Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 457/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Civilă mixtă
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 457/2008-
Sedința publică din 20.03.2008
PREȘEDINTE: Stan Aurelia Lenuța
JUDECĂTOR 2: Trif Doina
JUDECĂTOR 3: Lazăr
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea recursului civil formulat de recurenții reclamanți și ambii domiciliați în localitatea O,-, -b 36,. 9, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SRL cu sediul în localitatea,-, județul B, prin reprezentant domiciliat în 1 Mai, nr. 6, județul B și intimatul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, în reprezentarea Statului Român, împotriva Deciziei Civile nr. 628-A din 7 iunie 2004, pronunțată de Curtea de APEL ORADEA în Dosar nr.4649/2002, având ca obiect despăgubiri.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta intimatului pârât, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 45 din 25.01.2007, emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual, și reprezentantul intimatului pârât Ministerul Finanțelor Publice, consilier juridic, în baza delegației nr. 19/D/b/5 din 20.03.2008, emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice B, lipsă fiind restul părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, recursul este scutit de la plata taxei de timbru, precum și faptul că, s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 19.03.2008, o cerere de suspendare a cauzei, după care:
Reprezentanții părților prezenți în instanță la acest termen de judecată, solicită respingerea cererii de suspendare formulată de recurenții reclamanți.
Instanța, având în vedere poziția reprezentanților părților, de opunere la suspendarea cauzei, și întrucât nu sunt incidente dispozițiile art. 242 pct. 1 Cod procedură civilă, va respinge cererea de suspendare a soluționării cauzei formulată de recurenții reclamanți.
Reprezentanții părților arată că nu au alte probe de propus sau cereri de formulat în cauză.
Instanța, nemaifiind de administrat alte probe în cauză, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta intimatului pârât solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărâri recurate, fără cheltuieli de judecată. Arată că niciunul din motivele invocate de recurenții reclamanți nu sunt de natură a determina modificarea sau casarea hotărârii recurate, nefiind incidente în cauză dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă.
Reprezentantul intimatului pârât Ministerul Finanțelor Publice solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii atacate.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND,
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1963/2002 din 26.02.2002 pronunțată în dosar nr. 11211/2001, Judecătoria Oradeaa declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamanții și în contradictoriu cu Statul Român reprezentat prin Consiliul Local O, în favoarea Tribunalului Bihor.
Prin sentința civilă nr. 572/C din 28.10.2002, pronunțată în dosar nr. 2407/C/2002, Tribunalul Bihor anulat ca netimbrată acțiunea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu Statul Român reprezentat prin Consiliul Local O, în favoarea Tribunalului Bihor.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 15 lit. "o" din Legea nr. 146/1997 sunt scutite de taxă de timbru - cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru daune materiale și morale - decurgând din acestea, iar conform art. 24 lit. o din Normele Metodologice de Aplicare a legii nr. 146/1997 sunt scutite de taxele de timbru cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru daunele materiale și morale decurgând din acestea, formulate cu prilejul soluționării dosarului penal sau acțiune civilă separată, introdusă la instanța civilă potrivit art. 19 și 20 din codul d e procedură penală sau ca urmare a amnistiei intervenite în procesul penal.
Din actele aflate la dosar, rezultă în mod evident că nu a existat o cauză penală căreia să-i poată fi asociat prezentul proces civil.
Deși petenții s-au adresat organelor de cercetare penală, atât poliției cât și parchetului, nu s-a dispus începerea urmăririi penale față de nici una din persoanele reclamante, apreciindu-se că nu există elemente care să determine faptele săvârșite ca fiind de natură penală sau pentru că sesizarea a fost formulată tardiv.
Nefiind vorba de o cauză civilă care să decurgă dintr-o cauză penală, scutirea nu operează.
Instanța a pus în vedere reclamanților necesitatea timbrării acțiunii la valoarea solicitată, în conformitate cu prevederile art. 2 din legea nr. 146/1997, fiind vorba de o acțiune patrimonială evaluabilă în bani, conform art. 5 din aceleași Norme metodologice, însă aceștia au refuzat, apreciind că despăgubirile solicitate decurg dintr-o cauză penală, ceea ce nu corespunde realității, această susține nefiind dovedită.
