Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 237/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR--18.06.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 237/
Ședința publică din 4 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Rujița Rambu
JUDECĂTOR 2: Florin Șuiu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 235/29.04.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Penitenciarul Arad, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad și Administrația Națională a Penitenciarelor, pentru pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul apelant personal, lipsă fiind celelalte părți.
Ministerul Public este reprezentat de doamna procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Apelul a fost declarat în termen și este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care atât reclamantul apelant cât și reprezentanta Ministerului Public arată că nu mai au cereri de formulat.
Curtea, văzând că nu mai sunt formulate alte cereri, constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reclamantul apelant solicită admiterea apelului așa cum fost formulat, și, întrucât în dosarul penal a fost achitat, solicită daune morale cuprinse între 10.000 Euro și 500.000.000 lei în baza art. 504 Cod procedură penală.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a apelului și de menținere a hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, întrucât reclamantul nu a fost arestat în dosarul de ultraj (fiind deja deținut în altă cauză) și nici nu a făcut dovada existenței prejudiciului solicitat.
CURTEA
Deliberând asupra apelului, constată:
Prin sentința civilă nr. 235/29.04.2009,pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada respins acțiunea civilă formulată de reclamantul împotriva pârâților Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Penitenciarul Arad, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad și Administrația Națională a Penitenciarelor
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Arad sub nr. 10225/2005, reclamantul a solicitat despăgubiri materiale și morale în cuantum de 50.000 Euro.
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Arad sub nr-, prin raportare la dosarul nr. 12510/2003 al Judecătoriei Arad, același reclamant a formulat pretenții pecuniare în sumă de 5.000.000.000 lei (ROL) tot cu titlul de despăgubiri materiale și morale.
Având în vedere că cele două dosare-- și -- au aceeași cauză, prin pretențiile formulate reclamantul urmărind a dobândi o reparație materială și morală pentru proceduri judiciare pretins ilegale, săvârșite împotriva sa, Judecătoria Arada conexat cele două cauze.
În temeiul art. 2 pct. 1 lit. b Cod procedură civilă și a art. 2 pct. 1 lit. h Cod procedură civilă, coroborat cu art. 158 Cod procedură civilă Judecătoria Arada declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței competente, Tribunalul Arad.
Reclamantul a solicitat despăgubiri cu motivarea că a fost condamnat în dosarul nr. 12510/2003, iar ca urmare a strămutării judecării cauzei la Judecătoria Devaa fost achitat.
Prin sentința penală nr. 1532/26.09.2005, pronunțată în dosarul nr. 564/2005 al Judecătoriei Deva, ca urmare a-/2003 al Judecătoriei Arad, față de reclamant s-a dispus încetarea procesului penal potrivit art. 11 pct. 2 lit. c raportat la art.10 lit. f Cod procedură penală, cu motivarea că lipsește plângerea penală, deoarece judecătorul a declarat că nu înțelege să formuleze plângere împotriva lui.
Din sentința penală rezultă că reclamantul a săvârșit fapta, dar, potrivit Legii nr. 160/2005 pentru aprobarea OUG nr. 58/2002 privind modificarea și completarea unor dispoziții din Codul penal referitoare la infracțiuni contra autorității, art. 1 pct. 4, al. 1 art. 239 Cod penal s-a abrogat, astfel că fapta, deși săvârșită, nu mai figurează între faptele prevăzute de legea penală.
Reclamantul nu a justificat existența vreunui prejudiciu, sentința de condamnare nu a fost pusă în executare, iar încetarea procesului a avut loc potrivit prevederilor art.10 lit. f și nu art.10 lit. a,b, b/1, c sau
Împotriva sentinței civile nr. 235/29.04.2009 a Tribunalului Arada declarat apel în termenul legal reclamantul.
În susținerea apelului, reclamantul a arătat că a fost prejudiciat moral, calomniat și insultat, motiv pentru care solicită obligarea statului la despăgubiri morale în baza art. 504 Cod procedură penală.
Pârâtul Parchetul de pe lângă Judecătoria Arada formulat întâmpinare prin care, în baza art. 84 alin. 3 teza II din Legea nr. 304/2004, a invocat lipsa calității sale procesuale pasive și a solicitat respingerea apelului reclamantului.
