Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 2597/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(2031/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2597/
Ședința din ședința publică de la 22.04.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ceaușescu
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Amelia Farmathy
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de recurenții-pârâți MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și recurentul-reclamant împotriva sentinței civile nr.37/03.10.2008 pronunțate de Curtea de APEL BUCUREȘTI -Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-(4981/2008) în contradictoriu cu intimații-pârâți CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, CONSILUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII și intimata-reclamantă.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea invocă, din oficiu, excepția tardivității declarării recursului formulat de recurentul-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor și reține cauza în pronunțare pe această excepție și pe recursurile declarate de recurenții-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților și intimatul-reclamant.
CURTEA,
Prin recursurile formulate împotriva sentinței civile nr.37/03.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI în dosarul nr-, recurenții, Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Economiei și Finanțelor au criticat hotărârea mai sus amintită sub aspectul temeiniciei și legalității acesteia.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, instanța de fond respingând în mod eronat ca inadmisibilă cererea sa de intervenție în interes propriu. Recurentul a susținut că cererea avea drept cauză raporturile sale de muncă,existând o strânsă legătură între drepturile solicitate de intimata și pretențiile ce alcătuiesc obiectul cererii de intervenție în interes propriu.
La rândul său, recurentul Ministerul Justiției și Libertăților a criticat hotărârea instanței de fond, invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, susținând că stimulentul financiar acordat tinerilor magistrați în anul2005 nu reprezintă un drept conferit de lege cu caracter absolut, inevitabil, neputând fi confundat salariul. Recurentul a mai susținut că în mod greșit instanța de fond a acordat dobândă la suma stabilită cu titlu de creanță.
La data de 19.11.2008 (data ștampilei poștei aplicate pe fața plicului de expediție) recurentul Ministerul Finanțelor Publice a declarat recurs împotriva hotărârii instanței de fond, prin raportare la dispozițiile art.304 pct.7 și 9 Cod pr.civilă, arătând că sentința nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluția, în mod greșit apreciindu-se că în asemenea litigii Ministerul Finanțelor Publice ar putea răspunde pentru pretențiile formulate de intimata-reclamantă.
La termenul de judecată din 22.04.2009, Curtea a pus în discuția părților excepția tardivității, asupra căreia reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.80 din Legea nr.168/1999, termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțată de instanța de fond. Această hotărâre, respectiv sentința civilă nr.37/03.10.2008 a fost comunicată recurentului Ministerul Finanțelor Publice la data de 07.11.2008 și recurată la data de 19.11.2008, cu depășirea termenului de 10 zile calculat potrivit dispozițiilor art.101 alin.1 Cod pr.civilă.
Pe cale de consecință, Curtea va admite excepția tardivității, făcând aplicarea dispozițiilor art.137 alin.1 Cod pr.civilă, lăsând necercetat fondul pretențiilor ce formează obiectul recursului, întrucât constatarea tardivității recursului formulat de recurentul Ministerul Finanțelor Publice face inutilă și imposibilă analiza motivelor de recurs enunțate în cererea de recurs.
În privința recursului formulat de recurentul, instanța apreciază că acesta este nefondat pentru argumentele ce urmează a fi expuse:
Potrivit dispozițiilor art.49 alin.1 și 2 Cod pr.civilă, orice persoană care are un interes și invocă un drept al său poate interveni într-o pricină ce privește alte persoane.
Raporturile de muncă, în baza cărora au fost solicitate despăgubirile de către intimata-reclamantă, se caracterizează și particularizează prin unicitatea subiectului de drept în persoana salariatului, respectiv a persoanei asimilate salariatului, cum este cazul magistraților care nu încheie contracte de muncă în înțelesul strict al dispozițiilor Legii nr.53/2003.
Prin urmare, în orice raport de muncă există doar un singur salariat și, de regulă, un singur angajator, această situație premiză neexcluzând posibilitatea ca, în cazul diferitelor drepturi de natură salarială sau în legătură cu derularea raporturilor de muncă să fie chemați să răspundă mai mulți angajatori cărora legea le stabilește aceleași obligații.
Pe cale de consecință, recurentul nu justifică un interes personal în a interveni în această pricină, deși Curtea nu contestă împrejurarea că recurentul ar putea avea drepturi similare cu cele pretinse și câștigate de intimata-reclamantă.
Asemenea aspecte țin de aprecierea pe fond asupra pretențiilor invocate de recurentul, or, instanța de fond, procedând în mod legal, a respins cererea de intervenție ca inadmisibilă, ca urmare a punerii în discuție a admisibilității în principiu a acestei cereri în conformitate cu dispozițiile art.52 alin.1 Cod pr.civilă.
