Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 130/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA NR.130
Ședința publică din data de 22 iunie 2009
PREȘEDINTE: Cristina Paula Brotac
JUDECĂTOR 2: Andra Corina Botez
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind judecarea apelurilor declarate de reclamantul G, domiciliat în Târgoviște, Bd. - -.5.11 jud. D, de pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat de DGFP D, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească nr. 133 jud. D și de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, împotriva sentinței civile nr. 447/19.02.2009 pronunțată de TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA.
scutite de plata taxei judiciare de timbru.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 15 iunie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre când, pentru asigurarea dreptului la apărare al părților și pentru a da posibilitate apelantului-reclamant să depună la dosar concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea pentru astăzi, data de mai sus, pronunțând următoarea decizie:
CURTEA,
Deliberând asupra apelurilor civile de față, Curtea constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr- reclamantul G, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice D, a solicitat obligarea Statului Român la plata daunelor materiale (2.000.000 lei) și morale (1.500.000 lei) în sumă de 3.500.000 lei, reprezentând echivalentul a 1.000.000 euro,precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că suma menționată reprezintă cuantumul prejudiciului ce i- fost cauzat, ca urmare activității conjugate a organismelor statului ce au avut ca scop prestabilit și finalitate- cercetarea și inculparea sa pentru infracțiuni inexistente, sesizate de inspectori al D și de SA D, confirmate de organele de cercetare și urmărire penală; privarea sa de libertate prin măsura reținerii dispusă de Poliția Târgoviște; propunerea de arestare preventivă și luarea măsurii sechestrului asigurator asupra bunurilor, al cărui unic asociat și administrator este, pentru un prejudiciu inexistent, dar stabilit la suma de 82 milioane lei (RON); restrângerea libertății la libera circulație, prin luarea și menținerea măsurii preventive de a nu părăsi localitatea pe o durată nejustificat de mare; refuzul eliberării pașaportului; trimiterea în judecată și condamnarea sa,pe nedrept, și în mod repetat la pedeapsa închisorii pentru patru infracțiuni dovedit a fi inexistente de la primele acte de cercetare; introducerea cu rea-credință de către Dac ererii de declanșare a procedurii falimentului în contra pentru datorii nereale, cu consecința ridicării dreptului său de a-și administra societatea, dizolvarea și lichidarea acesteia, procedură derulată concomitent cu procesul penal, cu consecința unui prejudiciu material de circa 20 miliarde lei RON și a distrugerii societății; presiunile psihice la care a fost supus în perioada celor șase ani cât a durat procesul penal ( 2001-iulie 2007) și cheltuielile făcute; prejudiciul material și moral cauzat prin învinuirea nedreaptă în alte două dosare penale pentru infracțiuni inexistente, unde urmărirea penală s-a început la ordin politic.
În fapt, reclamantul a susținut că, în urma verificărilor efectuate de către organele fiscale ale D la, și, unde are calitatea de asociat unic și administrator, control finalizat prin procesele verbale nr.1173, 1188 și 1189/ 31.05.2001 și referatul 642//27.03.2001 întocmit de și, s-a stabilit că a întocmit facturi fictive în numele societății pe care le-a înregistrat în contabilitate "în scopul obținerii unor sume considerabile de la bugetul statului". În urma sesizării Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, cauza a fost înregistrată sub nr.2048/ P/2002, fiind începută urmărirea penală pentru infracțiunea de evaziune fiscală ( art.13 din Legea nr. 87/94), fals intelectual ( art.40 din Lg.82/1991 cu referire la art.289 Cod penal), fals în înscrisuri sub semnătură privată ( art.290 Cod penal), iar în baza ordonanței nr.-/ 20.03.2003 emisă de Poliția Târgoviște a fost reținut 24 de ore, din data de 20.03.2003, cu propunerea de arestare preventivă înlocuită cu măsura interzicerii de a părăsi localitatea. Prin rechizitoriul parchetului, a fost trimis în judecată pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor prevăzute de art.40 din Legea 80/91 cu referire la art.289 Cod penal, de art.10 și 13 din Lg.87/1994 cu aplicarea art.41,42 Cod penal și infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art.290 Cod penal, la baza inculpării și condamnării sale stând constatarea tehnico-stiințifică grafică nr.20774/ 4.02.2002 și raportul de expertiză criminalistică nr.286/ 28.10.2002 efectuat de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice B, ambele contestate de el.
