Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 250/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(588/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.250
Ședința publică de la 22.04.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Vlad
JUDECĂTOR 2: Andreea Doris Tomescu
GREFIER - - -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelantul-pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr.1437 din 12.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant și intimata-pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intimatul-reclamant, personal și asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 10.04.2009, emisă de Baroul București - Cabinet Individual, lipsind apelantul-pârât Municipiul B prin Primarul General și intimata-pârâtă Primăria Municipiului
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocatul intimatului-reclamant arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt alte cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de apel.
Apărătorul intimatului-reclamant solicită respingerea apelului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Arată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, iar criticile aduse acesteia sunt neîntemeiate, întrucât pârâtele aveau obligația legală ca în termen de 60 de zile să soluționeze notificarea formulată în baza Legii nr.10/2001.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată arată că și această critică este neîntemeiată, întrucât partea care cade în pretenții este obligată conform art.274 Cod procedură civilă la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă sub nr.17189/3/9.05.2008, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Municipiul B reprezentat prin Primar General și Primăria Municipiului B, pronunțarea unei sentințe prin care să fie obligate pârâtele să soluționeze notificarea formulată de el în temeiul Legii nr.10/2001 pentru măsuri reparatorii pentru imobilul apartament nr.16 situat în blocul U3 din bd.- - nr.20, sector 4, B, stabilindu-se și termenul de soluționare spre a da eficiență hotărârii ce se va pronunța, și obligarea pârâtelor la daune cominatorii pe zi de întârziere, în cuantum de 100 lei, începând cu ziua următoare scadenței obligației, până la îndeplinirea acesteia prin comunicarea către reclamant a soluției dată notificării, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea cererii s-a arătat că, în temeiul Legii nr.10/2001, reclamantul s-a adresat Prefecturii Municipiului B (anexele 1-2) cu o notificare prin care a solicitat acordarea de despăgubiri bănești pentru apartamentul nr.16 situat în blocul U3, scara 2, parter, din-, sector 4, A atașat la notificare și actele necesare (contractul de construire a apartamentului, titlul de proprietate, dovezi ale decesului părinților săi care fuseseră proprietarii apartamentului, dovezi că este singurul moștenitor al acestora).
La data de 29.07.2002 Prefectura Municipiului Bas olicitat completarea documentației necesară soluționării notificării, cu un număr de acte, pe care reclamantul le-a depus ulterior, iar cu adresa nr.9827/2001 SG/26.10.2005, Prefectura Municipiului B îi face cunoscut că a trimis notificarea spre soluționare Primăriei Municipiului B, unde a fost înregistrată sub nr.41310.
Până în prezent, pârâții nu au procedat însă la soluționarea notificării, fără a exista pentru aceasta o justificare temeinică.
In drept cererea se întemeiază pe dispozițiile art.25 - 26 din Legea nr.10/2001, art.1075 Cod civil.
Pârâții, deși legal citați, nu au depus întâmpinare.
Prin sentința civilă nr.1437 din 12.09.2008, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis excepția inadmisibilității, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul contradictoriu cu pârâții MUNICIPIUL B prin Primar General și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B, a obligat pârâții să soluționeze prin dispoziție motivată notificarea nr. 762/2001 (dosar nr. 41310), în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, a respins, ca inadmisibil capătul de cerere privind daunele cominatorii și a obligat pârâții la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, referitor la excepția inadmisibilității, că în conformitate cu dispozițiile art.137 alin.1 pr.civ, aceasta este întemeiată în raport cu dispozițiile exprese ale art.5803Cod procedură civilă, care prevăd că, dacă obligația de a face nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unei amenzi civile, pentru neexecutarea obligațiilor prevăzute în prezentul articol, neputându-se acorda daune cominatorii.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că reclamantul a făcut dovada că a formulat în termenul prevăzut de Legea nr.10/2001 notificare la Prefectura Municipiului B, ce a fost transmisă ulterior pârâtei Primăria Municipiului B, făcând obiectul dosarului nr.41310.
Pârâții nu au dat curs acestei notificări în termenul stabilit de art.23 alin.1 din Legea nr.10/2001. Chiar dacă se ține seama ca moment de început al curgerii termenului pentru îndeplinirea obligației pârâtului de a se pronunța data până la care se puteau depune actele doveditoare, se constată că acest termen limită a fost depășit.
De altfel, eventuala apărare a pârâților în sensul că dosarul nu s-a soluționat datorită nedepunerii de către reclamant a unor "înscrisuri importante" nu poate constitui o justificare, unitatea deținătoare având obligația să emită dispoziția de respingere a cererii, sau de admitere a acesteia, pe baza actelor doveditoare depuse până la 1.07.2003.
Față de aceste împrejurări de fapt și de drept, Tribunalul a apreciat că acțiunea reclamantului este întemeiată, în ceea ce privește capătul de cerere privind obligația de a face, dreptului reclamantului de notificare, corespunzându-i o obligație de a face în sarcina pârâților, care nu și-au îndeplinit-o în termenul legal.
În consecință, prima instanță a obligat pârâții să soluționeze notificarea nr.762/2001 (dosar nr.41310) prin dispoziție motivată, potrivit legii, fixând în acest sens și un termen limită de 30 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Municipiul B reprezentat prin Primarul General solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Susține apelantul că hotărârea este netemeinică și nelegală, întrucât termenul de 60 zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire poate avea două date de referință, fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare (art.25 Legea nr.10/2001, republicată - pct.25.1 nr.HG250/2007).
În cazul în care persoana îndreptățită a depus odată cu notificarea toate actele de care aceasta înțelege să uzeze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 60 zile curge de la data depunerii notificării. Însă, în cazul în care odată cu notificarea nu s-au depus acte doveditoare, termenul respectiv va curge de la data depunerii acestora.
