Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 987/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 987/
Ședința publică din 5 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Trandafir Purcărița
JUDECĂTOR 2: Lucian Lăpădat
JUDECĂTOR 3: Cristian Pup
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta, și împotriva deciziei civile 394/21.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- în contradictoriu cu pârâta intimată Ortodoxă Română având ca obiect evacuare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă personal reclamanta recurentă și pentru pârâta intimată se prezintă avocat G lipsă fiind reclamanții recurenți și.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul pârâtei intimate depune la dosar un exemplar din Raportul de Expertiză Tehnică Judiciară
Văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul părților în dezbaterea recursului.
Reclamanta recurentă solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, desființarea deciziei pronunțată de Tribunalul Timiș ca fiind nelegală și trimiterea cauzei spre rejudecare, fără cheltuieli de judecată.
Reclamantul recurent solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, desființarea deciziei pronunțată de Tribunalul Timiș ca fiind nelegală și trimiterea cauzei spre rejudecare, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâtei intimate avocat G solicită respingerea recursului ca fiind nefondat potrivit motivele prezentate în întâmpinarea de la dosar, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.394/21.04.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis apelul declarat de reclamanții, și precum și apelul pârâtei Ortodoxă Română din l, jud. T împotriva sentinței civile nr.11576/21.11.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul cu același număr, desființând sentința apelat și dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare în fond, la prima instanță.
Tribunalul a constatat că în primă instanță, judecătoria respins în prealabil excepția lipsei calității procesual active a pârâtei - reclamantă reconvențională, în privința cererii reconvenționale, dar a admis excepția lipsei calității procesual pasive a reclamanților - pârâți reconvenționali, față de aceeași cerere reconvențională și judecând în continuare, a respins atât acțiunea principală de evacuare formulată de reclamanții, cât și cererea reconvențională promovată de pârâta ortodoxă, pentru daune derivate din îmbogățirea fără justă cauză.
Judecătoria a reținut că potrivit extrasului CF 300 nr.top.442-443, reclamanți sunt proprietarii tabulari ai imobilului compus din casă, curte și grădină, în suprafață totală de 1.845 mp, reprezentând casa lă precum și anexe, aflate la nr.268, având înscris în CF un drept de folosință veșnică, începând cu anul 1999.
S-a mai constatat că imobilul a fost restituit în natură reclamanților, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, respectiv decizia civilă nr.1079/06.02.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr-, unde s-a constatat naționalizarea abuzivă a imobilului, de la autorul reclamanților precum și faptul că imobilul nu a suferit transformări majore, ci doar lucrări de întreținere.
Prima instanță a mai reținut că decizia ÎCCJ nu este opozabilă pârâtei, iar obiectul prezentei acțiuni principale este evacuarea și nu revendicarea, instanța nefiind investită cu compararea valabilității titlurilor părților, reclamanții fiind proprietari tabulari, însă pârâta are în același timp un drept de folosință, atribuit prin HCL nr.46/25.06.1999 a Consiliului local, această hotărâre nefiind desființată, astfel că dreptul de folosință al Parohiei nu a fost radiat din CF, pârâta fiind astfel de cord cu evacuarea numai condiționat de obligarea reclamanților la plata contravalorii îmbunătățirilor aduse la imobil.
Concluzia judecătoriei a fost aceea că nu se poate dispune evacuarea pârâtei, câtă vreme această deține un titlu de folosință valid, iar în privința cererii reconvenționale a parohiei s-a reținut că lucrările de îmbunătățiri aduse imobilului nu au fost contestate, și că existența acestora a fost dovedită prin înscrisurile depuse de pârâtă, lucrări efectuate începând cu anul 1999, perioadă în care Statul a fost proprietarul tabular al imobilului.
În această ordine de idei, prima instanță, referindu-se la disp.art.48 din 10/2001, care le conferă chiriașilor drept la despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuință prin îmbunătățirile necesare și utile, a reținut că în cazul în care imobilul restituit a fost preluat cu titlu valabil, atunci obligația de despăgubire revine persoanei îndreptățite, însă în cazul în care imobilul restituit a fost preluat fără titlul valabil, atunci obligația de restituire revine statului sau unității deținătoare.
Or, pârâta a efectuat lucrările în baza dreptului de folosință acordat și cu acordul Consiliului local și primarului din, dar cum aceste lucrări au fost executate pe perioada deposedării reclamanților, aceștia nu au nicio culpă pentru "însărăcirea" pârâtei, motiv pentru care s-a reținut lipsa calității procesual pasive a reclamanților, în cadru cererii reconvenționale a Parohiei.
Sentința judecătoriei a fost apelată atât de către reclamanți, cât și de către pârâtă, primii au susținut temeinicia cererii lor de evacuare bazată pe titlul tabular, în timp ce pârâta a susținut că în mod greșit a reținut prima instanța lipsa calității procesual pasive a reclamanților în pretențiile înfățișate pe cale reconvențională cu privire la îmbogățirea fără justă cauză, câtă vreme nu a avut calitatea de chiriași și astfel nu se aplică literal textul art.48 din 10/2001, îmbunătățirile aduse imobilului trebuind să fie apreciate potrivit principilor dreptului comun, prin analizarea instituției îmbogățirii fără justă cauză.
