Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 398/2010. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția Civilă mixtă

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 398/2010-

Ședința publică din 25.02.2010

PREȘEDINTE: Stan Aurelia Lenuța

JUDECĂTOR 2: Trif Doina

JUDECĂTOR 3: Moșincat

Grefier:

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimatul contestator cu domiciliul în, nr. 83, județul B, împotriva sentinței civile nr. 128/LM din data de 14.01.2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă intimatul contestator personal, lipsă fiind recurenta intimată.

Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, prezentul recurs este scutit de la plata taxei de timbru, după care:

Intimatul contestator arată că nu are alte probe de propus sau cereri de formulat în cauză.

Instanța nemaifiind de administrat alte probe în cauză, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Intimatul contestator solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii recurate, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND,

Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 128/LM din data de 14.01.2009, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Bihora admis contestația formulata de contestatorul domiciliat în localitatea, nr.83, comuna, județul B in contradictoriu cu intimata CASA JUDETEANA DE PENSII B cu sediul in O,-, județul B si in consecință:

A obligat intimata să recalculeze pensia contestatorului prin luarea in considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 23 de ani, cu acordarea drepturilor astfel stabilite începând cu data de 01.07.2005, sens in care a obligat intimata să emită o noua decizie de pensionare

Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Contestatorul a fost înscris la pensie pentru muncă depusă și limită de vârstă în baza deciziei nr.-/18.05.1993.

Referitor la legea aplicabilă, instanța apreciază că în speță se impune o interpretare a legilor succesive adoptate în această materie, în scopul clarificării acestei probleme. Astfel, rolul puterii judecătorești este în esență acela de a aplica legea, adică aceea de aoi nterpreta și a adapta cazurilor particulare. În speță, instanța va identifica legea aplicabilă, ținând cont de principiile aplicării legii civile în timp, de intenția reală a legiuitorului, precum și de principiile generale ale dreptului.

Așadar, instanța a constatat că legea aplicabilă la data deschiderii dreptului de pensionare al contestatorului era Legea nr. 3/1977. Coroborând acest text cu prevederile art. 2 alin.1 din HG1550/2004 care prevede că: "Stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază [.] " ar trebui să concluzionăm că într-adevăr stagiul complet de cotizare al contestatorului ar fi de 30 de ani. astfel de concluzie este însă cu desăvârșire eronată, fiind rodul unei interpretări simplificate și care nesocotește reglementări ulterioare în materie, cu atât mai mult cu cât acestea au o forță superioară unei hotărâri de guvern pe care se întemeiază apărările intimatei, respectiv HG1550/2004 amintit mai sus. de care facem vorbire se regăsesc în nr.OUG4/2005 aprobată prin Legea 78/2005, care prevede în mod explicit "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie". Or, având în vedere acest principiu, pe de-o parte că nr.OUG4/2005 este ulterioară HG1550/2004 și pe de altă parte, că ordonanța aprobată prin Lege are o forță juridică superioară unei hotărâri de guvern, se impune să concluzionăm că prevederile art. 2 alin.2 din HG. 1550/2004 au fost abrogate tacit, în sensul că nu pot fi interpretate într-un mod care să ducă la stabilirea unor pensii diferențiate în funcție de anul ieșirii la pensionare.

Așa cum s-a arătat deja, judecătorul trebuie, în primul rând, să cerceteze care a fost intenția reală a legiuitorului. Astfel, din OUG4/2005 aprobată prin legea 78/2005 rezultă în mod indubitabil că legiuitorul a urmărit să înlăture toate discriminările dintre pensionari cu privire la cuantumul pensiei rezultate din date diferite a ieșirii la pensie. În aceste condiții, aplicarea rigidă a HG1550/2004 încalcă acest principiu. Or, a nu deroga de la principiile generale ale dreptului, a urma spiritul legii și nu numai litera sa, sunt două reguli elementare ce se impun judecătorului când interpretează legea.

În lumina acestei interpretări, instanța a apreciat că prevederile Legii 19/2000 sunt aplicabile de la data intrării în vigoare tuturor categoriilor de pensionări ce intră în sfera sa de reglementare, indiferent de data deschiderii dreptului lor la pensie.

