Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 45/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 45

Ședința publică de la 15 Ianuarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marian Lungu

JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria

JUDECĂTOR 3: Ioana Moțățăianu

Grefier -- -

*************

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârât SPITALUL CLINIC MUNICIPAL "" C, împotriva sentinței civile nr. 2348 din 02.10.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata reclamantă lipsind: recurent pârât SPITALUL CLINIC MUNICIPAL ""

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind cererii de formulat, excepții de ridicat și constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părții prezente pentru a pune concluzi asupra recursului.

Intimata reclamantă, solicită respingerea recursului formulat de Spitalul Clinic C, ca fiind nefundat și menținerea sentinței pronunțate de Tribunalul Dolj ca legală și temeinică. Depune concluzii scrise.

CURTEA

Asupra recursului de față;

La data de 04.07.2007, reclamanta, a chemat în judecată pârâtul Spitalul Clinic Municipal C, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să oblige pârâtul la plata unei despăgubiri reprezentând contravaloarea tichetelor de masă neacordate în perioada octombrie 2004-ianuarie 2006, la plata diferențelor dintre drepturile salariale care i se cuveneau potrivit salarizării din unitățile clinice și salariile efectiv plătite diminuate în perioada octombrie 2004-ianuarie 2006, obligarea angajatorului la efectuarea înscrierilor corecte în carnetul de muncă a modificărilor salariale stabilite prin hotărârea judecătorească și totodată să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta arată că este angajată a pârâtului Spitalul Clinic Municipal cu contract individual de muncă.

Fiind angajată cu contract de muncă la un spital clinic, în sensul art.8 lit.h din Legea nr.270/2003, respectiv art.172, lit.h din Legea nr.95/2006, reclamanta susține că trebuia să beneficieze de salarizarea prevăzută prin lege pentru unitățile clinice. În timp ce personalul cu locul de muncă în secțiile spitalului a beneficiat pe întreg intervalul litigios de încadrarea corectă, reclamanta a fost încadrată în limitele prevăzute de anexa I pct.I "unități sanitare, altele decât cele clinice".

În drept, cererea s-a întemeiat pe dispozițiile anexelor I și II din Legea nr.125/2005 și art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii.

Pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii.

În apărare, pârâtul arată că, potrivit Legii nr. 142/1998 art. 1 și 2, salariații pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de către angajatortichetele de masă se acordă în limita bugetelor de venituri și cheltuieli. Potrivit HG nr. 5/1999, tichetele de masă pot fi acordate ținând seama de posibilitățile financiare proprii ale angajatorilor.

Tichetele de masă pentru intervalul octombrie 2004-iunie 2006 s-au acordat personalului încadrat în unitățile sanitare publice finanțate integral din veniturile proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, unitatea pârâtă aplicând prevederile art. 23 din OUG nr. 115/2004.

Reclamanta nu a putut beneficia de aceste prevederi intră sub incidența art. 22 din Lege nr. 512/2005 care menționează că în bugetele instituțiilor publice finanțate de bugetul asigurărilor sociale de stat nu se pot prevede că în bugetele instituțiilor publice, cu excepția celor finanțate integral din venituri proprii, nu sunt cuprinse sume pentru acordarea tichetelor de masă.

Pârâtul precizează că sursele sale de finanțare sunt următoarele:

Pentru Ambulatoriul de Specialitate Adulți s-a semnat pentru anul 2006 contractul nr. 258, prin care CAS D finanțează unitatea cu valoarea serviciilor efectuate, la tariful de minim 0,45 lei/punct realizat și validat. Pentru secțiile spitalului s-a semnat, în același an, contractul nr. 257, prin care CAS D finanțează unitatea cu valoarea serviciilor medicale raportate și validate de Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare și Sănătate

De la bugetul de stat prin Autoritatea de sănătate Publică D, sumele alocate sunt folosite strict pentru contravaloarea cheltuielilor de personal și materiale a personalului medical din grădinițe, școli, licee și alte acțiuni comune.

De la bugetul local, prin Primăria municipiului C, sumele alocate sunt folosite pentru contravaloarea cheltuielilor materiale pentru spital, iar alte sume primite de la bugetul de stat, prin Autoritatea de sănătate Publică D, sunt utilizate pentru programele naționale de sănătate.

