Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 355/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR.355/2008-R
Ședința publică din 6 martie 2008
PREȘEDINTE: Trif Doina JUDECĂTOR 2: Moșincat Eugenia
- - - - JUDECĂTOR 3: Stan Aurelia
- - - - judecător
- - grefier
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de către recurentul reclamant, cu domiciliul ales în O, - - Nr. 1,.6-parter, județul B, în contradictoriu cu intimații pârâți, ambii cu domiciliul în O--22, județul B, - DE EDITURĂ ȘI PRESĂ "" SRL, cu sediul în O--22 județul B, împotriva deciziei civile nr. 471/A/2007 din 17 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost schimbată în parte sentința civilă nr. 3931 din 30 mai 2006 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr. 6556/2005, având ca obiect: pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă pentru recurentul reclamant -lipsă, reprezentantul acestuia, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.105/21.11.2007, eliberată de Baroul Bihor -Cabinet de Avocat și pentru intimații pârâți, ambii lipsă, reprezentanta lor și a intimatei pârât - DE EDITURĂ ȘI PRESĂ "" SRL, av. în baza împuternicirii avocațială nr. 82/2007 emisă de Baroul Bihor - Cabinet individual.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este legal timbrat cu suma de 191.63 lei taxă judiciară de timbru și cu timbru judiciar în valoare de 3 lei, după care:
Reprezentantul recurentului reclamant în primul rând solicită repunerea în termenul de depunere a motivelor de recurs a recurentului reclamant, față de faptul că, domiciliul procesual ales al reclamantului la introducerea cauzei a fost O,-,.15, etaj II, sediul cabinetului individual de avocat, domiciliu ce s-a păstrat și în fața instanței de apel, însă, în cursul soluționării apelului, sediul cabinetului de avocat s-a mutat la noua adresă și anume:O,-,.6-parter, aspect ce rezultă și din împuternicirea avocațială depusă la Tribunalul Bihor. Precizează totodată că, hotărârea în apel s-a pronunțat la data de 17.05.2007 și în mod expres în recursul declarat la data de 22.05.2007 a indicat ca adresă procedurală noul sediu al Cabinetului de Avocat, anterior menționat, dar cu toate acestea, decizia pronunțată de instanța de apel i-a fost afișată la data de 26.07.2007, la ușa fostului sediu al cabinetului avocațial, aspect ce rezultă din conceptul de citare, condiții în care, a așteptat comunicarea hotărârii pentru a putea formula în termen motivele de recurs, iar despre faptul comunicării hotărârii la o altă adresă a aflat cu totul întâmplător, când a căutat la arhiva instanței un alt dosar. Față de toate acestea, solicită a se constata că din motive neimputabile reclamantului, nu a motivat în termenul prevăzut de lege recursul de față, aspect justificat chiar prin declarația de recurs și în consecință solicită a se dispune repunerea recurentului reclamant în termenul de depunere a motivelor de recurs.
Reprezentanta intimaților solicită respingerea cererii de repunerea în termenul de motivare formulată de către recurentul pârât.
INSTANȚA acordă cuvântul și asupra recursului, urmând să se pronunțe și asupra cererii de repunere în termenul de motivare a recursului, cu ocazia deliberării.
Reprezentantul recurentului reclamant solicită admiterea cererii de repunere în termenul de depunere a motivelor de recurs a reclamantului și în consecință solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea hotărârii atacate și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată justificate cu delegația de la dosar. În esență arată că, cererea formulată reprezintă o reparație morală ce nu are cum să fie cuantificată, în condițiile în care, articolele au făcut referire la aspecte inventate ale vieții private a reclamantului, respectiv la situații străine mandatului politic în exercițiu, cu indicarea în batjocură a unor defecte fizice, companie de denigrare ce s-a concretizat într-o serie de articole defăimătoare la adresa părții recurente, depunând în probațiune un număr de 34 de articole publicate doar în anul 2005. Nu a urmat demersul procedural penal și nu a solicitat condamnarea ziariștilor, ci doar a cerut constatarea abuzului delictual civil de natură a afecta dreptul la propria imagine, prin care i s-a încălcat dreptul consacrat de Constituția României și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dreptul la opinie și libera exprimare consideră că trebuie exercitat în limitele sale firești, neputând prejudicia drepturile și interesele legitime ale celorlalte persoane. Totodată arată că, pretențiile formulate de recurent sunt rezonabile, în măsura în care a solicitat pe calea obligației de a face dezavuarea afirmațiilor calomnioase, retractarea lor și formularea de scuze publice, depune în acest sens la dosar copia deciziei civile nr.439/A din 26 iunie 2006, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr.1979/2006.
