Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 399/2010. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Civilă mixtă
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 399/2010-
Ședința publică din 25.02.2010
PREȘEDINTE: Stan Aurelia Lenuța
JUDECĂTOR 2: Trif Doina
JUDECĂTOR 3: Moșincat
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul contestator cu domiciliul în comuna, localitatea, nr. 5, județul B, împotriva intimatei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 1206/LM din data de 14.10.2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, prin care s-a respins contestația, având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în cauză, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare a părților este incompletă cu recurentul contestator
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este incompletă cu recurentul contestator, prezentul recurs este scutit de la plata taxei de timbru, precum și faptul că, s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 02.02.2010, întâmpinare, iar la data de 22.02.2010 o cerere formulată de recurentul contestator prin care își indică actuala adresă și solicită judecarea cauzei în lipsa părților conform dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, după care:
Instanța, având în vedere cererea formulată de către recurentul contestator pentru acest termen de judecată, apreciază că procedură de citare cu acesta este legal îndeplinită, consideră cauza lămurită și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND,
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1206/LM din data de 14.10.2009, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Bihor, a respins contestația formulată de contestatorul, domiciliat în loc., nr. 50, jud. B în contradictoriu cu intimata CASA JUDETEANA DE PENSII, cu sediul în O,-, jud.
Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Contestatorul a fost pensionat pentru limită de vârstă prin decizia nr. 67588 din 24.07.1979 drepturile de pensie fiindu-i stabilite în baza Legii 3/1977.
Din cuprinsul deciziei, respectiv buletinul de calcul, fila 35 dosar, rezultă că stagiul complet de cotizare avut în vedere la determinarea și stabilirea pensiei contestatorului a fost de 30 de ani.
Ulterior, s-a procedat la recalcularea drepturilor de pensie ale contestatorului, cu luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 30 de ani, aspect care se desprinde din cuprinsul deciziilor emise în baza HG 1550/2004 și a OUG 100/2008 depuse la dosar.
În conformitate cu disp. art. 2 al. 1 din Normele metodologice de aplicare Anexă la HG 1550/2004, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului de pensie de care persoana beneficiază.
La data deschiderii dreptului de pensie pentru limită de vârstă era în vigoare Legea 3/1977, care stipula prin disp. art. 8 o vechime integrală în muncă de 30 de ani pentru bărbați
Art. 2 al. 3 din Normele metodologice de aplicare Anexă la HG 1550/2004, prevede că pentru persoanele a căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977- 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea 3/1977.
Prin urmare, se impune a se reține că drepturile de pensie ale contestatorului au fost calculate corect de către intimată, prin utilizarea la determinarea acestora a stagiului de cotizare de 30 de ani, aceasta fiind potrivit art. 8 din Legea 3/1977 vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie al acestuia.
Sub aspectul disp. art. 14 din Lg. 3/1977 se reține că acest text de lege nu reglementează stagiul complet de cotizare, ci doar dau dreptul persoanelor de a se pensiona pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei de pensionare de a căror dispoziții a beneficiat și contestatorul datorită faptului că a dovedit o vechime în grupa I-a de 21 ani, 4 luni și 18 zile.
Prin decizia nr. 40 din 22.09.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, s-a statuat că singurele facilități conferite de Legea 3/1977 persoanelor care au lucrat în Grupa I -a sau a II-a de muncă sunt acordarea sporului de grupă și posibilitatea pensionării anterior împlinirii vârstei standard de pensionare, dispozițiile art. 14 din acest act normativ neavând semnificația reducerii stagiului de cotizare utilizat la recalcularea pensiei.
Referitor la principiul înscris în expunerea de motive a OUG 4/2005, prin aceiași decizie mai sus arătată, Înalta Curtea reținut că principiul "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie" nu poate fi aplicat în cauză atâta timp cât în lege nu există o prevedere expresă potrivit căreia și persoanelor care au lucrat în grupe speciale de muncă și s-au pensionat anterior intrării în vigoare a Legii 19/2000 li se aplică acest act normativ pentru determinarea stagiului de cotizare și în raport de aceasta a punctajului mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare.
Instanța a mai reținut că, deși practica curentă a instanței a fost în sensul că acestor categorii de asigurați le sunt aplicabile dispozițiile Legii 19/2000 și dispozițiile Legii 226/2006, această practică trebuie în prezent reconsiderată față de dispozițiile stabilite prin Decizia nr. 40/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sens în care se vor avea în vedere și dispozițiile art. 329 al. 3 pr.civ. potrivit căruia "Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe", astfel încât instanța își va reconsidera practica și va da eficiență deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pentru aceste considerente, instanța a apreciat contestația formulată ca fiind neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de la plata taxelor de timbru, a declarat recurs contestatorul, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul admiterii contestației.
Prin motivele de recurs, s-a invocat că intimata i-a aplicat greșit un stagiu complet de cotizare de 30 de ani în loc de 20 ani, el lucrat în mină peste 20 de ani, HG nr. 1550/2004, decizia nr. 40/2008 a Înaltei Curți de Casație Și Justiție, nu pot ignora Legea nr. 19/2000 și 78/2005, care reglementează principiul la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie, ignorat de instanță.