Așadar, instanța a constatat că legea aplicabilă contestatorului este Legea 19/2000. Prevederile art. 2 alin.1 din HG1550/2004 arată că: "Stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază [.] "

Art. 44 din Legea 19/2000 prevede că "asigurații prevăzuți la art. 20 lit. a), c) si d), care au realizat stagii de cotizare mai mici decât cele prevăzute la alin. (1) si (2) ale art. 43, beneficiază de pensie pentru limita de vârstă, cu reducerea proporționala a vârstelor standard de pensionare, in condițiile realizării stagiilor totale de cotizare necesare, conform prevederilor cuprinse in anexele nr. 4 si 5".

Art.77 alin.3 prevede că "În situațiile prevăzute la art. 44, la stabilirea punctajului mediu anual al asiguraților conform alin. (1) se iau in considerare stagiile totale de cotizare necesare prevăzute in anexele nr. 4 si 5".

Conform anexei nr.4 din Legea 19/2000 la un stagiul de cotizare realizat in condiții speciale cuprins între 12 și 14 ani stagiul total de cotizare necesar este de 23 ani, cu condiția realizării unui stagiu de cotizare realizat în alte condiții de muncă.

Contestatorul dovedește o vechime de 13 ani 8 luni în grupa I a de muncă și 9 ani 1 lună în grupa a II a de muncă astfel încât sunt îndeplinite condițiile impuse de art.44 și 77 alin.3 din Legea nr.19/2000.

Față de ansamblul considerentelor expuse mai sus, instanța în temeiul art. 20 alin.1 lit. a și art.44 din Legea 19/2000 coroborat cu art.77 alin.3 din Legea 19/2000, a admis contestația și a obligat intimata să recalculeze pensia stabilită pe seama contestatorului prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 23 de ani, sens în care a obligat intimata să emită o noua decizie de pensionare.

In temeiul nr.HG550/2005 instanța a obligat intimata să acorde aceste drepturi de la data de 01.07.2005.

S- constatat că nu s-au solicitat de cheltuieli de judecată.

Prin încheierea pronunțată în camera de consiliu din data de 13.03.2009, Tribunalul Bihora admis cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în cuprinsul sentinței civile nr. 128/LM/2009 formulată de petenta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B în contradictoriu cu pârâtul și în consecință:

A dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul considerentelor și dispozitivului sentinței civile nr. 128/LM/2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr- în sensul că se va trece corect data de 01.09.2005, ca dată de la care se vor acorda retroactiv drepturile de pensie ale lui, față de 01.07.2005, cum din eroare s-a trecut.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de la plata taxelor de timbru, declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii B, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.

Prin motivele de recurs s-a invocat că intimatul fost înscris la pensie din anul 1993 în baza Legii nr. 3/1977. A fost în eroare instanța cu privire la interpretarea art. 2 alin. 1 din HG nr. 1550/2004, opinia acesteia că stagiul de cotizare utilizat cu ocazia recalculării nu ar fi cel impus de Legea nr. 3/1977 ce reglementa o vechime în muncă de 30 de ani la bărbați și 25 la femei, ci un alt număr de ani vechime, conform art. 43 alin. 3, art. 20 lit. b din Legea nr. 19/2000 nu este fundamentată juridic. Legea nr. 19/2000 nu conține o dispoziție ce să impună aplicarea sa la situații juridice anterioare adoptării ei. Mai mult, art. 20, 43 din Legea nr. 19/2000 stabilește stagii complete de cotizare de 20 de ani pentru cei au lucrat în subteran, zone radioactive, aviație civilă, activitate artistică, în care nu se încadrează intimatul.

După opinia instanței, emiterea HG nr. 1550/2004 nu-și avea rostul câtă vreme OUG nr. 4/2005 a stabilit principiul la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie, cu toate că se știe că o hotărâre de Guvern este un act juridic prin care se stabilesc norme sau măsuri administrative în aplicarea legii.

În ipoteza aplicării dispozițiilor instanței, determinarea punctajului mediu anual prin împărțirea numărului total de puncte la 23 de ani, ce nu reprezintă un stagiu de cotizare în înțelesul legii, ar însemna o aplicare greșită a acesteia, în condițiile în care intimatul a lucrat în grupa I doar 13 ani. Dispozițiile din anexa 4 Legii nr. 19/2000 se aplică după o procedură, anul de pornire fiind 1939, intimatul fiind născut în 1938.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 Cod procedură civilă, HG nr. 1550/2004.

A solicitat intimatul respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:

Intimatului i-au fost stabilite drepturile la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă, cu începere din anul 1993, având o vechime totală în muncă de peste 31 de ani, din care 13 ani, 8 luni în condiții speciale - subteran.

