Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 38/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
Dosar nr- DECIZIE Nr. 38
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Pîrjol Năstase Doru Octavian JUDECĂTOR 2: Busuioc Anamaria
- - - - JUDECĂTOR
- - - - JUDECĂTOR
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi la ordine s-a luat în examinare contestația în anulare promovată de contestatoarea împotriva deciziei civile nr. 910 din 31.10.2007, pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatoarea; avocat pentru intimatul; lipsă fiind acesta din urmă și intimata.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul asupra cauzei de grefier, după care:
Nemaifiind alte cererii sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Contestatoarea având cuvântul, solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată și depusă în scris la dosar, casarea deciziei din recurs, menținându-și apărările de la fond și de la instanța de recurs. Arată că a făcut dovada cu acte că este moștenitoarea legală a defunctei, acte care nu au fost analizate în mod corect de instanță.
Avocat pentru intimatul, solicită respingerea contestației în anulare ca nefondată, nefiind încadrabilă în condițiile prev. de art.317 și urm. Cod procedură civilă. Contestatoarea la termenul de astăzi invocă apărările de fond care au fost avute în vedere de instanță. Față de hotărârile depuse la dosar, rezultă că au fost verificate actele care au stat la emiterea titlului de proprietate. Depune concluzii scrise la dosar și solicită cheltuieli de judecată.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
DELIBERÂND
Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
Prin decizia civilă 910/31 0ctombrie 2007 Curții de APEL BACĂUs -a admis recursul promovat de pârâții și împotriva deciziei 414/2004 a curții de APEL BACĂU, în contradictoriu cu intimata-reclamantă.
A fost modificată, în parte, decizia civilă 414/2004 a Curții de APEL BACĂU.
S-a admis apelul pârâților.
A fost schimbată, în parte, sentința civilă 3487/2003 a Judecătoriei Piatra Neamț în sensul respingerii în totalitate a acțiunii.
Au fost menținute dispozițiile privind respingerea cererii privind contravaloarea recoltei.
A fost menținută dispoziția din decizie privind respingerea apelului declarat de reclamantă.
A fost obligată intimata-reclamantă să plătească recurenților-pârâți suma de 1120,7 lei, cheltuieli de judecată în apel și recurs.
Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut că:
Prin sentința civilă nr.3487/2.10.2003 pronunțată de Judecătoria Piatra Neamța fost admisă în parte acțiunea reclamantei împotriva pârâților și și obligați aceștia să-i lase reclamantei în deplină proprietate suprafața de 1679 mp teren intravilan sat comuna Rediu județul N, iar capătul de cerere privind plata contravalorii recoltei a fost respins ca nefondat.
Prima instanță a reținut că atât reclamantei, cât și pârâților le-a fost reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr.18/1991 și emise titluri de proprietate, reclamanta având titlul de proprietate nr. 53/1053/12.12.1996, iar pârâții titlul de proprietate nr.53/841/17.07.2003.
Comparând cele două titluri, prima instanță a reținut că reclamanta era îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu. Astfel, s-a reținut că reclamanta a fost instituită legatară universală de către defuncta. Prin decizia civilă nr.1682/2001, Curtea de APEL BACĂUa respins cererea prin care autorii pârâților au solicitat anularea parțială a titlului de proprietate emis reclamantei, pentru terenul de 6858 mp, revendicat de către aceasta.
Prin decizia menționată s-a stabilit irevocabil că reclamanta, ca moștenitoare a defunctei, a fost îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate, avându-se în vedere că autoarea sa a avut înscrisă la registrul agricol o parcelă unitară de 1,35 ha teren.
În temeiul concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, prima instanță a reținut că din terenul revendicat pârâții ocupă 2679 mp, iar din acest teren, reclamanta a precizat că este de acord ca suprafața de 1000 mp să rămână acestora, ca teren aferent casei.
Capătul de cerere referitor la plata contravalorii recoltei a fost respins, prima instanță reținând că reclamanta nu a făcut dovada pretențiilor sale.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanta, cât și pârâții. Apelanta-reclamantă a criticat hotărârea sub aspectul modului de soluționare a capătului de cerere privind contravaloarea recoltei, susținând că în mod greșit nu i-au fost acordate despăgubirile reprezentând contravaloarea recoltei pentru perioada 1997-2002.
Apelanții-pârâți au criticat sentința susținând că în mod greșit a fost admisă acțiunea în revendicare prin raportare la decizia civilă nr.672/1994 a Curții de APEL BACĂU, întrucât terenul la care se referă această decizie are stabilite alte vecinătăți față de terenul în litigiu.
Prin decizia civilă nr.414/1.04.2004 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr.35/2004 au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate, reținându-se următoarele:
În ce privește apelul reclamantei, instanța de apel a reținut, ca și prima instanță, faptul că pentru acest capăt de cerere nu au fost administrate probatorii.
Referitor la apelul pârâților, instanța de apel a reținut, în considerarea deciziei civile nr.1682/17.10.2001 a Curții de APEL BACĂU, că pârâții nu pot pretinde un drept de proprietate asupra terenului în litigiu.
Împotriva hotărârii instanței de apel pârâții au declarat recurs, prin care au criticat decizia pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că terenul în litigiu le aparține, provenind de la autorul lor, și fiind atribuit, prin sentința civilă de partaj succesoral, în lotul lui Gh. ai cărui moștenitori sunt, teren care a fost cuprins în titlul de proprietate care le-a fost emis în temeiul Legii nr.18/1991, titlul nr.53/841 din 17.07.2003.
