Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 335/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR.-
DECIZIA CIVILĂ NR.335 /
Ședința publică din 6 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Maria Petria Martinescu
JUDECĂTOR 2: Marinela Giurgincă
JUDECĂTOR 3: Cristian
GREFIER:
S- luat în examinare recursul declarat de recurentele reclamante și împotriva deciziei civile nr.395/12.12.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Municipiul A reprezentat prin Primar, având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru recurentele reclamante și, avocat în substituirea avocat, lipsă fiind pârâtul Statul Român prin Municipiul A reprezentat prin Primar.
Procedura legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat în termen legal și scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta recurentelor reclamante și, avocat solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la Tribunalul Arad, conform motivelor invocate în scris la dosar.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr.2236 din 12.03.2007 pronunțată de Judecătoria Arad în dosar nr- s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantele și în contradictoriu cu Statul Român prin Municipiul A - reprezentat de Primar.
S-a constatat nevalabilitatea titlului Statului Român asupra suprafeței de 897 mp teren intravilan situat în A înscris în cf nr.23790 A cu nr.top 3921/3/1/2.
S-a dispus rectificarea cărții funciare nr.23790 A în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român și înscrierii dreptului de proprietate al Statului Român și înscrierii dreptului de proprietate al reclamantelor asupra terenului.
A fost obligată pârâta să predea reclamantelor imobilul în deplină posesie și proprietate.
A fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii pe calea dreptului comun.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că în baza decretului nr.89/1986 al Consiliului de stat al a fost expropriat imobilul reprezentând teren intravilan în suprafață de 897 mp înscris în cf nr.3729 A nr.top 3921/3/1/2 care s-a retranscris în cf nr.23790 A fiind sistată cf nr.3729
La data exproprierii reclamantele nu au fost despăgubite fiind încălcate prevederile art.480 cod civil și ale Constituției României din 1965.
Reținând incidența art.1 din Primul Protocol la Convenția europeană a drepturilor omului și art.11 și 20 din Constituția României a fost admisă acțiunea reclamantelor de rectificare a cf nr.23790 A în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român și înscrierea dreptului de proprietate al reclamantelor asupra ternului în suprafață de 897 mp.
Împotriva acestei sentințe a declarat și motivat recurs pârâtul Statul Român prin Municipiul
În motivarea recursului se solicită recalificarea căii de atac în apel nefiind incidente dispozițiile art.2821cod procedură civilă.
Se susține de către apelant că la data exproprierii intimatele reclamante au fost despăgubite cu suma de 76.199 lei, că nu s-a avut în vedere dacă reclamantele au încasat despăgubirea sau despăgubiri potrivit acordurilor internaționale la care România este parte potrivit art.5 din legea nr.10/2001, că nu s-a analizat titlul statului potrivit art.6 al.2 din legea nr.213/1998 și nu s-a stabilit valoarea de piață a imobilului potrivit art.11 din legea nr.10/2001.
Se mai susține că prin practica constată a Curții Constituționale s-a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.22 din legea nr.10/2001 ceea ce duce la concluzia că acțiunile în revendicare a imobilelor introduse după intrarea în vigoare a legii nr.10/2001 sunt inadmisibile.
Se mai arată în continuare că CEDO în jurisprudența sa nu impune statelor nici o obligație de reparare prin restituirea bunurilor confiscate odată ce s-a adoptat de către stat o anumită soluție care trebuie să fie implementată cu claritate și coerență pentru a se evita insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept la care se referă aceste măsuri.
Prin întâmpinare intimatele reclamante și solicită respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a sentinței având în vedere nevalabilitatea titlului statului, că acțiunea în revendicare nu este condiționată de o procedură necontencioasă, iar evaluarea imobilului nu echivalează cu plata efectivă a despăgubirilor.
