Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 74/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECTIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 74

Ședința publică de la 15 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Georgeta Protea

JUDECĂTOR 2: Elena Gheorghiu

Grefier - -

S-a luat în examinare cererea de apel formulată de împotriva sentinței civile nr. 1313 din 17.09.2008 a Tribunalului Iași

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 10.04.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru azi, când:

CURTEA DE APEL:

Asupra apelului civil de față;

Prin sentința civilă nr.1313 din 17 septembrie 2008 Tribunalului Iași se respinge contestația formulată de reclamanta împotriva deciziei nr.1080 din 14.04.2008 emisă de pârâta Universitatea Tehnică "G "

Pentru a hotărî astfel, se rețin următoarele:

Prin notificarea formulată la 10.08.2001 reclamanta a solicitat Universității Tehnice "Gh. " restituirea imobilului - teren în suprafață de 996. situat în I,-.

Prin decizia nr. 1289/25.09.2001 emisă de pârâtă (filele 20-21) s-a respins notificarea reclamantei. Împotriva acestei dispoziții reclamanta a formulat contestație, respinsă prin sentința civilă nr. 1009/13.12.2002 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. 10253/2001, irevocabilă (filele 17-19).

La data de 19.09.2005 reclamanta s-a adresat cu cerere Primarului Municipiului I (fila 10) pentru restituirea aceluiași imobil, cerere înaintată spre soluționare Universității Tehnice Gh. I la 12.03.2008 (filele 8-10).

Prin decizia nr. 1080/14.04.2008 emisă de Universitatea Tehnică "G " Iaf ost respinsă notificarea ca tardiv formulată. Decizia menționată a fost emisă cu respectarea prescripțiilor legale.

În condițiile în care notificarea formulată de reclamantă la 25.09.2001 a fost respinsă prin decizia emisă de pârâtă sub nr. 1289/25.09.2001, menținută prin sentința civilă nr. 1009/13.12.2002 a Tribunalului Iași, în mod corect cererea formulată la 19.09.2005 a fost calificată drept o nouă notificare.

Recunoașterea nelimitată în timp a posibilității persoanei interesate de a declanșa procedura de recuperare a imobilelor preluate abuziv de către stat ar fi de natură să genereze un climat de insecuritate juridică în domeniul proprietății imobiliare. Întrucât exercitarea dreptului de proprietate trebuie să se facă în limitele legii, legiuitorul ordinar a stabilit cadrul juridic pentru exercitarea acestuia, instituind limitări rezonabile în valorificarea, ca drept subiectiv garantat, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept.

În acest sens, art. 22 alin.1 din Legea nr. 10/2001 (astfel cum se completează cu prevederile OUG nr. 109/2001 și OUG nr. 145/2001) stabilește un termen limită până la care persoana interesată poate formula notificare, termen ce a expirat la 14.02.2002. Sancțiunea nerespectării termenului de 12 luni, stabilit prin prevederile legale menționate pentru înregistrarea notificării, atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, potrivit art. 22 alin. 6 din Legea nr. 10/2001.

Prin urmare, în mod corect prin dispoziția atacată s-a respins notificarea reclamanților, ca tardiv formulată, contestația de față fiind neîntemeiată, urmează să fie respinsă ca atare.

Trebuie menționat că este lipsit de relevanță în prezenta cauză faptul că anterior formulării notificării ce a fost soluționată prin decizia contestată, reclamanții au formulat altă notificare, în termen legal, în condițiile în care aceasta din urmă a fost soluționată în mod irevocabil.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta pe care o critică sub următoarele aspecte:

- în mod greșit i-a fost respinsă contestația reținându-se excepția tardivității formulării notificării.

Aceasta deoarece în mod greșit cererea adresată entității deținătoare din 19.09.2005 a fost calificată ca o nouă notificare, deoarece nu întrunește toate cerințele prevăzute în mod expres de Legea 10/2001.

În realitate prin cererea formulată a solicitat rezolvarea notificării formulate anterior prin prisma modificărilor aduse Legii 10/2001 prin Legea 247/2005.

Apelul este fondat.

Prin decizia nr.1080 din 14.04.2008 a Universității Tehnice "Gh. " I se respinge ca tardiv formulată notificarea formulată de apelantă cu motivarea că reclamanta a formulat tardiv notificarea prin care a solicitat restituirea imobilului teren situat în I,-.

Reclamanta a precizat prin contestația formulată că în mod greșit cererea formulată a fost calificată drept notificare și drept consecință în mod greșit a fost respinsă ca tardivă.

Susținerile reclamantei sunt reale, iar soluția instanței de fond este greșită.

Astfel susținerile reclamantei în sensul că cererea soluționată prin dispoziția contestată nu era o notificare ci o revenire la notificarea formulată inițial sunt întemeiate.

Astfel cererea reclamantei nu a fost emisă prin executorul judecătoresc, deci în forma prevăzută de Legea 10/2001, iar ceea ce este relevant sub aspectul caracterizării cererii reclamantei sunt considerentele deciziei civile nr.59 din 25 martie 2009 Curții de APEL IAȘI.

Astfel, prin considerentele acestei decizii care fac corp comun cu dispozitivul deciziei, se stabilește că cererea formulată de reclamantă în 2005 nu este o notificare ci o revenire la notificarea formulată în termen în baza Legii 10/2001. Drept urmare, prin dispoziția contestată s-a calificat în mod greșit cererea reclamantei ca fiind notificare, în realitate fiind o cerere de revenire la notificarea din 2001.

Drept urmare, soluția instanței de fond este greșită, astfel că se va admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile pe care o schimbă în tot.

Se va admite contestația formulată de, se va dispune anularea deciziei nr.1080 din 14.04.2008 emisă de Universitatea Tehnică "Gh. " I și va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Iași pentru a se soluționa pe fond notificarea.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Admite apelul declarat de împotriva sentinței civile nr.1313 din 17.09.2008 a Tribunalului Iași, sentință pe care o schimbă în tot.

Admite contestația formulată de în contradictoriu cu Universitatea Tehnică "Gh. "

Dispune anularea deciziei nr.1080 din 14.04.2008 emisă de Universitatea Tehnică "Gh. " I și trimite cauza spre rejudecare la ribunalul Iași.

Definitivă.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi - 15.04.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - - -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored.

Tribunalul Iași:

- -

13.2009.-

2 ex.-

Președinte:Georgeta Protea
Judecători:Georgeta Protea, Elena Gheorghiu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 74/2009. Curtea de Apel Iasi