Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 62/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Civilă mixtă
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 62/2008-
Sedința publică din 17.01.2008
PREȘEDINTE: Stan Aurelia Lenuța judecător
JUDECĂTOR 2: Trif Doina
JUDECĂTOR 3: Moșincat
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile declarate de recurenta contestatoare domiciliată în, nr. 230, județul B, și recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 513/LM din 13.06.2007, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, prin care s-a admis contestația, având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă mandatarul recurentei contestatoare, numitul, în baza procurii judiciare autentificată sub nr. 70 din 15.01.2008, de BNP, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, prezentul recurs este scutit de la plata taxei de timbru, după care:
Mandatarul recurentei contestatoare arată că nu are alte probe de propus sau cereri de formulat în cauză.
Instanța, nemaifiind de administrat alte probe în cauză, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Mandatarul recurentei contestatoare solicită admiterea recursului declarat de recurenta contestatoare, modificarea în parte a sentinței în sensul emiterii unei decizii în care stagiul complet de cotizare să fie de 15 ani, a se constata că decizia anulată are nr. 55132 din 01.02.2007 și nu 18634/01.03.2007 cum greșit a dispus Tribunalul Bihor, fără cheltuieli de judecată, respingerea recursului declarat de recurenta intimată.
CURTEA D APEL
DELIBERÂND
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 513/LM din 13.06.2007, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Bihora admis excepția lipsei capacității de exercițiu a intimatei CASA LOCALĂ DE PENSII
A admis contestația formulată de contestatoarea domiciliată în localitatea sat nr.230, județul B în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, județul B, și în consecință:
A dispus anularea deciziei nr.18634/1 martie 2007, emisă de intimată, pe seama contestatoarei și a obligat intimata să recalculeze pensia acesteia, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 15 ani, cu acordarea drepturilor astfel stabilite, începând cu data de 1 iulie 2005, sens în care va emite o nouă decizie de pensionare, în favoarea contestatoarei.
A obligat intimata la plata sumei de 600 RON în favoarea contestatoarei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Întrucât Casa Locală de Pensii B este o unitate fără personalitate juridică conform prevederilor Statutului instanța a admis excepția lipsei capacității de exercițiu a acesteia.
Contestatoarea beneficiază de pensie de urmaș după soțul decedat, în baza deciziei nr. 2257/24.01.2007. La baza emiterii acestei decizii a stat decizia nr. 18634 /01.03.2007
Prin decizia de pensionare nr. 18634 /01.03.2007, intimata a luat în considerare un stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 30 de ani.
Art.2 pct.1 din anexa HG1550/2004 stipulează ca stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrala in munca prevăzută de legislația in vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază sau care i se cuvine la data operațiunilor de evaluare, iar la alin. 3 se prevede că, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis in intervalul 01.07.1977-31.03.2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr.3/1977.
Instanța a apreciat că in mod greșit intimata a recalculat pensia contestatoarei in condițiile HG1550/2004 cu luarea în calcul a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 30 de ani, fără a avea in vedere dispozițiile art.2 din nr.OUG4/2005, conform cărora calcularea pensiilor se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii cu respectarea Legii nr.19/2000.
Legea nr.19/2000 modificata si completata, la art.20 arată locurile de muncă în condițiile speciale, între care la litera "b" se regăsesc și activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I și II de expunere la radiații, iar la art.43 se prevede că asigurații care și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art.20 lit."b" și care au un stagiu de cotizare de cel puțin 15 ani, în aceste condiții beneficiază de pensie pentru limita de vârstă, indiferent de vârstă, punctajul mediu anual în situația asiguraților prevăzuți la art.43 stabilindu-se prin luarea în considerare a stagiilor de cotizare prevăzute la acest articol, conform dispozițiilor art.77 lin.2 din Legea nr.19/2000.
Se mai reține că, inclusiv dispozițiile art.2 alin 1 din Normele metodologice anexă la.HG1550/2004 prevăd că "stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrala în muncă prevăzută de legislația in vigoare la data deschiderii dreptului la pensie de care persoana beneficiază, sau care i se cuvine la data începerii operațiunilor de evaluare, ori, în cazul contestatoarei stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual care i se cuvine la data începerii operațiunilor de evaluare este reglementat de art.20, 43 și 77 din Legea nr.19/2000 modificata și completata, de 15 ani, și aceasta avându-se în vedere și respectarea principiului consacrat prin actele normative de evaluare, la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie, precum și de principiile de baza ale sistemului public pe care acesta se organizează și funcționează reglementat de art.2 din Legea nr.19/2000, îndeosebi principiul egalității care sa asigure tuturor participanților la sistemul public, contribuabili beneficiari, un tratament nediscriminatoriu în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege.
