Obligație de a face. Decizia 65/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Civilă mixtă
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 65/2008-
Sedința publică din 17.01.2008
PREȘEDINTE: Stan Aurelia Lenuța judecător
JUDECĂTOR 2: Trif Doina
JUDECĂTOR 3: Moșincat
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile declarate de recurenta reclamantă cu domiciliul în, nr. 34, județul B, și recurenta pârâtă SC IO. SRL, cu sediul în, str. -, nr. 64, județul B, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI SOLIDARITATE SOCIALĂ ȘI FAMILIE BIHOR, cu sediul în O, str. -, nr. 2, județul B, împotriva sentinței civile nr. 515/LM din 13.06.2007, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, prin care s-a admis în parte acțiunea, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta recurentei reclamante, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 7 din 08.01.2008, emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual, și reprezentantul recurentei pârâte, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 5 din 16.01.2008, emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, prezentul recurs este scutit de la plata taxei de timbru, după care:
Reprezentanta recurentei reclamante depune la dosar copia certificatului de naștere al minorului, arată că nu are alte probe de propus sau cereri de formulat în cauză.
Reprezentantul recurentei pârâte arată că nu are alte probe de propus sau cereri de formulat în cauză.
Instanța, nemaifiind de administrat alte probe în cauză, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentei reclamantă solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată. Consideră hotărârea recurată ca fiind netemeinică și nelegală. Arată că recurenta reclamantă a prestat activitate în cadrul societății pârâte în perioada 01.11.2003 - 15.12.2005, realizând venituri profesionale o perioadă mai mare de 12 luni, fiind îndreptățită să beneficieze de plata indemnizației pentru creșterea copilului. Faptul că pârâta nu și-a respectat obligațiile de plată a contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale de stat și la bugetul de stat, nu îi poate fi imputat recurentei reclamante. Solicită respingerea recursului declarat de recurenta pârâtă.
Reprezentantul recurentei pârâte solicită admiterea recursului declarat de aceasta, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii în întregime a acțiunii precizate a reclamantei, în principal, ca inadmisibilă pentru lipsa calității procesuale active a acesteia, iar în subsidiar, ca nelegală și netemeinică, cu cheltuieli de judecată. Respingerea recursului declarat de recurenta reclamantă ca fiind nefondat. Apreciază că, în mod greșit instanța de fond a considerat că între pârâtă și reclamantă ar fi existat încheiat un contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, martorii audiați în cauză au menționat doar o activitate sporadică reclamantei în cadrul societății pârâte, doar de probă, deci fără caracter continuu și stabil.
CURTEA D APEL
DELIBERÂND
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 515/LM din 13.06.2007, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Bihora admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DIRECȚIA DE MUNCĂ, SOLIDARITATE SOCIALĂ ȘI FAMILIE BIHOR.
A respins acțiunea față de pârâta DIRECȚIA DE MUNCĂ, SOLIDARITATE SOCIALĂ ȘI FAMILIE BIHOR cu sediul în O,-, județul.
A respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC. SRL.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta domiciliată în nr.34, județul B, în contradictoriu cu pârâta SC. SRL cu sediul în, str. - nr.64, județul B, și în consecință.
A constatat că în perioada 1 noiembrie 2003 - 15 decembrie 2005 existat raport de muncă între reclamantă și pârâtă, sens în care a obligat pârâta la încheierea unui contract individual de muncă pe seama reclamantei, pentru perioada lucrată.
A obligat pârâta la plata contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetului de stat, pentru reclamantă, pentru perioada lucrată.
A respins capătul de cerere privind plata îndemnizației pentru creșterea copilului.
A obligat pârâta la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, în favoarea reclamantei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Între reclamantă și pârâta Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și FAMILIE BIHOR nu există raport de muncă, motiv pentru care a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia și a respins acțiunea reclamantei față de această pârâtă.
