Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 969/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-- 07.05.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 969/
Ședința publică din 4 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Rujița Rambu
JUDECĂTOR 2: Florin Șuiu
JUDECĂTOR: G -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr.82/05.02.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de DGFP T, Municipiul T, prin Primar, și, pentru constatarea nevalabilității titlului statului, nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare și revendicare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanta recurentă lipsă, domnul avocat; pentru pârâtul intimat Municipiul T prin Primar, doamna consilier juridic; prezente pârâtele intimate și, asistate de domnul avocat G, care se prezintă și pentru pârâții intimați și; prezentă pârâta intimată personal, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care părțile prezente arată că nu mai au cereri de formulat.
Curtea, văzând că nu mai sunt formulate alte cereri, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate, respingerea apelului și menținerea sentinței primei instanțe ca fiind temeinică și legală, pentru motivele arătate în cererea de recurs și în concluziile scrise depuse la dosar. Solicită cheltuieli de judecată în apel și în primă instanță.
Domnul avocat G, în reprezentarea pârâților intimați, și, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, pentru motivele arătate în întâmpinare, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâtului intimat Municipiul T, prin Primar, solicită respingerea recursului, conform concluziilor scrise depuse la dosar.
Pârâta intimată solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată:
Prin sentința civilă nr. 832/24.01.2008, pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Timișoaraa admis acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâților Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin DGFP T, Municipiul T, prin Primar, și.
A constatat că apartamentele nr. 3 înscris în CF nr. 122.155 T, nr. 5 înscris în CF nr. 121.031 T și nr. 6 înscris în CF nr. 27.721 T, situate în imobilul din T,-, înscris în CF nr. 27.350 T, au fost preluate abuziv de Statul Român de la antecesoarea reclamantei,.
A constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâții, pentru apartamentul nr. 6, pentru apartamentul nr. 5, și, pentru apartamentul nr. 3.
A obligat pârâții să lase în deplină proprietate și posesie reclamantei apartamentele indicate, inclusiv terenul aferent acestora.
A dispus rectificarea cărții funciare nr. 27530 T, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului R înscris asupra apartamentelor 3, 4, 5 și 6 și al pârâților persoane fizice asupra apartamentelor 3, 5 și 6, precum și rectificarea CF nr. 121.031 T, nr. 29.607 T și nr. 122.155 T și reînscrierea dreptului de proprietate al autoarei reclamantei, fosta proprietară tabulară.
A respins acțiunea față de pârâții și.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că imobilul situat în T,-, înscris în CF nr. 27530 T, casă cu șapte apartamente și curte în suprafață de 1162 mp, a fost proprietatea numitei, dobândit prin moștenire. Apartamentul nr. 2 fost înstrăinat de aceasta în anul 1974, iar apartamentele nr. 3, 4, 5 și 6 și terenul aferent acestora au trecut în proprietatea Statului Român în baza Legii nr. 4/1973, prin decizia nr. 1175/30.12.1975 a fostului CE al Consiliului Popular al județului T, în schimbul sumei de 36.766 lei, acesta întabulându-și dreptul în cartea funciară în anul 1977.
În baza Legii nr. 112/1995, fosta proprietară a solicitat restituirea în natură a apartamentelor 3-6; prin hotărârea nr. 734/26.06.1997 a Comisiei Județene de aplicare a acestei legi, s-a dispus restituirea în natură a apartamentului nr. 4, condiționat de restituirea sumei de 1.429.795 lei vechi, reprezentând reactualizarea sumei primită cu titlu de despăgubire, aferentă acestui apartament. În ceea ce privește apartamentele nr. 3, 5 și 6, cererea de restituire a fost respinsă, reținându-se că aceste apartamente nu erau libere la acea dată, fiind ocupate de chiriași.
Ulterior acestei hotărâri, Statul Român, prin SC SA, a vândut chiriașilor, și apartamentele 6, 5 și 3, contractele fiind încheiate în baza Legii nr. 112/1995.
