Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 6/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sorina Ciobanu JUDECĂTOR
- - - JUDECĂTOR
GREFIER - - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare apelul promovat de contestatorii și împotriva sentinței civile nr. 33 din 10 ianuarie 2007, pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, după care:
Nemaifiind chestiuni prealabile, instanța, față de lipsa părților, având în vedere mențiunile făcute de apelanții - contestatori cu privire la faptul că solicită judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare.
CURTEA
-deliberând -
Asupra apelului civil de față, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 33/10.01.2007, pronunțată în dosarul nr. 1197/C/2006 al Tribunalului Neamța fost respinsă ca nefondată contestația Respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorii și, ambii cu domiciliul ales în România în I- 14. - 1, parter, 6 la Cabinet avocat -, în contradictoriu cu intimata " R,-.Județul N, împotriva deciziei nr.l/17.04.2006.
In motivarea acestei sentințe instanța de apel a arătat că rin p. cererea înregistrată la această instanță sub nr. 1197/C/2006 contestatorii și au formulat în contradictoriu cu intimata ". din municipiul R, contestație împotriva deciziei de restituire nr.l din 17. 04.2006.
Au Solicitat contestatorii desființarea deciziei de mai sus și obligarea intimatei la emiterea unei noi decizii prin care să i se restituie în natură construcția și suprafața de 170.teren situat în municipiul R-.
In subsidiar în situația în care clădirea se va dărâma solicită obligarea intimatei la emiterea unei dispoziții care să continuă propunerea motivată de acordare despăgubiri și la înaintarea deciziei către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
In motivare se arată că intimata a emis decizia nr.5/24.06. 2004,iar în urma admiterii contestației a fost obligată să le restituie, pe lângă clădire și terenul aferent în suprafață de 170 și să emită decizia cu propunere de acordarea despăgubirilor pentru etajul clădirii.
Prin noua decizie cu nr. 1/17.04. 2006 pârâta a dispus restituirea suprafeței del22 suprafața construită și de 38.teren liber în loc să se restituie suprafața de 170.p.teren ocupat de construcții și liber. Apreciază că prin noua decizie s-a restituit doar suprafața de 38. curte interioară.
Contestatorii au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În dovedire contestatorii au depus documentația care a stat la baza emiterii deciziei contestate.
Pentru soluționarea cauzei s-a dispus atașarea dosarului nr. 1219/C/2004 Tribunalului Neamț.
Asupra acțiunii de față tribunalul a reținut că prin decizia nr.5/24.06.2004 intimata a dispus restituirea către contestatori a unei case compuse din trei camere în suprafață de 93,39. bunuri situate în municipiul R,-.
Contestația formulată împotriva acestei decizii a fost admisă prin sentința civilă nr. 630/30.08. 2005 Tribunalului Neamț prin care decizia a fost modificată în parte în sensul restituirii în natură suprafața de 170. teren aferent construcției.
Prin aceeași sentință intimata " " Aaf ost obligată să emită dispoziția conținând propunerea motivată de acordare a despăgubirilor pentru etajul clădirii și înaintarea acesteia către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Hotărârea a rămas irevocabilă.
Prin noua decizie emisă sub nr. 1 din 17.04.2006 intimata a restituit etajul clădirii, compus din 4 camere în suprafață construită de 122. și 38. curte interioară îndeplinindu-și astfel obligația stabilită prin sentința civilă nr.630/2005 a Tribunalului Neamț cu privire la cota parte a construcției.
Motivul contestației nu vizează modul în care intimata și-a îndeplinit obligația față de acest bun, ci doar faptul că nu s-a restituit și suprafața de 170. teren aferent construcției.
Or se poate constata că restituirea în natură a suprafeței aferente s-a rezolvat prin sentința civilă nr. 630/2005,singura obligație a intimatei fiind de a soluționa cererea de acordarea măsurilor reparatorii cu privire la etajul clădirii obligație îndeplinită prin emiterea noii decizii care nu a fost contestată sub acest aspect.
Prin urmare tribunalul constată că atât prin deciziile emise de intimată, cât și prin hotărâre judecătorească pronunțată în contestația anterioară notificării contestatorilor a fost soluționată în totalitate.