Reprezentanta intimaților pârâți în principal solicită respingerea cererii de repunere în termenul de depunere a motivelor de recurs și în consecință solicită a se constata nulitatea recursului și pe fond solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, pentru considerentele din concluziile scrise depuse în ședința publică de azi, cu cheltuieli de judecată justificate cu delegația de la dosar. În concluzie arată că, criticile aduse hotărârii atacate sunt nefondate, în mod corect instanța de apel a admis apelul și a respins acțiunea formulată de reclamant, reținând calitatea sa de persoană publică, privită atât ca om politic, cu atribuții în administrarea publică a județului B cât și ca și persoană implicată în viața economică județeană, asociat al unor firme de marcă, calitate în care, recurentul se expune în mod conștient unui control atent al tuturor gesturilor și afirmațiilor sale, control ce se realizează în primul rând de către presă. Practica CEDO, în mod constant a subliniat dreptul opiniei publice de a fi informată referitor la aspecte de interes public, astfel, în mod corect tribunalul a reținut că cele trei articole, a căror publicare a fost incriminată de către recurent, nu au fost îndreptate împotriva lui -ca persoană fizică, ci s-a avut în vedere personalitatea sa publică.
CURTEA DE APEL
D E LI BERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.3931/30.05.2006, pronunțată de Jud. O în dosar nr.6556/2005, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei - de Editură și Presă Euro Media SA; a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții, și - de Editură și Presă Euro Media SA, editorul cotidianului Realitatea; au fost obligați pârâții în solidar la formularea de scuze publice pe prima pagină a ziarului "Realitatea " cu privire la afirmațiile de natură insultătoare făcute la adresa reclamantului în numerele ziarului din 21.07.2005, articolul " și Famiglia" și din data de 22.07.2005, articolul "Consiliul județean SRL", cu mențiunea că sunt obligați la formularea acestora prin prezenta sentință; a fost respinsă cererea privind obligarea pârâților la plata daunelor morale în favoarea reclamantului; au fost obligați pârâții, în solidar, la plata sumei de 541,3 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
probatoriului administrat în cauză, raportat la pretențiile formulate de reclamant, confirmă caracterul civil al cauzei.
Pretinsul fapt ilicit a fost săvârșit în exercitarea funcției încredințate, prin îndeplinirea activității de redactare a articolelor de presă, sarcina stabilită de către angajator și asumate de către ziariști.
Reclamantul invocă faptul că pârâții, în calitate de ziariști, au redactat și publicat articolul având ca scop pătarea imaginii sale publice.
La redactarea celor două articole s-a avut în vedere informația furnizată de Oficiul Registrului Comerțului B, conform căreia și sunt acționati ai - SA, deținând o cotă de câte 0,- % fiecare, iar - SA este acționar la - SA, deținând o cotă de 38,5 % din acțiunile acesteia.
Întrebat fiind telefonic care este legătura de rudenie din el și acționarii și, reclamantul a răspuns pârâtei de rd.1 "cum o cheamă pe fiica dvs.?? Dar cine este? Probabil ginerele meu". Este de reținut tonul jovial al dialogului și caracterul particular al convorbirii, nefiind vorba de un interviu oficial.
