recalcularea pensiei.

Potrivit art.160 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la intrarea în vigoare a prezentei legi, constituie stagiu de cotizare.

Pentru persoanele care au lucrat în condiții deosebite de muncă legiuitorul a instituit norme speciale referitoare la vârsta de pensionare și la stagiul de cotizare, stabilind, după caz, luarea ori neluarea în calcul a perioadelor asimilate stagiului de cotizare.

Prin data deschiderii dreptului la pensie se înțelege data la care persoana în cauză a fost înscrisă la categoria de pensie de care beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operațiunilor de evaluare (art. 3 din Normele Metodologice aprobate prin nr.HG1550/2004).

Cu alte cuvinte, asigurații care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă, determinate ca atare prin ordine ale Ministerului Sănătății, și ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 iulie 1977-31 martie 2001 au beneficiat atât de reducerea vârstei legale de pensionare, cât și de majorarea vechimii în muncă, deci a perioadei de contribuție, denumită în actuala reglementare stagiu de cotizare.

Tribunalul a constatat că dreptul la pensie al contestatorului s-a deschis în anul 1997, fapt ce rezultă din decizia nr.-/25.11.1997, astfel încât contestatorul se încadrează în intervalul prevăzut de decizia nr.40 din data de 22.08.2008, a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Potrivit acestei decizii, așa cum s-a arătat anterior, art.14 din Legea nr.3/1977 nu are semnificația reducerii stagiului complet de cotizare de la stagiul de 30 de ani, prevăzut de art.8 din Legea nr.3/1977, la stagiul de 20 de ani sau la stagiul de 25 de ani, ci doar reducerea vârstei legale de pensionare și de acordarea sporului de grupă.

Prin urmare, reținerea de către intimată a stagiului de cotizare de 30 de ani și calcularea punctajului mediu anual la stabilirea drepturilor bănești ale contestatorului, prin raportarea la acest stagiu, este corectă și legală, contestatorul fiind pensionat sub imperiul Legii nr.3/1977.

Reținerea unui stagiu de 20 de ani sau de 25 de ani în temeiul Legii nr.19/2001 și Legii nr.226/2006, nu se justifică, deoarece aceste legi dispun numai pentru viitor și nu se aplică retroactiv, conform art.1 cod civil și art.15 al.2 din Constituția României.

În privința capătului de cere prin care contestatorul a solicitat acordarea unui spor la pensie pentru fiecare an în plus din primii 5 ani, de 1% și pentru restul de un spor de 0,5% din retribuția tarifară folosită la calcularea pensiei, instanța a constatat că din buletinul de calcul din data de 27.11.1997 emis la data ieșirii la pensie a contestatorului, rezultă că intimata a luat în calcul toate sporurile prevăzute de lege la calcularea pensiei, acestea incluzând și sporul prevăzut de art.12 din Legea nr.3/1977.

Ulterior această lege a fost abrogată prin Legea nr.19/2000 iar recalcularea drepturilor la pensie s-au făcut în baza nr.HG1550/2004 pe principiile acestui din urmă act normativ.

Având în vedere considerentele anterior menționate, în temeiul art.2 al.3 din nr.HG1550/2004, a deciziei nr.40 din data de 22.08.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a art.8, 12 și 14 din Legea nr.3/1977, instanța a respins contestația formulată de contestator ca neîntemeiată.

În temeiul art.274 pr.civilă, instanța a respins cheltuielile de judecată solicitate de contestator, întrucât intimata nu a căzut în pretenții.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatorul, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii recurate în sensul obligării intimatei la recalcularea pensiei cu luarea în considerare a stagiului de 25 de ani, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Arată recurentul în dezvoltarea motivelor de recurs că a lucrat în domeniul siguranței circulației vreme de 30 de ani, 2 luni și 6 zile în condiții speciale de grupa I, ca electrician însă cu toate acestea a fost încadrat în grupa a II-

Arată recurentul că punctul de vedere al instanței de fond, potrivit căruia, dispozițiile art. 14 din Legea 3/1977, nu au semnificația reducerii stagiului de cotizare este eronat, sens în care s-a invocat decizia 40 Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în soluționarea recursului în interesul legii privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 77 alin. 2 raportat la art. 43 alin. 1 și 2 din Legea 19/2000.

Subliniază recurentul că a lucrat la CFR în funcția de electrician, în trei schimburi în condiții de stres legat de siguranța circulației pe căile ferate, în locuri periculoase de muncă, sub rețele de înaltă tensiune.

Prin întâmpinare intimata Casa Județeană de Pensii B, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Arată că în mod corect a reținut instanța faptul că nu sunt aplicabile dispozițiile Legii 226/2006, întrucât acest act normativ dispune numai pentru viitor și nu legiferează cu privire la activități desfășurate în grupa a II-a de muncă.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu instanța reține următoarele:

Drepturile la pensie pentru limită de vârstă cuvenite contestatorului s-au deschis în anul 1977, acesta fiind înscris la pensie în baza deciziei nr. - emisă de Casa Județeană de Pensii

Din cuprinsul deciziei de pensionare se reține că reclamantul a desfășurat activitate în grupa II de muncă o perioadă de 30 de ani 2 luni și 16 zile iar pentru determinarea punctajului mediu anual s-a folosit stagiul complet de cotizare de 30 ani prevăzut de legea 3/1977 sub imperiul căruia acesta s-a pensionat.

Prin cererea dedusă judecății, contestatorul solicită a-i fi recalculate drepturile la pensie în temeiul OUG 4/2005 și (ale Legii 226/2006) prin utilizarea la determinarea punctajului mediu a unui stagiu de cotizare de 20 ani în principal sau 25 de ani în subsidiar, în considerarea activității desfășurată de acesta în condiții speciale.