La termenul din 19.06.2007 instanța față de valoarea imobilului de 80.000 euro recalifică calea de atac în apel, după care pune în discuție efectuarea unei expertize topo pentru a se stabili dacă terenul din litigiu este afectat de utilității și este amplasat pe teritoriu de stradă.
Din concluziile raportului de expertiză topo întocmit de expertul rezultă că suprafața de 897 mp se suprapune în întregime pe teritoriul stradal și pe această suprafață există în subteran utilități: rețea de apă, gaz, termoficare și canalizare.
Prin decizia civilă nr.395/12.12.2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Arada admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Municipiul A împotriva sentinței civile nr.2236 din 12.03.2007 pronunțată de Judecătoria Arad în dosar nr- pe care a modificat-o în tot în sensul că:
A respins acțiunea civilă formulată de reclamantele și împotriva pârâtului Statul Român prin Municipiul A pentru constatarea nevalabilității titlului Statului Român, rectificare CF în sensul radierii dreptului de proprietate al statului și înscrierea dreptului de proprietate al reclamantelor și revendicare imobiliară.
Instanța de apel a reținut că prin decretul Consiliului de stat nr.89 din 1986 fost expropriat de la intimatele reclamante și terenul în suprafață de 897 mp înscris în cf nr.3729 A după care s-a transcris în cf nr.2379 A fiind sistată coala de cf nr.3729 A și intabulat dreptul de proprietate al Statului Român cu titlu de expropriere.
Acest imobil situat în A Calea nr.154 a fost evaluat prin procesul verbal de evaluare nr.37/18.04.1986 la suma de 76.199 lei din care pentru potrivit cotei de 7/8 i se cunive suma de 66.674,15 lei iar pentru potrivit cotei de 1/8 suma de 9.524,85 lei.
Intimatele reclamante și după depunerea raportului de expertiză topo întocmit de expertul au invocat nulitatea absolută a expertizei deoarece nu au primit nici o citație de la expert și există și neconcordanțe între schița anexă a raportului de expertiză și concluziile raportului.
Deoarece expertul nu a făcut dovada citării părților prin carte poștală recomandată cu dovada de primire, față de dispozițiile art.208 cod procedură civilă raportat la art.212 cod procedură civilă instanța a pus în discuție efectuarea unei noi expertize în formație de trei experți.
Din concluziile noii expertize tehnice întocmită de experții, și G rezultă că parcela de teren în suprafață de 897 mp identificată sub nr.topo 3921/3/1/2 face parte din teritoriul stradal dar nu are denumire de stradă, fiind ocupată de un drum betonat și străbătută de rețele de apă canal, gaze naturale, telefonie și termoficare.
La acest raport de expertiză s-au formulat obiecțiunii de către reprezentanta intimatelor prin care solicită să se indice numele de stradă și hotărârea de Consiliu prin care a fost declarată stradă și să se indice de către expert motivele pentru care nu este posibilă restituirea în natură, obiecțiuni respinse de instanță față de concluziile expertizei care arată expres că această suprafață de teren este amplasată în întregime pe teritoriul de stradă că deși face parte din teritoriul de stradă nu are denumire de stradă. Cu privire la motivele pentru care nu este posibilă restituirea în natură instanța de judecată apreciind că este competentă în acest sens, expertul prin indicarea unor astfel de motive și-ar depăși atribuțiile, acesta fiind atributul instanței astfel că respinge și această obiecține.
Potrivit art.6 din legea nr.213/1998 titlul Statului Român este valabil având în vedere că acest imobil a intrat în proprietatea Statului cu respectarea Constituției și a legilor în vigoare la data preluării.
Anterior intrării în vigoare a legii nr.10/2001 acțiunile în revendicare au fost întemeiate pe dispozițiile art.480, 481 cod civil, drept comun care a fost înlocuit de legea nr.10/2001 cu norme speciale de drept substanțial și cu o procedură obligatorie și prealabilă sesizării instanței de judecată.