Ulterior publicării articolului de mai sus, descoperind că nu există nici o legătură de rudenie între acționarii și și reclamant, pârâțta de rândul 1 publicat articolul " de B", prin care îl acuza pe reclamant că a mințit, inducând-o în eroare în mod intenționat,în scopul de a discredita, fiind un jurnalist incomod.
Cu privire la temeinicia cererii de chemare în judecată, s-a apreciat că trebuie pornit de la existența unor principii de echitate care trebuie să echilibreze exercitarea libertății de exprimare cu limitele legale impuse acesteia prin parag.2 al art.10 al CEDO. În acest context, limitele criticii acceptabile sunt în mod corespunzător mai largi în ceea ce privește un om politic decât în ceea ce privește o persoană privată. Un om politic este supus inevitabil și conștient unei analize mai amănunțite a fiecărui cuvânt și a fiecărei fapte a sale, atât de către ziariști, cât și de către public, în consecință, acesta ca manifesta un grad mai ridicat de toleranță. Persoana publică este și ea îndreptățită la protecția reputației sale, chiar și atunci când acționează în calitate oficială, dar cerința acestei protecții trebuie cântărită în raport cu interesele dezbaterii libere a chestiunilor de interes public, asigurând un just echilibru între interesul general și interesul personal.
În opinia primei instanțe, s-a apreciat că nu se poate face o disociere între activitatea publică de președinte al Consiliului Județean și activitatea ca om de afaceri. -și rolul de persoană publică, reclamantul trebuie să accepte analizarea activității sale în calitate de om de afaceri în vederea corectei informări a opiniei publice și formarea unei opinii complexe și reale cu privire la persoana sa, deoarece o separare clară a celor două domenii (politică și afaceri) nu este posibilă și nici necesară. au dreptul să cunoască ambele domenii ale activității reclamantului, iar orice favorizare a activității sale ca om de afaceri8,prin folosirea prerogativelor de ales local, trebuie drastic și imediat cenzurate de presă și supusă dezbaterii publice.
Dreptul opiniei publice de a fi informată cu privire la chestiunile de interes public îi corespunde obligația jurnaliștilor de a răspândi idei și informații, îndeplinindu-și astfel rolul de câine de pază a democrației, presa jucând un rol esențial în existența și buna funcționare a unei democrații transparente. Autoritățile statului au obligația de a evita sau adopta măsuri de natură a descuraja mass-media să-și îndeplinească rolul de alertare a publicului în cazul unor abuzuri aparentei sau presupuse ale puterii publice. Libertatea jurnalistică cuprinde, de asemenea, o recurgere la o anumită doză de exagerare, chiar provocare, autoritățile având nu doar obligația negativă de a nu stânjeni în nici un fel exercițiul liber a libertății de exprimare, dar și obligația pozitivă de a asigura exercițiul lui într-o manieră care să permită realizarea pluralismului de idei și opinii.
În același timp, jurnalistul este formator de opinie, ceea ce presupune o responsabilitate suplimentară și respectarea riguroasă a principiului de etică și deontologie profesională.
În cauza Lingens c/a Austriei, CEDO a subliniat faptul că atunci când afirmațiile unui ziarist au caracterul unei judecăți de valoare, al căror adevăr nu poate fi verificat, reprezentând opinii sau aprecieri personale ale indivizilor, acestea sunt protejate de art.10, cu condiția ca ele să se bazeze pe niște fapte adevărate, chiar și o judecată de valoare putându-se dovedi excesivă, dacă este totalmente lipsită de o bază factuală. Dacă în virtutea rolului său, presa are datoria să alerteze publicul atunci când informații despre faptele abuzive prezumate ale aleșilor locali, faptul de a pune în cauză în mod direct persoane determinate, indicând numele și funcția acestora, implică pentru jurnaliști obligația de a furniza o bază factuală suficient de precisă și fiabilă care să poată di considerată ca proporțională cu natura și forța afirmațiilor lor, având în vedere că, cu cât afirmația este mai serioasă, cu atât baza factuală trebuie să fie mai solidă și impune o diligență specială din partea editorului.