Prin decizia nr. 40 din 28 septembrie 2008 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în aplicarea dispozițiilor art. 77 alin. 2 și ale art. 43 alin. 1 și 2 din legea 19/2000, s-a stabilit că pentru persoanele pensionate în baza Legii 3/1977 stagiul de cotizare utilizat în vederea determinării punctajului mediu este cel prevăzut de legea in vigoare la momentul pensionării, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial nr. 334/20.05.2009, dată de la care dispozițiile au devenit obligatorii.

Până la publicarea deciziei, practica Curții de APEL ORADEA, a fost constantă în a considera că persoanele pensionate în baza legii 3/1977 și care și-au desfășurat activitatea în condiții speciale, stagiul de cotizare utilizat în procesul de recalculare al pensiei, în temeiul OUG. 4/2005 (legea 226/2006) este cel prevăzut de Legea 19/2000 (Legea 226/2006) și nu cel prevăzut de legea 3/1977.

Din examinarea jurisprudenței din ultimii ani ai CEDO reflectată în hotărârile de condamnare României, pentru încălcarea art. 1 din Primul Protocol adițional al Convenției se observă că,într-un număr mare de cazuri, condamnarea a avut loc în situațiile în care cererile introduse în instanță pentru valorificarea unor drepturi nu au fost examinate pe fond deși solicitanții puteau pretinde că aveau o speranță legitimă de a-și vedea concretizată creanța lor în conformitate cu dispozițiile legale interne și cu jurisprudența instanțelor.

Cât despre noțiunea de speranță legitimă Curtea a afirmat că atunci când interesul patrimonial la care se referă este de ordinul creanței, el nu poate fi considerat ca fiind valoare patrimonială, decât atunci când există o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu atunci când este confirmat de o jurisprudență bine stabilită a instanțelor. (a se vedea in acest sens cauza Weissman și alții împotriva României).

Ori, cum până la publicarea recursului în interesul legii practica Curții de APEL ORADEAa fost în sensul admiterii cererilor de recalculare a pensiilor cu utilizarea stagiului de cotizare prevăzut de Legea 19/2000 (Legea 226/2006) astfel cum s-a arătat mai sus, se apreciază că pentru acțiunile introduse anterior acestei date, solicitanții aveau legitimă că-și vor realiza dreptul, conform jurisprudenței de până atunci a acestei instanțe.

Prin urmare, în cazul acestor acțiuni poate apărea conflictul cu art. 1 din Protocolul 1 al Convenției, ceea ce impune, conform art. 20 alin. 2 din Constituția României, prioritatea normei din Convenție, care fiind ratificată prin legea nr. 30/1994, face parte din dreptul intern astfel cum prevede art. 11 alin. 2 din legea fundamentală.

În speță instanța constată că, contestatorul a desfășurat o perioadă de 30 de ani 2 luni și 16 zile în grupa a II-a de muncă, îndeplinind funcția de electrician în domeniul siguranței circulației.

Este adevărat faptul că activitatea desfășurată de contestator a fost încadrată potrivit legislației anterioare, în grupa a II-a de muncă, iar potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 2 din Legea 226/2006, sunt asimilate stagiului de cotizare în condiții speciale perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a Legii 19/2000, în care asigurații și-au desfășurat activitatea, pe durata programului normal de lucru din luna respectivă, în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă.

Însă din moment ce activitatea desfășurată de acesta în calitate de electrician în domeniul siguranței circulației este specifică activităților încadrate potrivit legislației anterioare în grupa I de muncă se apreciază ca fiind incidente și în cazul contestatorului dispozițiile Legii 226/2006, practica Curții de APEL ORADEA fiind constantă în acest sens.

Prin urmare, cum prezenta cerere a fost înregistrată anterior datei de 23 mai 2009 și cum contestatorul întrunește condițiile de a i se recalcula pensia cu stagiul de 25 de ani, în temeiul art. 3,4 și următoarele din Legea 226/2006, raportat la pct. 7 din Anexa Ial egii, criticile acestuia fiind fondate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va fi admis recursul, urmând a modifica în totalitate sentința în sensul că va admite contestația formulată de contestatorul și în consecință va anula decizia nr. - din 28 noiembrie 2007 emisă de intimată și o va obliga pe aceasta să recalculeze pensia contestatorului cu utilizarea unui stagiu de 25 de ani din 20 ianuarie 2009.

Întrucât cheltuielile de judecată solicitate de recurent nu au fost dovedite acestea nu i se vor acorda.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 312 alin. 1, combinat cu art. 296 și 316 Cod procedură civilă, admite ca fondat recursul introdus de recurentul contestator, domiciliat în O, B-dul -, -.11, județul B, în contradictoriu cu intimata pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 1009/LM din 26 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o modifică în totalitate în sensul că admite contestația formulată de contestatorul și în consecință anulează decizia nr. - din 28 noiembrie 2007 emisă de intimată și o obligă pe aceasta să recalculeze pensia contestatorului cu utilizarea unui stagiu de 25 de ani din 20 ianuarie 2009.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă și irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică din 03 februarie 2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - - - -

Judecători fond: /

redactat: judecător 15 februarie 2010

dactilografiat: 15 februarie 2010

4 exemplare

2 comunicări, azi, 15 februarie 2010:

1. recurentul contestator, domiciliat în O, B-dul -, -.11, județul B,

2. intimata pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul

Președinte:Viorel Pantea
Judecători:Viorel Pantea, Doina Măduța, Felicia Toader

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 205/2010. Curtea de Apel Oradea