Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 402/2010. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Civilă mixtă
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 402/2010-
Ședința publică din 25.02.2010
PREȘEDINTE: Stan Aurelia Lenuța
JUDECĂTOR 2: Trif Doina
JUDECĂTOR 3: Moșincat
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimatul contestator cu domiciliul în Popești, nr. 27, județul B, împotriva sentinței civile nr. 563/LM din data de 20.03.2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în cauză, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, prezentul recurs este scutit de la plata taxei de timbru, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților conform dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, după care:
Instanța consideră cauza lămurită și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND,
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 563/LM din data de 20.03.2009, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Bihora admis în parte contestația formulata de contestatorul domiciliat in Popești, nr. 27, județul B in contradictoriu cu intimata CASA JUDETEANA DE PENSII B cu sediul in O,-, județul B si in consecință:
A obligat intimata să recalculeze pensia contestatorului prin luarea in considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 20 de ani, cu acordarea drepturilor astfel stabilite începând cu data de 26.11.2005, sens in care obliga intimata să emită o noua decizie de pensionare.
A respins restul pretențiilor.
Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Prin decizia nr.80014/30.06.2005 a fost recalculată pensia contestatorului.
Potrivit buletinului de calcul anexat deciziei, stagiul complet de cotizare avut în vedere a fost de 30 de ani.
Având în vedere susținerile contradictorii ale părților referitoare la legea aplicabilă, instanța a apreciat că în speță se impune o interpretare a legilor succesive adoptate în această materie, în scopul clarificării acestei probleme. Așadar, instanța a constatat că legea aplicabilă la data deschiderii dreptului de pensionare al contestatorului era Legea nr. 3/1977, care prevedea la art. 8 o vechime integrală în muncă de 30 de ani.
Coroborând acest text cu prevederile art. 2 alin.1 din HG1550/2004 care prevede că: "Stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază " ar trebui să concluzionăm că într-adevăr stagiul complet de cotizare al contestatorului ar fi de 30 de ani.
astfel de concluzie este însă eronată și nesocotește reglementările ulterioare în materie, cu atât mai mult cu cât acestea au o forță superioară unei hotărâri de guvern pe care se întemeiază apărările intimatei, respectiv HG1550/2004.
Aceste reglementări se regăsesc în OUG nr. 4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005, care prevede în mod explicit "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie".
Astfel, din nr.OUG 4/2005 rezultă în mod indubitabil că legiuitorul a urmărit să înlăture toate discriminările dintre pensionari cu privire la cuantumul pensiei rezultate din date diferite a ieșirii la pensie.
În lumina acestei interpretări, instanța a apreciat că prevederile Legii nr. 19/2000 sunt aplicabile de la data intrării în vigoare tuturor categoriilor de pensionari ce intră în sfera sa de reglementare, indiferent de data deschiderii dreptului lor la pensie.
Art. 43 alin.1 din Legea 19/2000 prevede că asiguratii care si-au desfasurat activitatea in locurile de munca prevazute la art. 20 lit. a) si care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani în aceste conditii beneficiaza de pensie pentru limita de vârsta începând cu varsta de 45 de ani. Conform disp. art. 77 din lege stagiul de cotizare in situatia acestor asigurati este de 20 de ani.
Față de ansamblul considerentelor expuse mai sus, instanța constatând că din copia carnetului de munca al contestatorului rezultă că acesta a desfășurat pe o perioadă mai mare de 20 de ani activitate in subteran, în temeiul art. 20 alin. 1 lit. a, art.43 alin.1 si art. 77 din Legea nr. 19/2000 precum și art. 2 alin.1 din HG. 1550/2004 coroborat cu prevederile OUG4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005, a obligat intimata să recalculeze pensia stabilită pe seama contestatorului prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 20 de ani, sens în care va emite o noua decizie de pensionare.
Întrucât contestatorul a formulat cererea de chemare în judecată la data de 26.11.2008, aceste drepturi vor fi acordate retroactiv doar din data de 26.11.2005.
Instanța a luat act ca nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de la plata taxelor de timbru, a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii B solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
Prin motivele de recurs s-a invocat că intimatul a fost înscris la pensie în baza Legii nr. 3/1977 din anul 1982. fost în eroare instanța când a interpretat art. 2 alin. 1 din HG nr. 1550/2004, opinând că stagiul de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual nu ar fi cel impus de Legea nr. 3/1977 ce reglementa o vechime integrală în muncă de 30 de ani la bărbați și 25 ani la femei, ci, un alt număr de ani vechime, conform art. 43 alin. 3, 29 lit. b din Legea nr. 19/2000.