Din declarațiile martorilor rezultă că reclamanta a prestat activitate in cadrul pârâtei SC SRL. Conform art.16 alin.2 din Legea 53/2003 "În situația în care contractul individual de muncă nu a fost încheiat în forma scrisă, se prezumă ca a fost încheiat pe o durată nedeterminată, iar părțile pot face dovada prevederilor contractuale și a prestațiilor efectuate prin orice alt mijloc de probă". Față de faptul că raportul de muncă între cele două părți este dovedit prin declarațiile martorilor instanța va respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și excepția lipsei calității procesuale pasive a societății pârâte, și va constata că în perioada 01.11.2003-15.12.2005 a existat raport de muncă între reclamantă și pârâtă, motiv pentru care va obliga pârâta SC SRL la încheierea unui contract individual de muncă pe seama reclamantei pentru această perioadă.
Conform art. 40 lit. f din Legea 53/2003 angajatorul are obligația "să plătească toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și să rețină și să vireze contribuțiile și impozitele datorate de salariați, în condițiile legii". În baza acestui text de lege instanța a obligat pârâta SC SRL la plata contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale de stat și a bugetului de stat, pe seama reclamantei pentru perioada lucrată.
Privitor la capătul de cerere privind plata indemnizației pentru creșterea copilului este de reținut că în conformitate cu art.8 alin. 1 din OUG 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului " Drepturile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, reprezentând indemnizație, stimulent sau alocație de stat pentru copii, se acordă, la cerere.". În cazul de față reclamanta nu a făcut dovada depunerii cererii, motiv pentru care instanța a respins acest capăt de cerere ca fiind nedovedit.
Pârâta SC SRL, fiind în culpă procesuală, în baza art.274 pr.civ. a fost obligată la plata în favoarea reclamantei a sumei de 100 RON cheltuieli de judecată parțiale.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de plata taxelor de timbru, au declarat recurs reclamanta -, solicitând admiterea acestuia, modificarea în parte a sentinței în sensul admiterii acțiunii cum fost formulată, și pârâta SC SRL, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii precizate, în principal ca inadmisibilă pentru lipsa calității procesuale active a reclamantei și cea a calității sale procesuale pasive, iar pe fond ca nelegală, neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
Prin motivele de recurs, reclamanta a invocat că, nu se poate pune problema unui raport de muncă între ea și Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și FAMILIE BIHOR, aceasta având calitate procesuală pasivă doar în ceea ce privește dreptul său de a beneficia de indemnizație pentru creșterea copilului potrivit OUG nr. 148/2005. Conform acesteia, art. 1 alin. 1 prevede că, începând cu 01.01.2006, persoanele ce în ultimul an, anterior nașterii copilului au realizat timp de 12 luni venituri supuse impozitului pe venit beneficiază de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani.
Ea a prestat activitate la SC SRL în perioada 01.11.2003 - 15.12.2003, mai mult de 12 luni, fiind îndreptățită la plata indemnizației pentru creșterea copilului. Faptul că societatea nu și-a respectat obligațiile de plată contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, nu-i poate fi imputat ei, nefiind de natură aop riva de un drept conferit de lege.
Referitor la nedepunerea cererii pentru plata indemnizației de creștere a copilului, conform nr. 148/2005, aceasta trebuie însoțită de o serie de acte, inclusiv o adeverință de la angajator, ori, în ipoteza în care nu i s-a recunoscut calitatea de angajat, o asemenea cerere nu i-ar fi rezolvat problema, mai mult, aceasta i-ar fi fost astfel respinsă din culpa angajatorului.
Doar când a solicitat angajatorului concediul de maternitate, a aflat că nu i s-a încheiat contract de muncă și că nici nu-i recunoaște raportul de muncă, orice demers i-ar fi fost sortit eșecului.
În drept s-au inovat dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 Cod procedură civilă.
Prin motivele de recurs, pârâta SC SRL, a invocat că, greșit s-a reținut că între ea și reclamantă ar fi existat încheiat un contract individual de muncă, pe perioadă nedeterminată, soluția bazându-se doar pe declarația martorilor audiați. Art. 16 alin. 2 din Legea nr. 53/2003 impune existența unei convenții ce să stabilească clauze minimale cel puțin cu privire la remunerație, timpul, modul de lucru, aspecte nedovedite.
Martorii au menționat doar o activitate sporadică, lipsa interesului pentru încheierea unui contract de muncă, nedepunerea actelor necesare în acest sens, a unei adeverințe medicale, cerere, astfel că, se impune admiterea excepțiilor lipsei calității sale procesuale pasive și active a reclamantei.