Dacă ar fi așa, ar însemna ca fiecare persoană care se simte îndreptățită să solicite despăgubiri în justiție de la o alta, ar putea eluda plata taxelor de timbru, formulând în prealabil o plângere penală, ca mai apoi să se prevaleze de ea, indiferent de soluția pronunțată de organele de urmărire penală.
Reclamanții aveau posibilitatea de a solicita scutire de taxă de timbru de la Ministerul Finanțelor, ceea ce n-au făcut însă, iar în ceea ce privește solicitarea lor de a afla punctul de vedere al ministerului, el a fost foarte clar exprimat în ședința publică în care s-a soluționat cauza - în sensul "anulării ca netimbrată".
În ceea ce privește daunele morale, este de observat că în conformitate cu textul legal susmenționat, doar o anumită parte a acestora sunt scutite de taxă de timbru, că acest capăt de cerere nu poate fi soluționat în afara celorlalte, netimbrat, chiar dacă s-ar admite că, pentru acesta operează scutirea.
Față de cele de mai sus, în baza art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 s-a anulat ca netimbrată acțiunea.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel reclamanții și solicitând admiterea acțiunii, să se dea o hotărâre prin care să li se acorde despăgubiri în sumă de 2.631.194 lei reprezentând daune create ca urmare a distrugerii producției, precum și refuzul de a dispune restituirea dozatorului de către pârâtul.
Prin decizia civilă nr. 628/A din 07.06.2004, pronunțată în dosar nr. 4649/2002, Curtea de APEL ORADEA a admis în parte acțiunea înaintată și precizată de reclamanții și în contradictoriu cu SC SRL, reprezentantă de, a respins excepțiile de netimbrare și tardivitate invocate de pârâtă.
A obligat pârâta să predea reclamanților aparatul suc seria R/34/A - - - DT o1 cu 4 butelii de 18 litri.
A respins capetele de cerere privind obligarea pârâtei la despăgubiri.
A respins ca inadmisibilă acțiunea față de Ministerul Finanțelor Publice și a obligat pârâta SC SRL la cheltuieli de judecată în favoarea reclamanților în sumă de 6.198.000 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Potrivit facturii nr. -/27.10.1997 ( fila 28 dosar nr. 4649/2002), reclamanții au dobândit dreptul de proprietate cu titlu de cumpărare asupra unui dozator suc seria R/34/A - - - DT o1 cu 4 butelii de 18 litri.
În baza actului denumit "Convenție" din 28.06.1998 ( fila 61) dozatorul a fost predat spre folosință ( producție) firmei SRL O - proprietara - l - urmând a asigura permanent materie primă necesară pentru suc, părțile beneficiind fiecare de câte 50% din realizări, după scăderea cheltuielilor.
Conform actului denumit "proces verbal" încheiat la 13.07.1998 ( fila 29) dozatorul în cauză a fost preluat în custodie din magazinul aparținând firmei SRL, de către reprezentanții SC, eliberarea aparatului fiind condiționată de plata sumei de 7.031.006 lei de către Firma SRL sumă reprezentând contravaloarea unor mărfuri livrate dar neplătite.
Față de cele reținute, instanța apreciază că față de prevederile art. 480 Cod civil, care prevede că proprietatea dă dreptul proprietarului de a se bucura și a dispune de bunul său în mod exclusiv și absolut, acțiunea este întemeiată cu privire la capătul de cerere privind restituirea dozatorului și în consecință, a admis în parte acțiunea și a dispus restituirea aparatului, în baza prevederilor art. 274 Cod procedură civilă obligând pârâta la cheltuieli de judecată.
Au fost respinse excepții privind anularea acțiunii pentru netimbrare și tardivitate deoarece, acțiunea s-a născut dintr-o faptă ilicită - preluarea aparatului de la un neproprietar, proprietatea fiind dovedită ulterior - iar față de data înregistrării inițiale a acțiunii - 10.07.2001- acțiunea nu este tardivă.
