Obligație de a face. Decizia 988/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 988/
Ședința publică din 5 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Trandafir Purcărița
JUDECĂTOR 2: Lucian Lăpădat
JUDECĂTOR 3: Cristian Pup
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâtul recurent Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului T, împotriva deciziei civile nr. 24/A din 21.01.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați, și cu pârâtul intimat - T --, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru pârâtul recurent Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului T consilier juridic, iar pentru reclamanții intimați se prezintă avocat, lipsă fiind pârâtul intimat - -.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Nemaifiind formulate alte cereri sau probe de administrat instanța acordă cuvântul părților asupra recursului.
Reprezentanta pârâtului recurent consilier juridic solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris.
Reprezentanta reclamanților intimați avocat solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a decizii civile, atacate cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrata cu nr.8232/07.06.2005 la Judecătoria Timișoara reclamanții si - au chemat in judecata parații Statul R si - pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare in baza Legii nr. 112/1995.
In motivarea acțiunii lor reclamanții au arătat ca sunt chiriași ai imobilului situat in T, nr. 1, înscris in CF 1052 T, nr. top. 6849/1, in baza contractului 480/24.06.2004.
Reclamanții au precizat ca dețin acest imobil cu titlu de închiriere încă din anul 1985 si ca, deși au solicitat cumpărarea lui in baza Legii nr. 112/1995, cererea lor a fost respinsa de Primăria
Reclamanții au susținut ca imobilul în discuție a fost naționalizat de Statul R prin Decretul nr. 92/1950, trecând in administrarea Comitetului Provizoriu al Statului Popular al Orașului T si ca in anul 2001 fost revendicat de -, cererea acesteia fiind respinsa prin dispoziția Primăriei nr. 2452/08.12.2003.
Reclamanții au solicitat obligarea paraților la vânzarea apartamentului si la apartamentarea imobilului din care acesta face parte.
Prin sentința civila nr. 9602/2006 Judecătoria Timișoaraa respins acțiunea.
Prin decizia civila nr. 626/2007, pronunțata in dosarul nr-, Tribunalul Timiș a admis apelul reclamanților împotriva acestei sentințe, a desființat hotărârea apelata si trimis cauza spre rejudecare, apreciind ca prima instanța nu a analizat fondul cauzei, având in vedere ca nu a analizat dreptul reclamanților de a cumpăra apartamentul si ca i-a îndrumat sa promoveze o acțiune împotriva Consiliului Local T pentru apartamentarea imobilului si, abia apoi, sa ceara cumpărarea lui.
Prin decizia civila nr. 1227/2007, pronunțata in dosarul nr-, Curtea de Apel Timișoara respins recursul formulat de Consiliul local
Astfel, cauza a fost reînregistrată la Judecătoria Timișoara cu nr. 12598/325/22.08.2007.
La data de 07.02.2008, reclamanții si-au precizat acțiunea, in sensul ca au renunțat la cererea de apartamentare imobilului, solicitând doar obligarea paraților la vânzarea apartamentului deținut cu titlu de închiriere si identificat prin expertiza efectuata in cauza, respectiv apartamentul 2 B, situat la etajul 1, scara A si înscris in CF - T, nr. cad. 6848-6849/1/1/I/A/II/
Prin sentința civila nr. 2919/2008 Judecătoria Timișoaraa luat act de renunțarea reclamanților la soluționarea cererii de apartamentare imobilului; a admis acțiunea si obligat parați sa vândă reclamanților apartamentul 2B înscris in CF nr. -
Prima instanța reținut ca reclamanții au folosit imobilul in litigiu in baza contractelor de închiriere nr- si 480/2004 si ca acest imobil a fost naționalizat de Statul R prin Decretul nr. 92/1950.
De asemenea, prima instanța mai reținut ca, potrivit art. 9 din Legea nr.112/1995, chiriașii apartamentelor ce nu se restituie in natura foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora pot opta pentru cumpărarea lor.
Prima instanța mai reținut ca drept de preemțiune la cumpărarea imobilelor îl au chiriașii, așa cum rezulta din prevederile art. 42 al.3 din Legea nr. 10/2001, astfel ca statul este obligat sa vândă, nefiind aplicabile dispozițiile art. 948 cod civil.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel Consiliul Local T, apelul fiind înregistrat cu nr-/24.04.2008.
In motivarea apelului apelantul arătat ca imobilul este înscris in CF nr. 1 si ca prin hotărârea Consiliului Local T nr. 459/20.12.2005 s-a aprobat vânzarea acestor apartamente către chiriași, insa a susținut ca apartamentul in discuție nu face obiectul Legii nr. 112/1995, care, de altfel, prevede ca imobilele cu destinație de locuința pot fi vândute chiriașilor, fără stabili si o obligație in acest sens.