A precizat reclamantul că, prin sentința penală nr. 489/26.04.2004, Judecătoria Târgoviștel -a condamnat pentru toate cele patru infracțiuni la pedeapsa închisorii, sentință menținută prin decizia penală nr. 55/28.01.2005 a Tribunalului Dâmbovița, ambele desființate însă prin decizia penală nr. 468/13.05.2005 a Curții de APEL PLOIEȘTI, cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond. După rejudecare, sentința penală nr. 1379/26.09.2006 a Judecătoriei Târgoviște (prin care a fost condamnat din nou la pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare) și decizia penală nr. 35/20.02.2007 a Tribunalului Dâmbovița au fost casate prin decizia penală nr. 548/21.06.2007 a Curții de APEL PLOIEȘTI, atât în latura civilă, cât și în latura penală, el fiind achitat în temeiul art. 11 pct.2 lit.a raportat la art. 10 lit.a Cod proc.penală (fapta nu există).
A mai arătat reclamantul că, în cursul lunii mai 2004, reprezentanții au introdus, cu rea-credință, contra SC "" SRL acțiune în vederea declanșării procedurii falimentului. În final, urmare a expertizelor contabile și a deciziilor pronunțate de Curtea de APEL PLOIEȘTI, s-a dovedit că, deși introdusă în faliment, creanța și activele SC "" SRL depășeau cu mult datoriile.
A susținut reclamantul că introducerea în faliment a SC ""SRL a determinat plata, de către această societate, a unor cheltuieli de peste un miliard lei (onorariu lichidator, expertize, taxe, etc.) și de către el a peste 200 milioane lei, sume ce urmează a fi recuperate de la Statul Român.
În ceea ce privește prejudiciul moral suferit, reclamantul a arătat că acesta este justificat de faptul că erorile judiciare au afectat relațiile sociale și domeniul afectiv al vieții sale personale, au adus atingere demnității, onoarei, prestigiului profesional, sănătății și libertății sale.
În baza probelor administrate, prin sentința civilă nr. 447/19.02.2009, TRIBUNALUL DÂMBOVIȚAa admis în parte acțiunea și a obligat Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor să plătească reclamantului suma de 100.000 lei daune morale și 4.160 lei daune materiale.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, în mod nelegal, reclamantul a fost privat de libertate 24 ore potrivit Ordonanței -/20.03.2003. Nelegalitatea măsurii a fost constatată prin decizia penală nr. 548/21.06.2007 a Curții de APEL PLOIEȘTI prin care s-au casat sentința penală nr. 1379/26.09.2006 a Judecătoriei Târgoviște și decizia penală nr. 35/20.02.2007 a Tribunalului Dâmbovița, atât în latură penală,cât și în latură civilă, reclamantul din prezenta cauză fiind achitat în baza art. 11 pct.2 lit.a raportat la art. 10 lit.a din Codul d e procedură penală pentru infracțiunile de evaziune fiscală prevăzută de art. 13 din Legea nr.87/1994 (în prezent prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005) cu aplicarea art. 41-42 Cod penal, fals intelectual prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991 (devenit art. 43 din Legea nr. 82/1991 republicată)raportat la art. 289 Cod penal, cu aplicarea art. 41-42 Cod penal, fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41-42 Cod penal, întrucât faptele nu există.
Referitor la prejudiciul moral s-a reținut că suma de 100.000 lei este suficientă pentru acoperirea acestuia, avându-se în vedere criteriile referitoare la: consecințele suferite pe plan fizic și psihic, expunerea la disprețul public în calitate de inculpat, atingerea gravă adusă onoarei și demnității sale, prezentarea în incinta instanțelor și a parchetelor ca inculpat, în mod repetat, lipsirea ilegală de libertate timp de 24 ore, refuzul eliberării pașaportului pe o perioadă de câte 7 zile, începând cu data de 16.09.2003, respectiv 22.04.2004 și menținerea măsurii de a nu păsări localitatea.