Într-adevăr, legea în vigoare la data deschiderii drepturilor acestuia a fost Legea nr. 3/1977, însă Curtea de Apel în sute de cauze similare, a făcut aplicarea principiului la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie, prevăzut de OUG nr. 4/2005 - ex. dosar nr-, -, -.- respectiv aplicat dispozițiile Legii nr. 19/2001 la recalcularea pensiilor și celor ce au lucrat în condiții speciale, anterior intrării în vigoare a acesteia, pentru a înlătura orice formă de discriminare creată între pensionarii ce au lucrat în aceleași condiții, dar s-au pensionat în baza unor acte normative diferite.

La art. 20 din Legea nr. 19/2001 alin. 1 lit. a, s-a inclus în condiții speciale, munca desfășurată cel puțin 50% din activitatea lunară în subteran, art. 43 alin. 1, art. 77 au prevăzut în astfel de situații un stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 20 de ani, respectiv pentru cei ce au realizat un stagiu complet de cotizare în astfel de condiții, art. 44 din Legea nr. 19/2000 a prevăzut că se aplică stagiile complete de cotizare necesare, impuse în anexa 3, care la situația în speță - la un stagiu doar de 12 - 14 ani în condiții speciale -, stagiul complet de cotizare este de 23 ani, aspect corect reținut de instanța de fond, care nu s-a aflat în eroare și nici nu a interpretat greșit dispozițiile legale enunțate.

S-a făcut aplicarea practicii unitare în materie a Curții de Apel Oradea pentru că la data promovării litigiului 26.11.2007, intimatul contestator avea legitimă de dobândire a unui bun în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul adițional nr. 1, practicii constante a Curții Europene a Drepturilor Omului - cauzele, / României.

Decizia pronunțată în recursul în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 40/2008 prin care s-a unificat practica neunitară în materie la nivel național, ce a concluzionat că în situația celor pensionați în perioada de aplicare a Legii nr. 3/1977 și au lucrat în grupele I, II de muncă li se aplică la determinarea punctajului mediu anual, stagiul de cotizare prevăzut de art. 14, însă, în considerentele acesteia s-a arătat că instanțele care au aplicat stagiul de cotizare impus de art. 8 - 30 ani la bărbați, 25 ani la femei -, au procedat corect, art. 14 conferind doar beneficiul reducerii vârstei legale de pensionare, un adaos de grupă nu se impune a fi aplicat tocmai datorită celor expuse mai sus până la publicarea în Monitorul Oficial, 20.05.2009.Cei ce au promovat litigii anterior aveau legitimă de dobândire a unui bun, iar în astfel de situații în care dreptul intern este în neconcordanță cu cel internațional, acesta din urmă se aplică prioritar, cu excepția situațiilor în care cel intern este mai favorabil, ceea ce în speță nu este cazul - art. 11, 20 din Constituție cu referire la Convenția Europeană a Drepturilor Omului ratificată de România în anul 1994, la practica acesteia, la art. 14, la art. 1 din Protocolul nr. 1, nr. 12.

Pe de altă parte, intimatului i s-au stabilit drepturile în anul 1993 când era în vigoare HG nr. 267/1999 ce reglementa acordarea unor drepturi personalului din industria minieră, iar în art. 9 alin. 1 s-a prevăzut o vechime în muncă necesară ieșirii la pensie de 20 de ani celor ce au lucrat în subteran, astfel că acest act normativ a creat o derogare de la vechimea în muncă necesară ieșirii la pensie, reglementată de art. 8 din Legea nr. 3/1977, astfel că, și în măsura în care s-ar face aplicarea art. 2 alin. 1 din HG nr. 1550/2004 - soluția pronunțată este corectă.

Față de cele expuse, nefiind aplicabile dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs în baza art. 312 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul și a menține în întregime sentința recurată ca fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimatul contestator cu domiciliul în, nr. 83, județul B, împotriva sentinței civile nr. 128/LM din data de 14.01.2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 25.02.2010.

Președinte Judecător Judecător Grefier

- - - - - -

- redactat hotărâre în concept - judecător - - - - - 08.03.2010

- judecători fond -,

- dact. gref. - 08.03.2010 - 4 ex.

- emis 2 com. - 08.03.2010 - CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B,

Președinte:Stan Aurelia Lenuța
Judecători:Stan Aurelia Lenuța, Trif Doina, Moșincat

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 398/2010. Curtea de Apel Oradea