Astfel, personalul medical din școli/dispensare este plătit de la bugetul de stat și nu poate fi reținută culpa spitalului în ceea ce privește art. 5 și art. 8 din Codul muncii.

În scop probator, s-au depus la dosar, în copie, o serie de acte.

Prin sentința nr.2348 din 2 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr- s-a admis acțiunea formulată de reclamanta, a obligat pârâtul să achite reclamantei diferența dintre drepturile salariale cuvenite potrivit salarizării în unitățile sanitare clinice pentru perioada octombrie 2004-ianuarie 2006 și salariile efectiv plătite în această perioadă și să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului.

A obligat pârâtul să achite reclamantei o despăgubire egală cu valoarea tichetelor de masă de care ar fi trebuit să beneficieze reclamanta potrivit numărului de zile lucrate de aceasta în perioada octombrie 2004-ianuarie 2006, dar nu mai mult de 20 de tichete lunar.

A respins cererea privind cheltuielile de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că reclamanta este angajată a pârâtului Spitalul Clinic Municipal în funcția de asistent medical, având încheiat contract individual de muncă.

Cererea reclamantei privind plata drepturilor bănești calculate potrivit grilelor de salarizare din unitățile clinice vizează perioada octombrie 2004-noiembrie 2006.

În acest interval salarizarea în sectorul sanitar era reglementată prin OUG 123/2003 care stabilește în cuprinsul articolului 2 (1) că salariile de bază prevăzute în anexele la OUG 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariului de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar aprobată prin Legea 383/2001 cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost majorate prin OUG 191/2002 aprobată cu modificări prin Legea 220/2003 la limita minimă și la limita maximă se majorează cu 6 % față de nivelul din 31.12.2003 începând cu 01.01.2004 și cu 6 % începând cu 01.10.2004 față de nivelul din 30.09.2004.

Potrivit anexei IV/I din OUG 24/2000 salarizarea în unitățile sanitare a fost stabilită diferențiat pentru unități sanitare și de asistență socială, altele decât cele clinice (I) și unități clinice, institute și centre medicale (II).

OUG 115/2004 a intrat în vigoare la 01.01.2005 și stabilește în art.4 că sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile și alte drepturi iar potrivit art.5 salariile de bază pentru personalul de execuție sunt diferențiate pe funcții, grade și trepte profesionale și prevăzute în anexele I;IV.

În cuprinsul anexei I sunt prevăzute grilele de salarizare diferențiat pentru unitățile clinice și altele decât cele clinice, iar prin art.8 lit.h din Legea 270/2003 modificată prin OG 40/2004 este definit spitalul clinic fără însă ca textele menționate care vizează încadrarea unității sanitar în categoria spitalelor clinice să se refere la salarizare.

Astfel condiția desfășurării activităților de învățământ, cercetare științifică medicală și de educație continuă nu privește activitatea concretă desfășurată de toate cadrele medicale, angajate la spitalul clinic, astfel că nu putea fi reținută apărarea pârâtului în sensul că reclamanta nu desfășura acest tip de activități.

Cu atâta mai mult legea stabilește o singură grilă de salarizare pentru personalul angajat în unitățile clinice și nu există o prevedere specială de salarizare a personalului medical din cabinetele medicale ale unităților școlare, astfel că salariul reclamantei trebuia calculat conform grilei de salarizare în varianta pentru unitățile clinice.

Cu privire la obligarea pârâtei de a efectua înscrierile corecte în carnetul de muncă a modificărilor de salariu, instanța a considerat că este întemeiată cererea, această obligație fiind o consecință directă a admiterii capătului de cerere privind drepturile bănești și rezultă din prevederile art.7 alin.2 Decretul 92/1976.

Este întemeiat și capătul de cerere privind acordarea tichetelor de masă întrucât acestea reprezintă o alocație individuală de hrană acordată titularilor unui contract individual de muncă suportat integral de persoană fizică sau persoană juridică care are calitatea de angajator așa cum stabilește art.1 alin.1 din Legea 142/1998.

