Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 321/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
(848/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECTIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 321
Ședința publică de la 20 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Andreea Doris Tomescu
JUDECĂTOR 2: Ioana Aurora Herold
GREFIER -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelantul reclamant PREFECTUL MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr. 69 din 20.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B.
are ca obiect - Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilierul juridic, în calitate de reprezentant al intimatului pârât Primarul General al Municipiului B, în baza delegației pe care o depune la dosar, lipsind apelantul reclamant Prefectul Municipiului
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care
Reprezentantul intimatului pârât Primarul General al Municipiului B declară că nu mai are cereri de formulat și probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și probe de solicitat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Reprezentantul intimatului pârât Primarul General al Municipiului B solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca legală și temeinică, având în vedere că reclamantul a solicitat anularea Dispoziției nr. 9023 din 07.11.2007 emisă în baza Legii nr.10/2001 de Primarul General al Municipiului B, fără a chema beneficiarii instituției.
CURTEA
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.69/20.01.2009, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului Prefectul Municipiului B, în contradictoriu cu pârâtul Primarul General al Municipiului B și a respins ca atare, acțiunea reclamantului, prin care se solicita anularea Dispoziției nr.9023/07.11.2007 emisă în baza Legii nr.10/2001 de pârât.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că potrivit art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001 decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Având în vedere că reclamantul nu a pretins niciodată vreun drept propriu cu privire la imobilul ce a fost restituit prin dispoziția contestată, neinvocând calitatea sa de persoană îndreptățită la retrocedare, tribunalul a constatat că acesta nu poate să formuleze contestație împotriva dispoziției, legea specială stabilind strict și limitativ persoana care poate declanșa o atare procedură judiciară.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
- instanța de fond a încălcat normele imperative privind competența materială care în această cauză aparține instanțelor de contencios administrativ;
- instanța de fond a admis în mod greșit excepția lipsei calității procesuale active, atâta timp cât instituția Prefectului este abilitată de lege să exercite control asupra modului în care pârâtul aplică dispozițiile Legii nr.10/2001.
Potrivit dispozițiilor art.297 Cod procedură civilă, Curtea va găsi fondat apelul pentru următoarele considerente:
Soluționând cauza, instanța de fond a făcut aplicarea art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001, considerând că reclamanta nu are calitate procesuală activă întrucât nu se încadrează în categoria persoanelor îndreptățite definite de Legea nr.10/2001.
Procedând în acest mod, instanța de fond a încălcat dispozițiile art.21.6 și art.2.2 din Capitolul III din Hotărârea de Guvern nr.250/2007 privind Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.2.2 din Capitolul III din HG nr.250/2007 "controlul aplicării fazei administrative a Legii nr.10/2001 se exercită. de prefecți sau persoanele desemnate de prefecți în acest sens. Controalele se efectuează fie din oficiu, fie pe baza unor sesizări ale persoanelor îndreptățite".
Potrivit dispozițiilor art.21.6 din HG nr.250/2007 "instituția prefectului va exercita controlul de legalitate asupra dispozițiilor de restituire emise de primari și de președinții consiliilor județene iar în cazul în care se apreciază că acestea au fost ilegale vor fi contestate pe calea contenciosului administrativ".
Ca atare, reclamantul - apelant nu a exercitat prezenta acțiune în calitate de persoană îndreptățită, calitate pe care nici nu o are, ci în calitate de instituție a statului abilitată special de stat cu controlul dispozițiilor de soluționare a notificărilor emise de primării în calitatea lor de unități deținătoare.
În consecință, Curtea va admite apelul, va desființa sentința și va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului București - Secția contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelantul - reclamant PREFECTUL MUNICIPIULUI B - B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.69 din 20.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul -pârât PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B - B,-, sector 5.
Desființează sentința și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului București - Secția contencios administrativ.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi 20.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - - --
GREFIER
Red.
.
4 ex./07.07.2009
TB-4 -
Președinte:Andreea Doris TomescuJudecători:Andreea Doris Tomescu, Ioana Aurora Herold