Cu privire la prejuidiciul material s-a reținut că a fost dovedit numai în limita sumei de 4.160 lei. S-a mai învederat că reclamantul nu a făcut dovada împrejurării că declanșarea falimentului societății constituie o consecință directă a reținerii sale pe durata celor 24 ore, respectiv a procesului penal finalizat cu achitarea sa, context în care derularea procesului de declanșare a procedurii reorganizării și a falimentului prevăzută de Legea nr. 64/1995 reprezintă o cauză licită pentru care statul nu poate fi ținut să răspundă.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul, pârâtul, cât și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA.
În apelul său, reclamantul a criticat sentința sub aspectul cuantumului atât al daunelor morale, cât și materiale acordate.
A susținut apelantul că prejudiciul moral suferit de el este deosebit de complex în raport de suferința psihică la care a fost supus o perioadă de peste 6 ani. Astfel, consecințele directe ale actelor ilegale la care a fost supus sunt: știrbirea onoarei și demnității sale; suferințele fizice și psihice urmare a reținerii, interzicerii de a părăsi țara, anchetării sale pentru infracțiuni inexistente, trimiterea sa în judecată; imposibilitatea desfășurării unei activități prin care să-și poată câștiga în continuare veniturile necesare unui trai decent pentru el și familia sa; imposibilitatea de a onora și derula contractele cu străinătatea; formarea opiniei publice privind vinovăția sa, deși faptele pentru care a fost condamnat nu au existat.
Cu privire la daunele materiale, apelantul a arătat, în esență, că în mod greșit s-a reținut că intrarea SC "" SRL în procedura falimentului nu are legătură cu dosarul său penal. Nu s-a ținut cont de faptul că expertiza contabilă întocmită în dosarul de faliment concluzionează că datoriile SC "" SRL la momentul introducerii cererii de faliment cuprindeau sume nereale, inclusiv suma reținută prin rechizitoriu.
Pe aspectul daunelor materiale, apelantul-reclamant a solicitat completarea probatoriului cu înscrisuri, expertiză contabilă și interogatoriul DGFP
La rândul lor, pârâtul și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, în apelurile formulate, au susținut, în esență, că suma acordată cu titlu de daune morale- 100.000 lei este exagerată, cuantumul acestora trebuind să fie proporțional cu în- tinderea măsurii a cărei nelegalitate a fost constatată prin hotărârea definitivă de achitare (reținere 24 ore și obligația de a nu părăsi localitatea pentru numai 30 zile).
Referitor la cererea apelantului-reclamant, formulată prin concluziile scrise, de repunere a cauzei pe rol, Curtea constată că nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 151 Cod proc.civilă. În speță, nu se poate discuta de o eventuală încălcare a dreptului la apărare al apelantului-reclamant, de natură să determine repunerea pe rol a cauzei (astfel cum s-a pretins în cererea de repunere pe rol) întrucât amânarea pronunțării a fost dispusă tocmai în acest scop (a se vedea în acest sens încheierea de amânare a pronunțării).
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate, precum și de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 295 alin.2 Cod proc.civilă, instanța de apel va putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate de prima instanță dacă consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei.
Așadar, textul de lege menționat instituie o facultate a instanței de apel dea se pronunța exclusiv pe probatoriul de la prima instanță sau de a dispune completarea acestuia.
În speță, Curtea, față de obiectul pricinii, apreciază că nu se impune completarea probatoriului administrat de prima instanță.
În consecință, în baza art. 295 alin.2 Cod proc.civilă, Curtea va respinge ca neîntemeiată cererea apelantului-reclamant de completare a probatoriului.
În legătură cu apelul reclamantului sub aspectul daunelor materiale acordate, Curtea reține următoarele:
Incidența art. 504 Cod proc.penală circumscrie despăgubirile la prejudiciile cauzate prin eroarea judiciară.
În speță, factorul prejudiciabil se limitează la durata privării de libertate- reținere 24 ore și a restrângerii de libertate-30 de zile (prin obligarea de a nu părăsi localitatea).
În aceste condiții, cum în mod corect reținut și prima instanță, din moment ce declanșarea procedurii falimentului SC "" SRL nu a avut loc în perioada reținerii sau restrângerii de libertate a reclamantului, Statul nu poate fi ținut a răspunde pentru aceasta.
