Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1433/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul II recurs |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR. 1433/2009-
Ședința publică din data de 4 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Felicia Toader | - - | - JUDECĂTOR 2: Doina Măduța |
- - | - JUDECĂTOR 3: Eugenia Moșincat | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenta pârâtă SC SRL, cu sediul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în, nr.181, județul B, împotriva sentinței civile nr. 1003/LM din 10 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reprezentanta intimatului reclamant G-lipsă, avocat, în baza delegației de substituire emisă de Baroul Bihor -Cabinet Avocat " ", lipsă fiind recurenta pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezentul recurs este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar, având în vedere natura cauzei dedusă judecății, după care:
Reprezentanta intimatului reclamant depune la dosar întâmpinare, învederând instanței că nu mai are alte cereri, sens în care solicită cuvântul asupra recursului de față.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra prezentului recurs.
Reprezentanta intimatului reclamant solicită respingerea recursului promovat de partea adversă, ca nefondat, menținerea hotărârii recurate pe care o apreciază ca fiind legală și temeinică, fiind pronunțată în conformitate cu prevederile legale în vigoare, cu acordarea cheltuielilor de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1003/LM din 10 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul G, în contradictoriu cu pârâta și în consecință:
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului indemnizația aferentă concediului de odihnă neefectuat pe anii 2006 și 2007.
De asemenea, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului orele suplimentare efectuate în perioada iulie 2006-mai 2007.
Au fost respinse restul pretențiilor.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Reclamantul a prestat activitate la intimată în baza unui contract individual de muncă înregistrat la ITM sub nr.60655/31.07.2006 așa cum reiese din adresa Inspectoratului Teritorial d e Muncă al Județului B nr.74956/23.07.2007, îndeplinind funcția de paznic de la data de 12.07.2006 și până la 18.05.2007 când au încetat raporturile de muncă în temeiul art.55 lit.b din Codul Muncii.
Dreptul la acest concediu este stabilit de lege pentru munca prestată în fiecare an calendaristic, ia naștere odată cu încheierea contractului individual de muncă și se realizează pe măsura efectuării muncii. Art. 140 din Codul muncii prevede că durata efectivă a concediului de odihnă se acordă propor ional cu activitatea prestată într-un an calendaristic (alin. 2). Legea stabilește numărul zilelor de concediu având în vedere activitatea desfășurată în cursul unui an calendaristic. Este și motivul pentru care concediul de odihnă trebuie, de regulă, efectuat în fiecare an (art. 141 alin. 1 din Codul muncii ) și în natură (art. 144).
Având în vedere că intimata nu a făcut dovada efectuării integrale a concediului de odihnă cuvenit pe anii 2006 și 2007 și nici a plații indemnizației corespunzătoare zilelor de concediu neefectuate, tribunalul a obligat pârâta să plătească reclamantului indemnizația aferentă concediului de odihnă neefectuat pe anii 2006 și 2007.
De asemenea, potrivit art. 117 alin. 1 din Codul muncii prevede că munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal (peste 40 de ore) este considerată muncă suplimentară. Deși din fișele de pontaj nu reiese faptul că reclamantul ar fi lucrat peste programul normal de 8 ore, din caietul ținut la unitate de către persoanele angajate în calitate de paznici, precum și din depoziția martorului, instanța a reținut că durata unei zile de lucru în funcție de necesitățile concrete ale pârâtei, astfel încât în mod frecvent se depășea programul normal de lucru de 8 ore.
Astfel potrivit celor înscrise în luna aprilie 2007 reclamantul a lucrat un număr de 297 ore, în martie 2007 -283 ore, februarie 2007-335 ore etc., depășindu-se durata normală a timpului de muncă așa cum este prevăzută de art.109 Codul Muncii.
Chiar dacă acel caiet nu a fost ținut în mod oficial de către pârâtă, cele menționate în cuprinsul acestuia nu au fost contestate de către aceasta, fiind ținut în cadrul unității și la dispoziția acesteia.
Față de aceste considerente instanța a obligat pârâta sa plătească reclamantului orele suplimentare efectuate în perioada iulie 2006 -mai 2007.
Referitor la capătul de cerere privind plata orelor neplătite din perioada 1-15 mai 2007, fost respins întrucât din probele administrate respectiv stat de salarii din mai 2007, reclamantul are un număr de 13 zile lucrate pentru care a primit un rest de plata de 214 lei.
Din declarația martorului, angajat și el ca și paznic la unitatea pârâtă, instanța a reținut că salariul negociat includea și sporul de care trebuia sa beneficieze, astfel încât acordarea sporului de noapte s-a apreciat că nu se impune
Admițând acțiunea în parte, tribunalul a obligat în baza art.274 coroborat cu art.276 Cod procedura civilă pârâta aflată în culpă procesuală, la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs recurenta pârâtă SC SRL, în termen legal și scutit de taxă de timbru, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii cererii formulate de reclamant ca nefondată.