Cumpărătorii și-au intabulat dreptul de proprietate astfel dobândit în cartea funciară.
În temeiul Legii nr. 10/2001, moștenitoarea fostei proprietare tabulare, reclamanta a solicitat restituirea celor trei apartamente, cererea acesteia de restituire în natură fiind respinsă prin Dispoziția nr. 784/23.03.2006 a Primarului Municipiului T, cu motivarea că apartamentele au fost înstrăinate.
Reclamanta a contestat dispoziția, judecata acesteia fiind suspendată până la soluționarea prezentei cauze.
Prima instanță a constatat că titlul statului, constând în preluarea imobilului în baza Legii nr. 4/1973, care obliga proprietarul unei a doua locuințe să o înstrăineze în termen de 1 an, este un titlu nevalabil, care încalcă dispozițiile constituționale prin care se garantează dreptul de proprietate.
A reținut că o asemenea preluare este considerată abuzivă și prin prisma HG nr. 250/2007, art. 1.4.
Neavând un titlu valabil, nefiind deci proprietar statul, nu putea să vândă valabil imobilul către chiriași.
Pe de altă parte, a reținut și reaua credință a ambelor părți contractante, care în momentul vânzării cunoșteau modalitatea în care fusese preluat imobilul de la fosta proprietară, antecesoarea reclamantei.
Împotriva sentinței civile nr. 832/24.01.2009 a Judecătoriei Timișoara au declarat apel pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Municipiul T, prin Primar, și.
Prin decizia civilă nr. 82/05.02.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis apelurile și a schimbat sentința apelată,în sensul că a respins în întregime acțiunea civilă formulată de reclamanta.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Timișa reținut, în ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiunea în constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, că aceasta a fost greșit soluționată de prima instanță, ca urmare a interpretării eronate a jurisprudenței CEDO.
Legea nr.10/2001 republicată a prevăzut în art. 45 alin. 5 că, prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de 1 an de la data intrării în vigoare a legii. Acest termen a fost prorogat prin acte normative ulterioare, de două ori câte trei luni, ultima zi de promovare a unor astfel de acțiuni fiind data de 14.08.2002.
Chiar dacă prin acest text de lege s-a prevăzut o limitare în timp a dreptului la o astfel de acțiune, prin derogare de la dreptul comun în materie de nulitate absolută, nu se poate reține o limitare a accesului la justiție, respectiv o încălcare a art. 6 din CEDO.
În mod constant CEDO a statuat că nu ne aflăm în situația unei încălcări a art. 6 din Convenție dacă, pentru exercitarea unei acțiuni, legislația statului prevede un termen în care trebuie promovată acțiunea, atâta timp cât acel termen este rezonabil.
Legea națională a prevăzut un termen rezonabil de 1 an și 6 luni, suficient pentru ca o persoană diligentă să ceară în instanță protecția dreptului său.
În ceea ce privește inadmisibilitatea acțiunii ce tinde la revendicarea imobilului în litigiu (respectiv a petitelor privind constatarea preluării abuzive a imobilului în litigiu, restituirea în natură a acestuia și rectificarea CF), tribunalul a constatat că și această excepție este întemeiată, fiind greșit soluționată de către prima instanță.
Potrivit art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998, bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin viciere consimțământului, pot fi revendicare de foștii proprietari, dacă nu fac obiectul unei legi speciale de reparație.
Imobilul în litigiu, față de temeiul preluării sale, coroborat cu dispozițiile art. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001 rep. face obiectul acestei legi speciale în ceea ce privește măsurile reparatorii ce pot fi acordate de stat, astfel că, față de prevederile Legii nr. 213/1998, sus-citate, este exclusă calea unei acțiuni în revendicare de drept comun.
Prin aceasta nu se aduce atingere accesului la justiție consacrat de Constituția României și de art. 6 din CEDO, doar că accesul trebuie să se facă în formele prescrise de lege, în acest sens fiind și jurisprudența CEDO.