Așa cum rezultă din probele administrate, respectiv adeverința nr.284/22.01.2007 emisa de Compania Națională a - Sucursala B, soțul contestatoarei a realizat în zona I de radiații grupa I de munca un stagiu de cotizare de peste 15 ani fiindu-i aplicabile dispozițiile art.2 pct.1 teza 2 din Normele Metodologice, art.14 din Legea nr.3/1977, HG1550/2004, art..20,43 și 77 din Legea nr.19/2000 modificată si completată.
In contextul tuturor acestor considerente, instanța în temeiul dispozițiilor art.155 și următoarele din Legea nr.19/2000 coroborate cu textele de lege mai sus invocate a admis contestația, a dispus anularea deciziei nr.18634 /01.03.2007, emisă de intimata Casa Județeană de Pensii B, a obligat intimata Casa Județeană de Pensii B să recalculeze pensia acesteia, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 15 ani, sens in care va emite o noua decizie de pensionare, in favoarea contestatoarei.
Constată că nu sau solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de plata taxelor de timbru, au declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea acestuia, modificarea în parte sentinței în sensul emiterii altei decizii în care stagiul complet de cotizare să fie de 15 ani și intimata Casa Județeană de Pensii B, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
Prin motivele de recurs, reclamanta a invocat că soțul său fost înscris la pensie pentru muncă depusă și limită de vârstă, drepturile i s-au acordat în baza Legii nr. 3/1977 cu începere din 01.08.1987, iar ei i s-a respins cererea de acordare pensie de urmaș, fiind emisă astfel decizia nr. 18634/2006 întrucât ar fi mai avantajoasă pensia proprie. Decizia nr. 55132/01.02.2007 prin care s-a luat în considerare un stagiu complet de cotizare de 30 de ani, s-a emis în baza cererii sale cu nr. 2257/2007, decizie contestată, anexând și buletinul de calcul nr. 18634/2006, însă, dintr-o eroare s-a anulat decizia nr. 18634/01.03.2007 ce i- aparținut defunctului soț, ori, ea a contestat decizia nr. 55132/01.02.2007 și aceasta se impunea a fi anulată.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 Cod procedură civilă, HG nr. 1550/2004.
Prin motivele de recurs, Casa Județeană de Pensii a invocat că reclamantei i s- acordat și stabilit pensie de urmaș prin decizia nr. 55132/04.02.2007 însă, instanța este în eroare cu privire la interpretarea art. 2 alin. 1 din HG nr. 1550/2004 în opinia acesteia, stagiul de cotizare utilizat cu ocazia recalculării nu este cel impus de art. 8 din Legea nr. 3/1977 ce reglementa vechimea integrală în muncă de 30 de ani bărbați și 25 ani femei, ca o condiție necesară înscrierii la pensie pentru muncă depusă și limită de vârstă, ci un alt număr de ani vechime, fără fundamenta opinia pe o dispoziție legală.
Se încearcă motivarea alegerii unui alt stagiu de cotizare utilizat la calculul punctajului mediu, invocând art. 14 din Legea nr. 3/1977, făcând o interpretare ce excede normei. Nu poate fi aplicat principiul la condiții egale de pensionare, pensii egale indiferent de anul ieșirii la pensie, întrucât, HG nr. 1330/2004 în art. 2 alin. 3 prevede excepții de la acesta pentru cei cărora dreptul li s-a deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31.03.2001 pentru care punctajul va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977.
Art. 14 alin. 4 din Legea nr. 3/1977 acordă beneficiul reducerii vârstei de pensionare celor ce au lucrat cel puțin 15 ani în grupa I de muncă, ori 20 ani în grupa a II-a, ori, instanța a făcut confuzie între stagiul complet de cotizare pe care Legea nr. 3/1977 îl impunea și anumite reduceri a vârstelor de pensionare ce se acordau celor ce au lucrat în condiții speciale de muncă, cei 15 ani nereprezentând un stagiu de cotizare în sensul legii, ci un număr de ani cu care se reducea vârsta de pensionare.
Există o contradicție în termeni, prin motivare s-a recunoscut că art. 2 alin. 1 din HG nr. 1550/2004 se aplică intimatei, dar, a coroborat aceste dispoziții cu art. 14 alin. 4 din Legea nr. 3/1977 ce face vorbire de cei ce au lucrat efectiv cel puțin un număr de ani în grupa I sau II și care au dreptul să li se reducă vârsta de pensionare proporțional cu anii lucrați în aceste condiții, legiuitorul nefăcând referire la 15 sau 20 de ani.
