Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 55/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE
DOSAR NR- CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA NR.55
Ședința publică din data de 20 februarie 2008
PREȘEDINTE: Adriana Maria Radu
Judecător: C -
Grefier: - -
Pe rol fiind judecarea apelurilor declarate de reclamanta -, domiciliată în B,-, sector 1 și pârâta Administrația Națională Apele Române - Direcția Apelor B-I, cu sediul în B,- bis, jud. B, împotriva sentinței civile nr. 843 din 12 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Buzău.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanta-reclamantă reprezentată de avocat din Baroul Prahova și apelanta-pârâtă Administrația Națională Apele Române - Direcția Apelor B-I, reprezentată de consilier juridic.
Procedura legal îndeplinită.
scutite de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Consilier juridic depune înscrisuri în copie xerox, respectiv:Hotărâre nr. 38 din 5 decembrie 2005, Hotărâre nr. 41 din 28 februarie 2006, Hotărâre nr. 6 din 23 august 2006, Hotărâre nr.40 din 6 februarie 2006, Statutul SC Sistem Zonal P SA, Protocol privind predarea-primirea patrimoniului Sectorului Zonal către SC Sector Zonal P începând cu data de 1 iulie 2006, evidență amortizării pe grupe la sfârșitul lunii iunie 2006, lista mijloacelor fixe din patrimoniu propriu - Anexa 16, certificat de înregistrare SC Sistem Zonal P SA, și având cuvântul arată că aceste acte fac dovada susținerilor cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive a unității pe care o reprezintă.
Curtea pune în discuția părților excepția lipsei calității procesual pasive a apelantei intimate atât în ce privește fondul cauzei, cât și în calea de atac formulată de aceasta.
Consilier juridic, având cuvântul, arată că înscrisurile depuse, care sunt urmarea reorganizării apelantei, dovedesc înființarea SC P SA, persoană juridică distinctă, cu patrimoniu propriu în care intră și imobilul în litigiu. Arată că s-a realizat practic o transmisiune a dreptului de proprietate către noua societate astfel că solicită admiterea excepției.
Avocat, având cuvântul, solicită respingerea excepției. Pretinsa societate s-a înființat la data de 17 iulie 2006, iar conform dispozițiilor legale conținute de legea 10/2001 și ale Normelor Metodologice de aplicare a acestei legi, începând de la data intrării în vigoare a acesteia, orice bun deținut de unități, în sensul
dispozițiilor art. 20 din aceeași lege, sunt indisponibilizate sub sancțiune, deci nu conduce la pierderea calității de unitate deținătoare pentru apelanta-intimată, deoarece avea această calitate la data intrării în vigoare a legii. Mai arată că imobilul în litigiu a fost în folosința unității deținătoare la momentul intrării în vigoare a Legii 10/2001.
Curtea respinge excepția lipsei calității procesual pasive a intimatei-apelante în ceea ce privește fondul cauzei, cât și în calea de atac formulată, consideră că justifică o astfel de calitate procesuală față de actele normative și calea de atac în care ne aflăm.
Consilier juridic arată că nu mai susține excepția de conexitate, deoarece ambele apeluri fac obiectul aceluiași dosar.
Curtea pune în discuția părților excepția de inadmisibilitate a apelului și a cererii de restituire în natură a bunului invocată de apelanta-intimată prin întâmpinare.
Consilier juridic, având cuvântul, consideră că reclamanta nu a făcut dovada proprietății asupra construcției conform Normelor Metodologice de aplicare a Legii 10/2001, având în vedere actele depuse la dosar.
Avocat, având cuvântul, solicită respingerea excepției.
Curtea respinge excepția de inadmisibilitate a apelului și a cererii de restituire în natură a bunului invocată de apelanta-intimată prin întâmpinare, considerând că motivele invocate constituie motive de apel cu privire la fondul cauzei.
Consilier juridic, având cuvântul, solicită încuviințarea probei cu expertiză topo pentru identificarea corectă a terenurilor ce fac obiectul litigiului, cu analizarea documentelor cadastrale, identificarea terenurilor care au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare și dacă suprafața de teren în litigiu a făcut obiectul și a altor cereri de retrocedare.
Avocat, având cuvântul, arată că nu solicită probe în susținerea apelului, iar cu privire la solicitarea apelantei-intimate, arată că o nouă expertiză este neconcludentă și superfluă. La obiectivele solicitate de apelanta-intimată s-a răspuns de către expertul în lucrarea efectuată la instanța de fond, terenul de 55.000. a fost identificat, la fel și cel de 1269. folosit de intimată, iar la efectuarea lucrările s-a avut în vedere planul cadastral al localității.
