Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 396/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția Civilă mixtă

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 396/2009-

Ședința publică din 05.03.2009

PREȘEDINTE: Stan Aurelia Lenuța

JUDECĂTOR 2: Moșincat Eugenia

JUDECĂTOR 3: Popa

Grefier:

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimatul contestator G, cu domiciliul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 675/LM din data de 11.09.2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, prin care s-a admis contestația, având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă intimatul contestator personal și reprezentanta acestuia, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 17 din data de 24.02.2009, emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual, lipsă fiind recurenta intimată.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, prezentul recurs este scutit de la plata taxei de timbru, precum și faptul că, s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 24.02.2009, întâmpinare formulată de intimatul contestator, după care:

Reprezentanta intimatului contestator arată că nu are alte probe de propus sau cereri de formulat în cauză.

Instanța, nemaifiind de administrat alte probe în cauză, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta intimatului contestator solicită respingerea recursului conform întâmpinării, menținerea hotărârii recurate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată. Arată că, prin expertiza efectuată în cauză s-a răspuns obiecțiunilor formulate de recurenta intimată.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND,

Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. nr. 675/LM din data de 11.09.2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, s-a admis contestatia precizata formulata de contestatorul G.in loc. O,str.- nr.29,jud.B in contradictoriu cu intimata CASA JUDETEANA DE PENSII B,cu sediul in O,str.- nr.6 si in consecinta:

A fost obligată intimata să recalculeze pensia acestuia potrivit raportului de expertiza contabila efectuat in cauza de expert contabil, ce face parte integranta din prezenta hotarare si obliga intimata să emită o noua decizie de pensionare.

A fost obligată intimata sa plăteasca contestatorului suma de 1480 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Contestatorul in baza deciziei nr.- din 25 martie ( fila 40 la dosar ) i s-a acordat pensie de invaliditate,drepturile fiindu-i stabilite începând cu data de 01.03.2004.

Pensia a fost stabilita in conformitate cu prevederile Legii nr.3/1977.

Prin decizia nr.- din 05.08.2004 contestatorului i s-a acordat pensie anticipata parțial,in baza Legii nr.19/2000.fila 28 la dosar.

În conformitate cu prevederile OUG nr.4/2005 pensiile provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat,stabilite in baza legislației in vigoare anterior datei de 01.04.2001,se recalculează in condițiile prevăzute de ordonanța mai sus menționata. Potrivit art. 77 din Legea nr.19/2000 cu modificările ulterioare (1) Punctajul mediu anual realizat de asigurat in perioada de cotizare se determină prin împărțirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate de asigurat in perioada de cotizare la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare, prevăzut in anexa nr. 3.

(2) În situația asiguraților prevăzuți la art. 43 si 47, la stabilirea punctajului mediu anual conform alin. (1) se iau in considerare stagiile de cotizare prevăzute la aceste articole. (3) In situațiile prevăzute la art. 44, la stabilirea punctajului mediu anual al asiguraților conform alin. (1) se iau in considerare stagiile totale de cotizare necesare prevăzute in anexele nr. 4 si 5. (4) La calcularea punctajului mediu anual, a punctajului anual si a numărului de puncte realizat in fiecare luna se utilizează cinci zecimale. În cauza a fost administrata proba cu expertiza contabila judiciara căruia i s-a fixat obiectiv:sa se stabilească daca pensia contestatorului a fost calculata corect daca a fost recalculata cu respectarea prevederilor in materie si in baza art.47 din Legea nr.19/2000 sa se calculeze venitul cel mai avantajos pentru contestator.

Din conținutul raportului de expertiză contabil efectuat in cauza (filele 114-142 la dosar)întocmit de expert contabil, instanța retine ca pensia pentru limita de vârsta a fost calculată conform Legii nr.19/2000 si că punctul de pensie al contestatorului la ieșirea la pensie pentru limita de vârstă la data de 10.03.2006 este de 1,15641 de 1,13958 diferența fiind de 0,01683. În urma expertizării documentelor de la dosarul de stabilire a pensiei și a documentelor aflate la dosarul cauzei, expertul contabil a concluzionat următoarele referitor la pensia contestatorului:pensia pentru limita de vârsta începând cu data de 10.03.2006 este de:punctaj realizat 1,15641,valoare punctaj pensie 323,10,pensie de limita de vârsta de 374 lei(urmând a fi indexata conform prevederilor legale);pensia pentru limita de vârsta începând cu data de 01.07.2007 (conform OUG nr.19/2007 )este de:punctaj mediu 1,19409,valoare punctaj pensie 396,2,pensie pentru limita de vârsta de 473 (urmând a fi indexata conform valorii punctului de pensie);pensia la zi la o valoare a punctului de pensie de 581,3 lei este de 694 lei.

de aceste considerente si având in vedre raportul de expertiză contabilă judiciara instanța a admis contestația precizată formulată de contestatorul G in contradictoriu cu intimata Casa Județeana de pensii B și a obligat intimata să recalculeze pensia acestuia potrivit raportului de expertiza contabila efectuat in cauza de expert contabil, raport ce face parte integranta din prezenta hotărâre si a obligat intimata să emită o noua decizie de pensionare.