Față de cele arătate instanța a constatat că contestația nu este fondată și a fost respinsă ca atare.
Impotriva acestei sentințe au promovat apel contestatorii care au criticat nelegalitatea și netemeinicia acesteia invocând, în esență, faptul că, prima instanță a procedat la o greșită interpretare a actului juridic dedus judecății.
Astfel, arată apelanta, în cererea de chemare în judecată, se invedera împrejurarea că, prin art. 1 al deciziei de restituire nr. 1/17.04.2006 emisă de intimata "" R, se dispune restituirea în natură a construcției compuse din 4 camere în suprafață de 122 mp, iar terenul restituit în natură este cel ce reprezintă curtea interioară în suprafață de 38 mp, corect ar fi fost, invocă apelanții, ca art. 1 din decizia anterior menționată, să se precizeze că se restituie în natură imobil compus din teren construit și neconstruit în suprafață totală de 170 mp aferent construcției compusă din 4 camere în suprafață construită de 122 mp. Din textul deciziei, arată apelanții nu rezultă că se restituie și terenul de sub construcție, ci numai terenul curte interioară în suprafață de 38 mp; mai mult, din suprafața de teren însumată conform dispoziției rezultă o diferență de suprafață în minus cu 10 mp, suprafață, care potrivit actului atacat nu i-a fost restituită.
Au mai invocat apelanții că, instanța de fond nu a reținut corect starea de fapt expusă prin cererea introductivă, nu a analizat decizia nr. 1/2006 de restituire emisă de "" R și nici dispozitivul sentinței civile pronunțată în dosarul nr. 1219/C/2004.
In cauză, intimata, prin lichidator judiciar Management Reorganizare - Lichidare I, cu sediul în I,-, a depus întâmpinare prin care a invocat lipsa calității procesuale pasive a "" R, jud. N, întrucât, prin încheierea de ședință din data de 14.04.2006 pronunțată în dosarul nr. 124/F/2004, față de societate s-a deschis procedura falimentului, dispunându-se dizolvarea societății, în acest context Consiliul Local R, prin Hot. nr. 63/26.06.2006, a dispus încetarea exercitării dreptului de administrare de către "" asupra bunurilor proprietate publică a municipiului R, activitatea de administrare a fondului locativ ( în care se regăsește și imobilul revendicat) fiind predată Primăriei Municipiului R, conform procesului verbal din data de 29.09.2006.
In susținere s-au depus copii de pe înscrisuri, respectiv încheierea din 14.04.2006, pronunțată în dosarul nr. 124/F/2005 al Tribunalului Neamț, Hot. nr. 64/26.06.2006 al Consiliului Local N, procesul verbal de predare - primire încheiat la 29.06.2006 între "" R, prin lichidator judiciar, și Primarul Municipiului R, cu privire la fondul locativ aflat în administrarea intimatei.
In raport de întâmpinarea formulată de lichidatorul judiciar al intimatei, și înscrisurile depuse în susținerea acesteia, apelanții au solicitat admiterea excepției calității procesuale pasive a "" și citarea în cauză, a actualei deținătoare a imobilului, conform Hot. nr. 63/26.06.2006, în speță, " " R, jud.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:
Prin cererea introductivă, apelanții au solicitat desființarea deciziei de restituire nr. 1/7.04.2006 emisă de intimata "" R, jud. N și emiterea unei noi dispoziții de restituire prin care să li se restituie în natură atât construcția, cât și suprafața de teren construită și neconstruit de 170 mp situat în municipiul R,-; în subsidiar, apelanții au cerut obligarea pârâtei la emiterea unei noi dispoziții care să conțină propunerea motivată de acordare de despăgubiri, pe care să o înainteze Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Din înscrisurile depuse de intimată în apel, rezultă că atât la data emiterii dispoziției de restituire ( 17.04.2006) atacată în speță, cât și pe parcursul derulării procedurilor judiciare desfășurate la instanța de fond, inclusiv la data pronunțării sentinței, "" fusese dizolvată, ridicându-i-se și dreptul de administrare prin încheierea de ședință din data de 14.04.2006, pronunțată în dosarul nr. 124/F/2005 - Secția comercială și de contencios administrativ al Tribunalului Neamț.