A fost respins, de asemenea, capătul de cerere privind despăgubirile, în primul rând deoarece nu au fost dovedite, respectiv nu fost dovedit beneficiul net realizat săptămânal din folosirea dozatorului, iar pe de altă parte, reclamanții aveau la dispoziție acțiunea directă față de firma căreia îi predase spre folosință dozatorul și din culpa căreia dozatorul a ajuns în custodie la intimata SC SRL.
S-a reținut că reclamanții nu au dovedit nici că afacerea a fost prosperă și nici că urmare funcționării aparatului, au încasat vreo sumă impozabilă.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamanții și, scutit de plata taxelor de timbru, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii și admiterea acțiunii precizate, obligarea Statului Român la plata a 2.631.194.000 lei despăgubiri civile, cu cheltuieli de judecată.
Prin motivele de recurs s-a invocat că obiectul cauzei fost solicitarea acordării despăgubirilor în urma unei erori judiciare în procesul penal și nu obligația de-a face, instanța acordând ceea ce nu s-a cerut, prin precizările ulterioare doar au reactualizat pretențiile și au solicitat valoarea de înlocuire a dozatorului sustras, a accesoriilor, chiar dacă le-ar fi predat, nu mai poate fi utilizat fiind expirat termenul de garanție, mai mult, este uzat moral, astfel că, dispoziția de restituire nu reprezintă o reparație nici măcar morală prejudiciului suferit.
Nu li s-a acordat despăgubirile pe perioada 13.07.1998 la zi întrucât, dozatorul s-a aflat neîntrerupt în folosința SC SRL, au dovedit întinderea pagubei suferite, mai mult, nu s-a pronunțat instanța asupra daunelor morale, asupra probelor administrate, nu s-au luat în considerare adeverințele de la societățile comerciale ce au ca obiect producția de răcoritoare și comercializarea lor.
Greșit s-a apreciat că există o acțiune directă contra SC SRL din culpa căreia a ajuns dozatorul la SC SRL, nu era firesc să se recupereze un prejudiciu de la o persoană la care aparatul funcționat doar două săptămâni, după care a fost sustras de cu complicii.
Statul Român se impunea repara prejudiciul, întrucât din cauza erorilor judiciare comise de reprezentanții în justiție în procesele în care au fost parte aproape 6 ani, au fost împiedicați a se bucura de bunul lor.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 48 alin. 3 din Constituția României, art. 304 pct. 6, 9, 10 Cod procedură civilă, art. 998 Cod civil, art. 348 Cod procedură penală.
Intimatul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice B și prin avocat, au solicitat respingerea cererii de suspendare formulată de recurenți și a recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
Examinând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:
Potrivit rezoluției din 4 iunie 1998 emisă în dosar nr. 6401/P/1998 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, se reține faptul că, recurenta a invocat că, la data de 28.06.1998, în baza unei convenții cu SC SRL, reprezentată de, i-a predat un dozator seria R/34/A 162,127.233 DT-L cu 4 tancuri de 18, apometru, cablu, 2 tuburi de bioxid, iar la 13.07.1998 un număr de 6 persoane din partea SC SRL O au ridicat dozatorul în contul unei datorii, cu toate că li s-a comunicat că nu este proprietatea SC SRL, lăsând în schimb un proces verbal de luare în custodie. S-a dispus continuarea cercetărilor prin restituirea dosarului la poliția Municipiului O pentru a se identifica dacă există infracțiune și cine este vinovat de săvârșirea acesteia, restituirea dozatorului. Inițial, prin referatul din 27.04.1994 întocmit de Poliția Municipiului O, în dosar nr. 2985/27.04.1999 s-a propus neînceperea urmăririi penale, reținându-se că nu li s-a adus la cunoștință reprezentanților SC SRL că dozatorul nu era proprietatea SC SRL.
Conform facturii nr. - din 28.10.1998, recurenta a cumpărat de la SC SRL O un dozator suc seria R/34/A -, cu 4 butelii de 18, în valoare totală de 8.850.000 lei, iar conform procesului verbal din 13.VII.1998, angajați ai SC SRL, cu acordul angajatei a SC SRL au preluat dozatorul în custodie până la achitarea debitului de 7.031.006 lei datorat de această societate, fără a se menționa că acest aparat nu i-ar aparține.
