Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 14/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CIVIL

DECIZIE Nr. 14

Ședința public de la 15 Ianuarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Ionescu

Judector - -

Grefier - -

Pe rol, judecarea apelului declarat de pârâta SC SA -J cu sediul în - J,-, jud. G împotriva sentinței civile nr.51 din 6 martie 2003, pronunțat de Tribunalul Gorj, în dosar nr.7648/2001, în urma casrii deciziei civile nr.192 din 5 septembrie 2003, pronunțat de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosar nr. 2633/2003 prin decizia civil nr.4471 din 9 mai 2006, pronunțat de ÎCCJ în dosar nr- în contradictoriu cu intimații reclamanți moștenitori, și toți cu domiciliul în Tg. J, str. -,.4,.2,.20, jud. și reședința în Tg. J,-, jud. G și intimații pârâți B, B,--11, sect.1. SC TG.J, SC ROMANIA SRL B cu sediul în B,- A,.5, sect.6 având ca obiect legea 10/2001.

La apelul nominal fcut în ședința public a rspuns consilier juridic pentru apelanta pârât SC SA - și avocat G reprezentând intimații reclamanți moștenitori, și lipsind intimații pârâți B, SC TG.J, SC ROMANIA SRL

Procedura legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier, dup care:

Avocat -. pentru intimații reclamanți moștenitori, a precizat c din eroare nu a fost introdus în cauz și citat, aceasta fiind fiica reclamantului. A solicitat a se concepta cu termen în cunoștinț și, deoarece are delegație de reprezentare și pentru aceasta.

A solicitat suplimentarea raportului de expertiz în sensul de a se preciza care sunt vecintțile terenului identificat de expert prin punctele 1-2-3-8-1, în rspunsul la obiecțiuni aflat la fila 141 de la dosar.

Consilier juridic, pentru apelanta pârât SC SA -J, a depus o copie de pe adresa nr.170/08.01.2008 emis de Primria Orașului J pentru a face dovada c terenul deținut de unitatea pe care reprezint, respectiv cel care se solicit a fi restituit este situat în extravilanul localitții J, înscris pe care l-a comunicat și aprtorului intimaților reclamanți moștenitori. Cu privire la cererea pentru suplimentarea raportului de expertiz a lsat la aprecierea instanței.

Instanța, a respins cererea pentru suplimentarea raportului de expertiz formulat de intimații reclamanți moștenitor, prin aprtor, constatând c vecintțile suprafeței indicate sunt precizate în schița anex la raportul de expertiz aflat la fila 142 de la dosar.

Avocat -. pentru intimații reclamanți moștenitori, nu a solicitat amânarea cauzei pentru a observa înscrisul comunicat în ședinț public.

Constatând c nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, a acordat cuvântul asupra apelului.

Consilier juridic, pentru apelanta pârât SC SA -J, susținut c terenul în litigiu se afla de la data notificrii în extravilan în cauz fiind incidente dispozițiile art. 8 din Lg.10/2001. Faț de cele susținute, a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței civile în sensul respingerii acțiunii. A depus concluzii scrise.

Avocat -. pentru intimații reclamanți moștenitori, a susținut c terenul în litigiu este intravilan, astfel nefiind incidente dispozițiile art.8 din Lg.10/01. A solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte sentinței civile atacate în sensul de a se restitui în natur suprafața de teren gsit liber prin raportul de expertiz.

CURTEA

Asupra apelului civil de faț:

Prin cererea adresat Tribunalului Gorj, reclamantul a contestat decizia nr.1655 din 12 septembrie 2001 eliberat de pârâta SC SA J, solicitând anularea acestei decizii și acordarea de msuri reparatorii reprezentând valoarea unui teren în suprafaț de 9000 mp. deținut de pârât.

În motivarea cererii a artat c, mama sa, în prezent, a fost proprietara acestui teren, în baza actului de partaj voluntar nr.4868/1945.

C, inițial s-a adresat cu cerere în temeiul Legii 18/1991, pentru restituirea terenului preluat de stat, dar cererea a fost respins cu motivația c, terenul se afl în patrimoniul unei societți comerciale, și este cuprins în certificatul de atestare al dreptului de proprietate, motiv pentru care reclamantul a formulat cerere de restituire, în baza Lg.10/2001, adresând pârâtei, ca unitate dețintoare, notificarea comunicat prin executorul judectoresc.