O cercetare adecvată șu amănunțită este unul din principiile fundamentale ale jurnalismului. În cauză, se constată că nu s-a dovedit efectuarea unei asemenea cercetări. Din informațiile furnizate de Oficiul Registrului Comerțului nu rezultă că acționarii și sunt ginerele, respectiv fiica reclamantului, iar discuția telefonică jovială cu reclamantul nu poate fi calificată o asemenea cercetare, cu atât mai mult cu cât între reclamant și pârâta de rd.1 au avut loc numeroase discuții, chiar în cadru oficial, prin care acesta a negat în mod hotărât orice implicare din partea sa în afacerea.
Numele de este un nume foarte răspândit în zonă, iar reclamantul fiind o persoană publică, informațiile privind afacerile sale și ale membrilor săi de familie sunt publicate și pot fi consultate de cei interesați.
Chiar și contactarea acționarilor de către pârâta de rândul 1 avut loc ulterior publicării articolului.
Obligația de a verifica existența, chiar dacă corectitudinea bazei factuale concrete pe carte se întemeiază judecata de valoare a jurnalistului subzistă chiar dacă informația este considerată un bun perisabil și întârzierea publicării, chiar și pentru o scurtă perioadă riscă să o lipsească orice valoare sau interes.
Chiar dacă nu se poate reține reaua credință a jurnaliștilor în scopul de a păta în mod intenționat și gratuit imaginea publică a reclamantului, neglijența acestora în ceea ce privește verificarea veridicității bazei factuale a afirmațiilor lor este evidentă, răspunderea civilă delictuală operând și în cazul culpei, articolele nefiind pamflete cu caracter satiric, ci articole prin care pârâții și-au exprimat în mod public opinia lor cu privire la activitatea publică și de om de afaceri a reclamantului.
Cu privire la expresiile " a devenit mai cunoscut ca un ", "bossul care are interese personale în altă parte", "s-a înfruptat mai întâi din delicioasa și profitabila afacere cu statul, anume programul laptele și cornul", "și-a numit șoferul ditamai secretar de stat în Guvern", " de B", "îi vom urmări lungimea nasului", deși termenii folosiți sunt duri, se consideră că nu este rolul instanței să se substituie presei în alegerea tehnicilor de expunere pe care trebuie să le utilizeze ziariștii, art.10 din convenție protejând atât conținutul, cât și forma concretă de exteriorizare a demersului jurnalistic, ele încadrându-se în limitele criticii admisibile.
Referitor la susținerea că eventualul prejudiciu adus imaginii publice a reclamantului ar fi fost reparat prin articolul " de B", se reține că pârâta de rd.1 îi imputa reclamantului faptul că în mod intenționat a pus pe greșită investigația jurnalistică în scopul de aod iscredita și a mințit pentru aoc ompromite, afirmații nesusținute de vreo probă, instanța a reținut că acest articol nu poate fi calificat ca o recunoaștere a erorii săvârșite.
Prin utilizarea în cuprinsul articolului a termenului "a mințit", însoțit de poza reclamantului, în care acesta este prezentat cu nasul alungit asemenea personajului din poveste la care se face referire, s-a adus atingere, în opinia instanței, dreptului reclamantului la propria imagine garantat de art.30 din Constituție, făcându-se referire la aspectele fizice și emoționale cu caracter esențial privat.
Apreciind că în raport de natura prejudiciului produs reclamantului, despăgubirea are mai degrabă rolul de a-i procura acestuia o satisfacție substitutivă decât de a recupera propriu-zis prejudiciul, cea mai echitabilă reparație este cea care va avea loc prin același mijloc prin care a fost săvârșită fapta delictuală, respectiv prin publicarea hotărârii judecătorești de sancționare a autorilor defăimării pe cheltuiala acestora, cu mențiunea că sunt obligați la formularea de scuze publice prin hotărârea ce se va pronunța și s-a respins cererea privind repararea pecuniară a prejudiciului moral suferit.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, s-a reținut culpa procesuală a pârâților.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel - de Editură și Presă Euro Media SRL, și.