În replică, consilier juridic arată că expertiza efectuată nu a avut în vedere contractul de vânzare-cumpărare, iar expertul nu a identificat terenul trecut în acest contract față de terenul revendicat.
Avocat, arată că expertul a verificat actul de vânzare-cumpărare și a concluzionat că în acesta este vorba despre o altă suprafață de teren.
Curtea respinge cererea apelantei-intimate de încuviințare a probei cu expertiză topo având obiectivele susținute oral, deoarece aceste obiective au fost date și expertizei efectuate la instanța de fond, iar actele de proprietate au fost avute în vedere de expert la întocmirea respectivei lucrări în fața Tribunalului Buzău, astfel că proba solicitată este neconcludentă soluționării prezentei cauze.
Părțile, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au alte cereri de formulat și solicită cuvântul în fond.
Curtea ia act de declarația părților, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Avocat, având cuvântul, susține oral motivele de apel depuse în scris la dosar arătând în esență că, instanța de fond a admis acțiunea cu privire la clădire și a respins-o cu privire la teren, acordând practic o clădire în aer, cu motivarea că terenul este situat în extravilan și putea face obiectul legilor fondului funciar. Mai arată că s-a făcut dovada cu titlurile de proprietate reînnoite că s-a menținut dreptul de proprietate asupra terenului până în anii 1949-1950-1951, când au început preluările de către stat.
Solicită în principal admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței și pe fond admiterea în totalitate a contestației, în sensul de a se restitui în natură și terenul de 55.000. așa cum a fost identificat de expert, deoarece s-a făcut de către instanța de fond confuzie între terenul extravilan și terenul agricol.
În subsidiar solicită restituirea în natură a terenului de 1269. determinat în plan de expertul topo. Fără cheltuieli de judecată.
Consilier juridic, având cuvântul cu privire la apelul reclamantei, arată că adresa Primăriei nr. 8666/2006 precizează că suprafața în litigiu este teren arabil și extravilan, fiind astfel aplicabil art.8 din Legea 10/2001. mai arată că parte din terenul în litigiu, a fost revendicat de alte persoane, care sunt părți în contractul de vânzare-cumpărare. Totodată, expertul nu a ținut cont de actele dosarului și în special de contractul de vânzare-cumpărare și evidențele cadastrale ale orașului.
Solicită, pentru considerentele de mai sus, respingerea apelului reclamantei.
Cu privire la apelul intimatei, susține oral motivele depuse în scris la dosar, arătând în esență că reclamanta nu a făcut dovada proprietății, lipsa actelor doveditoare ducând în subsidiar la imposibilitatea identificării imobilului și a modului de preluare a acestuia, nu s-a identificat terenul care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 1944, astfel că nu se poate dispune restituirea în natură a terenului, acesta fiind afectat unui interes public.
În concluzie, solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței atacate și respingerea cererii de restituire a imobilului construcție situat în extravilanul orașului. Fără cheltuieli de judecată.
Avocat, având cuvântul cu privire la apelul intimatei, arată că reclamanta și-a dovedit dreptul de proprietate cu prisosință, iar expertul a concluzionat ferm că la întocmirea lucrării a avut în vedere actul de vânzare-cumpărare și planurile cadastrale, a indicat categoria de folosință arabil pentru suprafața de 55.000. și a delimitat cu puncte terenul folosit de intimată, având categoria curți-construcții.
Solicită respingerea apelului intimatei ca nefondat.
CURTEA,
Deliberând asupra apelurilor de față;
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Buzău sub nr. 1458 la data de 06.07.2006, reclamanta a formulat, în contradictoriu cu Administrația Națională Apele Române - Direcția Apelor B-I, contestație împotriva deciziei nr. 62 emisă la data de 31.05.2006 de pârâtă, solicitând instanței ca, prin sentința ce va pronunța, să dispună anularea deciziei nr. 62/31.05.2006 emisă în
baza Legii nr. 10/2001 de către pârâtă; restituirea în natură a imobilului situat în orașul, jud.P, compus din teren în suprafață de 55.000. și construcția aflată pe acesta, în pct. La Rigani .
