Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 179/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr.4296,-
DECIZIA NR.179
Ședința publică din data de 4 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Aurelia Popa
JUDECĂTOR 2: Elena Staicu
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror C din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind judecarea apelurilor formulate de reclamantul, domiciliat în Târgoviște, str. -, nr. 140 BIS, -. 1, Cod poștal -, Județ D, de MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA și de pârâtul STATUL ROMĂN - prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166, Cod poștal -, Județ împotriva sentinței civile nr. 1438 pronunțată la 29 iunie 2009 de TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA.
scutite de taxă de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelantul-reclamant reprezentat de avocat din Baroul Dâmbovița, lipsind pârâtul Statul Român- prin Ministerul Finanțelor Publice- D și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, arată că atât art. 506 pr.penală, cât și răspunderea pentru fapta proprie, reglementată de art. 998-999 Cod civil, prevăd termene clare de prescripție extinctivă pentru introducerea acțiunii.
Mai arată că în cazul privărilor de libertate abuzive de dinainte de 1989, acțiunile civile în repararea erorilor judiciare trebuiau introduse imediat după anul 1990 și invocă excepția prescripției dreptului la acțiune.
Avocat, având cuvântul, solicită respingerea excepției întrucât temeiul de drept al acțiunii este art. 989-999 Cod civil, iar Curtea de APEL PLOIEȘTI, prin sentința civilă nr. 13 CC/10.12.2008, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.
Pe fondul cauzei, solicită admiterea apelului formulat de reclamantul, întrucât cuantumul daunelor morale stabilit de instanța de fond este foarte mic în raport cu prejudiciul produs reclamantului, neținându-se cont de consecințele negative suferite de reclamant pe plan fizic, psihic și social.
Cu cheltuieli de judecată.
Cu privire la apelul formulat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, solicită să fie respins ca nefondat, întrucât temeiul de drept al acțiunii este art. 989-999 Cod civil, iar Curtea de APEL PLOIEȘTI, prin sentința civilă nr. 13 CC/10.12.2008, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.
Mai arată că, față de dispozițiile Decretului-Lege nr. 118/1930, nu a intervenit prescripția dreptului la acțiune.
Cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul cu privire la apelul formulat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, arată că, în cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 504 pr.penală, întrucât reclamantul a fost în detenție timp de 4 ani și 9 luni, fără a fi condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă, ci a fost reținut printr-un act administrativ emis de Pitești.
În mod greșit instanța de fond a admis acțiunea reclamantului, întrucât acesta nu a fost victima unei erori judiciare, pentru a fi îndreptățit la despăgubiri.
Reclamantul nu a fost condamnat definitiv și apoi, în urma rejudecării, să se fi pronunțat o hotărâre definitivă de achitare, iar privarea de libertate nu a fost realizată în cursul vreunui proces penal și nici nu a fost stabilită printr-o ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală, de încetare a urmăririi penale ori printr-o hotărâre a instanței de revocare a măsurii preventive.
Solicită admiterea apelului formulat de Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, anularea hotărârii și trimiterea cauzei la instanța de contencios administrativ sau, după caz, la Direcția și Protecției Sociale
Cu privire la apelul formulat de reclamantul, solicită să fie respins, întrucât acțiunea este inadmisibilă, atât întemeiată pe art. 504 pr.penală, cât și pe art. 989-999 Cod civil.
În subsidiar, solicită să se constate că acțiunea este prescrisă.
CURTEA:
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA sub nr.4296,-, (inițial sub nr-), reclamantul a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând să fie obligat pârâtul la plata sumei de 260.100 euro, reprezentând daune morale și 56.998,29 lei, reprezentând daune materiale.
În motivare acțiunii, reclamantul a arătat ca pe perioada 15 mai 1948 - 23 februarie 1953 fost în detenție în mod nelegal, fără o hotărâre judecătorească definitivă. Astfel, în noaptea de 15 mai 1948, a fost privat de libertate, prin act administrativ de către -P-Pitești, în baza Ordinului 5 Cabinet, ocazie cu care i-au fost confiscate hainele și cărțile din bibliotecă și a fost dus în arestul securității, unde a stat câteva zile, fără a i se lua vreo declarație, apoi a fost transferat la Penitenciarul Gherla.
Mai arată reclamantul că încă de la încarcerarea sa a fost bătut cu bestialitate de gardieni și supus la tratamente inumane și timp de 2 ani, cât a fost încarcerat în acel stabiliment, nu i s-a luat nicio declarație și nici nu i s-a comunicat motivul pentru care a fost arestat. După această perioadă de 2 ani, a fost transferat la Colonia de muncă forțată de la Canal Dunărea - Marea Neagră, Capul Midia și a fost torturat și forțat să îndeplinească norme imposibile pentru a primi hrană.
