Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 445/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
INSTANȚĂ DE RECURS
DECIZIE Nr. 445
Ședința publică de la 19 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Oana Ghiță
JUDECĂTOR 2: Marian Budă președinte secție
JUDECĂTOR 3: Costel Drăguț președinte instanță
Grefier: - -
*****
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamantele și, împotriva deciziei civile nr.77 din 07 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 4640 din 18.10.2007 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu S, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Consiliul Local Tr.S, Primăria Dr.Tr.S, Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice M, având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns recurentele reclamante și, reprezentate de avocat, lipsind intimații pârâți Consiliul Local DTS, Primăria Dr.Tr.S și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care;
Avocat, pentru recurentele reclamante și, a depus împuternicirea avocațială nr.33 din 12.05.2008.
Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului de față.
Avocat pentru recurentele reclamante și a susținut motivele de recurs invocate în scris, pe care le-a dezvoltat oral, în raport de care a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și trimiterea spre rejudecare la prima instanță, Judecătoria Dr.Tr.S;
A susținut că acțiunea în revendicare, potrivit art.480 cod civil este admisibilă și după intrarea în vigoare a Legii 10/2001, în caz contrar fiind încălcat accesul liber la justiție, conform dispozițiilor art.21 din Constituție și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Totodată, s-ar încălca și art.1, Protocolul 1 la Convenție căci reclamantele s-ar vedea lipsite de orice posibilitate legală de a-și redobândi bunul. Nu a solicitat cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Drobeta Turnu S la data de 27.02.2007 reclamantele și au chemat în judecată pîrîții Consiliul Local Tr. S, Primăria Municipiului Dr. Tr. S și Statul Român prin Ministerul Finanțelor pentru ca prin hotărâre aceștia să fie obligață să le lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 119. situat în intravilanul mun. Dr. Tr. S,- având ca vecini N-, S-, V-, E-str. C și să plătească c/v lipsei de folosință pe ultimii 3 ani.
În subsidiar au solicitat ca, în situația în care terenul nu poate fi restituit în natură, pârâții să fie obligați la plata c/v terenului, așa cum va fi determinată prin raportul de expertiză și obligarea pârâților la plata daunelor cominatorii de 100 lei pe fiecare zi de întârziere până la executarea hotărârii ce se va pronunța.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a invocat lipsa calității procesuale pasive având în vedere că obiectul cererii de chemare în judecată nu este întemeiat pe dispozițiile Legii 10/2001, iar cu privire la capătul de cerere privind despăgubiri pentru construcțiile demolate, acest aspect nu poate fi opus Statului Român în virtutea unei preluări abuzive, deoarece demolarea s-a efectuat înainte de donația terenului, de către înșiși proprietarii imobilului. Pe fond a solicitat respingerea acțiunii, terenul ce face obiectul revendicării fiind supus regimului juridic prevăzut de art. 2 lit. c din Legea nr.10/2001, situație în care nu își găsesc aplicare nici dispozițiile art. 6 alin 2 din Legea nr. 213/1998, conform cărora se poate formula acțiune în revendicare pentru bunurile preluate de stat fără un titlu valabil inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului.
Judecătoria Drobeta Turnu S prin sentința supusă recursului a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor -B,-, sector 5.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamante față de acesta.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantele și împotriva pârâților Consiliul local Tr S și Primăria Tr
Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că reclamantele și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 6 alin. 2 din leg.nr.213/1998, deși hotărârea de restituire implică parcurgerea procedurii speciale prevăzută de Legea nr.10/2001; că reclamantele nu au făcut dovada că din motive independente de voința lor, nu au putut uza de procedura prevăzută de legea specială; că această lege prevede măsuri reparatorii prin echivalent.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții și, susținând că este nelegala și netemeinică.
In ședința publica din 7 martie 2008 s-a recalificat calea de atac din recurs in apel in temeiul art. 282 ind.1 Cod pr.civ. și art.99 (3)din
Intimata Primăria Municipiului Dr.Tr.S a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului, ca nefondat.
Prin decizia civilă nr.77/A din 07 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, a fost respins ca nefondat apelul formulat de reclamantele și .