În subsidiar solicită acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc pentru imobilul susmenționat.
n motivarea în fapt a cererii se arată că imobilul în litigiu a fost proprietatea bunicului său - în prezent decedat și a fost preluat de stat în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Unic succesor al bunicului și tatălui este ea, în calitate de nepoată, respectiv fiică, așa cum rezultă din certificatele de moștenitor.
n baza Legii nr. 10/2001, arată reclamanta, a solicitat restituirea în natură a acestui imobil, revenind apoi cu cerere pe Legea nr. 247/2005, demers urmare căruia pârâta, în calitate de deținător, a emis decizia nr. 62/31.05.2006, ce i-a fost comunicată la data de 07 iunie 2006.
Nelegalitatea deciziei, arată reclamanta, este determinată de faptul că se contestă calitatea sa de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001, deși a dovedit cu acte calitatea sa de unic succesor în viață; se menționează că nu a dovedit dreptul de proprietate a autorului său - deși a depus acte în acest sens și nu a dovedit preluarea abuzivă - deși aceasta este prezumată de dispozițiile Legii nr. 10/2001, iar unitatea deținătoare nu a răsturnat această prezumție.
În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 247/2005.
În dovedirea acțiunii au fost depuse la dosar acte, respectiv: acte de stare civilă, adresa nr. 10169/31.10.2005; contract de închiriere; adresa nr. 13166/1947; cerere și notificare; dovadă comunicare; decizia nr. 62/31.05.2006; certificat moștenitor nr. 576/1993; certificat moștenitor nr. 59/2000; certificat moștenitor nr. 14/1998 - a se vedea filele 5-17 dosar.
În termen legal pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, cu motivația că reclamanta nu a făcut dovada calității sale de persoană îndreptățită și nici dovada calității de proprietar a autorului său.
A arătat că urmare a lipsei actelor de proprietate, nu s-a putut face o identificare a imobilului revendicat, iar din corespondența cu Primăria a rezultat că parte din teren a fost înstrăinat anterior preluării cu contract de vânzare-cumpărare, iar cealaltă parte revendicată în baza Legii nr. 18/1991 cu modificările ulterioare.
După administrarea probatoriilor solicitate de părți, Tribunalul Buzăua pronunțat sentința civilă nr. 843 din 12 septembrie 2007, prin care a admis în parte plângerea formulată în baza Legii nr. 10/2001, a anulat decizia nr. 62 din 31 mai 2006 emisă de intimată și dispus restituirea în natură a imobilului construcție situat în extravilanul orașului pe Drumul național DN.1 P - Câmpina, identificat prin raportul de expertiză ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Prin aceeași hotărâre s-a respins cererea privind restituirea suprafeței de 55.000. teren în natură față de prevederile art.8 din Legea nr. 10/2001, luându-se act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
La pronunțarea acestei soluții instanța de fond a reținut că din actele aflate la filele 5-6, coroborate cu certificatele de moștenitor aflate la filele 15-17 dosar, rezultă, fără putere de tăgadă, calitatea de unic moștenitor al reclamantei asupra averii rămase
de pe urma defunctului său tată, fost cu ultimul domiciliu în B, decedat la data de 11.1949.
Din contractul de închiriere aflat la filele 9-10 dosar, coroborat cu actele aflate la filele 102-150 și 155-164 dosar, rezultă fără putere de tăgadă că imobilul notificat a fost proprietatea autorului reclamantei, care o perioadă de timp 1-a închiriat Societății - societate anonimă cu sediul în
De observat este că pârâta invocă faptul că terenul notificat de reclamantă a fost vândut de către autorul reclamantei, lucru ce nu poate fi reținut de instanță fată de contractul de vânzare aflat la filele 34-35 dosar coroborat cu adresa nr. 8666/2006 aflată la fila 42 dosar și constatările raportului de expertiză din care rezultă că vânzarea a avut ca obiect un teren ce se învecinează cu cel notificat.
Din raportul de expertiză întocmit de expert specialitatea topografie - - aflat la filele 79-81 dosar apel, rezultă că terenul notificat, fost proprietatea autorului reclamantei, în suprafață de 5,50 ha situat pe raza localității, se află în extravilanul localității, astfel că, potrivit art.8 alin.l din Legea nr.10/2001, nu poate face obiectul acestei legi, ci al legilor funciare, astfel că în mod greșit pârâta a emis o decizie cu privire la acesta, deși avea obligația să comunice notificarea reclamantei Comisiei Locale, spre competentă soluționare.