Reținând că pricina are drept cauză a pretențiilor formulate de intimata-reclamantă existența raporturilor acesteia de muncă, raporturi față de care recurentul este și va rămâne terț, neexistând un interes născut și actual pentru a-și justifica prezența într-o asemenea cauză, instanța apreciază că recursul este nefondat.
Deși recurentul susține că raporturile de contradictorialitate nu ar viza poziția procesuală a intimatei-reclamante în ipoteza admiterii în principiu a cererii sale de intervenție, interpretarea dispozițiilor art.49-55 Cod pr.civilă contrazice o asemenea susținere.
Astfel, interesul propriu la care fac referire dispozițiile art.49 Cod pr.civilă, este, în mod evident, definit de cel al persoanelor angajate în conflictul juridic, pentru că altminteri, nu s-ar putea discuta despre un interes propriu, ci de sprijinirea intereselor uneia dintre părți. În plus, dispozițiile art.49 alin.2 Cod pr.civilă leagă direct condiția interesului de existența unui drept propriu al persoanei care dorește să intervină.
Așa cum s-a arătat, Curtea nu contestă posibilitatea existenței pe fond a unor drepturi similare cu cele ale intimatei-reclamante în patrimoniul recurentului, însă subliniază că aceste ipotetice drepturi au la bază un raport juridic diferit, respectiv un alt raport juridic de muncă. Drepturile izvorând din raporturi de muncă distincte, pot fi similare sub aspectul cuantumului și temeiurilor de drept care le justifică, însă nici unul dintre aceste drepturi nu pot avea ca izvor juridic raporturile de muncă ale colegului sau persoanei angajate aflate într-o situație similară.
Cât privește disponibilitatea, acest principiu are în vedere pretențiile formulate de reclamant și modul în care înțelege să se apere pârâtul, iar nusituația persoanei care dorește să intervină într-un proces, cel puțin până la momentul procedural al discutării admisibilității în principiu a cererii de intervenție.
Cu alte cuvinte,orice persoană are dreptul de a se adresa instanței cu o cerere de intervenție, după cum poate alege să nu întreprindă un asemenea demers, în această opțiune constând disponibilitatea, dar nu se poate susține cu temei că simpla formulare a unei cereri de intervenție trebuie acceptată în virtutea principiului disponibilității, câtă vreme dispozițiile Codului d e procedură civilă au stabilit un filtru procedural, tocmai pentru a limita implicarea unor terțe persoane în litigii care nu le privesc.
Susținerea recurentului referitoare la calificarea cererii de intervenție ca fiind o "veritabilă cerere conexă" tinde să confunde instituția juridică a conexării unor cauze distincte, reglementată prin dispozițiile art.164 Cod pr.civilă, cu instituția juridică a intervenției, aceasta din urmă reprezentând o cerere incidentală, în vreme ce conexitatea presupune în mod obligatoriu mai multe cereri principale care au declanșat procese distincte.
O ultimă referire la motivele de recurs dezvoltate de recurentul are în vedere concluzia acestuia conform căreia prin respingerea ca inadmisibilă a cererii de intervenție, instanța de fond ar admite, implicit și în mod absurd, imposibilitatea coparticipării procesuale active în cazul litigiilor de muncă.
Concluzia este eronată pentru că nu sesizează particularitatea cererii de intervenție, particularitate care o deosebește de instituția juridică a coparticipării procesuale active.
Persoana care dorește să intervină afirmă un drept propriu strâns legat de obiectul conflictului juridic, respectiv pretențiile formulate.
Astfel, recurentul afirmă că are un drept, dar acesta nu izvorăște și nu are nici o legătură cu dreptul invocat de intimata-reclamantă, pentru că a fi colegi sau în situații similare nu este suficient în raporturile de muncă pentru a proba că dreptul recurentului de a cere suma de 1700 RON derivă sau se află în strânsă legătură cu pretenția intimatei-reclamante, cât timp raporturile de muncă sunt distincte, aceste raporturi de muncă stând la baza pretențiilor.
Coparticiparea procesuală activă înseamnă că toți reclamanții afirmă un drept comun.
În litigiile de muncă, existând raporturi de muncă distincte, nu poate fi vorba despre coparticipare procesuală activă, ci doar de ipoteza în care mai multe persoane care au sau au avut calitatea de salariat sau persoane asimilate salariaților înțeleg să formuleze o singură cerere.