S-a reținut faptul că, accesul la un proces echitabil, cu privire la asemenea imobile, poate fi exercitat, cu excluderea acțiunii civile in revendicare, sub toate formele, numai în condițiile și căile prevăzute de legea nouă, de vreme ce acțiunea in justiție a fost promovată ulterior apariției Legii nr.10/2001.
In raport de data introducerii acțiunii și in condițiile legii, acțiunea in revendicare nu mai este admisibilă, întemeiată pe prevederile Codului civil, după intrarea in vigoare a Legii 10/2001, la data de 14 februarie 2001.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele și, criticând-o pentru următoarele motive:
1. Prin hotărârea pronunțată, instanța de apel a aplicat greșit legea, în sensul că nu a ținut seama de prevederile unor legi speciale, și anume art.6 alin.(2) din Legea 213/1998, art.480, 483, 484, 522 și urm. 1730 pct.1 Cod civil, art.21 din Constituția României și art.6 alin.(1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art.1 din primul Protocol Adițional la Convenție.
a) Astfel, instanța de apel a menținut eroare instanței de fond, considerând că nu sunt aplicabile dispozițiile art.6 alin-2 din Legea 213/1998, pe motiv că ar fi avut posibilitatea să se adreseze organelor în drept pentru obținerea de măsuri reparatorii potrivit dispozițiilor Legii nr.10/2001.
Recurentele reclamante arată că s-au adresat instanței de judecată pentru constatarea nulității absolute a contractului de donație, iar Judecătoria Dr.Tr.S prin sentința civilă nr.937/07.03.2006, rămasă definitivă și irevocabilă la data 06.06.2006, a constatat nulitatea absolută a contractului de donație autentificat sub nr.4723/21.12.1978.
Se mai invocă faptul că potrivit art.6 alin.2 din Legea 213/1998, bunurile preluate de stat, fără titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație, însă nulitatea absolută a contractului de donație a fost stabilită prin sentința civilă nr.937/07.03.2006, fiind evident faptul că nu se mai putea formula o cerere în temeiul Legii nr.10/2001.
b) Instanța de apel a interpretat greșit și prevederile art.480 și 481 Cod civil, considerând că acțiunea în revendicare este inadmisibilă după intrarea în vigoare a Legii 10/2001, deoarece acțiunea în revendicare este imprescriptibilă sub momentul promovării unei acțiuni în justiție și nu se poate reține că această acțiune este paralizată prin acte normative speciale, pentru că o astfel de interpretare ar aduce o atingere gravă dreptului de proprietate garantat prin Constituția României.
c) Recurentele reclamante consideră că instanța de apel a făcut o gravă greșeală atunci când a interpretat legea în sensul că ele nu pot beneficia de plata, sub formă de despăgubiri a contravalorii terenului, precum și a construcțiilor ce au fost demolate de administrația municipală din acea vreme, fiind astfel în situația restricționării accesului liber la justiție, precum și a încălcării grave a dreptului lor de proprietate.
Analizând materialul probator existent la dosarul cauzei, precum și decizia recurată, prin raportare la motivele de recurs, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
1. Primul motiv de recurs, cel referitor la aplicarea greșită a prevederilor art.6 alin.2 din Legea 213/1998, nu poate fi reținut, deoarece chiar din cuprinsul acestuia rezultă că bunurile preluate de stat fără titlu valabil, inclusiv cele prin vicierea consimțământului, cum este cazul în speța de față, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestuia,dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație,ori, este evident faptul că aceste imobile fac obiectul unor legi speciale de reparație, respectiv a Legii nr.10/2001, acest lucru rezultând din dispozițiile art.2 alin.1 lit.c, din care reiese că prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege ". precum și imobilele donate statului. încheiate în forma autentică prevăzută de art.813 din Codul civil, în acest din urmă caz, dacă s-a admis acțiunea în anulare sau în constatarea nulității donației printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă".
Așadar, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998, ci dispozițiile art.2 alin.1 lit.c din Legea 10/2001.