Apelantul a invocat si prevederile art. 43 al. 1 si 3 din Legea nr. 10/2001 din care, de asemenea, rezulta ca nu exista o obligație, ci o facultate de vânzare imobilelor cu destinație de locuințe.
Apelantul a precizat ca dreptul de preemțiune la cumpărare al chiriașilor operează, doar daca proprietarul își manifesta intenția de vinde apartamentul si ca instanța nu poate substitui consimțământul parților care trebuie sa fie liber si neviciat, potrivit art. 948 si 952 cod civil.
Intimații si - au formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului.
Intimații si-au motivat întâmpinarea prin reluarea susținerilor din acțiunea introductiva si precizările ulterioare ale acesteia, subliniind, in plus, ca nr. 459/20.12.2005 nu are aplicabilitate in cauza, referindu-se doar la procedura de vânzare cumpărare imobilelor proprietate privata a Primăriei T, in vreme ce apartamentul pe care doresc sa-l cumpere este proprietate Statului R, cu titlu de naționalizare.
La dosarul cauzei s-au depus: sentința civila nr. 3489/30.03.2006 pronunțata de Judecătoria Timișoara in dosarul nr. 15648/2005, decizia civila nr. 725/A/09.10.2006 pronunțata de Tribunalul Timiș in dosarul nr. 7290/C/2006, decizia civila nr. 2629/R/04.12.2006 pronunțata de Curtea de Apel Timișoara, CF nr. - si nr. 1052 T.
Tribunalul Timiș prin decizia civilă nr.24 din 21.01.2009 pronunțată în dosar nr- a respins apelul declarat de paratul apelant STATUL ROMÂN prin CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI T, împotriva sentinței civile nr. 2919/2008 pronunțata de Judecătoria Timișoara in dosarul nr-, in contradictoriu cu intimații - -, si .
A obligat apelantul sa-i plătească intimatului cheltuieli de judecata in apel, respectiv 800 lei onorariu de avocat.
Tribunalul a reținut următoarele:
Apelantul a susținut ca imobilul in discuție este înscris in CF nr. 1, insa, din actele de la dosar rezulta ca este înscris in CF colectiv - T si CF individual nr. -
Chiar si așa existenta unei hotărâri de consiliu local prin care s-a dispus vânzarea apartamentelor către chiriași, vine sa confirme soluția primei instanțe.
Cât privește invocarea de către apelant ca apartamentul pe care intimații reclamanți doresc să-l cumpere nu face obiectul Legii nr. 112/1995 si ca acest act normativ instituie doar o facultate, iar nu si o obligație de vânzare, tribunalul retine ca, potrivit art. 315 al. 1 cod procedura civila, in caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
In urma casării unei hotărâri se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare, astfel ca prevederile art. 315 al. 1 cod procedura civila se aplica si in cazul in care instanța de recurs respinge recursul împotriva unei decizii date in apel prin care a fost desființata decizia apelata si s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare.
Prin decizia civila nr. 1227/2007, pronunțata in dosarul nr-, Curtea de Apel Timișoaraa stabilit ca apartamentul in litigiu face obiectul Legii nr. 112/1995, ca situația de drept întregului imobil mai fost stabilita irevocabil prin sentința civila nr. 5338/10.06.2004 a Judecătoriei Timișoara prin care alt chiriaș obținut obligarea Consiliului Local la vânzarea unui apartament, ca parata a recunoscut prin încheierea contractului de vânzare cumpărare nr. 94/04.08.2003 cu o societate comerciala ca apartamentele din imobilul respectiv se pot vinde, respectiv cumpăra si ca situația juridica imobilului are o natura unitara.
Curtea de Apel Timișoaraa mai reținut ca reclamanții nu s-au bucurat de același tratament juridic.
Prin urmare, tribunalul retine ca in mod întemeiat prima instanța a admis acțiunea.
Nu in ultimul rând, potrivit art. 9 al. 1 din Legea nr. 112/1995, chiriașii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie in natura foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora pot opta pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrala sau in rate prețului.
Cu alte cuvinte, chiriașii pot opta sa cumpere apartamentele sau sa rămână in continuare in chirie, insa, in măsura in care optează pentru cumpărare, statul este obligat sa le vândă.
O alta interpretare, ar fi contrara spiritului prevederilor art. 9 al. 1 din Legea nr. 112/1995.