Deși există un singur suport material concretizat în cererea redactată, această cerere cuprinde mai multe acțiuni civile distincte, neputând fi vorba despre o coparticipare procesuală activă, ci de mai mulți reclamanți care au înțeles să formuleze o singură cerere. Este îndeobște cunoscut că cererea nu se confundă cu acțiunea civilă, o cerere putând cuprinde mai multe acțiuni distincte, cum este cazul pluralității de reclamanți în litigiile de muncă, nefiind vorba despre coparticipare procesuală activă. Din această perspectivă, concluzia recurentului potrivit căreia imposibilitatea de constituire a coparticipării procesuale active în litigiile de muncă ar fi absurdă, este, ca și celelalte motive de recurs, eronată.
În privința recursului formulat de Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea reține că instanța de fond a analizat și a argumentat temeinic și legal pretențiile intimatei-reclamante.
Astfel, în mod corect instanța de fond a apreciat drept arbitrară selecția realizată prin Ordinul Ministrului Justiției nr.1921/C/2005, al cărui unic efect a fost acordarea discreționară, fără aplicarea unor criterii juste și echilibrate, a unor stimulente, în majoritatea covârșitoare a cazurilor unei categorii de personal care nu avea nici o legătură directă cu înfăptuirea actului de justiție.
Deși judecata nu se poate realiza fără participarea judecătorilor, grefierilor și procurorilor, tocmai aceste categorii, cu excepția tinerilor magistrați cu o vechime 0-3 ani, au fost excluse de la acordarea acestor "stimulente", realizându-se "stimularea" persoanelor asimilate magistraților și a personalului contractual, deși nici una dintre aceste persoane nu se implică direct și activ în activitatea de judecată, activitate specifică puterii judecătorești.
discriminarea este evidentă și nu a avut la bază nici un criteriu obiectiv care să justifice tratamentul pecuniar diferit.
Astfel, rămâne un mister ce ar putea fi elucidat doar prin dezvăluirea eventualelor reale intenții ale Ordinului Ministrului nr.1921/C/2005, în ce măsură contribuie mai mult la înfăptuire justiției magistrații cu o vechime de 0-3 ani sau condițiile care ar crea acestora o situație dezavantajoasă față de toți ceilalți magistrați.
Nici un act normativ nu plasează magistrații cu o vechime de 0-3 ani într-o categorie de personal defavorizat pentru a contura o bază legală sau cel puțin echitabilă în sprijinul acestei diferențieri.
Este de subliniat că toți magistrații celebrează sărbătorile de iarnă și aduc contribuția la bunul mers al activității de judecată.
Instanța de fond a detaliat în considerentele sentinței din ce motiv criteriul vechimii nu este un criteriu obiectiv pentru acordarea stimulentelor, raportarea la dispozițiile art.18 din OUG nr.27/2006 fiind pe deplin întemeiată.
Cât privește susținerea potrivit căreia stimulentele nu ar constitui o parte a drepturilor salariale, Curtea apreciază că aceste stimulente reprezintă drepturi salariale, câtă vreme ele au fost acordate, preferențial, unor categorii de personal aflate în raporturi juridice de muncă cu Ministerul Justiției sau cu ceilalți ordonatori de credite din cadrul instanțelor judecătorești.
unor categorii de persoane, fără ca această măsură dispusă printr-un act administrativ ce nu are puterea unei legi, să aibă o fundamentare într-o serie de criterii obiective conduce la existența unei discriminări directe a intimatei-reclamante care afectează drepturile acesteia, cu nesocotirea dispozițiilor art.16 alin.1, art.20, art.53, art.41 din Constituție și art.14 din Protocolul nr.12 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Reținând ansamblul argumentelor mai sus expuse, instanța va respinge recursul Ministerul Justiției și Libertăților, subliniind că dobânda acordată intimatei-reclamante are ca scop despăgubirea integrală pentru prejudiciul suferit prin neacordarea stimulentului în valoare de 1700 RON în iarna anului 2005, fiind în mod legal și întemeiat stabilită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv formulat recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.37/03.10.2008 pronunțate de Curtea de APEL BUCUREȘTI -Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-(4981/2008) în contradictoriu cu recurentul-reclamant, recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, intimații-pârâți CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, CONSILUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII și intimata-reclamantă.
Respinge nefondate recursurile formulate împotriva aceleiași sentințe de recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și recurentul-reclamant .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./04.05.2009
Jud.recurs:;
Președinte:Maria CeaușescuJudecători:Maria Ceaușescu, Lizeta Harabagiu, Amelia Farmathy