Prin aceeași încheiere a fost desemnat și lichidatorul judiciar al intimatei, respectiv Management Reorganizare Lichidare I, cu sediul ales în municipiul P N,-, jud.
De asemenea, din procesul - verbal de predare - primire intervenit la 29.09.2006, între lichidator și Primarul municipiului R, rezultă că, întreg fondul locativ deținut în administrare de "" R ( în care se include și imobilul în litigiu) a fost transmis Municipiului R, care, la rândul său, urmare a Hot. nr. 63/26.06.2006, l-a predat spre administrare "" R, jud.
In speță, în raport de înscrisurile depuse de intimat în apel, și actele instanței de fond, se constată că, hotărârea a fost pronunțată fără citarea în cauză a lichidatorului judiciar al societății intimate, conform dispozițiilor art. 87 pct. 5 cod pr.civilă, nici a Primarului Municipiului R sau al actualei deținătoare, a imobilului în litigiu.
Potrivit dispozițiilor art. 129 cod pr.civilă, judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, putând ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare.
Dispozițiile art. 129 - 130 cod pr.civilă care reglementează rolul activ al judecătorului în procesul civil nu trebuie să afecteze principiul disponibilității și echilibrul procesual dintre părți, ci trebuie să dea eficiență intereselor generale consacrate prin norme imperative menite să concureze la soluționarea cauzelor în mod legal.
In speță, se constată că la instanța de fond, nu au fost respectate disp.art. 129 - 130 cod pr.civilă, întrucât, pe parcursul derulării procedurii judiciare, pe dovezile de îndeplinire a procedurii de citare cu intimata "" R, jud. N, pentru termenele din 25.10.2006, 22.11.2006 ( fl. 49, 52 dosar fond) apare mențiunea " societate desființată", iar prima instanță procedând la soluționarea pe fond a cauzei la termenul din 10.01.2006, procedura de citare fiind realizată la acest termen prin afișare ( fl. 57 dosar fond), contrar disp.art. 87 alin.2 cod pr.civilă.
In contextul în care, la două dintre termenele de judecată, procesul verbal de îndeplinire a procedurii de citare cu intimata s-a efectuat mențiunea " societate desființată", prima instanță, în temeiul art. 129 - 130 cod pr.civilă, și în considerarea asigurării respectării principiului disponibilității, al contradictorialității și al dreptului la apărare al părților, trebuie să pună în discuția contestatorilor care au solicitat, prin cererea introductivă, soluționarea cauzei în lipsa lor, incidentul procedural ivit, în raport de care, aceștia să precizeze cadrul procesual al litigiului.
Neprocedând în această modalitate, prima instanță a încălcat dispozițiile art. 105 alin.2 cod pr.civilă din interpretarea căruia rezultă că prin sintagma folosită de legiuitor și anume, aceea de "forme legale" s-a urmărit includerea într-un concept generic a tuturor regulilor de drept procesual civil, respectiv toate dispozițiile, normele, regulile, cerințelor care privesc desfășurarea procesului civil.
Având în vedere cele anterior arătate, constatându-se încălcarea în cauză a disp.art. 129 - 130 cod pr.civilă, a principiului disponibilității, contradictorialității și, implicit, al dreptului la apărare, încălcare de natură să atragă incidența în speță a disp.art. 105 alin.2 cod pr.civilă, instanța în temeiul art. 297 cod pr.civilă va admite apelul, va desființa hotărârea apelată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul promovat de contestatorii - cu domiciliul ales la. Av. - din I,-, -. 1,.6, jud. I și cu domiciliul ales la. Av. - din I,-, -. 1,.6, jud. I, împotriva sentinței civile nr. 33 din 10 ianuarie 2007, pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații - pârâți R și R - prin lichidator judiciar MANAGEMENT RERGANIZARE LICHIDARE I SRL --, jud. I, și intimatul - pentru opozabilitate R,-, jud.
Desființează sentința civilă 33/10.01.2007 pronunțată de Tribunalul Neamț și trimite cauza spre rejudecare.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 21.01.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR 2: Liliana Ciobanu
- - - -
GREFIER,
- -
Red.sent.
Red. -20.02.
.ct/8 ex.
20/20.02.2008
Președinte:Sorina CiobanuJudecători:Sorina Ciobanu, Liliana Ciobanu