Astfel că după intrarea în vigoare a acestei legi nu mai este admisibilă pe calea dreptului comun acțiunea în revendicare, persoanele îndreptățite fiind obligate să urmeze procedura stabilită de legea specială indiferent dacă preluarea s-a făcut cu titlu valabil sau fără titlu valabil, dacă s-a declanșat sau nu a fost finalizată procedura administrativă prealabilă și obligatorie.
Declanșarea acestei proceduri se face prin notificarea persoanei juridice deținătoare într-un termen de 6 luni prelungit succesiv prin ordonanțele de urgență a Guvernului nr.109 și 145/2001, nerespectarea acestui termen atrage potrivit art.21 al.5 din lege pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Prin aceste dispoziții speciale nu se încalcă prevederile art.21 din Constituție și nici art.6 al.1 din CEDO deoarece este asigurat accesul la justiție și la un proces echitabil, persoana interesată având posibilitatea de a se adresa instanțelor judecătorești prin atacarea deciziei de soluționare a notificări la secția civilă a Tribunalului și prin exercitarea dreptului de apel și recurs la instanțele superioare.
Astfel că prin această lege specială se limitează incertitudinea raporturilor juridice născute în legătură cu imobilele preluate abuziv de către stat.
Prin această lege specială nu s-a încălcat art.6 din Protocolul nr.1 și nici art.6 al.1 din CEDO deoarece prin această reglementare specială derogatorie de la dreptul comun, valorificarea dreptului pretins este efectivă, fiind asigurată și plenitudinea de jurisdicție, fiind respectat și principiul securității raporturilor juridice născute în legătură cu aceste imobile preluate abuziv în perioada martie 1945 - decembrie 1989.
Fiind constatată valabilitatea titlului statului și respinsă ca inadmisibilă acțiunea în revendicare imobiliară Tribunalul a respins pe cale de consecință și cererile de rectificare de carte funciară.
Impotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele și, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Arad și în rejudecare respingerea apelului și menținerea hotărârii instanței de fond.
Motivele de recurs se întemeiează pe art.-304 pct.6,7 și 9.pr.civ. iar în dezvoltarea motivelor de recurs se arată faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat și nici nu a pus în discuția părților precizarea de acțiune pe care reclamantele intimate au depus-o la ultimul termen de judecată din apel.
Se arată că în temeiul art.132 alin.2 pct.3 pr.civ. la 9.12.2007 în apel intimatele au formulat o precizare a acțiunii lor introdusă la instanța de fond, prin care au solicitat ca pârâtul apelant să fie obligat să plătească valoarea imobilului preluat abuziv de stat și pentru care s-a formulat acțiunea principală, precizare care nu a fost comunicată apelantului și nici nu a fost pusă în discuția părților.
Un al doilea motiv de recurs este cel prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ., recurentele fiind nemulțumite de faptul că hotărârea pronunțată în cauză de tribunal este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, iar motivarea Tribunalului Arad cum că, după apariția Legii nr. 10/2001 dreptul comun a fost înlocuit cu normele speciale de drept substanțial și o procedură prealabilă este obligatorie și în aceste dispoziții speciale nu se încalcă prev.art.21 din Constituție și art.6 din Protocolul nr.1 și nici art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Recurentele mai arată că la data preluării imobilului, respectiv în 1986 era în vigoare Constituția din 1965 și potrivit art.36 dreptul de proprietate personală era ocrotit.
Cu atât mai mult cu cât în același an România ratificase deja Declarația Universală a Drepturilor Omului care prevede la art.1 că orice persoană are dreptul la proprietate privată și că nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.
Referitor la cel de-al treilea motive de recurs, și anume cel prev.deart.304 pct.7 pr.civ. se susține că hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii.
Deși în motivarea hotărârii atacate se arată că Legea nr.10/2001 este dreptul special aplicabil nu se arată motivele pentru care au fost înlăturate apărările intimatelor reclamante privind aplicabilitatea dreptului comun și nici nu se arată în dispozitiv dacă apelul a fost admis prin admiterea excepției de inadmisibilitate a acțiunii sau a fost admis pe fondul cauzei.