În motivare arată recurenta că instanța de fond a reținut în mod eronat că intimatul reclamant nu și-a efectuat concediul de odihnă pe anii 2006 și 2007 în condițiile în care acesta a solicitat concediul pe anul 2007, iar pe de altă parte, astfel cum au precizat și în fața primei instanțe, intimatul este cel care nu s-a prezentat la societate să-și ridice banii de concediu pe anul 2007 până la data de 04.08.2007.
Menționează că la încetarea contractului de muncă intimatul a fost remunerat, conform negocierilor, pentru perioada în care a fost angajatul societății și pe de altă parte, acesta nu a fost nemulțumit și nu a solicitat plata orelor suplimentare în perioada în care a fost salariat.
Arată că registrul de evidență, prezentat în copie, nu este un act oficial al societății, un document de pontaj, acesta putând fi completat în orice mod de către angajat, în condițiile în care nu a fost semnat sau confirmat de către un reprezentant al societății.
În drept sunt invocate prevederile art. 304 ind. 1 și următoarele Cod procedură civilă.
Legal citat intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea în totalitate a sentinței recurate, ca legală și temeinică, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța o apreciază ca legală și temeinică, urmând a respinge recursul ca nefondat având în vedere următoarele considerente: Criticile recurentei în sensul că instanța de fond s-a pronunțat în mod greșit asupra dreptului reclamantului intimat la plata indemnizației aferente concediului de odihnă neefectuat pentru anul 2006 pe considerentul că reclamantul nu a formulat această cerere, sunt nefondate, întrucât, astfel cum rezultă și din cuprinsul cererii de chemare în judecată, această cerere a fost formulată și cu atât mai mult cu cât întreaga probațiune administrată în cauză sub aspectul acestui capăt de cerere a vizat întreaga perioadă în care reclamantul nu și-a efectuat concediul de odihnă.
În acest sens se reține că reclamantul fost încadrat ca paznic la societatea recurentă conform contractului individual de muncă nr. 60655/31.07.2007, începând cu data de 12.07.2006 și până la data de 18.05.2007, când au încetat raporturile de muncă în temeiul art. 55 lit. b din Codul muncii.
În speță pârâta recurentă nu a făcut dovada efectuării integrale a concediului de odihnă cuvenit reclamantului pe anii 2006 și 2007 și nici a plății indemnizației corespunzătoare zilelor de concediu neefectuate, astfel că în mod corect a dispus prima instanță obligarea pârâtei la plata acestei indemnizații, conform art. 140, 141 și 144 din Codul muncii.
Acest aspect rezultă din actele depuse la dosarul de fond, statele de plată, documentele de prezență, aceleași aspecte fiind de altfel reținute și în adresa nr. 74956/23.07.2007 emisă de Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de șanse-Inspecția -Inspectoratul Teritorial d e Muncă al Județului B, urmare a verificării documentelor puse la dispoziție tocmai de societate.
Deși recurenta invocă în susținerea recursului că în ce privește concediul de odihnă pentru anul 2006, acesta a fost efectuat, aceasta nu a adus nici o probă în susținerea afirmației sale.
Referitor la plata orelor suplimentare efectuate în perioada iulie 2006-mai 2007, se reține că potrivit declarației martorului, durata unei zile de muncă în funcție de necesitățile concrete ale societății pârâte, în mod frecvent fiind depășit programul normal de muncă.
Această probă se coroborează cu registrul de evidență depus la dosar, contestat în recurs, registru care chiar dacă nu a fost ținut în mod oficial, astfel cum susține recurenta, a fost ținut în cadrul unității și la dispoziția societății, constituind astfel un început de probă scrisă, astfel că în condițiile în care se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză (declarația martorului mai sus menționat), corect a fost avut în vedere de prima instanță pentru stabilirea orelor suplimentare efectuate de reclamant.
Împrejurarea că reclamantul nu a solicitat oficial plata acestor ore suplimentarte pe perioada în care a fost salariatul societății recurente nu atrage decăderea acestuia din acest drept, drept care de altfel este consacrat în Codul muncii, art. 117 al. 1.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul, menținând în totalitate sentința recurată ca legală și temeinică.
Întrucât recurenta este în culpă procesuală, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă va fi obligată aceasta să-i plătească intimatului suma de 600 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurenta
pârâtă SC SRL, cu sediul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în, nr.181, județul B, împotriva sentinței civile nr. 1003/LM din 10 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totalitate.
Obligă partea recurentă SC SRL să plătească părții intimate G suma de 600 lei cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din data de 4 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
- judecători fond -
- redactat decizie - judecător - 26.11.2009
- dactilografiat grefier - 26.11.2009 - 4 ex.
-comunicat 30.11.2009- 2 ex.
- SC SRL, cu sediul în O,-, județul
-, domiciliat în, nr.181, județul
Președinte:Felicia ToaderJudecători:Felicia Toader, Doina Măduța, Eugenia Moșincat