Apelanții au avut o poziție procesuală comună, solicitând admiterea apelului și schimbarea în totalitate a sentinței apelate, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulate de reclamant.
Prin decizia civilă nr.471/A din 17 mai 2007, Tribunalul Bihora admis ca fondat apelul civil formulat de apelanții - de Editură și Presă SRL O, și, în contradictoriu cu intimatul, împotriva sentinței civile nr.3931 din 30.05.2006, pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții și.
A fost obligat intimatul la cheltuieli de judecată în cuantum de 2.500 lei, în favoarea apelanților.
Pentru a pronunța această decizie, în urma examinării sentinței apelate prin prisma motivelor de apel, cât și a celor de ordine publică, tribunalul a apreciat apelul ca fondat, reținând că, reclamantul intimat este fost vicepreședinte și actual președinte al Consiliului Județean B, președinte al - Filiala B și asociat al unor firme de marcă ce-și desfășoară activitatea în județ și fiind o cunoscută persoană publică, atât ca om politic cu atribuții în administrația publică a județului B -Președinte al Consiliului Județean B, cât și ca persoană implicată în viața economică județeană, ca asociat al unor firme de marcă,acesta se expune în mod conștient unui control atent al tuturor afirmațiilor și gesturilor sale, control ce se realizează în special de către presă, și prin urmare, trebuie să dea dovadă de o mai mare toleranță față de aceasta.
S-a mai reținut de asemenea de tribunal că, trebuie pus accentul pe dreptul opiniei publice de a fi informată cu privire la chestiunile ce prezintă un interes public. Acestui drept îi corespunde o "obligație" a ziariștilor de a răspândi informații și idei, îndeplinindu-și astfel rolul de "câine de pază al democrației" - a se vedea cauza Goodwin c/a Marii Britanii - 1996, cauza Bladet & Stensus c/a -1999. Dacă presa nu trebuie să depășească anumite limite ținând mai ales de protecția dreptului și reputația altuia și a necesității de a împiedica divulgarea informațiilor confidențiale,s-a apreciat de instanța de apel că îi revine totuși obligația, de a comunica cu respectarea responsabilităților și îndatoririlor sale, informațiile și ideile asupra chestiunilor politice, ca și asupra altor teme de interes general - a se vedea, printre altele, hotărârile CEDO - în cauza Pederson & Buadsegarde c/a Danemarca - 1999, Busuioc c/a - 2004.
Privit din această perspectivă, demersul jurnaliștilor concretizat prin cele trei articole incriminate de reclamant, s-a constatat că acesta nu este îndreptat împotriva persoanei, ci urmărește stabilirea împrejurării dacă politicianul, ce ocupă o funcție publică de președinte al Consiliului Județean B, se află într-un conflict de interese în legătură cu amplasarea unui park în apropierea Centrului Comercial, investiție care implică utilizarea unor bani public din bugetul local, constituind astfel o temă de interes general.
Publicarea eronată a informației că și, acționari în societatea comercială ce deține complexul comercial, sunt fiica și respectiv ginerele intimatului,s-a reținut de instanța de apel că a fost determinată în principal de conduita reclamantului, avută în cadrul discuției telefonice purtate cu ziarista apelantă, parte din această discuție, necontestată de intimat, fiind reprodusă în articolul incriminat din 21.07.2005 și chiar dacă tonul reclamantului în această discuție a fost unul jovial, nu s-a reținut că și discuția a avut un astfel de caracter, dat fiind subiectul detaliat abordat, respectiv dacă numiții și, acționari ai unei societăți comerciale ce deține, sunt în relații de rudenie cu el.