Mai mult decât atât, Normele Metodologice fac vorbire de necesitatea existenței, alături de notificare și celelalte acte, a unei precizări a persoanei îndreptățită la restituire în sensul că nu mai deține alte probe, precizare ce condiționează pârâtul în a se pronunța asupra notificării (pct.25.1 din nr.HG250/2007).
În speță, reclamantul nu a arătat care este data depunerii ultimului Înscris și nici nu a făcut dovada existenței unei astfel de precizări, context În care, obligația de a emite dispoziția de restituire fiind considerată prematură.
Termenul de 60 zile pentru a răspunde notificării, prevăzut de art.25 alin.1 din Legea nr.10/2001, republicată, este un termen de recomandare, norma legală sus-menționată având caracter dispozitiv, iar nu imperativ. De altfel, depășirea termenului de recomandare de 60 zile prevăzut pentru soluționarea cererii poate fi sancționată cel mult cu obligarea la despăgubiri a unității deținătoare, în măsura În care termenul a fost depășit În mod culpabil, iar persoana îndreptățită face dovada existenței unui prejudiciu, fapt ce nu a fost dovedit În cauză.
Numai printr-o interpretare greșită a dispozițiilor art.25 din Legea nr.10/2001, republicată și prin analiza sumară a probelor de la dosarul cauzei, instanța poate impune În sarcina pârâtului obligația de emitere a unei dispoziții/decizii.
Prin cel de-al doilea motiv de apel se critică sentința În ceea ce privește obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei, considerând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.274 Cod de procedură civilă.
În subsidiar, solicită să se aibă în vedere dispozițiile art.274 alin.3 Cod de procedură civilă și să se diminueze cuantumul acestora, întrucât sunt disproporționat de mari, pricina având un singur termen de judecată, la care s-au și pus concluzii pe fond.
Curtea, examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de apel formulate retine:
Primul motiv de apel este nefondat.
Art.23 din Legea nr.10/2001 prevede ca ultimă dată de la care curge termenul de 60 de zile în care unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin dispoziție, data depunerii actelor doveditoare potrivit art.22.
Or, potrivit art.22 din Legea În vigoare la data formulării notificării, actele doveditoare puteau fi depuse într-un termen de 21 de luni de la intrarea în vigoare a legii, termen care s-a împlinit cu mult înainte de data formulării prezentei acțiuni.
Prin art.23 din Legea nr.10/2001 se reglementează o obligație de a face în sarcina pârâtei, reclamanta având dreptul să solicite îndeplinirea acesteia conform art.1073 cod civil și următoarele. Art.23 alin.1 din Legea nr.10/2001 prevede obligația unității deținătoare de a răspunde la notificare, obligație care a devenit exigibilă la împlinirea termenului prevăzut de lege, moment din care creditorul poate cere îndeplinirea ei.
Chiar dacă reclamanta - intimată nu ar fi depus toate actele doveditoare, apelanta-pârâtă era obligată să răspundă la notificare. Sancțiunea pentru nedepunerea actelor doveditoare, constă în respingerea notificării.
Faptul că în art.22 din Legea nr.10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.247/2005 se prevede că "actele doveditoare ale dreptului de proprietate. pot fi depuse până la data soluționării notificării" nu conduc la concluzia că termenul în care unitatea deținătoare trebuia să răspundă s-a prelungit.
Dimpotrivă, aceste dispoziții legale au fost edictate în sprijinul persoanelor Îndreptățite la restituire, ele modificând dispozițiile anterioare care dispuneau că actele doveditoare vor fi depuse în termen de 24 de luni de la data intrării în vigoare a legii.
C de-al doilea motiv de apel privind cuantumul cheltuielilor de judecată este întemeiat pentru următoarele considerente:
Prin acțiune, reclamanta a solicitat pronunțarea unei sentințe prin care să fie obligate pârâtele să soluționeze notificarea pe care a formulat-o în temeiul Legii nr.10/2001 pentru măsuri reparatorii pentru imobilul apartament nr.16 situat în blocul U3 din bd.- - nr.20, sector 4, B, stabilindu-se și termenul de soluționare spre a da eficiență hotărârii ce se va pronunța, și obligarea pârâtelor la daune cominatorii pe zi de întârziere, În cuantum de 100 lei, începând cu ziua următoare scadenței obligației, până la îndeplinirea acesteia prin comunicarea către reclamant a soluției dată notificării, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr.1437 din 12.09.2008, Tribunalul București - Secția
a V-a Civilă a admis excepția inadmisibilității, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul contradictoriu cu pârâții MUNICIPIUL B prin Primar General și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B, a obligat pârâții să soluționeze prin dispoziție motivată notificarea nr. 762/2001 (dosar nr. 41310), în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, a respins, ca inadmisibil capătul de cerere privind daunele cominatorii și a obligat pârâții la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.
Prin urmare, instanța de fond a admis acțiunea în parte, numai pentru un capăt de cerere.
Potrivit art.276 Cod de procedură civilă: "Când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare dintre ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată".
În consecință, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.296 Cod de procedură civilă, va admite apelul, va schimba în parte sentința în sensul că pârâta va fi obligată la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată, conform pretențiilor admise.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelantul-pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.1437 din 12.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant cu domiciliul în B, b- -, nr.44,.C,.3,.23, sector 3 și intimata-pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B cu sediul în B,-, sector 5.
Schimbă, în parte, sentința în sensul că reduce cuantumul cheltuielilor de judecată la 800 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red.
Tehnodact./
Ex.5/3.06.2009
Secția a V-a Civ. -
Președinte:Elena VladJudecători:Elena Vlad, Andreea Doris Tomescu
