Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1436/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul II recurs |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR.1436/2009-
Ședința publică din data de 4 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Felicia Toader | - - | - JUDECĂTOR 2: Doina Măduța |
- - | - JUDECĂTOR 3: Eugenia Moșincat | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul contestator, domiciliat în O,-, - 50,.7, județul B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 281/LM din 6 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reprezentantul recurentului contestator -lipsă, avocat, în baza împuternicirii avocațiale emise de Baroul Bihor -Cabinet Individual, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezentul recurs este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar, având în vedere natura cauzei dedusă judecății, precum și faptul că la dosar a parvenit prin Serviciul Registratură, la data de 24.09.2009 întâmpinare din partea intimatei, după care:
Se comunică cu reprezentantul recurentului întâmpinarea depusă la dosar de partea adversă, care la rândul lui, întrebat fiind, arată că nu mai are alte probe și solicită cuvântul asupra prezentului recurs.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului de față.
Reprezentantul recurentului contestator solicită admiterea recursului promovat de partea pe care o reprezintă, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii contestației recurentului și recalcularea pensiei acestuia cu luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, în subsidiar de 25 de ani, plata retroactivă a drepturilor și plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu avocațial.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 281/LM din 6 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a respins contestația formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Prin decizia nr.-/30.10.2003 (fila 145 dosar), contestatorul a fost înscris la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă.
Din această decizie cât și din buletinul de calcul nr.37701/04.09.2003 (fila 146 dosar), rezultă că contestatorul a desfășurat activitatea în grupa I de muncă o perioadă de 26 ani, 5 luni și o zi, iar stabilirea punctajului anual s-a făcut prin raportarea la un stagiu complet de cotizare de 30 de ani și 3 luni.
Instanța constată că activitatea desfășurată de contestator a fost aceea de montator, de revizie, maistru, șef revizie adjunct și șef de atelier, după cum rezultă din carnetul de muncă (fila 3-13 dosar), iar acesta nu a desfășurat activitatea în categoriile prevăzute de art.20 din Legea nr.19/2001 pentru a i se calcula stagiul complet de cotizare prin raportarea punctajului la 20 ani. De asemenea, dispozițiile Legii nr.226/2006 nu sunt aplicabile în cazul de față, deoarece activitatea desfășurată de contestator, nu se încadrează în lista care cuprinde locurile de muncă încadrate în condițiile speciale prevăzute în anexa nr.1 la lege.
Punctajul anual i-a fost calculat contestatorului prin raportarea la stagiul complet de cotizare de 30 de ani și 3 luni în conformitate cu anexa nr.3 din Legea nr.19/2000.
Din decizia nr. -/30.10.2003 rezultă că intimata a calculat în mod corect pensia contestatorului prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 30 de ani și 3 luni în conformitate cu prevederile Legii nr.19/2000, care reprezintă legea sub care s-a deschis dreptul la pensie al contestatorului.
Având în vedere considerentele anterior menționate, în temeiul anexei nr.3 și art.43, 20 și 77 din Legea 19/2000, tribunalul a respins contestația ca neîntemeiată.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, tribunalul respins cheltuielile de judecată solicitate în cauză, întrucât intimata nu a căzut în pretenții.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatorul, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii contestației sale și obligării intimatei la recalcularea pensiei, în principal cu un stagiu de 20 de ani, iar în subsidiar cu un stagiu de 25 de ani, cu acordarea retroactivă a drepturilor începând cu data de 05.11.2007 și a solicitat totodată obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie arătând că în cazul său sunt incidente dispozițiile Legii nr. 3/1977, sens în care a invocat Decizia nr. 40/22.09.2008 a ÎCCJ, prin care s-a soluționat recursul în interesul legii dat în interpretarea dispozițiilor art. 77 și art. 43 din Legea nr. 19/2000.
Subliniază că în virtutea principiului "la condiții egale de pensionare pensii egale indiferent de anul ieșirii la pensie", și asiguraților care s-au pensionat supă 31 martie 2001 trebuie să li se aplicare un stagiu de cotizare de 20 de ani, întrucât au lucrat în condiții speciale în grupa I de muncă.