Având un drept de folosință veșnică, nu a trebuit să ceară acceptul proprietarului pentru îmbunătățirile aduse, iar principiul îmbogățirii fără justă cauză stabilește două cerințe principale, respectiv de a exista u spor de valoare la imobil, prin lucrări care au sporit confortul și să fi fost necesare pentru conservarea acestuia.
Tribunalul a reținut că ambele apeluri sunt întemeiate, cu consecința desființării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare.
Astfel, în privința apelului reclamanților, s-a constatat că prima instanță a interpretat greșit HCL nr.46/1999 a Consiliului local, pentru că pretinsul titlu al pârâtei cu care își legitimează dreptul de folosință nu este un act juridici, ci o decizie administrativă, care nu poate fi asimilat unui contract de închiriere astfel că cercetarea judecătorească trebuia să se plaseze în perimetrul dreptului comun și nu al 10/2001, care face vorbire doar despre situația contractelor de închiriere dintre Stat și chiriași. Or, nu este un chiriaș al Statului, în sensul 10/2001, astfel că și temeiul de drept al cererii reconvenționale nu își poate avea izvorul decât în dreptul comun, pe principiul îmbogățirii fără justă cauză și nu Legea nr.10/2001.
În plus, tribunalul a mai constatat și faptul că prima instanță a omis să observe că HCL nr.46/1999 a fost desființată în instanță prin sentința civilă nr.3284/2008 a Judecătoriei Timișoara, irevocabilă prin decizia civilă nr.70/2009 a Curții de Ape T, dispunându-se totodată și radierea din CF 300 lad reptului de folosință veșnică.
Pentru aceste considerente, tribunalul a constatat că în mod greșit prima instanță a reținut că pârâta ar opune reclamanților un titlu valabil și care a determinat să nu mai analizeze fondul cererii de evacuare.
Totuși tribunalul a reținut că datorită caracterului devolutiv al apelului, această analiză ar fi putut fi efectuată chiar în apel, numai că cererea reconvențională a fost respinsă pe excepția lipsei calității procesual pasive a reclamanților în cererea reconvențională, judecătoria plasându-e eronat în perimetrul 10/2001, în loc să utilizeze și să analizeze cererea pe fond, din perspectiva normelor dreptului comun vizând îmbogățirea fără justă cauză.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, motivat în drept pe disp.art.304 pct.9 pr.civ. aceștia susținând că instanța de apel a încălcat disp.art.137 pr.civ. pentru că nu s-a pronunțat asupra excepțiilor de netimbrare, a celei privind lipsa calității procesual pasive a reclamanților față de cererea reconvențională precum și excepția lipsei calității procesual active a Parohiei î cadrul cererii reconvenționale și pe cale de consecință, s-au încălcat și disp.art.297 pr.civ. întrucât, dacă instanța de apel ar fi reținut incidența măcar a uneia dintre cele trei excepții atunci nu s-ar mai fi impus desființarea sentinței și trimiterea spre rejudecare.
Astfel, în opinia recurenților, tribunalul avea toate elementele să procedeze la judecarea apelului, pe fondul chestiunilor, după ce în prealabil ar fi trebuit să rețină incidența cel puțin a unei dintre cele două excepții, apreciind totodată că judecătoria a reținut corect starea de fapt, iar tribunalul, procedând în alt mod, a încălcat și disp.art.295 pr.civ. întrucât trebuia ca în limitele cererilor de apel, să verifice modul în care prima instanță a stabilit situația de fapt și modul în care a aplicat legea și totodată, fără să ignore decizia nr.1079/2007 a Înaltei Curți, care în hotărârea prin care a decis restituirea în natură a imobilului către reclamanți, a statuat că regimul juridic al imobilului este pe deplini supus dispozițiilor 10/2001 și nu dreptului comun.
Intimata - pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și și-a însușit integral argumentele utilizate de instanța de apel, atunci când a decis desființarea cu trimitere spre rejudecare, la prima instanță, după ce în prealabil s-a clarificat susținerea legată de nesemnarea - și implicit anulabilitatea recursului reclamanților - declarației și motivelor de recurs, declarația de recurs fiind semnată de către toți reclamanții, chiar la momentul înregistrării acesteia la tribunalul, la data de 21.05.2009 (fila 30).
Curtea, analizând recursul declarat de reclamanți, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate de aceștia, cu aplicarea disp.art.299 și urm. pr.civ. raportat la art.312 pr.civ. va constata că acesta este neîntemeiat, în cauză nefiind incident motivul de modificare prev. de art.304 pct.9 pr.civ. în sensul indicat de recurenți.