Referindu-se la imobilul construcție, tribunalul a reținut că, făcându-se dovada calității de proprietar și de persoană îndreptățită, în mod greșit pârâta a respins cererea de restituire în natură a acestuia formulată de reclamantă, atâta timp cât în cauză sunt incidente prevederile art.9 cu referire la art.12 alin.l din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât contestatoarea, cât și intimata, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, astfel:
În apelul său contestatoarea a criticat soluția instanței de fond susținând că terenul în litigiu ar face obiectul legilor fondului funciar fiind situat în extravilanul orașului.
Instanța a făcut o eroare deoarece verificând expertiza la capitolul "Concluzii" rezultă că acest teren are categoria de folosință arabil arată apelanta-contestatoare.
În subsidiar, apelanta-contestatoare a solicitat cel puțin terenul de 1269. aferent construcției care a fost restituită în natură așa cum fost el identificat de expertul topo în punctele 1,2,3,4,1 și are destinația de curți-construcții, cum de altfel este simbolizat și pe planul cadastral dat expertului de către Primăria.
Se solicită pentru motivele invocate admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței în sensul restituirii în natură și a terenului de 1269. aferent construcției.
În apelul său intimata a criticat soluția instanței de fond susținând că nu s-a contestat calitatea de moștenitoare a contestatoarei după defunctul ci numai calitatea de persoană îndreptățită prin lipsa actelor de proprietate.
În Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 art.22.1 se indică actele care pot face dovada proprietății, iar contestatoarea nu a făcut o astfel de dovadă pe tot parcursul soluționării procesului, iar lipsa acestor acte a făcut imposibilă identificarea imobilului.
O altă critică vizează raportul de expertiză topo efectuat de expertul, în care nu se arată ce acte sau date au fost avute în vedere la identificarea suprafeței de teren revendicată de reclamantă și stabilirea vecinătăților, raport de
expertiză care nu a avut în vedere contractul de vânzare-cumpărare din anul 1944 și adresa nr. 8666/2006 a Orașului.
Restituirea în natură nu este posibilă deoarece bunul este afectat unui interes public, i s-a făcut reparație capitală și i s-au adus îmbunătățiri, fiind necesară menținerea ca sediu de sistem hidrotehnic, instanța făcând o eronată apreciere a probatoriilor invocate în apărare, mai susține apelanta-intimată.
Ulterior apelanta-intimată a formulat întâmpinare la apelul contestatoarei, prin care a invocat o serie de excepții, respectiv a lipsei calității procesuale pasive, excepția de conexitate, de inadmisibilitate a apelului și a cererii de restituire în natură, pe fondul cauzei solicitând respingerea apelului contestatoarei ca nefondat și admiterea apelului său, schimbarea sentinței și respingerea contestației având ca obiect restituirea în natură a imobilului construcție.
Apelanta-intimată, în susținerea apelului său și a excepțiilor invocate prin întâmpinare, a depus la dosarul cauzei o serie de înscrisuri (filele 30-36, 38-65 dosar apel).
Excepțiile invocate de către apelanta-intimată au fost puse în discuția părților în ședința publică din data de 20 februarie 2008 și respinse ca neîntemeiate cu motivarea din practicaua prezentei decizii.
Curtea, examinând sentința apelată prin prisma criticilor invocate, actelor și lucrărilor dosarului, dispozițiilor legale ce au incidență în soluționarea cauzei,m constată că apelul contestatoarei este fondat, iar cel al intimatei este nefondat, în limita considerentelor ce vor fi expuse în continuare:
Referitor la apelul contestatoarei, critica acesteia privind greșita respingere a cererii ce viza restituirea în natură a terenului în suprafață de 55.000. situat în orașul cu motivarea că este în extravilan este nefondată, deoarece așa cum corect a reținut și instanța de fond, atât pe baza înscrisurilor depuse cât și concluziilor raportului de expertiză topo efectuat de către expertul, terenul se află în localitatea, are categoria de folosință arabil, iar potrivit art.8 alin.1 din Legea nr.10/2001 nu poate face obiectul acestei legi, ci a legilor fondului funciar.
Este fondată însă critica privind respingerea greșită cererii contestatoarei de restituire în natură a terenului în suprafață de 1269. aferent construcției, deoarece din concluziile aceluiași raport de expertiză mai sus menționat, rezultă că terenul are categoria de folosință curți-construcții, pe acest teren se află amplasată construcția cu privire la aceasta din urmă instanța de fond apreciind corect că a aparținut autorului contestatoarei că s-a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la restituire.