Pentru aceste motive de fapt si de drept, Tribunalul Timiș respins apelul.
In temeiul art. 274 cod procedura civila, tribunalul obligat apelantul sa-i achite intimatului cheltuieli de judecata in apel, respectiv 800 lei onorariu de avocat.
Împotriva deciziei civile nr. 24/A din 21.01.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului susținând că apartamentul în litigiu nu face obiectul Legii nr. 112/1995 ci obiectul HCL nr. 459/2005 iar reclamanții nu au depus o cerere în acest sens.
S-a mai arătat că proprietarul "poate" să înstrăineze aceste imobile și nu este obligat, iar instanța nu se poate substitui voinței juridice a vânzătorului.
Chiriașul are un drept de preemțiune de care poate uza la momentul la care se decide eventuala vânzare a apartamentului.
În finalul recursului se arată că imobilul este proprietatea Primăriei municipiului iar această proprietate privată poate fi înstrăinată doar cu acordul proprietarului, conform HCL 459/20.12.2005.
În drept recurenții au invocat motivele de recurs prev. de art. 304 pct. 8 și 9 Cod pr.civilă.
Examinând recursul prin prisma celor arătate și în condițiile prev. de art. 304 raportat la art. 306 și art. 312 Cod pr.civilă se reține că acesta este nefondat.
Potrivit disp.art. pct. 8 Cod pr.civilă hotărârea atacată cu recurs poate fi modificată dacă instanța care a pronunțat- a interpretat greșit actul juridic dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, iar potrivit dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod pr.civilă, aceiași hotărâre poate fi modificată dacă este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii
Din conținutul recursului, sintetizat mai sus, rezultă că aceste temeiuri de drept nu sunt incidente în speță.
Recurentul susține că este proprietar al apartamentului și instanța nu îl poate obliga la vânzarea acestuia, către chiriași, deoarece nu se poate substitui voinței sale, pe de o parte, iar pe de altă parte, că imobilul nu este de domeniul Legii nr. 112/1995 ci este reglementat de HCL nr. 459/2005.
Susținerile recurentului sunt neîntemeiate, deoarece întregul imobil în analiză, aparținând domeniului privat, este supus regimului juridic determinat de actele normative în vigoare, sub imperiul cărora s-au născut sau s-a stins dreptul subiectiv.
În același imobil chiar pârâtul recurent a dispus vânzarea unui alt apartament, potrivit contractului de vânzare cumpărare nr. 94 din 4.08.2003, ceea ce atestă că regimul juridic aplicabile diferitelor apartamente nu poate fi decât acela prevăzut de dispozițiile legale care consacră drepturi subiective, în mod unitar si echitabil pentru toți chiriașii din imobil.
Pe acest raționament juridic în mod corect instanțele de judecată, au reținut că apartamentul în litigiu este supus regimului juridic prevăzut de Legea nr. 112/1995, și, în temeiul acestei legi, chiriașul deținător are dreptul la cumpărarea apartamentului respectiv.
Este adevărat că datorită succesiunii în timp a actelor normative, în această materie, s-a ajuns chiar la adoptarea unei hotărârii de Consiliu Local cu nr. 459/2005, însă, această împrejurare nu este de natură a anula drepturile recunoscute în beneficiul chiriașului, prin acte normative anterioare.
Raționamentul derivă chiar și din simpla comparație a forței juridice a celor două acte de reglementare, unul fiind Legea 112/1995, iar celălalt HCL nr. 459/2005.
În concluzie instanța de recurs va reține că prin soluțiile adoptate, primele instanțe nu au înlocuit voința recurentului cu privire la dreptul său de dispoziție asupra apartamentului, ci au stabilit în mod corect conduita pârâtului recurent în funcție de dispozițiile imperative ale Legii nr. 112/1995, pe de o parte, iar pe de altă parte, au aplicat corect dispozițiile legale, începând cu art. 9 din Legea nr. 112/1995, în sensul recunoașterii și valorificării unui drept real conferit de lege chiriașului cumpărător.
Față de cele arătate recursul declarat va fi respins.
Conform prevederilor art. 274 Cod procedură civilă recurentul va fi obligat să plătească intimaților și suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de către Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului T, împotriva deciziei civile nr. 24/A din 21.01.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Obligă recurentul să plătească intimaților și, suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică din 5 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red LL/23.11.2009
Dact. NF/23.11.2009
Ex.2
Tribunalul Timiș Președinte,
Judecător.
Președinte:Trandafir PurcărițaJudecători:Trandafir Purcărița, Lucian Lăpădat, Cristian Pup