Recursul declarat de către pârâți a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Această instanță, prin încheierea din 25.02.2005, a dispus, în temeiul art.244 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, suspendarea judecății până la soluționarea irevocabilă a dosarelor nr.4055/2004 și 4389/2004 ale Judecătoriei Piatra Neamț.
Cauza a fost repusă pe rol la data de 8.12.2006, iar prin decizia nr.2198/8.03.2007 Înalta Curte de Casație și Justiție a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de APEL BACĂU, reținând dispozițiile art.II alin.1 și 3 din Legea nr.219/2005.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de APEL BACĂU sub nr-.
Analizând recursul declarat, Curtea a reținut următoarele:
Intimata-reclamantă a înțeles să revendice suprafața de 6850 mp teren. În dovedirea dreptului său de proprietate, reclamanta a depus la dosar titlul de proprietate nr.53/1053/12.12.1996, iar terenul în litigiu apare cuprins în acest titlu de proprietate în tarlaua 17 parcela 280/1, teren arabil intravilan, în cadrul suprafeței de 13.500 mp ce apare menționată pe titlu.
La rândul lor, recurenții-pârâți au primit, în temeiul Legii nr.18/1991, titlul de proprietate nr.53/841/17.07.2003, având reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 6858 mp teren arabil intravilan 17 parcela 280/1.
Analizând hotărârile irevocabile pronunțate în dosarele pentru soluționarea cărora s-a dispus suspendarea judecății de către Înalta Curte de Casație și Justiție, se constată faptul că, prin sentința civilă nr.1270/30.03.2006 a Judecătoriei Piatra Neamț, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.997/13.11.2006 a Tribunalului Neamț (filele 206-207; 106-108 dosar nr- al Înaltei Curți de Casație și Justiție) a fost respinsă acțiunea prin care a solicitat constatarea nulității parțiale a titlului de proprietate nr- emis pe numele pârâților, în ce privește suprafața de 6858 mp teren arabil intravilan 17 parcela 280 A/1.
Totodată, prin decizia civilă nr.120/21.02.2006 a Tribunalului Neamț (filele 94-97 dosar nr- al Înaltei Curți de Casație și Justiție) s-a dispus, irevocabil, constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr- și radierea suprafeței de 6851 mp teren 17 parcela 280/1, reținându-se în considerentele deciziei că acest teren se cuvine moștenitorilor lui.
Având în vedere aceste decizii, s-a constatat faptul că terenul în litigiu, revendicat de către intimata-reclamantă, a fost radiat din titlul de proprietate al acesteia și se află cuprins în titlul de proprietate al pârâților.
Astfel, intimata-reclamantă nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra terenului revendicat, motiv pentru care, în temeiul art.312 și art.304 pct.9 Cod procedură civilă, recursul pârâților va fi admis, va fi modificată în parte decizia recurată, a fost admis apelul pârâților și schimbată în parte sentința primei instanțe, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii și în ce privește revendicarea.
Împotriva deciziei 910/31 octombrie 2007 s-a formulat contestație în anulare de către invocându-se în drept, dispozițiile art.317 al.1 și 318 Cod pr.civilă.
La data de 4 decembrie 2004, și-a argumentat contestația în anulare arătând că unii membri ai Comisiei Locale Rediu au falsificat fișa cadastrală care a stat la baza titlului de proprietate a lui Gh., obținându-se două titluri de proprietate pentru aceeași suprafață de teren de 6858..
A fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț care în urma cercetărilor a constatat că cei trei angajați ai Primăriei Rediu au contribuit la comiterea falsului în fișa cadastrală.
Contestația în anulare este nefondată pentru cele ce succed:
Pentru admisibilitatea contestației în anulare, legiuitorul a prevăzut cazuri exprese atât în art.317 cât și în art.318 Cod pr.civilă.
Aceasta, întrucât în caz contrar, s-ar permite părții nemulțumite să invoce motive ce tin de fondul cauzei, deși hotărârea a intrat în puterea de lucru judecat.
1) În ceea ce privește motivul prevăzut de art.317 pct.1 Cod pr.civilă se constată că acesta este nefondat, la termenul când s-a judecat recursul fiind prezenți atât contestatoarea, cât și avocatul său ales.
2) Nici motivul prevăzut de art.318 Cod procedură civilă nu este întemeiat.
Astfel, în ce privește teza II art.318 Cod procedură civilă, trebuie remarcat că recursul a fost admis în totalitate.
Nici teza Iaa rt.318 Cod procedură civilă, privitoare la existența unei greșeli materiale, nu își găsește aplicabilitate în speță. Nu este vorba despre nicio greseala materiala, nemultumirea contestatoarei fiind strict cu privire la solutia data in recurs, pe fond.
Toate susținerile contestatoarei sunt deci, fie chestiuni de fond, fie eventuale motive de revizuire.
Față de cele expuse, instanța va respinge contestația în anulare ca nefondată.
În baza art.274 Cod pr.civilă va obliga contestatoarea la plata către intimatul, a sumei de 300 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, în contestația în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația în anulare promovată de contestatoarea împotriva deciziei civile nr. 910 din 31.10.2007, pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații și.
Obligă contestatoarea să plătească intimatului 300 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
red.sent.
red.dec../
red.dec.rec. / /
red.contest.BA/30.01.2008
tehnored./30.01/2008/2 ex.
Președinte:Pîrjol Năstase Doru OctavianJudecători:Pîrjol Năstase Doru Octavian, Busuioc Anamaria