Fiind in culpa procesuala in conf. cu prevederile art.274 Cod Proc.Civila instanța a obligat intimata să plătească contestatorului suma de 1480 lei cu titlul de cheltuieli de judecata reprezentând onorariu expert contabil.

Împotriva acestei sentinței, în termen legal, scutit de la plata taxelor de timbru, a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii B, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Prin motivele de recurs s-a invocat că instanța de fond și-a fundamentat dispoziția strict pe considerentele și concluziile raportului de expertiză contabilă, ignorând obiecțiunile formulate, mai mult, nici nu s-a consemnat că a formulat critici cu privire la acest raport.

Avea instanța obligația de-a comunica expertei obiecțiunile formulate, la care să se răspundă în scopul clarificării tuturor aspectelor și diferențelor de calcul. În situația în care nu se va realiza o judecată corectă va fi în situația de-a recalcula drepturile intimatului în baza unei hotărâri ce va cuprinde multe erori de calcul.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 304, 304 indice 1 Cod procedură civilă.

Intimatul contestator, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului, menținerea hotărârii recurate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.

Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:

Ca urmare faptului că intimatul contestator a invocat existența unui calcul incorect al drepturilor de pensie ce-i sunt acordate, instanța de fond a dispus efectuarea unei expertize contabile în acest sens, inițial fiind numit expert Băncui pentru întocmirea raportului, înlocuit cu expert, întrucât onorariul solicitat era excesiv față de obiectul cauzei iar acesta nu a dorit să-l achite.

Din analiza raportului de expertiză contabilă - filele 114 - 142 dosar fond - se reține că pensia pentru limită de vârstă începând cu 10.03.2006 este de 374 lei, iar începând cu 01.07.2007 este de 473 lei, pensia la zi de 694 lei.

La data de 15.05.2008 recurenta intimată a depus la dosar obiecțiuni la raportul de expertiză, acestea fiind comunicate intimatului contestator și expertului contabil - filele 151 - 152, iar la fila 153 s-a depus de către expert răspunsul la fiecare din cele invocate.

Din analiza considerentelor sentinței recurate se reține faptul că instanța de fond într-adevăr nu s-a referit la obiecțiunile formulate de către recurentă, din ce motive le- înlăturat și achiesat la concluziile raportului de expertiză, însă, răspunsul la obiecțiuni dat de către expert nu a fost de natură a modifica cu nimic concluziile inițiale și datorită acestui aspect, nu s-a considerat necesar a fi expuse. Pe de altă parte, recurenta avea posibilitatea de-a solicita efectuarea unei contraexpertize de specialitate în măsura în care nu fost de acord cu concluziile expertului, ori, nu a procedat astfel. Câtă vreme nu există dovezi în sensul că modul de calcul al expertului ar fi eronat, orice discuții apar ca inutile.

Tocmai datorită faptului că instanța nu are cunoștințe de specialitate în materie contabilă, întrucât s-a contestat modul de calcul, de acordare al drepturilor bănești ale intimatului, fiind necesar a se cunoaște părerea unui specialist, conform art. 201 alin. 1 Cod procedură civilă instanța de fond dispus efectuarea unui raport de expertiză de specialitate. Faptul că recurenta a contestat concluziile acestuia fără solicita efectuarea unei alte expertize, obiecțiunile primind un răspuns în sensul că în perioada 15.09.1963 - 26.05.1964 intimatul deși era elev practicant a fost salarizat, aspect reieșind din carnetul de muncă, iar calculele au avut în vedere acest aspect, este irelevant.

Raportat la considerentele expuse, nefiind incidente dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă instanța de recurs în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul, urmând a menține în întregime sentința recurată ca fiind legală și temeinică.

Fiind culpa procesuală, a recurentei, în baza art. 274 Cod procedură civilă, instanța de recurs o va obliga să- plătească intimatului 700 RON cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimatul contestator G, cu domiciliul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 675/LM din data de 11.09.2008, pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.

Obligă partea recurentă să plătească părții intimate suma de 700 lei cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 05.03.2009.

Președinte Judecător Judecător Grefier

- - - - - -

- redactat hotărâre în concept - judecător - - - - 12.03.2009

- judecător fond -,

- dact. gref. - 12.03.2009 - 2 ex.

Președinte:Stan Aurelia Lenuța
Judecători:Stan Aurelia Lenuța, Moșincat Eugenia, Popa

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 396/2009. Curtea de Apel Oradea