Reclamantul a mai susținut că din cauze de sănătate a fost internat la Spitalul B și după externare a fost transferat la Penitenciarul Giurgiu, unde a stat până la 23 februarie 1953, când, din cauză că starea sa de sănătate se degrada, a fost eliberat.
La solicitarea reclamantului, a fost audiat martorul, care a arătat că reclamantul a fost arestat în anul 1948 de securitate și i-a fost confiscată averea, ocazie cu care familia acestuia a avut numai de suferit, împrejurări pe care le știe întrucât, la rândul său, a fost ridicat de securitate ca deținut politic și a stat alături de reclamant o perioadă de timp.
De asemenea, martorul a confirmat susținerile reclamantului cu privire la condițiile și teroarea la care a fost supus ca deținut, că a fost internat în spital și eliberat în anul 1953, într-o stare precară de sănătate.
Totodată, martorul a precizat că reclamantul a locuit cu chirie împreună cu familia, că a cheltuit sume mari de bani pentru refacerea sănătății și că a lucrat în cadrul fostului
Prin decizia nr. 1438 pronunțată la 29 iunie 2009, TRIBUNALUL DÂMBOVIȚAa admis în parte cererea formulată de reclamantul și a obligat Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice-Direcția Generală a Finanțelor Publice, la plata sumei de 57.000 lei daune materiale și 50.000 lei daune morale către reclamant.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că textul articolului 504 cod procedură penală, folosește generic termenul de pagubă, fără a face distincție între prejudiciul patrimonial și cel nepatrimonial.
Se mai arată că, în lipsa unei distincții, urmează a se conchide că, prin utilizarea noțiunii de pagubă, legiuitorul a avut în vedere ambele categorii de prejudicii, din moment ce prin fapta ilicită (în speță reținerea pe nedrept) s-a adus atingere unor drepturi patrimoniale, cât și unor drepturi personale nepatrimoniale. Prin urmare, legiuitorul vrând să apere toate drepturile unei persoane care a fost condamnată pe nedrept ori împotriva căreia s-a luat abuziv o măsură preventivă, a prevăzut, în termeni generali și fără a face nicio distincție, că orice pagubă trebuie să fie reparată, deci atât dauna materială, cât și cea morală.
Tribunalul a apreciat că măsura luată împotriva reclamantului a fost abuzivă și a fost demonstrată cu prisosință, ea rezultând din aceea că nu a existat un proces sau o urmărire penală împotriva reclamantului, deținerea fiind făcută în baza unui ordin din care nu rezultă fapta sau faptele pentru care acesta a fost încarcerat.
Totodată, instanța de fond a apreciat că, prin lipsirea de libertate pe o perioadă de 4 ani și 9 luni, reclamantului i s-a adus atingere cinstei, onoarei, reputației, iar durerile psihice și suferințele fizice provocate de o atare măsură, cât și cele generate de bătăile, foamea, munca silnică și boala dobândită, trebuie să fie reparate prin acordarea de despăgubiri.
Se mai arată că este de netăgăduit că orice arestare sau reținere pe nedrept produce celor în cauză suferințe pe plan moral, social, profesional, că astfel de măsuri le lezează demnitatea și onoarea, libertatea individuală, drepturile personale nepatrimoniale ocrotite prin lege și că din acest punct de vedere le produce un prejudiciu moral care justifică acordarea de compensații materiale.
De asemenea, instanța de fond a reținut că reglementarea în această materie o constituie art.43(3) din Constituție, care statuează ca statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, iar reglementarea legală ce îndreptățește victimele unei erori judiciare să solicite despăgubiri, în afară de prevederile art.504-507 cod procedură penală, este și art. 998-999 Cod civil, care se referă la repararea prejudiciului, fără a face vreo deosebire după natura lui.
Cu privire la stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial, instanța a apreciat că, în speță, trebuie avute în vedere consecințele negative suferite de reclamant pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care acestea au fost lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.
Instanța a apreciat că este justificată cererea de acordare a daunelor materiale, având în vedere că reclamantul nu a mai putut să-și desfășoare munca, fiind reținut, iar familia sa a trebuit să se descurce, material, fără suportul acestuia.
tribunalul că, prin măsura luată abuziv împotriva sa, reclamantului i-au fost lezate valori morale esențiale, fiind afectată situația profesională, socială și familială și ca atare, acțiunea este întemeiată atât în ceea ce privește acordarea de daune materiale (c/val salariului net pe economie), cât și în ceea ce privește acordarea de daune morale, în cuantumul apreciat de instanță.
Împotriva acestei decizii au formulat apel Ministerul Finanțelor Publice-prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D, Ministerul Public -Parchetul de pe TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA și.