Se impunea a fi observată lipsa de diligență a reclamantei, ce s-a complăcut doar într-o activitate sporadică, nu se poate prevala de propria culpă, greșit s-a dispus încheierea retroactivă a unui contract de muncă și obligarea sa la plata asigurărilor sociale, mai mult, statul nu a fost parte, instanța pronunțându-se extraprocesual și ultrapetit.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 299 și urm. art. 304 pct. 6, 7, 8, 9, art. 304 indice 1 Cod procedură civilă.
Examinând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:
Conform depoziției martorului A - fila 20 dosar fond - fiind un client frecvent al societății pârâte, a constatat că reclamanta a lucrat continuu o perioadă de aproximativ 2 ani de zile, până când în luna decembrie 2005 născut. Aceiași împrejurare este confirmată și de martorul - fila 21 - funcția ocupată fiind cea de barman, mai mult, a asistat la o discuție între administratorul societății și soțul acesteia, din care a reieșit că s-au solicitat o serie de acte pentru a fi reglementat raportul de muncă.
Faptul că reclamanta a lucrat efectiv o perioadă de peste un an de zile, până la sfârșitul anului 2005, reiese chiar și din declarația martorei - soră cu administratorul societății. Aceasta a mai declarat că nu i s-a încheiat contract de muncă întrucât era neserioasă, deseori avea lipsuri în gestiune. A fost plătită lunar, lucra câte 8 ore /zi. Faptul că reclamanta a lucrat în calitate de vânzător este relatat și de martorul - fila 50- declarațiile susmenționate confirmând fără putință de tăgadă faptul că, reclamanta a lucrat la societatea pârâtă, între acestea au existat raporturi juridice de muncă, criticile aduse în acest sens fiind nefondate.
Sigur că, societatea la data la care a primit-o pe reclamantă la locul de muncă, avea obligația de a-i fi încheiat un contract individual de muncă în care să prevadă o serie de clauze, dar, neîncheierea acestuia se datorează culpei angajatorului nu al angajatului. În măsura în care aceasta nu a prezentat actele necesare angajării, încheierii contractului individual de muncă, inclusiv cele medicale, societatea avea dreptul de a nu o primi la muncă, ori, a invoca acum acest aspect, relevă propria culpă.
Într-adevăr, potrivit art. 16 alin. 1 din Codul Muncii, contractul individual de muncă trebuia încheiat în formă scrisă, în baza consimțământului părților, obligația în acest sens revenind angajatorului, iar, conform art. 2, în cazul în care nu a fost încheiat în formă scrisă, se prezumă că a fost încheiat pe perioadă nedeterminată, iar părțile pot face dovada prevederilor contractuale și a prestațiilor efectuate, prin orice mijloc de probă. Tocmai pentru că avut loc prestare de activitate, aspect dovedit prin martorii audiați, corect s-a reținut existența unui raport juridic de muncă între părți, fiind aplicate în mod corect dispozițiile legale amintite, criticile fiind nefondate, reclamanta având astfel justificată calitatea sa procesuală activă și pasivă a pârâtei, cum de altfel a și reținut instanța de fond.
Faptul că Statul Român prin instituțiile abilitate nu a fost parte, referitor la obligația pârâtei de a plăti toate contribuțiile și impozitele datorate la bugetul asigurărilor de stat și bugetului de stat, nu denotă că nu s-ar fi respectat dispozițiile art. 40 lit. f din Legea nr. 53/2003, instanța pronunțându-se conform solicitărilor reclamantei, deci neacordând plus petit, ci dimpotrivă, astfel că, nefiind incidente dispozițiile art. 30 Cod procedură civilă referitor la recursul declarat de SC SRL, instanța de recurs în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă urmând a-l respinge ca nefondat.
Referitor la recursul declarat de reclamanta se rețin următoarele:
Potrivit art. 1 din OUG nr. 140/2005, începând cu data de 1 ianuarie 2006, persoanele care în ultimul an anterior datei nașterii copilului, au realizat timp de un an venituri profesionale supuse impozitului pe venit, potrivit Legii 571/2003 beneficiază de concediu pentru creșterea copilului în viață de până la 2 ani, sau în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum și de o indemnizație lunară.
