Servitute de trecere. Jurisprudenta. Decizia 34/2008. Curtea de Apel Bacau

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

Dosar nr- DECIZIE Nr. 34

Ședința publică de la 21 Ianuarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Pîrjol Năstase Doru Octavian JUDECĂTOR 2: Busuioc Anamaria

- - - - JUDECĂTOR

- - - - JUDECĂTOR

GREFIER -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Astăzi la ordine s-a luat în examinare recursul civil promovat de reclamanții, și împotriva deciziei civile nr.51 din 23 februarie 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții, fiind asistați de avocat și cu împuternicire pentru recurenta, lipsă la termenul de astăzi; intimatul G asistat de avocat.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul asupra cauzei de către grefier, după care:

Avocat pentru recurenți, prezintă spre observare instanței originalul ordinului de deplasare din care rezultă că la termenul din 15.01.2008 a avut de susținut o altă cauză la o instanță din țară.

Nemaifiind alte cereri, excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Avocat pentru recurenți, pune concluzii pentru admiterea recursului așa cum a fost formulat și depus în scris la dosar, casarea deciziei din apel și menținerea sentinței primei instanțe care corespunde realității și a actelor de proprietate ale părților. Arată că instanța de fond a admis acțiunea privind servitutea de trecere, iar instanța de apel spune că recurenții nu cu intimatul trebuia să se judece ci cu primăria. Intimatul-pârât și-a extins proprietatea, înglobând și drumul de exploatare, mărindu-și astfel în mod abuziv proprietate, așa cum rezultă și din expertiza efectuată. Critică hotărârea dată în apel, întrucât instanța nu a analizat toate probele din dosar și actele de proprietate. Nu se amintește nimic de expertiza efectuată la instanța de fond. Privitor la calea procesuală pasivă, arată că trebuie să se judece cu persoana care a ocupat calea de acces și nu cu primăria. Calea de acces existentă-secular reprezentând obiectul acțiunii, acțiunea nefiind servitute de trecere ci " respectarea unei servituți de trecere".

Instanța, invocă din oficiu motivul de casare prevăzut de art.304 pct.1 Cod procedură civilă, având în vedere pe de o parte obiectul acțiunii precizat la termenul de astăzi și pe de altă parte dispozițiile art.282 al.1 Cod procedură civilă.

Avocat pentru recurenți, față de excepția invocată din oficiu de instanță, solicită admiterea recursului, casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare. Cu cheltuieli de judecată.

Avocat pentru intimat, arată că la instanța de fond reclamanții și-au precizat acțiunea în sensul că este o constituire de servitute și nu respectarea unei servituți existente, motiv pentru care solicită respingerea excepției.

Pe fond, arată că au fost analizate actele depuse la dosar, părțile au cale de acces la teren, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei din apel. Cu cheltuieli de judecată.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

DELIBERÂND

Asupra recursului civil de față, constată că:

Prin sentința civilă nr.138/13.04.2006, pronunțată în dosarul nr. 532/2005, Judecătoria Podu Turculuia admis acțiunea civilă formulată de reclamanți:, și împotriva pârâtului G și în consecință a dispus obligarea pârâtului să permită reclamanților accesul la proprietățile acestora prin calea de acces marcată cu culoare roșu și maro din schița nr. 1 expertizei tehnice întocmită de expertul.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamanții au solicitat obligarea pârâtului să permită accesul la terenurile din vecinătatea proprietății acestuia, iar față de faptul că aceiași acțiune a făcut obiectul altui dosar nr. 1084/2005 și al dosarului nr. 532/2005, în temeiul art. 164 Cod procedură civilă, prin încheierea din 08.12.2005, s-a dispus conexarea celor două dosare la dosarul nr. 532/2005.

În motivarea acțiunii s-a susținut că între proprietățile reclamanților și proprietatea pârâtului a fost o cale publică de acces, respectiv un drum pe care pârâtul l-a închis.

În urma probelor administrate cu acte și o expertiză tehnică, instanța de fond a -reținut că acțiunea este întemeiată și a admis-o în baza art. 576 Cod civil, obligând pârâtul să permită reclamanților accesul la proprietatea lor, conform concluziilor -raportului de expertiză - schiță anexa nr.1.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul, apel declarat și motivat în termen și legal timbrat.