Ministerul Finanțelor Publice-prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dac riticat sentința pentru următoarele motive:
Se arată că, deși reclamantul și-a întemeiat susținerile pe art. 998-999 Cod civil, totuși, instanța de fond invocă prevederile art. 504 pr.penală, nefiind îndeplinite condițiile pentru promovarea acțiunii cu acest fundament juridic.
Apreciază apelanta că acțiunea este inadmisibilă, iar dispozițiile art. 998-999 Cod civil, privind răspunderea civilă delictuală, nu pot constitui temei pentru antrenarea răspunderii statului, pentru că acesta are o răspundere directă, numai pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârșite în procese penale.
O altă critică este că în baza art. 998-999 Cod civil, instanța de fond trebuia să respingă acțiunea reclamantului ca prescrisă, având în vedere faptul că termenul general de prescripție pentru prejudiciul cauzat și pentru care se solicită despăgubiri, curge de la data la care cel păgubit a cunoscut paguba și pe cel care răspunde pentru ea.
În dezvoltarea motivului de recurs se precizează că, la momentul eliberării din penitenciar, reclamantul cunoștea toate elementele necesare pentru a promova o acțiune în justiție, întemeiată pe art. 998-999 Cod civil, astfel că, la acest moment, dreptul reclamantului este prescris.
Susține recurenta că nu se justifică cuantumul exagerat al despăgubirilor acordare de instanța de fond, pe lângă nelegalitatea acordării acestora și nici nu s-au administrat probatorii din care să se poată cuantifica aceste despăgubiri, depoziția unui martor nefiind suficientă în a dispune obligarea Statului Român la avansarea acestor sume.
Se solicită respingerea acțiunii reclamantului.
Ministerul Public -Pachetul de pe lângă TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, formulează apel pentru următoarele motive:
Se arată că soluția este nelegală și netemeinică, întrucât reclamantul a precizat în acțiune că a fost reținut în detenție timp de 4 ani și 9 luni, în perioada 15.05.1948-23.02.1953, fără a se pronunța o hotărâre judecătorească definitivă, ci numai printr-un act administrativ emis de către Pitești în cadrul Ordinului 5 Cabinet, astfel că, dispozițiile art. 504 pr.penală, nu au aplicabilitate în speța dedusă judecății, pentru că temeiul juridic pentru acordarea de drepturi persoanelor persecutate din motive politice, este Decretul-Lege nr. 118/1990, republicat.
Consideră apelanta că în mod greșit tribunalul a admis acțiunea promovată de reclamant, întrucât obiectul ei nu se include în niciuna din modalitățile normative prevăzute de art. 504 pr.penală, astfel că, instanța a dat o interpretare greșită dispozițiilor legale în vigoare.
Se solicită anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la instanța de contencios administrativ sau, după caz, la Direcția și protecției Sociale
Reclamantul a formulat apel pentru următoarele motive:
Se arată că instanța de fond a admis în parte acțiunea, îi acordă în mod corect despăgubirile materiale, dar reduce nejustificat daunele morale de la 260.100 Euro, la 12.000 Euro, adică cu aproximativ 95%, situație care îl nemulțumește.
Consideră apelantul că soluția instanței de fond cu privire la daunele morale este nelegală și nefondată, întrucât această suferință nu poate fi reparată în niciun fel, dar singura posibilitate de a trăi împăcat, este repararea prejudiciului creat pentru cei 4 ani și 9 luni de detenție.
Se solicită schimbarea în parte a hotărârii instanței de fond, pronunțarea unei hotărâri care să respecte cererea sa cu privire la daunele morale.
S-a depus la dosar o cerere prin care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție solicita ca procurorul de ședință să invoce excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, ca excepție de ordine publică, în temeiul art. 295 alin. 1 pr.civilă, art. 506 alin. 2 pr.civilă, art. 3 și 8 din Decretul nr. 167/1958.
În cauză, nu s-au formulat întâmpinări.
Examinând sentința apelată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor legale incidente, Curtea va reține următoarele:
Cu privire la apelul formulat de Ministerul Finanțelor Publice-prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, Curtea reține că apelul este fondat, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare:
Este fondată critica apelantei că instanța a invocat în considerente aplicabilitatea art. 504 pr.penală, deși în cauză nu sunt incidente aceste dispoziții legale, întrucât acest text de lege se referă la situația când persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare.
În același text de lege se precizează că are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
În cauza de față, reclamantul nu a prezentat o hotărâre de condamnare și nici o hotărâre de achitare, acesta fiind eliberat la expirarea pedepsei, astfel cum rezultă din adresa nr.76429/4.03.1990 a Ministerului d e Interne -fila 9 dosar fond.