Aceste drepturi conform art. 8 din OUG nr. 140/2005 se acordă la cererea celui îndreptățit în baza unor documente printre care și o adeverință eliberată de angajator din care să reiasă îndeplinirea dispozițiilor art. 1, cererea urmând a fi depusă, însoțită de documentele prevăzute de acest act normativ, la primăria în raza căreia își are domiciliul solicitantul, primărie ce are obligația transmiterii cererii la direcțiile județene de muncă, solidaritate socială și familie și se soluționează în 15 zile de la înregistrare, prin decizie de admitere sau respingere ce se comunică solicitantului care o poate apoi contesta conform Legii nr. 554/2004.
Prin HG nr. 1025/2006 s-au stabilit Normele de Aplicare ale OUG nr. 140/2005, iar la art. 20 s-au prevăzut și datele de la care se acordă indemnizația, termenele în care se depun cererile, menționându-se că nerespectarea acestora determină deci plata drepturilor doar de la data depunerii cererii cu nerespectarea termenelor prevăzute de art. 20 alin. 1 lit.
Sigur că, situația în speță este atipică, reclamanta neavând posibilitatea până la pronunțarea hotărârii recurate să formuleze o cerere pentru aplicarea OUG nr. 140/2005 întrucât nu dispunea de actele necesare în acest sens, în măsura în care nu dispunea de aceste acte ce- confirmau calitatea de fost angajat în ultimele 12 luni anterior nașterii, orice demers era sortit eșecului.
Ceea ce are instanța posibilitatea de a constata, este doar faptul că reclamanta are dreptul la întreprinderea demersurilor necesare în vederea obținerii indemnizației pentru creșterea copilului, prevăzută de art. 1 din OUG nr. 140/2005, urmând ca în acest sens să depună cele necesare, prevăzute de acest act normativ și de HG nr. 1025/2006 la Primăria comunei pentru le obține, procedura fiind obligatorie, neputând fi suplinită de instanță în lipsa chemării în judecată acestei instituții și actelor anexă necesare, prevăzute în acest sens de normele legale invocate.
Față de cele expuse, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, instanța de recurs în baza art. 312 alin. 1, 3 Cod procedură civilă va admite ca fondat recursul declarat de recurenta, va modifica în parte sentința, va constata că reclamanta are dreptul la efectuarea demersurilor necesare obținerii indemnizației pentru creșterea copilului prevăzută de OUG nr. 140/2005, urmând menține celelalte dispoziții ca fiind legale și temeinice, conform considerentelor menționate.
Reținând culpa procesuală a recurentei pârâte, în baza art. 274 Cod procedură civilă, instanța de recurs o va obliga să-i plătească recurentei reclamante 300 RON cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D CIDE:
ADMITE ca fondat recursul civil introdus de recurenta reclamantă, cu domiciliul în, nr. 34, județul B, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC IO. SRL, cu sediul în, str. -, nr. 64, județul B, intimata pârâtă DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI SOLIDARITATE SOCIALĂ ȘI FAMILIE BIHOR, cu sediul în O, str. -, nr. 2, județul B, împotriva sentinței civile nr. 515/LM din 13.06.2007, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în parte în sensul că:
Constată că reclamanta are dreptul la efectuarea demersurilor necesare obținerii indemnizației pentru creșterea copilului prevăzută de OUG nr. 140/2005.
Menține celelalte dispoziții.
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă SC IO. SRL, cu sediul în, str. -, nr. 64, județul B, în contradictoriu cu intimata reclamantă, cu domiciliul în, nr. 34, județul B, intimata pârâtă DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI SOLIDARITATE SOCIALĂ ȘI FAMILIE BIHOR, cu sediul în O, str. -, nr. 2, județul B, împotriva sentinței civile nr. 515/LM din 13.06.2007, pronunțată de Tribunalul Bihor.
Obligă partea recurentă pârâtă SC IO. SRL să plătească părții recurente reclamante suma de 300 RON cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 17.01.2008.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - -
- redactat decizie în concept - judecător - - - - - 23.01.2008
- judecători fond -, -
- dact. gref. MV - 23.01.2008 - 2 ex.
Președinte:Stan Aurelia LenuțaJudecători:Stan Aurelia Lenuța, Trif Doina, Moșincat