Greșit s-a anulat decizia nr. 18634/01.03.2007 deși numărul corect este 55132/01.02.2007, prin decizia ce s-a anulat au fost respinse drepturile de pensie urmaș.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 Cod procedură civilă, HG nr. 1550/2004.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:
recurentei reclamante i s-a deschis dreptul la pensie în perioada în care era în vigoare Legea nr. 3/1977, iar la recalculare, s-a împărțit totalul punctelor obținute la 30 ani - stagiu complet de cotizare - aspect ce reiese și din decizia nr. 55132/01.02.2007 prin care acesteia i s-au stabilit drepturile în calitate de urmaș.
Tocmai pentru a se respecta ideea echității, s-a adoptat de către Guvernul României OUG nr. 4/2005 ce a consacrat principiul - la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii în pensie. Art. 4 din OUG nr. 4/2005, prevede expres că, modul de calcul se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual, iar cuantumul fiecărei pensii se stabilește cu respectarea Legii nr. 19/2000, aspect față de care, corect instanța de fond a conchis că se aplică dispozițiile art. 20, 43, 77 din Legea nr. 19/2000, altfel, s-ar încălca principiul enunțat.
Chiar art. 2 din Legea nr. 19/2000 consacră principiul egalității tuturor participanților la sistemul public de pensionare, neaplicarea acestuia ar duce la crearea unui tratament discriminatoriu pentru cei ce au avut neșansa obținerii dreptului la pensie anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, aspect ce ar contraveni nu doar Constituției României ce proclamă egalitatea de tratament ci chiar al prevederilor internaționale în materie, aspecte ce s-ar extinde implicit și asupra urmașei acestuia.
Soțul intimatei, anterior pensionării a lucrat în condiții deosebite de muncă, radioactiv, grupa I, zona I de radiații, situație în care chiar Legea nr. 3/1977 stabilea drepturi speciale în sensul reducerii vârstei de pensionare, iar art. 43 din Legea nr. 19/2000 prevede expres că pentru asemenea situație punctajul mediu anual se stabilește prin luarea în considerare a stagiilor prevăzute de acest articol, conform art. 77 din Legea nr. 19/2000.
Prin punerea în practică acestor dispoziții legale, instanța nu făcut decât ceea ce era chemată să facă, a aplicat o dispoziție mai favorabilă în materie, în caz contrar s-ar fi ajuns la nejustificată discriminare între cei pensionați anterior în baza Legii nr. 3/1977 și cei pensionați după intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000 ce îndeplineau aceleași condiții, deci, s-au interpretat corect dispozițiile legale, nu există contradicții în termeni, criticile fiind nefondate, recursul declarat de Casa Județeană de Pensii urmând a fi respins conform art. 312 alin. 1 Cod procedură civil ca atare.
Ceea ce însă a greșit instanța, greșeală la care a contribuit însă implicit recurenta reclamantă, a fost faptul că a menționat greșit numărul deciziei ce s-a anulat, respectiv nr. 18634/01.03.2007 ce îl privea pe soțul acesteia și nu cel cu nr. 55132/01.02.2007 ce o privește pe aceasta, motiv pentru care, criticile ambelor părți în acest sens sunt fondate, dar, totodată, această greșeală putea fi îndreptată și conform art. 281 Cod procedură civilă.
Față de considerentele expuse, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, instanța de recurs va admite ca fondat recursul declarat de reclamanta, urmând a modifica în parte sentința recurată, conform art. 312 alin. 1, 3 Cod procedură civilă, în sensul precizării că numărul deciziei anulate este 55132/01.02.2007 în loc de 18634/01.03.2007, urmând a se menține celelalte dispoziții ca fiind legale și temeinice.
Cheltuieli de judecată nu s-au acordat întrucât acestea nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurenta intimată Casa Județeană de Pensii B, cu sediul în O,-, județul
ADMITE ca fondat recursul civil declarat de recurenta contestatoare domiciliată în, nr. 230, județul B, împotriva sentinței civile nr. 513/LM din 13.06.2007, pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o modifică în parte în sensul că:
Precizează numărul deciziei anulate ca fiind 55132/01.02.2007 în loc de nr. 18634/01.03.2007.
Menține celelalte dispoziții.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 17.01.2008.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - -
- redactat decizie în concept - judecător - - - 22.01.2008
- judecători fond -,
- dact. gref. MV - 22.01.2008 - 2 ex.
Președinte:Stan Aurelia LenuțaJudecători:Stan Aurelia Lenuța, Trif Doina, Moșincat