Contextul în care s-a purtat această discuție telefonică, după susținerea unei conferințe de presă asupra unui subiect de interes general pentru județul B, faptul că fusese și anterior întrebat despre eventualele legături existente între persoana sa și, existând suspiciuni că ar avea interese financiare legate de acest complex, datorită relațiilor de afaceri cu diferite persoane, între care și asociați în societatea ce deține acest complex comercial, și vasta experiență a reclamantului ca persoană publică, s-a reținut că acesta nu putea și nu trebuia să considere o glumă acea discuție.
Dată fiind funcția publică ocupată de reclamant, persoana cu care purta discuția, o ziaristă, și subiectul abordat, se poate trage concluzia că reclamantul era conștient de faptul că orice răspuns al său ar putea fi și probabil va fi folosit de pârâtă în activitatea sa.
Tribunalul a reținut că, din probele administrate nu reiese faptul că reclamantul intimat ar fi specificat pe parcursul convorbirii că discuția este una neoficială; la interogatoriul luat de prima instanță intimatului, acesta a afirmat că relația dintre el și apelanta este cea dintre un politician local și un ziarist, iar informația că numiții și ar fi acționari în cadrul societății care deține complexul comercial a fost obținută de ziaristă de la Oficiul Registrului Comerțului, dată fiind și coincidența de nume, cu cea a intimatului, a apărut o suspiciune că aceștia i-ar fi rude, ori, în cadrul acelei discuții, ziarista a încercat verificarea ei.
Instanța de apel a reținut că, poziția constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului a fost în sensul că "politicienii trebuie să accepte în mod inevitabil și conștient verificarea strictă a fiecărui cuvânt și a fiecărei fapte, atât din partea jurnaliștilor, cât și a marelui public".
Față de considerentele mai sus reliefate, tribunalul a apreciat că inserarea acelei informații eronate în articolul din 21.07.2005 nu-i este imputabil ziaristului, acesta acționând cu bună credință.
Referitor la expresiile " a devenit mai cunoscut decât un ", "bossul care are interese personale în altă parte", "s-a înfruptat mai întâi din delicioasa și profitabila afacere cu statul, anume programul laptele și cornul", "și-a numit șoferul ditamai secretar de stat în Guvern", " de B", "îi vom urmări lungimea nasului", în acord cu prima instanță, instanța de apel a apreciat că deși termenii folosiți sunt duri, nu este rolul instanței să se substituie presei în alegerea tehnicilor de expunere pe care trebuie să le utilizeze ziariștii, art.10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului protejând atât conținutul, cât și forma concretă de exteriorizare a demersului jurnalistic, ele încadrându-se în limitele criticii admisibile.
"Existența faptelor poate fi demonstrată, în timp ce adevărul judecăților de valoare nu este susceptibil de a fi dovedit" - cauza Lingens c/a Austriei.
Chiar dacă o afirmație adevărată din cuprinsul articolelor incriminate a fost poate dublată de remarci suplimentare, judecăți de valoare, chiar insinuări susceptibilă de a crea o imagine eronată în ochii publicului, totuși, date fiind limitele mai largi ale criticii admisibile oamenilor politici, tribunalul a considerat că afirmațiile ziariștilor apelanți, în cuprinsul articolelor incriminate, nu constituie un abuz de drept din partea acestora.
Față de cele arătate, tribunalul a reținut că prin articolele incriminate nu s-au aduse grave prejudicii morale imaginii publice a intimatului, care să se impună a fi reparate, chiar pe cale civilă, în modalitatea solicitată de acesta și reținută de prima instanță, motiv pentru care, a admis ca fondat apelul civil formulat de apelanții - de Editură și Presă SRL, și în contradictoriu cu intimatul, împotriva sentinței civile nr.3931 din 30.05.2006, pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții și.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs solicitând admiterea lui și modificarea hotărârii instanței de apel în sensul menținerii ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe.