Rezultă așadar că apelul contestatoarei este fondat sub acest aspect, urmând să fie admis în baza dispozițiilor art. 296 Cod pr.civilă.
Cu privire la apelul intimatei, acesta este nefondat deoarece prima critică constând în aceea că nu s-a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la restituire pentru lipsa actelor de proprietate este greșită, deoarece cu actele depuse contestatoarea a făcut dovada atât de persoană îndreptățită la restituire cât și de moștenitoare a autorului său.
Astfel, în punctul 22.1 din nr.HG 498/2003 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii 10/2001, se prevede că prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate se înțelege orice înscrisuri translative de proprietate, acte
juridice care atestă calitatea de moștenitor, orice acte juridice sau susțineri care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, orice acte juridice care atestă deținerea proprietății.
Pentru că art.22 din Legea nr. 10/2001 nu cuprinde prevederi speciale în privința dovedirii dreptului de proprietate al autorului persoanelor îndreptățite, înseamnă că aceste prevederi se întregesc cu cele cuprinse în normele de aplicare la care s-a făcut referire.
Ca urmare, rezultă că, în această materie ce vizează retrocedarea imobilelor preluate abuziv, în privința dreptului de proprietate, textul legii speciale nu impune ca dovada dreptului de proprietate să se facă potrivit dreptului comun, așa încât sunt admisibile și alte mijloace de dovadă așa cum au fost redate mai sus.
Ceea ce este important, în accepțiunea legii speciale, este de a se stabili dacă bunul solicitat s-a aflat în proprietatea persoanei îndreptățite, în speța de față, cu actele depuse de contestatoare coroborate cu planurile cadastrale ale zonei, făcându-se această dovadă.
Referitor la raportul de expertiză efectuat în cauză, expertul desemnat la instanța de fond identificat și descris în lucrarea sa terenul în litigiu pe baza actelor de proprietate, planurilor cadastrale, delimitându-i vecinătățile și dimensiunea, așa cum rezultă din schița anexată raportului de expertiză și care face parte integrantă din acesta, astfel că și sub acest aspect criticile apelantei-intimate sunt nefondate.
S-a avut în vedere la efectuarea acestei lucrări atât contractul de vânzare-cumpărare din anul 1944, cât și adresa nr. 8666 din 1 octombrie 2006 emisă de Primăria, situație ce rezultă din cuprinsul expertizei (filele 79-80 dosar fond).
Criticile potrivit cărora nu ar fi posibilă restituirea în natură deoarece bunul ar fi afectat unui interes public și că i s-au făcut îmbunătățiri și reparații capitale, sunt de asemenea, nefondate, pentru că pe de o parte aceste susțineri nu au fost dovedite, iar pe de altă parte, apelanta-contestatoare a făcut dovada că se încadrează în dispozițiile art.3 alin.1 coroborate cu art.2 din Legea nr.10/2001.
Pentru toate considerentele mai sus expuse, curtea în baza dispozițiilor art. 296 Cod pr.civilă va respinge ca nefondat apelul intimatei și va admite apelul contestatoarei.
Pe cale de consecință, curtea va schimba în parte sentința apelată, în sensul că va dispune restituirea în natură a suprafeței de 1269. teren aferent construcției și identificată de raportul de expertiză topografie întocmită de expertul.
Se va lua act totodată că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către contestatoare.
Pentru aceste motive
În numele legii
Decide:
Respinge ca nefondat apelul intimatei-pârâte Administrația Națională Apele Române - Direcția Apelor B-I, cu sediul în B,- bis, jud. B, împotriva sentinței civile nr. 843 din 12 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Buzău.
Admite apelul contestatoarei -, domiciliată în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 843 din 12 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Buzău și în consecință:
Schimbă în parte sentința sus-menționată în sensul că dispune restituirea în natură a suprafeței de 1269. aferentă construcției și identificată de raportul de expertiză topografie exp..
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată de către contestatoare.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 20 februarie 2008.
Președinte, JUDECĂTOR 2: Constanța Pană
- - - C -
Grefier,
- -
Red. CP
Tehnored. NM
5ex.
10.03.2008
1458/2006 Tribunalul Buzău
-
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Președinte:Adriana Maria RaduJudecători:Adriana Maria Radu, Constanța Pană