A formulat întâmpinare și pârâtul Penitenciarul Arad, prin care a invocat excepția netimbrării acțiunii reclamantului în baza art. 20 alin. 3 din Legea nr. 147/1997, excepția lipsei calității sale procesuale pasive față de obiectul acțiunii și excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului, care nu cuprinde elementele prevăzute de art. 112 Cod procedură civilă.
În baza art.137 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va analiza mai întâi excepțiile invocate de pârâții Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad și Penitenciarul Arad.
Va respinge excepția de netimbrare a acțiunii, având în vedere faptul că, deși inițial reclamantul a invocat art. 998, 999 Cod civil, ulterior a precizat că temeiul juridic al acțiunii este art. 504 Cod procedură penală; de altfel, că pe acest text legal se întemeiază acțiunea reclamantului rezultă și din conținutul cererii de chemare în judecată.
În consecință, în baza art. 15 lit. g din Legea nr. 146/1997, acțiunea reclamantului este scutită de taxele judiciare de timbru.
Nu este întemeiată nici excepția inadmisibilității acțiunii, motivată prin lipsa unor elemente prevăzute de art.112 Cod procedură civilă și care trebuie cuprinse într-o cerere de chemare în judecată.
Nu se precizează care elemente lipsesc, iar, pe de altă parte, lipsa unora dintre aceste elemente nu atrage inadmisibilitatea acțiunii.
Excepția lipsei calității procesuale pasive va fi analizată o dată cu fondul cauzei, conform art.137 alin. 2 Cod procedură civilă.
Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, cu dispozițiile art.295 alin. 1 Cod procedură civilă și cu probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că apelul reclamantului este neîntemeiat, urmând a fi respins pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Art.504 Cod procedură penală stabilește dreptul la reparație al persoanelor condamnate cu condiția ca prin hotărâre judecătorească definitivă să se fi constatat că persoana nu a săvârșit fapta imputată ori că acea faptă nu există.
În speță în mod corect prima instanță a constatat că prin sentința penală nr.1532/26.09.2005, pronunțată în dosarul nr. 564/2005 de Judecătoria Deva, s-a dispus încetarea procesului penal față de în baza art. 11 pct. 2 lit. c raportat la art. 10 lit. f, întrucât partea vătămată, judecătorul - a declarat că nu înțelege să formuleze plângere prealabilă pentru infracțiunea prevăzută de art. 239 al. 1 Cod penal; pe de altă parte, prin sentința penală menționată s-a constatat că prin Legea nr. 160/2005 pentru aprobarea OUG nr. 58/2002 privind modificarea și completarea unor dispoziții din Codul penal referitoare la infracțiuni contra autorității s-a abrogat art.239 alin. 1 Cod penal, astfel că fapta, deși săvârșită, nu mai este incriminată de legea penală.
Prin urmare, nu s-a constatat că fapta nu a fost săvârșită sau că nu există pentru a se putea reține dreptul la reparație al reclamantului în baza art. 504 Cod procedură penală.
În consecință, acțiunea formulată de reclamant față de Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor este neîntemeiată.
Curtea va substitui parțial motivarea primei instanțe, în sensul că, față de dispozițiile art. 506 alin. 2 Cod procedură penală, care stabilește calitatea procesuală pasivă în asemenea litigii a statului prin Ministerul Economiei și Finanțelor, acțiunea va fi respinsă față de ceilalți pârâți pentru lipsa calității procesuale pasive.
Față de aceste considerente, în baza art. 296 Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 235/29.04.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamantul, deținut în Penitenciarul Arad, împotriva sentinței civile nr. 235/29.04.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 4.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
- -
Se comunică:
- reclamantului apelant - Penitenciarul Arad (ns. la 17.05.1951)
- pârâtului intimat Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor- B,-
- pârâtului intimat Penitenciarul Arad - Cl.6 Vânători, jud.
- pârâtului intimat Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad - str. -, nr.-8-10
- pârâtei intimate Administrația Națională a Penitenciarelor- B,-
- Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA
Emis 6 com.
Red. - 26.11.2009;
Tehnored. - 02.12.2009; 8 ex.
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecător:
Președinte:Rujița RambuJudecători:Rujița Rambu, Florin Șuiu