Astfel, în privința criticilor aduse privind ignorarea de către instanța de apel a disp.art.137 pr.civ. curtea va constata că tribunalul s-a pronunțat explicit asupra excepțiilor lipsei calității procesual pasive a reclamanților, în cadrul cererii reconvenționale inițiate de către pârâta - intimată Ortodoxă, respectiv calitatea procesuală activă a aceleiași pârâte în cadru propriei cereri reconvenționale și a stabilit corect că aceste excepții au fost reținute eronate de către prima instanță, câtă vreme nici acțiunea principală de evacuare și nici cererea reconvențională prin care se pretind despăgubiri pentru îmbogățirea fără justă cauză nu își au izvorul în 10/2001-republicată.
De altfel, tribunalul a opinat corect că tocmai aceasta a determinat abordarea greșită a litigiului de către instanța de fond, care a nici nu a purces la o analiză aprofundată a titlului locativ al pârâtei - intimate, care a rezidat într-o Hotărâre de Consiliu local și care a și fost desființat irevocabil și nici nu a analizat pe fond temeinicia pretențiilor pârâtei, înfățișate pe cale reconvențională și în strânsă legătură cu acțiunea principală de evacuare, cererea fiind întemeiată evident pe normele vizând îmbogățirea fără justă cauză și nicidecum art.48 din 10/2001.
De aceea, curtea va constata că soluția de desființare, dispusă în baza art.297 pr.civ. are corespondent în realitatea speței, instanța de fond fiind obligată să analizeze acțiunea de evacuare în strânsă conexiune cu cererea reconvențională de despăgubiri, întemeiată pe normele vizând îmbogățirea fără justă cauză, iar această abordare nu impietează cu nimic asupra deciziei civile nr.1079/2007 a Înaltei Curți și nu este afectată autoritatea de lucru judecat a acelei decizii întrucât în acel litigiu s-a reținut incidența dispozițiilor 10/2001-republicată în ceea ce privește îndreptățirea reclamanților de a beneficia de reparație integrală și restituirea în natură a imobilului expropriat în timpul fostului regim, fără titlu valabil și fără a justă despăgubire.
Ceea ce formează acum obiectul judecății este un litigiu care are alte părți, un alt obiect și o cu totul altă cauză juridică, acum punându-se în discuție justețea cererii de evacuare formulată de către proprietari împotriva locatarului/detentorului (și acest aspect urmând a se stabili numai în urma unei judecăți de fond), alături de justețea pretențiilor formulate pe cale reconvențională de către Ortodoxă, care a folosit imobilul din anul 1999 și până în prezent și la care, aparent, a efectuat o serie de lucrări de întreținere și îmbunătățiri despre care se pretinde că au adus un sor de valoare, care ar profita proprietarilor. Or, tribunalul, prin decizia de desființare în acord cu art.297 pr.civ. nu a făcut altceva decât să interpreteze corect disp.art.119 și 120.pr.civ. care statuează clar că în ipoteza în care pârâtul are pretenții cu privire la acțiunea reclamantului, atunci acesta poate formula cerere reconvențională, care trebuie judecată, ca regulă, împreună cu acțiunea principală.
În privința excepției de netimbrare, curtea va constata că aceasta urmează să fie rezolvată de instanța fondului deoarece, fiind soluționată pe excepție, cererea reconvențională nu mai putea fi taxată la valoare, în apel, ci se aplică disp.art.11 alin.2 din 146/1997, care instituie o taxă fixă de 4 lei, urmând ca instanța de fond la reluarea judecății, să stabilească cuantumul taxei judiciare de timbru pentru pretențiile formulate pe cale reconvențională.
În sfârșit, curtea va mai contata că în cauză nu sunt aplicabile nici disp.art.24 pr.civ. în sensul invocat de recurenți, cu privire la pretinsa stare de incompatibilitate a judecătorilor din apel pentru că în situația dată nu poate fi reținută incidența celor două ipoteze prezentate de art.24 pr.civ. care statuează că judecătorul se afla in stare de incompatibilitate doar în situația în care judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiași pricini în apel sau în recurs și nici în caz de rejudecare după casare.
De asemenea nu poate lua parte la judecată cel care a fost martor, expert sau arbitru în aceeași pricină, niciuna dintre aceste elemente nefiind prezente în speță, iar prin decizia de desființare nu s-a realizat nicicum o ante-pronunțare, ci doar s-au fixat limitele în care trebuie să fie soluționată cauza, în întregul ei, de către prima instanță, raportat la obiectul și complexitatea ei.
Pentru aceste considerente, curtea, în temeiul prev. art.312 pr.civ. rap.la art.304 pct.9 pr.civ. va respinge ca neîntemeiat recursul declarat de reclamanții, și împotriva deciziei civile nr.394/21.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Va constata că nu sunt aplicabile disp.art.274 pr.civ. în privința cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții, -, și împotriva deciziei civile nr.394/21.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Fără cheltuieli de judecată
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică din 5 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. CP/ 17.11.2009
Dact. NF/17.11.2009
Ex.2
Tribunalul Timiș Președinte C,
judecător.
Președinte:Trandafir PurcărițaJudecători:Trandafir Purcărița, Lucian Lăpădat, Cristian Pup