Prin întâmpinare Casa Județeană de Pensii Bas olicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate.
Analizând recursul formulat prin prisma criticilor invocate, instanța constată că acesta este fondat, urmare a considerentelor ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Contestatorul a fost înscris la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă în baza deciziei de pensionare nr. -/30.10.2003, emisă în baza Legii nr. 19/2000, dovedind o vechime totală în muncă de 46 ani 4 luni și 11 zile, din care 26 ani 5 luni și 1 zi grupa I de muncă; 2 ani 1 lună și 27 zile în grupa II de muncă și 2 ani 11 luni și 4 zile în condiții normale de muncă.
Susținerile contestatorului cum că în cazul său s-ar aplica stagiul de cotizare prevăzut de Legea nr. 3/1977 nu pot fi primite, sens în care urmează a se avea în vedere Decizia nr. 40/20.09.2008 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în aplicarea dispozițiilor art. 77 al. 2 și ale art. 43 al. 1 și 2 din Legea nr. 19/2000, s-a stabilit că pentru persoanele pensionate în baza Legii nr. 3/1977, stagiu de cotizare utilizat în vederea determinării punctajului mediu este cel prevăzut de legea în vigoare la momentul pensionării, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial nr. 334/20.05.2009, dată de la care dispozițiile sale au devenit obligatorii.
În ceea ce privește însă cererea de a i se recalcula pensia cu un stagiu de 25 de ani, greșit prima instanță a considerat că activitatea desfășurată de acesta nu se încadrează în activitățile menționate în Anexa nr. 1 Legii nr. 226/2006.
Astfel, din actele dosarului se reține că recurentul a lucrat în domeniul siguranței circulației, desfășurând activități de montator, revizie, maistru, șef revizie adjunct, șef atelier, o perioadă de peste 25 de ani, activități care deși nu se încadrează în mod expres în pct. 7 al Anexei 1, vizează totuși siguranța circulației, situație în care se apreciază că devin incidente dispozițiile art. 5 din Legea nr. 226/2006, care reglementează că pentru asigurații prevăzuți la art. 3 punctajul mediu anual se determină prin împărțirea la 25 numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizat în perioada de cotizare.
Față de aceste aspecte, criticile recurentului constatându-se a fi fondate, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, urmează a admite recursul și a modifica sentința, în sensul admiterii contestației, în parte, a modificării deciziei nr. -/21.05.2007 emisă de intimată și a obligării intimatei să recalculeze pensia contestatorului recurent prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 25 de ani cu acordarea drepturilor astfel stabilite începând cu data de 05.11.2007 (data sesizării instanței), urmând a respinge restul pretențiilor formulate.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, intimata va fi obligată la 500 lei cheltuieli de judecată în favoarea recurentului, sumă ce reprezintă onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite ca fondat recursul civil introdus de recurentul contestator, domiciliat în O,-, - 50,.7, județul B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 281/LM din 6 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în sensul că:
Admite în parte contestația formulată de contestatorul, domiciliat în O,-, - 50,.7, județul B, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul
Dispune modificarea parțială a deciziei nr. -/21 mai 2007 emisă de intimată pe seama contestatorului și obligă intimata să recalculeze pensia acestuia prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 25 de ani, cu acordarea drepturilor astfel stabilite începând cu data de 05.11.2007, sens în care va emite o nouă decizie de pensionare contestatorului.
Respinge restul pretențiilor formulate de contestator.
Obligă intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII să-i plătească contestatorului recurent suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
DEFINITIVĂ și IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 04.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
- judecători fond -
- redactat decizie - judecător - 16.11.2009
- dactilografiat grefier - 16.11.2009 - 4 ex.
-comunicat 18.11.2009-2 ex.
-, domiciliat în O,-, - 50,.7, județul
- CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul
Președinte:Felicia ToaderJudecători:Felicia Toader, Doina Măduța, Eugenia Moșincat