În situație în care la nivel de ramură de unitate a fost negociat un contact colectiv de muncă, modalitatea și condițiile acordate a tichetelor de masă sun t stabilite prin acest contract.

Intimatul în mod nejustificat nu a acordat acest drept și celorlalte categorii de salariați printre care și reclamanta pentru că s-au acordat tichete salariaților cu locuri de muncă în secțiile cu paturi în laboratoare, servicii și compartimente funcționale din cadrul spitalului, astfel că diferențierea în acordarea tichetelor nu este prevăzută nici un act normativ.

Cu atât mai mult o hotărâre de guvern nu poate adăuga și nici modifica o lege și Legea 142/1998 reprezintă dreptul comun în materie, iar acordarea tichetelor de masă a fost instituită ca obligație a angajatorului și prin art.139 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii sanitare în perioada 2005-2007

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Spitalul Clinic Municipal criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În acest sens arată că instanța nu a avut în vedere toate mijloacele de probă deoarece cu adresele depuse a făcut dovada personalului care beneficiază de salarizarea pe grila clinic și în care reclamanta nu se încadrează pentru că nu desfășoară activitate de învățământ, cercetare științifică medicală și educație continuă.

În spitalul clinic așa cum este definit de Legea 95/2006 există mai multe subunități în care se desfășoară atât activitate clinică medicală cât și activitate neclinică, situație în care nu se poate reține culpa spitalului în ceea ce privește art.5 (buna credință) și art.8 privind legalitatea de tratament și nediscriminare din Codul muncii în condițiile în care reclamanta este plătită de la bugetul de stat.

Solicită admiterea recursului și modificarea sentinței în senul respingerii acțiunii.

Recursul se respinge pentru considerentele care se vor expune:

Din examinarea sentinței prin prisma criticilor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului și din oficiu, potrivit art.304 ind.1 pr.civ. Curtea constată că în cauză nu există motive de casare sau modificare a sentinței pronunțate.

Astfel, susținerea că, de salarizarea pe grila clinic beneficiază numai personalul care desfășoară activitate de învățământ, cercetare științifică medicală și educație continuă nu poate fi primită în condițiile în care nu există o prevedere legală în acest sens, iar adresele invocate de recurenta pârâtă nu prezintă relevanță juridică și nu pot suplini o prevedere legală în sensul invocat de recurent.

Cu atât mai mult, se constată că, instanța a făcut o interpretare și aplicare corectă a prevederilor legale, concluzionând just că prin OUG 115/2004 se stabilește o singură grilă de salarizare pentru personalul angajat în unitățile clinice și nu există o prevedere specială de salarizare a personalului medical din cadrul cabinetelor medicale din unitățile școlare.

În acest sens sunt și prevederile art.16 alin.1din Constituția României potrivit căruia "Cetățenii sunt egali în fața legii și autorităților publice fără privilegii și fără discriminări", situație în care, corect a reținut instanța că sunt aplicabile reclamantei dispozițiile legale referitoare la grila de salarizare în varianta pentru unitățile clinice.

Chiar dacă principiul egalității în drepturi și al nediscriminării nu are semnificația introducerii uniformității în ceea ce privește tratamentul juridic aplicabil subiectelor de drept conform jurisprudenței Curții Constituționale în deplin acord cu cea a CEDO este admisibilă diferența de tratament juridic pentru situații diferite când aceasta se justifică în mod rațional și obiectiv, ori în cauza de față nu poate fi primită critica că se impune aplicarea unui tratament juridic diferențiat privind salarizarea.

Ca atare, neexistând nici motive de ordine publică pentru a fi puse în dezbaterea părților din oficiu în condițiile art.306 pr.civ. și care să atragă modificarea sau casarea sentinței pronunțate care este legală și temeinică, în temeiul art.312 pr.civ. recursul se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârât SPITALUL CLINIC MUNICIPAL "" C, împotriva sentinței civile nr. 2348 din 02.10.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 15 Ianuarie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.jud.

Ex.2//23.01.2008

Jud.fond.

Președinte:Marian Lungu
Judecători:Marian Lungu, Corneliu Maria, Ioana Moțățăianu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 45/2008. Curtea de Apel Craiova