Pentru același considerent, în sensul că prejudiciul material se referă numai la cel suferit pe perioada reținerii și obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, Curtea constată că nu se impune majorarea cuantumului daunelor materiale acordate de prima instanță.
Referitor la daunele morale, se impun următoarele precizări:
Libertatea individuală constituie o valoare socială de prim consacrată atât prin tratate internaționale, cât și prin reglementări interne-constituționale și legale, astfel că lipsirea nelegală de libertate a unei persoane este de natură a-i aduce acesteia un prejudiciu moral.
Referitor la întinderea despăgubirii pentru acest prejudiciu moral la care reclamantul este îndreptățit, trebuie să se aibă în vedere consecințele suferite pe plan psihic și profesional, atingerea gravă adusă onoarei și demnității sale, sentimentul de frustrare creat reclamantului, afectarea prestigiului său profesional și, nu în ultimul rând, prin privațiunile de ordin fizic.
de specialitate și practica judiciară au statuat în mod constant că prin simplul fapt al acordării despăgubirilor se consideră că se realizează o reparație morală de principiu.
În aprecierea nivelului se are în vedere ca despăgubirile să asigure o reparație morală, dar să nu constituie prin ele însele un temei de îmbogățire fără justă cauză.
Așa cum s-a arătat și la analizarea daunelor materiale, incidența art. 504 Cod proc.penală circumscrie despăgubirile la prejudiciile cauzate prin eroarea judiciară.
În speță, acest factor prejudiciabil se limitează la durata reținerii- 24 ore și a restrângerii de libertate -30 zile (prin obligarea de a nu părăsi localitatea), deoarece ulterior punerii în libertate, derularea procesului penal (finalizat cu o hotărâre de achitare) reprezintă o cauză licită, pentru care Statul nu poate fi ținut să răspundă, indiferent de consecințele pe plan moral, fizic și psihic pe care procesul le-ar fi putut avea asupra reclamantului.
De altfel, potrivit art. 505 Cod proc.penală, la stabilirea întinderii reparației trebuie să se țină seama de durata privării de libertate și a restrângerii de libertate suportate.
În aceste condiții, Curtea apreciază că suma de 30.000 lei este suficientă pentru repararea prejudiciului moral, suma de 100.000 lei acordată de prima instanță, precum și cea solicitată de reclamant prin cererea de chemare în judecată-2.000.000 lei, fiind absolut exagerate, ducând evident la o îmbogățire fără justă cauză și necorespunzând practicii judiciare (este suficient de menționat faptul că, în mod constant, chiar în cazul infracțiunilor de omor, cuantumul despăgubirilor morale este cu mult mai mic).
Față de toate aceste considerente, Curtea, în baza art. 296 Cod proc.civilă, va respinge ca nefondat apelul reclamantului, va admite apelul pârâtului și Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, va schimba în parte sentința civilă nr. 447/19.02.2009 a Tribunalului Dâmbovița, în sensul că va reduce cuantum,ul daunelor morale la 30.000 lei. Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată cererea apelantului-reclamant G de completare a probatoriului.
Admite apelurile declarate de pârâtul Statul Român, prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat de DGFP D, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească nr. 133 jud. D și de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, în contradictoriu cu reclamantul G, domiciliat în Târgoviște, Bd. - -.5.11 jud. D, împotriva sentinței civile nr. 447/19.02.2009 pronunțată de TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA și în consecință:
Schimbă în parte sentința civilă nr. 447/19.02.2009 a Tribunalului Dâmbovița, în sensul că reduce cuantumul daunelor morale la 30.000 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței civile nr. 447/19.02.2009 a Tribunalului Dâmbovița.
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul G împotriva sentinței civile nr. 447/19.02.2009 a Tribunalului Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 iunie 2009.
Președinte, Judecător,
-- - - --- -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.CC
6 ex./24.06.2009
nr- TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA
operator de date cu caracter personal
notificare nr. 3120/2006
Președinte:Cristina Paula BrotacJudecători:Cristina Paula Brotac, Andra Corina Botez