S-au invocat în drept dispozițiile Legii nr. 19/2000, Legii nr. 78/2005.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a solicitat respingerea recursului, având în vedere decizia nr. 40/2008 a Înaltei Curți de Casație Și Justiție, Legea nr. 19/2000 nu se aplică retroactiv iar în viitor recurentul va beneficia de OUG nr. 100/2008.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:
Recurentului i-au fost stabilite drepturile la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă cu începere din anul 1979, având o vechime totală în muncă de 38 de ani, din care 21 ani, 4 luni în condiții speciale - subteran.
Într-adevăr, legea în vigoare la data deschiderii drepturilor acestuia a fost Legea nr. 3/1977, însă Curtea de Apel în sute de cauze similare, a făcut aplicarea principiului la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie, prevăzut de OUG nr. 4/2005 - ex. dosar nr-, -, -.- respectiv aplicat dispozițiile Legii nr. 19/2001 la recalcularea pensiilor și celor ce au lucrat în condiții speciale, anterior intrării în vigoare a acesteia, pentru a înlătura orice formă de discriminare creată între pensionarii ce au lucrat în aceleași condiții, dar s-au pensionat în baza unor acte normative diferite.
La art. 20 din Legea nr. 19/2001 alin. 1 lit. a, s-a inclus în condiții speciale, munca desfășurată cel puțin 50% din activitatea lunară în subteran, art. 43 alin. 1, art. 77 au prevăzut în astfel de situații un stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 20 de ani, aspect care nu a fost avut în vedere de instanța de fond, criticile fiind fondate.
S-a făcut aplicarea practicii unitare în materie a Curții de APEL ORADEA pentru că la data promovării litigiului 26.11.2007, intimatul contestator avea legitimă de dobândire a unui bun în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul adițional nr. 1, practicii constante a Curții Europene a Drepturilor Omului - cauzele, / României.
Decizia pronunțată în recursul în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 40/2008 prin care s-a unificat practica neunitară în materie la nivel național, ce a concluzionat că în situația celor pensionați în perioada de aplicare a Legii nr. 3/1977 și au lucrat în grupele I, II de muncă li se aplică la determinarea punctajului mediu anual, stagiul de cotizare prevăzut de art. 14, însă, în considerentele acesteia s-a arătat că instanțele care au aplicat stagiul de cotizare impus de art. 8 - 30 ani la bărbați, 25 ani la femei -, au procedat corect, art. 14 conferind doar beneficiul reducerii vârstei legale de pensionare, un adaos de grupă nu se impune a fi aplicat tocmai datorită celor expuse mai sus până la publicarea în Monitorul Oficial, 20.05.2009. Cei ce au promovat litigii anterior aveau legitimă de dobândire a unui bun, iar în astfel de situații în care dreptul intern este în neconcordanță cu cel internațional, acesta din urmă se aplică prioritar, cu excepția situațiilor în care cel intern este mai favorabil, ceea ce în speță nu este cazul - art. 11, 20 din Constituție cu referire la Convenția Europeană a Drepturilor Omului ratificată de România în anul 1994, la practica acesteia, la art. 14, la art. 1 din Protocolul nr. 1, nr. 12.
Având în vedere cele expuse, fiind aplicabile dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, art. 20 alin. 1 lit. 1, art. 43, 77 din Legea nr. 19/2000, art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, instanța de recurs în baza art. 312 alin. 1, 3 Cod procedură civilă, va admite ca fondat recursul, va modifica în întregime sentința recurată, va admite contestația, va dispune modificarea deciziei de pensionare nr. 67588/29.08.2007 emisă de intimată, pe care o obligă să recalculeze pensia stabilită în favoarea recurentului prin luarea în calcul la determinarea punctajului mediu anual unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani în loc de 30 de ani, cum greșit s-a procedat, cu începere din 01.03.2005, conform art. 3 alin. 1 din OUG nr. 4/2005.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată astfel că nu se vor acorda.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondat recursul civil introdus de recurentul contestator cu domiciliul în comuna, localitatea, nr. 5, județul B, împotriva intimatei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 1206/LM din data de 14.10.2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în întregime.
Admite contestația formulată de contestatorul împotriva intimatei Casa Județeană de Pensii
Dispune anularea deciziei de recalculare pensie nr. 67588/29.08.2007 emisă de intimată, pe care o obligă să recalculeze pensia stabilită în favoarea contestatorului, prin luarea în considerare la determinarea punctajului mediu anual, unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani în loc de 30 de ani, cu începere din 01.03.2005.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 25.02.2010.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - -
- redactat hotărâre în concept - judecător - - - - - 08.03.2010
- judecători fond -,
- dact. gref. - 08.03.2010 - 4 ex.
- emis 2 com. - 08.03.2010 -, CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
Președinte:Stan Aurelia LenuțaJudecători:Stan Aurelia Lenuța, Trif Doina, Moșincat