Legea nr. 10/2001 reglementează procedura de urmat de către persoanele îndreptățite pentru revendicarea imobilelor preluate abuziv de către stat în perioada 06.03.1945 - 22.12.1989 în capitolul III "Proceduri de restituire", care asigură inclusiv accesul la justiție.
Reclamanta a urmat procedura prevăzută de Legea nr.10/2001, finalizată cu emiterea dispoziției nr. 784/23.03.2006, prin care a fost respinsă cererea de restituire în natură a celor 3 apartamente, motivat de faptul că acestea au fost înstrăinate.
Dispoziția a fost contestată în justiție de reclamantă, iar judecata a fost suspendată până la finalizarea prezentei cauze.
Instanța de apel a invocat în susținerea soluției pronunțate și decizia nr. 33/9.06.2008, dată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Împotriva deciziei civile nr. 82/5.02.2009 a Tribunalului Timișa declarat recurs în termenul legal reclamanta.
În motivarea recursului, reclamanta a criticat în primul rând reținerea de către instanța de apel a excepției prescripției dreptului la acțiunea în nulitatea absolută a contractelor de vânzare- cumpărare.
Acțiunea în constatarea nulității absolute, a arătat reclamanta, este imprescriptibilă extinctiv potrivit art. 2 din DL nr. 167/1958, iar pe de altă parte, potrivit art. 45 al.2 din Legea nr.10/2001, actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil sunt lovite de nulitate absolută, ori în decizia recurată se invocă faptul că prima instanță a interpretat în mod greșit jurisprudența CEDO, fără a se ține seama de prevederile anterior invocate.
Acțiunea sa nu este promovată în baza Legii nr. 10/2001, ci în baza dreptului comun și a practicii CEDO, ori excepția prescripției dreptului la acțiune trebuia tratată și motivată prin prisma acestor dispoziții și nu prin prisma art. 45 al. 5 din Legea nr. 10/2001.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii ce tinde la revendicarea imobilului, în cazul de față, a arătat reclamanta, nu s-a promovat o acțiune în revendicare, ci o acțiune în constatare; s-a solicitat constatarea nevalabilității titlului statului asupra imobilului și, ca o consecință, constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare- cumpărare încheiate de către un neproprietar.
Se invocă de către tribunal decizia din 09.06.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care însă arată că atunci când există contradicție între norma internă și cea comunitară, convenția are prioritate, această prioritate putând fi dată și în cadrul acțiunii în revendicare, dispoziție care însă nu a fost avută în vedere, a susținut reclamanta.
Pârâții, și au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat respingerea ca neîntemeiat a recursului, cu motivarea că în speță este aplicabilă Legea nr. 10/2001; reclamanta a făcut cerere și în baza acestei legi speciale, s-a emis dispoziție de respingere, pe care reclamanta a atacat-o în justiție, dar în același timp a promovat și acțiunea de față pe dreptul comun, judecata celei dintâi fiind suspendată.
Întâmpinării depuse la dosar de pârâtul Statul Român, prin DGFP T, instanța i-a conferit natura unor concluzii scrise, întrucât s-a depășit termenul legal prevăzut de art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă; s-a solicitat respingerea recursului reclamantei.
Pârâtul Municipiul T, prin Primar, a depus la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea soluției instanței de apel.
Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, precum și din oficiu conform art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, față de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul reclamantei este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Reclamanta susține că acțiunea sa este întemeiată pe dreptul comun, însă din cererile pe care le-a depus la dosar rezultă că în susținerea acțiunii sale a invocat ca temei de drept atât dreptul comun, cât și Legea nr. 10/2001.
Astfel, în privința titlului statului a invocat și art. 2 alin. 1 lit. h din Legea nr. 10/2001, iar cu privire la contractele de vânzare- cumpărare a invocat art. 45 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.
Prin urmare, din acest punct de vedere, acțiunea reclamantei are un caracter hibrid, fiind întemeiată atât pe dreptul comun, cât și pe legea specială.