În motivarea recursului s-a solicitat în primul rând repunerea în termenul de depunere a motivelor de rercurs, învederându-se că în cursul judecării cauzei în fața instanței de apel domiciliul procesual ales la sediul avocatului său s-a schimbat ca urmare a mutării sediului cabinetului avocațial la o nouă adresă. Prin cererea de recurs s-a indicat noua adresă dar cu toate acestea comunicarea hotărârii instanței de apel a mers tot pe vechea adresă, la ușa fostului sediu al cabinetului avocațial. În acest fel, din motive neimputabile nu și-a motivat recursul legal, dar față de cele învederate mai sus solicită a fi repus în termenul de depunere a motivelor de recurs.
Pe fond s-au invocat motive care s-ar întemeia pe prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Intimații au solicitat respingerea cererii de repunere în termenul de motivare a recursului, constatarea nulității recursului iar pe fond, respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
Examinând decizia recurată doar prin prisma cererii de repunere în termenul de motivare a recursului și a excepției de nulitate a recursului, instanța constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul recurent, și-a indicat domiciliul ales în O,-,.15/A, adresă la care a fost citat și i s-a comunicat sentința în apel, intimatul reclamant nu a indicat că și-a schimbat domiciliul, decizia pronunțându-se la data de 17.05.2007.
La doar 5 zile după pronunțarea deciziei -22.05.2007, intimatul reclamant a declarat recurs, indicând că solicită a-i fi comunicată decizia la o nouă adresă - O,-,.6-parter, motivele de recurs fiind înregistrate deci la 21 noiembrie 2007.
Potrivit art.98 Cod procedură civilă, schimbarea domiciliului uneia dintre părți în timpul judecății, trebuie sub sancțiunea neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoștința instanței, prin petiție la dosar, iar părții potrivnice prin scrisoare recomandată a cărei recipisă de predare se depune la dosar odată cu petiția prin care se înștiințează instanța de schimbarea domiciliului.
Din analiza motivelor de recurs, se reține faptul că, în cursul soluționării apelului, sediul avocatului la care și-a ales domiciliul procedural recurentul, s-a mutat, deci, în cursul judecății, astfel că, întrucât noul sediu s-a adus la cunoștința instanței după terminarea judecății, s-au încălcat dispozițiile art.98 Cod procedură civilă expuse mai sus, sancționarea fiind neluarea în considerare a noului domiciliu și comunicarea deciziei la domiciliul inițial.
Raportat la cele expuse, întrucât nu s-a făcut dovada faptului că recurentul, cu ocazia soluționării apelului ar fi fost împiedicat printr-o împrejurare mai presus de voința sa a aduce la cunoștința instanței schimbarea domiciliului, nefiind aplicabile dispozițiile art.103 alin.1 Cod procedură civilă, instanța de recurs va respinge ca nefondată cererea de repunere în termenul de depunere a motivelor de recurs.
Ca urmare, nefiind respectate dispozițiile art.303 Cod procedură civilă, recursul nefiind motivat în termenul de 15 zile de la data la care s-a comunicat decizia recurată (26.07.2007) ci în mai mult de 3 luni de zile (21 noiembrie 2007) instanța de recurs urmează a constata nulitatea recursului, iar în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă va menține în întregime decizia recurată ca fiind legală și temeinică.
Reținând culpa procesuală a recurentului, în baza art.274 Cod procedură civilă, instanța de recurs îl va obliga să le plătească intimaților 1500 RON cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.
Ca urmare a celor dispuse, nu vor fi analizate motivele de recurs depuse la dosar și nici apărările pe fond ale intimaților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondată cererea de repunere în termenul de motivare a recursului formulată de reclamantul.
Constată nulitatea recursului civil declarat de împotriva deciziei civile nr.471/A din 17 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Obligă partea recurentă să plătească părții intimate suma de 1500 RON lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 6 martie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier
- - - - - -
Red.concept decizie -
Data:13.03.2008
Jud.fond
Jud.apel /
Dact.
Data:21.03.2008
2 ex.
Președinte:Trif DoinaJudecători:Trif Doina, Moșincat Eugenia, Stan Aurelia