În motivarea apelului s-a susținut că acțiunea avută pentru servitute s-a îndreptat în mod greșit împotriva sa, deoarece astfel cum rezultă din adresa Primăriei comunei, în cauză este vorba de un drum public, iar sub acest aspect calitate procesuală pasivă ar fi avut proprietarul acelui drum public.

S-a mai susținut că în cauză instanța de fond s-a bazat pe un probatoriu insuficient, deoarece terenurile intimaților au acces la calea publică ( nu sunt terenuri înfundate), ori acest aspect nu a fost avut în vedere de instanța de fond tocmai insuficientei probatoriului administrat.

Prin decizia civilă nr.51/R/23.02.2007 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- s-a admis apelul declarat, s-a schimbat în parte sentința apelată și în consecință s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului G și s-a respins acțiunea având ca obiect servitute de trecere ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În expozitivul deciziei s-au reținut următoarele considerente:

Din adresa nr.660/20.03.2006 a Primăriei Comunei ( a se vedea fila nr. 82 dosar fond) rezultă că, calea de acces care face obiectul litigiului dintre părți este " drum comunal" până la locuința apelantului-pârât, iar acel drum considerat ca fiind " drum de exploatare" nu este trecut în titlurile de proprietate ale părților sau a altor cetățeni din comună.

Față de această situație, și de concluziile raportului de expertiză, rezultă că apelantul-pârât nu are calitate procesual pasivă, în prezenta cauză, deoarece nu este proprietarul drumului care astfel cum rezultă din adresa menționată a Primăriei comuna, constituie drum comunal până la locuința apelantului-pârât, că pentru calificarea situației intimații-reclamanți aveau posibilitatea să cheme în judecată proprietarul acelui drum, pentru a se stabili dacă acel drum are sau nu o continuare, cu atât mai mult cu cât, astfel cum rezultă din raportul de expertiză tehnică, terenurile proprietatea intimaților-reclamanți au ieșire la calea publică.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen reclamanții. au criticat decizia Tribunalului Bacău pentru nelegalitate.

În drept criticile recurenților se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

În esență recurenții au arătat că pârâtul are calitate procesuală pasivă deoarece el este cel care le-a încălcat dreptul de servitute care preexistă (era secular în accepțiunea acestora).

La termenul din 21.01.2008 instanța a invocat din oficiu și a pus în discuția părților motivul de casare de ordine publică prevăzut de art.304 pct.1 Cod procedură civilă.

Nu au fost administrate probe noi în recurs.

Analizând decizia recurată prin prisma motivului de recurs invocat din oficiu Curtea apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Instanța de apel a considerat în mod neîntemeiat că obiectul acțiunii îl constituie stabilirea unui drept de servitute și nu apărarea unui drept de servitute despre care reclamanții afirmă că preexistă săvârșirii acțiunii ilicite a pârâtului.

O astfel de acțiune are caracterul unei acțiuni posesorii.

Conform art.2821alin.2 Cod procedură civilă hotărârile pronunțate în primă instanță în cererile posesorii sunt supuse numai recursului, or, tribunalul a soluționat calea de atac într-un complet format din 2 judecători în apel.

Rezultă deci că instanța competentă să soluționeze calea de atac nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale în materie.

Analiza motivului de recurs invocat de reclamanți care se referă la fondul cauzei nu va mai fi analizat de instanța de recurs având în vedere că aceasta a găsit întemeiat motivul de casare cu trimitere invocat din oficiu. Acest demers urmează a fi făcut de către instanța de rejudecare.

În consecință Curtea va admite recursul, va casa în tot decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la ribunalul Bacău în complet de recursuri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de reclamanții, și împotriva deciziei civile nr.51 din 23 februarie 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât

Casează în totalitate decizia recurată.

Trimite cauza spre rejudecare la ribunalul Bacău în complet de trei judecători.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 21.01.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

red.

red. St./

red./ 14.02.2008

tehnred.BC/ 3 ex./ 15.02.2008

Președinte:Pîrjol Năstase Doru Octavian
Judecători:Pîrjol Năstase Doru Octavian, Busuioc Anamaria

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Servitute de trecere. Jurisprudenta. Decizia 34/2008. Curtea de Apel Bacau