În ceea ce privește valabilitatea contractelor de vânzare- cumpărare pentru cele 3 apartamente vândute foștilor chiriași, invocă, pe de o parte, inadmisibilitatea acțiunii în constatarea nulității absolute pe calea dreptului comun, iar pe de altă parte invocă art. 45 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, care prevede că sunt nule absolut actele de înstrăinare a imobilelor preluate de stat fără titlu valabil.
În această situație, în mod corect a făcut instanța de apel aplicarea dispozițiilor aceluiași art. 45 din Legea nr. 10/2001, care prin alin.5 stabilește un anumit termen, derogatoriu de la dreptul comun, pentru promovarea acțiunilor în constatarea nulității absolute a actelor de înstrăinare, termen pe care reclamanta l-a depășit, intervenind astfel prescripția acțiunii.
În mod corect a reținut instanța de apel și inadmisibilitatea acțiunii în revendicare a reclamantei.
Acțiunea reclamantei - nu este o simplă acțiune în constatare a nevalabilității titlului statului și a nulității absolute a contractelor de vânzare- cumpărare, așa cum susține acum în recurs, ci este o veritabilă acțiune în revendicare, prin care se tinde la redobândirea dreptului de proprietate asupra apartamentelor nr. 3, 5 și 6 din imobilul înscris în CF col. nr. 27350 T, precum și a terenului aferent acestor apartamente.
De altfel, prin al treilea capăt de cerere din acțiune reclamanta solicită în mod expres instanței să dispună restituirea în natură a apartamentelor nr. 3, 5 și 6 și a terenului aferent acestora.
Acțiunea reclamantei nu este inadmisibilă numai pentru că Legea nr. 10/2001 îi asigură și accesul la justiție în privința imobilelor preluate de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, reclamanta având deja un proces pe rol în care a atacat dispoziția emisă în baza Legii nr. 10/2001, ci și prin prisma deciziei nr. 33/9.06.2008, pronunțată într-un recurs în interesul legii în dosarul nr. 60/2007 de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Instanța supremă stabilește că în concursul dintre legea specială (Legea nr. 10/2001) și dreptul comun are prioritate legea specială.
Este adevărat însă că tot prin aceeași decizie instanța supremă statuează că atunci când apar neconcordanțe între legea specială și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate.
De această dispoziție se prevalează reclamanta în speță atunci când critică excepția inadmisibilității.
Înalta Curte de Casație și Justiție precizează că într-o asemenea situație, când apar neconcordanțe ale Legii nr. 10/2001 în raport cu Convenția, prioritatea Convenției "poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice".
În cazul de față este evident că acțiunea în revendicare a reclamantei aduce atingere dreptului de proprietate al altor persoane și securității raporturilor juridice, repunându-se în discuție valabilitatea unor contracte de vânzare- cumpărare din 1997 și 1998.
Față de aceste considerente, întrucât nu se constată nelegalitatea hotărârii atacate în condițiile art. 304 pct. 7,8 și 9 Cod procedură civilă, având în vedere și art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de reclamanta - împotriva deciziei civile nr. 82/05.02.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, va obliga reclamanta la plata în favoarea pârâtului a sumei de 300 lei, reprezentând cheltuielile de judecată în recurs.
Întrucât pârâta nu a făcut dovada cheltuielilor efectuate în recurs, în baza art. 1169 cod civil Curtea va respinge cererea acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta - împotriva deciziei civile nr. 82/05.02.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Obligă reclamanta la plata în favoarea pârâtului a sumei de 300 lei, reprezentând cheltuielile de judecată în recurs.
Respinge cererea pârâtei pentru cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 4.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Gheorghe Oberșterescu
- - - - G -
GREFIER,
- -
Red. - 19.11.2009
Tehnored. - 27.11.2009; 2 ex.
Primă instanță: Judecătoria Timișoara
Judecător:
Instanță de apel: Tribunalul Timiș
Judecători:;
Președinte:Rujița RambuJudecători:Rujița Rambu, Florin Șuiu, Gheorghe Oberșterescu