C, prin decizia nr. 1655/2001, cererea i-a fost respins cu motivarea c, terenul a intrat în proprietatea Ministerului Agriculturii, care a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate și având în vedere c pârâta este o societate comercial privatizat, notificarea trebuia adresat ctre APAPS.

Pârâta SC SA Jaf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației și a ridicat excepția lipsei calitții procesuale pasive a SC SA J, pe motiv c notificarea trebuia adresat direct APAPS.

Prin sentința civil nr.51 din 06 martie 2003, pronunțat în dosar nr.7648/2001, Tribunalul Gorja admis contestația formulat de reclamant, a anulat decizia nr.1655/2001 a SC SA J, și a dispus acordarea de msuri reparatorii prin echivalent, corespunztor valorii terenului, de 217.530.000 lei, în condițiile prev. de art.27 din Lg.10/2001.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut urmtoarele:

Cu actul de partaj voluntar nr.4868/1945, reclamantul a fcut dovada c, mama sa, a avut în proprietate o suprafaț de 9.000 mp. teren situat în comuna J, sat -, teren care în prezent este deținut de pârâta SC SA

Excepția lipsei calitții procesuale pasive este nefondat deoarece, potrivit dispoz.art.21 din Lg.10/2001, notificarea se adreseaz persoanei juridice dețintoare a imobilului, or, în speț, aceasta este SC SA

Este adevrat c, potrivit art.27 din Lg.10/2001, în cazul imobilelor aflate în patrimoniul unor societți comerciale, notificarea se adreseaz APAPS, dar faptul c persoana îndreptțit nu a cunoscut acest lucru, nu este sancționat de lege, dimpotriv, din interpretarea dispoz.art.25 rezult c unitatea creia i s-a adresat notificarea, dac apreciaz c este greșit îndreptat, are obligația s o înainteze unitții ce trebuia sesizat.

Aceeași excepție a lipsei calitții procesuale a invocat-o și APAPS B, prin întâmpinarea depus la dosar, solicitând s fie scoas din cauz. Cererea este nefondat deoarece APAPS a fost introdus în cauz în conformitate cu dispoz.art.27 din lege, în calitate de instituție public, implicat în procesul de privatizare.

Pe fondul cauzei, din probele administrate, s-a reținut c terenul de 9000 mp. ce se identific prin dimensiuni și învecinri cu cel din actul de partaj voluntar, din 1945, este deținut de pârât.

Aceasta este o societate comercial privatizat, iar faptul c se afl în proces de reorganizare judiciar, nu prezint relevanț, în cauz fiind citat administratorul judiciar SC V SRL prin.

Din concluziile raportului de expertiz întocmit în cauz de exp., rezult c terenul este situat între DN Tg.J - P și râul J, c este împrejmuit și este deținut de SC SA.

De asemenea, pentru acest teren pârâta deține certificatul de atestare a dreptului de proprietate.

Faț de situația juridic a terenului la momentul apariției Legii 10/1991, în cauz sunt aplicabile dispoz.art.27 din lege, terenul fiind evidențiat în patrimoniul unei societți comerciale privatizate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta, criticând-o pentru înclcarea dispoz. art. 8 din Legea 10/2001 iar prin decizia civil 192/5.09.2003 a Curții de APEL CRAIOVAs -a respins apelul ca nefondat, reținându-se c dispozițiile legii au caracter de completare a legilor fondului funciar.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta iar prin decizia 4471/9 mai 2006 Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis recursul, s-a casat decizia și s-a trimis cauze pentru rejudecarea apelului. Instanța suprem dispus s se verifice dac terenul în litigiu este unul și același cu terenul de 9240. cu care reclamantul figureaz înscris în poziția 48 din tabelul nominal cuprinzând persoane în favoarea crora s-a propus acordarea de despgubiri prin Hotrârea 3093/1.03.2002 a Comisiei județene G de aplicare a legii fondului funciar.

Dup casarea cu trimitere, s-au depus la dosar acte și s-a încuviințat proba cu expertiza tehnic pentru a se identifica terenul solicitat de reclamant, a se preciza dac este ocupat de obiective de investiții, dac se afl în categoria intravilan sau extravilan, dac s-a reconstituit dreptul de proprietate reclamantului pentru suprafețele solicitate în temeiul legii 18/1991.