Intimatul Municipiul A reprezentat prin Primar a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală.
In dezvoltarea întâmpinării este invocată decizia nr.33 pronunțată în interesul legii de către Inalta C de Casație și Justiție, arătând că instanța supremă a stabilit următoarele "concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială și că " în cazul în care există neconcordanțe între legea specială (Legea nr.10/2001) și Convenția Europeană a Drepturilor Omului convenția are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cazul unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun,în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice".
Intimatul concluzionează că respectând această decizie, Tribunalul Arad a apreciat că acțiunea reclamantelor este inadmisibilă, atât mai mult cu cât imobilul face parte din domeniul public al Municipiului A fiind teritoriu de stradă, astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză.
Analizând recursul declarat în cauză Curtea îl găsește întemeiat pentru faptul că în mod greșit tribunalul a admis apelul pârâtului și a respins acțiunea reclamantelor și, ca inadmisibilă.
Este adevărat că reclamantele au solicitat pe calea dreptului comun constatarea nevalabilității titlului Statului Român asupra unei suprafețe de teren de 897 mp, situat în A în scris în CF 23790 A, precum și rectificarea cărții funciare în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român, precum și înscrierea dreptului de proprietate al reclamantelor asupra terenului și mai ales obligarea pârâtului la restituirea imobilului în deplină posesie și proprietate.
In fața instanței de fond nu au fost administrate suficiente probe, astfel că, în apel în temeiul art.295 pr.civ. probatoriul a fost completat și s-a stabilit din probe că acel teren revendicat pe drept comun de reclamante are destinație de stradă în momentul de față în zona blocurilor de locuințe Z3, Z4 și agroalimentară din cartierul.
Apelantele au înțeles să-și formuleze o cerere la data de 9.12.2008 prin care solicitau să fie despăgubite pentru acest teren dacă nu este posibilă restituirea lui în natură.
Tribunalul nu a pus în discuție această cerere și nu a analizat- din nici un punct de vedere, nici pe excepție și nici pe fond.
Insă în mod greșit tribunalul a respins ca inadmisibilă acțiunea de drept comun formulată de reclamante, prin care acestea au înțeles să conteste dreptul de proprietate al statului, care în anul 1986 preluat un teren proprietatea lor, fără a le despăgubi, deși Constituției României din anul 1965 garanta dreptul de proprietate personală, România ratifica-se Declarația Universală a Drepturilor Omului în care la art.1 se prevede că orice persoană are dreptul la proprietate privată și nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.
In momentul de față aceste dispoziții sunt preluate în art.11 și 20 din Constituția României și faptul că reclamantele nu au parcurs procedura administrativă prevăzută de Legea nr.10/201, care este o lege specială în materia retrocedării proprietăților preluate abuziv de stat, nu înseamnă că nu se pot adresa pe calea dreptului comun pentru repararea prejudiciilor lor.
In atare situație, în temeiul art.312 alin.3 pr.civ. Curtea urmează a admite recursul reclamantelor și a casa decizia tribunalului, și a trimite cauza la Tribunalul Arad pentru a fi soluționat pe fond apelul declarat de Statul Român-Municipiul A reprezentat prin Primarul Municipiului, înlăturând astfel excepția inadmisibilității acțiunii reclamantelor care a fost reținută de către tribunal în mod greșit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentele reclamante și împotriva deciziei civile nr.395/12.12.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, pe care o casează și,
Trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Arad pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 6 aprilie 2009.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
- - - - - -
GREFIER
Red./19.05.2009
Dact.GK/2 ex./19.05.2009
Inst.fond.: jud.
Inst.apel: jud.;
Președinte:Maria Petria MartinescuJudecători:Maria Petria Martinescu, Marinela Giurgincă, Cristian