Mai mult, în cauza de față nu este întrunită nici condiția ca privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j).
Este fondată critica apelantului că acțiunea reclamantului este prescrisă, fiind întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil, deoarece, potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958 termenul prescripției este de 3 ani și potrivit art. 8 din același text de lege, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
În speța de față, reclamantul trebuia să cunoască atât persoana responsabilă pentru prejudiciul moral, dar și paguba și cuantumul acesteia, în termen de 3 ani de la producerea acestei pagube, dar au trecut mai mult de 3 ani și față de data eliberării din penitenciar, motiv pentru care, se va admite excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de această apelantă.
Instanța nu va mai analiza critica în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, având în vedere că art. 137 pr.civilă precizează că instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii
Referitor la apelul formulat de Ministerul Public -Parchetul de pe TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, Curtea va reține că și acesta este fondat, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare:
Așa cum s-a arătat în motivarea apelului formulat de Ministerul Finanțelor Publice, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 504 pr.penală, întrucât acest text de lege se referă la situația când persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare.
În același text de lege se precizează că are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
În cauza de față, reclamantul nu a prezentat o hotărâre de condamnare și nici o hotărâre de achitare, acesta fiind eliberat la expirarea pedepsei, astfel cum rezultă din adresa nr.76429/4.03.1990 a Ministerului d e Interne -fila 9 dosar fond.
Este de asemenea, fondată cererea de a se admite excepția prescripției dreptului la acțiune, deoarece acțiunea reclamantului este întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 cod civil și potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termenul prescripției este de 3 ani, iar potrivit art. 8 din același text de lege, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
În speța de față, reclamantul trebuia să cunoască atât persoana responsabilă pentru prejudiciul moral, dar și paguba și cuantumul acesteia, în termen de 3 ani de la producerea acestei pagube, dar au trecut mai mult de 3 ani și față de data eliberării din penitenciar, motiv pentru care, se va admite excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de această apelantă.
Cererea apelantei de a se trimite cauza la instanța de contencios administrativ, urmează a fi respinsă, întrucât potrivit art. 12 alin. 3 și 4 din Decretul-Lege nr. 118/1990, direcțiile de muncă și protecție socială sunt obligate să se pronunțe asupra cererii de dobândire a drepturilor prevăzute de prezentul decret-lege, în termen de 30 de zile, printr-o decizie motivată, iar împotriva acestei decizii persoana interesată poate face contestație potrivit Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Ca atare, instanța de contencios administrativ este competentă să se pronunțe numai pe contestația împotriva deciziilor emise de direcțiile de muncă și protecție socială, cu privire la drepturile prevăzute în Decretul-Lege nr. 118/1990.
În cauza de față, reclamantul nu și-a întemeiat acțiunea pe Decretul-Lege nr. 118/1990, ci pe Codul civil, art. 998-999.
În baza dispozițiilor art. 296 pr.civilă, urmează a se admite apelurile formulate de Ministerul Finanțelor Publice D și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, urmează a se schimba în tot sentința și ca urmare a admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune, se va respinge acțiunea reclamantului, ca prescrisă.
În ceea ce privește apelul formulat de, Curtea va reține că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Critica apelantului că instanța, deși i-a acordat despăgubiri materiale în cuantumul solicitat, a redus nejustificat cuantumul daunelor morale, urmează a fi respinsă ca nefondată, întrucât acțiunea sa este prescrisă, fiind întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil.
Potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termenul prescripției este de 3 ani și conform art. 8 prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.
Din acest text de lege rezultă că reclamantul trebuia să introducă acțiunea în repararea pagubei în termen de 3 ani de la data când a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, or, reclamantul introdus acțiunea la mai mult de 3 ani de la termenul mai sus menționat.
În baza art. 296 pr.civilă, va respinge apelul formulat de reclamantul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția prescrierii dreptului la acțiune.
Admite apelurile formulate de MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA și de pârâtul STATUL ROMĂN - prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166, Cod poștal -, Județ împotriva sentinței civile nr. 1438 pronunțată la 29 iunie 2009 de TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în Târgoviște, str. -, nr. 140 BIS, -. 1, Cod poștal -, Județ
Schimbă în tot sentința, în sensul că respinge acțiunea ca prescrisă.
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul, domiciliat în Târgoviște, str. -, nr. 140 BIS, -. 1, Cod poștal -, Județ D, împotriva sentinței civile nr. 1438 pronunțată la 29 iunie 2009 de TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 noiembrie 2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Red.ES
Tehnored.PJ
7 ex/10.11.2009
4296,- TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA
operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120
Președinte:Aurelia PopaJudecători:Aurelia Popa, Elena Staicu