Prin urmare, trebuia ca recurentele reclamante să depună notificarea prevăzută de art.22 alin.1 din Legea nr.10/2001, în termenul prevăzut de acest text de lege, la unitatea juridică deținătoare, să formuleze acțiune în constatarea nulității absolute a contractului de donație autentificat sub nr.4723/21.12.1978 și să suspende procedura în restituire întemeiată pe dispozițiile Legii nr.10/2001, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii privind constatarea nulității absolute a contractului de donație, după care ar fi trebuit să ceară repunerea pe rol a cererii de restituire.
În concluzie, reclamantelor recurente nu li s-a restricționat dreptul de a beneficia de un proces just și echitabil, ci ele sunt cele care nu au dat dovadă de diligența cerută unui bun proprietar în apărarea drepturilor sale.
2. Nici cel de-al doilea motiv de recurs nu poate fi reținut.
S-ar putea accepta punctul de vedere al recurentelor că acțiunea în revendicare este imprescriptibilă și că nu poate fi paralizată prin acte normative speciale, cum ar fi Legea nr.10/2001, deși practica instanțelor judecătorești este contrară acestui punct de vedere (pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție se află un recurs în interesul legii care să dezlege tocmai acest aspect), dar numai dacă terenul respectiv ar fi liber, situație în care ar fi operat practic o repunere în situația anterioară, după anularea contractului de donație, însă, din cuprinsul raportului de expertiză, pag.66, dosar fond, rezultă că amplasamentul este ocupat în totalitate de blocul, astfel că nu mai poate fi restituit în natură, nici măcar parțial.
Prin urmare, așa cum am arătat la punctul nr.1 al considerentelor, în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.10/2001 și cum restituirea în natură nu mai este posibilă, recurentele reclamante ar fi avut dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, însă trebuia parcursă procedura prevăzută de Legea nr.10/2001 și anume trebuia depusă notificarea prevăzută de art.22, în termenul prevăzut de același articol, la unitatea deținătoare.
Mai mult, dacă recurentele reclamante ar fi fost diligente în apărarea propriilor interese și ar fi pornit acțiunea în revendicare (care, în opinia lor, este imprescriptibilă, neputând fi paralizată prin acte normative speciale cum este Legea nr.10/2001), ar fi putut beneficia de prevederile art.46 alin.3 din Legea nr.10/2001, care le-ar fi permis să notifice cererea de restituire în termenul prevăzut de art.22 alin.1 din Legea nr.10/2001, dar care ar fi curs de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești prin care i s-ar fi respins acțiunea în revendicare.
De altfel, și practica CEDO este în sensul că atunci când într-un stat, fost comunist, s-au promulgat legi reparatorii, restituirea imobilelor preluate abuziv de către respectivul stat se face în baza acelor legi reparatorii și nu a dreptului comun, precum și în limitele prevăzute de respectivele legi reparatorii.
3. Nici cel de-al treilea motiv de recurs nu poate fi reținut, deoarece recurentele reclamante nu pot beneficia nici de măsuri reparatorii prin echivalent tocmai din cauza lipsei lor de diligență, pentru că, deși s-ar încadra, teoretic, în prevederile unei legi reparatorii, respectiv în Legea nr.10/2001, acestea nu au urmat procedura prevăzută de această lege specială și nu au formulat notificarea prevăzută de art.22 din această lege, în termenul prevăzut în acest articol, termen care este unul de decădere.
Având în vedere cele de mai sus, Curtea constată că nici unul dintre motivele de recurs nu se încadrează între cele prevăzute de art.304 pct.1 - 9 Cod pr.civ. astfel că în baza art.312 alin.1 Cod pr.civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantele și, împotriva deciziei civile nr.77 din 07 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 4640 din 18.10.2007 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu S, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Consiliul Local Tr.S, Primăria Dr.Tr.S, Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice M, având ca obiect revendicare imobiliară.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 mai 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.-
Tehn.. 27 mai 2008; 2 ex.
Jud.apel
Jud.fond
Președinte:Oana GhițăJudecători:Oana Ghiță, Marian Budă, Costel Drăguț