Nu conține Legea nr. 19/2000 o dispoziție de aplicare retroactivă, excepțiile de la principiul neretroactivității, impunându-se a fi precizate expres. Mai mult, intimatul nu și- desfășurat activitatea în unul din locurile de muncă prevăzute de art. 20 din Legea nr. 19/2000 - unități miniere, zone cu expunere la radiații, aviație civilă, activitate artistică.
După opinia instanței, emiterea HG nr. 1550/2004 nu -și mai avea rostul câtă vreme se dispune prin OUG nr. 4/2005 aplicarea principiului - la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie -, cu toate că o hotărâre de Guvern este emisă în executarea legii.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 Cod procedură civilă, HG nr. 1550/2004.
Intimatul, deși legal citat, nu s-a prezentat și nici nu și-a comunicat poziția în cauză.
Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:
Intimatului i-au fost stabilite drepturile la pensie, pentru munca depusă și limită de vârstă, cu începere din anul 1982, având o vechime totală în muncă de 34 ani, din care 30 de ani în condiții speciale - subteran.
Într-adevăr, legea în vigoare la data deschiderii drepturilor acestuia a fost Legea nr. 3/1977, însă Curtea de Apel în sute de cauze similare, a făcut aplicarea principiului la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie, prevăzut de OUG nr. 4/2005 - ex. dosar nr-, -, -.- respectiv aplicat dispozițiile Legii nr. 19/2001 la recalcularea pensiilor și celor ce au lucrat în condiții speciale, anterior intrării în vigoare a acesteia, pentru a înlătura orice formă de discriminare creată între pensionarii ce au lucrat în aceleași condiții, dar s-au pensionat în baza unor acte normative diferite.
La art. 20 din Legea nr. 19/2001 alin. 1 lit. a, s-a inclus în condiții speciale, munca desfășurată cel puțin 50% din activitatea lunară în subteran, iar art. 43 alin. 1, art. 77 au prevăzut în astfel de situații un stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 20 de ani, aspect corect reținut de instanța de fond, care nu s-a aflat în eroare și nici nu a interpretat greșit dispozițiile legale enunțate.
S-a făcut aplicarea practicii unitare în materie a Curții de APEL ORADEA pentru că la data promovării litigiului 26.11.2007, intimatul contestator avea legitimă de dobândire a unui bun în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul adițional nr. 1, practicii constante a Curții Europene a Drepturilor Omului - cauzele, / României.
Decizia pronunțată în recursul în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 40/2008 prin care s-a unificat practica neunitară în materie la nivel național, ce a concluzionat că în situația celor pensionați în perioada de aplicare a Legii nr. 3/1977 și au lucrat în grupele I, II de muncă li se aplică la determinarea punctajului mediu anual, stagiul de cotizare prevăzut de art. 14, însă, în considerentele acesteia s-a arătat că instanțele care au aplicat stagiul de cotizare impus de art. 8 - 30 ani la bărbați, 25 ani la femei -, au procedat corect, art. 14 conferind doar beneficiul reducerii vârstei legale de pensionare, un adaos de grupă, nu se impune a fi aplicat tocmai datorită celor expuse mai sus până la publicarea în Monitorul Oficial, 20.05.2009. Cei ce au promovat litigii anterior aveau legitimă de dobândire a unui bun, iar în astfel de situații în care dreptul intern este în neconcordanță cu cel internațional, acesta din urmă se aplică prioritar, cu excepția situațiilor în care cel intern este mai favorabil, ceea ce în speță nu este cazul - art. 11, 20 din Constituție cu referire la Convenția Europeană a Drepturilor Omului ratificată de România în anul 1994, la practica acesteia, la art. 14, la art. 1 din Protocolul nr. 1, nr. 12.
Față de cele expuse, nefiind aplicabile dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs în baza art. 312 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul și va menține în întregime sentința recurată ca fiind legală și temeinică.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, astfel că nu vor fi acordate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimatul contestator cu domiciliul în Popești, nr. 27, județul B, împotriva sentinței civile nr. 563/LM din data de 20.03.2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 25.02.2010.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - -
- redactat hotărâre în concept - judecător - - - - - 08.03.2010
- judecători fond -,
- dact. gref. - 08.03.2010 - 4 ex.
- emis 2 com. - 08.03.2010 - CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B,
Președinte:Stan Aurelia LenuțaJudecători:Stan Aurelia Lenuța, Trif Doina, Moșincat