Lucrarea a fost efectuat de exp. și completat în urma obiecțiunilor prților.

Deoarece reclamantul a pe parcursul soluționrii apelului au fost introduși în cauz moștenitorii acestuia, și, care, reprezentați de avocat au artat c înțeleg s continue acțiunea autorului lor.

Analizând probele administrate în apel, instanța reține c reclamantul a solicitat prin notificare restituirea suprafeței de 9000. aflat în incinta unitții pârâte. Pentru același teren reclamantul a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul legii fondului funciar, îns, nefiind posibil restituirea în natur, a fost inclus la poziția 48 în anexa 39 pentru a se acorda despgubiri, acest aspect rezultând atât din consemnrile expertului ( fila 69) cât și din tabelul nominal întocmit de Primria -

De asemenea, expertul a precizat în cuprinsul expertizei inițiale( fila 69 ) și în completarea depus la 2.10.2007 ( fila 141) c terenul se afl în extravilanul localitții, așa cum rezult din adresa 5193/28.05.2007 a Primriei

În adresele nr. 170/8.01.2008 și nr 9/4.01.2008 emise de aceeași primrie s-a precizat c terenul aflat în patrimoniul SC SA se afl situat în extravilanul localitții, conform hrților cadastrale elaborate în anul 1987 și care nu au cunoscut modificri pân în prezent. Ca urmare, atât la data intrrii în vigoare a legii 10/2001, cât și la data formulrii notificrii terenul solicitat de reclamant se afla în extravilan.

Aceast situație de fapt face aplicabile dispozițiile art. 8 din legea 10/2001 care exclud din domeniul de aplicare al legii reparatorii terenurile situate în extravilanul localitților la data prelurii sau la data notificrii, precum și cele al cror regim juridic este reglementat prin legile fondului funciar.

Din concluziile raportului de expertiz realizat dup casare rezult cu claritate c terenul ce face obiectul notificrii este același cu terenul pentru care reclamantului i s-a stabilit dreptul la despgubiri în anexa 39. Deși în actele de reconstituire se stabilește un teren în suprafaț de 9240. la msurtorile efectuate de expert a rezultat c pe teren sunt 8700. și sunt incluși în certificatul de atestare a dreptului de proprietate MO nr. 0742, depus la fila 17 dosar, constituind zon de protecție sanitar recomandat de ordinul 536/1997.Concluzia este fireasc, mai ales c reclamantul nu a fcut dovada c anterior cooperativizrii sau prelurii terenului de ctre stat avut în proprietate o suprafaț de 18000.p, cât ar fi fost necesar pentru a cere 9000. conform legii 10/2001 și 9200.p, conform legii 18/1991.

Concluzia care se impune este aceea c terenul solicitat de reclamant nu poate face obiectul legii 10/2001, fiind incidente prev art 8 din acest act normativ, ceea ce impune admiterea apelului conf art 296 c, schimbarea sentinței și respingerea acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de pârâta SC SA -J cu sediul în - J,-, jud. G împotriva sentinței civile nr.51 din 6 martie 2003, pronunțat de Tribunalul Gorj, în dosar nr.7648/2001, în urma casrii deciziei civile nr.192 din 5 septembrie 2003, pronunțat de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosar nr. 2633/2003 prin decizia civil nr.4471 din 9 mai 2006, pronunțat de ÎCCJ în dosar nr- în contradictoriu cu intimații reclamanți moștenitori, și toți cu domiciliul în Tg. J, str. -,.4,.2,.20, jud. și reședința în Tg. J,-, jud. G și intimații pârâți B, B,--11, sect.1. SC TG.J, SC ROMANIA SRL B cu sediul în B,- A,.5, sect.6 având ca obiect legea 10/2001.

Schimb sentința menționat, în sensul c respinge acțiunea formulat de reclamantul. în prezent și continuat de moștenitorii acestuia.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțat în ședința public de la 15 Ianuarie 2008.

PREȘEDINTE: Gabriela Ionescu

- -

Judector,

- -

Grefier,

- -

17.01.2008

Red.jud.-

Tehn.MC/7 ex.

Președinte:Gabriela Ionescu
Judecători:Gabriela Ionescu, Oana Ghiță

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 14/2008. Curtea de Apel Craiova