Se reține din actele dosarului de fond că, recurenții au formulat mai multe sesizări la Poliție, Parchet, iar conform adreselor din 29 mai 2001, emise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, li s-a comunicat că s-a respins plângerea împotriva soluției date în dosar nr. 2398/P/2000. Anterior, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ORADEA la 4 ianuarie 2001 le-a comunicat că s-au luat măsuri pentru introducerea unui recurs în anulare referitor la sentința penală nr. 2734/1999 a Judecătoriei Oradea și decizia penală nr. 85/R/2000 a Tribunalului Bihor, reținându-se că s-a constatat o greșită aplicare a art. 284 Cod procedură penală cu referire la art. 213 Cod penal, față de inculpatul ce abuziv folosește bunul proprietatea acestora.
Potrivit adresei din 21.03.2000 întocmite în dosar nr. 415/VIII/1/20000 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, plângerea formulată de recurenți împotriva lui, întrucât a fost introdusă după termenul de 2 luni, a fost soluționată în sensul încetării procesului cu îndrumarea că poate formula o plângere la judecătorie, conform art. 213 Cod penal și a solicita restituirea bunurilor.
Conform sentinței penale nr. 2734/15.12.1999 a Judecătoriei Oradea, s-a dispus încetarea procesului penal pentru tardivitatea plângerii prealabile împotriva inculpaților, recursurile declarate fiind respinse prin decizia penală nr. 85/10.03.2000 a Tribunalului Bihor. Cu toate că, astfel cum s-a arătat mai sus, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ORADEA le-a comunicat recurenților că va iniția procedura de introducere a recursului în anulare, Ministerul Justiției prin adresa nr. 3543/J/2001 le-a comunicat că termenul instituit în acest sens a fost depășit, nemaifiind posibilă declararea acestei căi extraordinare de atac.
Așadar, din cele expuse nu se poate reține că Statul Român prin instituțiile sale ar fi comis o eroare judiciară față de recurenți, toate plângerile acestora au fost analizate atât de Poliție, Parchet cât și de instanțele judecătorești, faptul că recurenții sunt nemulțumiți de hotărârile pronunțate nu le asigură calitatea de victimă a unor erori judiciare ce nu s-a dovedit a exista.
Este cert că toate sesizările, plângerile, recursurile declarate de recurenți au fost soluționate de Poliție, Parchet, respectiv, instanțele judecătorești, nu s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva nici unei persoane indicate ca făptuitori de către recurenți, faptul că recurenții nu au primit soluția favorabilă nu este un aspect ce să atragă incidența art. 504 Cod procedură penală în vederea atragerii răspunderii materiale a Statului Român pentru existența unor erori judiciare, aspecte față de care, corect s-a respins acțiunea ca inadmisibilă față de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Sigur că, recurenții au solicitat contravaloarea dozatorului, despăgubiri cauzate prin nefolosire, daune morale, faptul că s-a dispus restituirea nu înseamnă că s-a dat ceea ce nu s-a cerut ci că, s-a apreciat că aceasta este reparația echitabilă, restituirea în natură a bunului de care au fost deposedați, chiar dacă ar fi uzat moral.
ul a fost predat SC SRL ce avea obligația de a se îngriji de buna funcționare și obținerea profitului aferent, ori, faptul că, potrivit procesului verbal indicat mai sus, angajații SC SRL la 13.VII.1998 l-au ridicat cu acordul angajatei SC, relevă culpa acestei societăți împotriva căreia recurenții aveau dreptul a se îndrepta atât pentru a obține contravaloarea dozatorului cât și a despăgubirilor. Cu cealaltă societate ce a ridicat prin reprezentanții săi dozatorul, recurenții nu aveau raporturi juridice ci, doar societatea la care au predat dozatorul pentru a obține profit era și este în culpă, întrucât, a permis ridicarea fără a se opune și a face demersuri pentru restituire, față de aceasta erau incidente dispozițiile art. 998 Cod civil, cum corect a apreciat instanța de apel, criticile fiind nefondate. Faptul că dozatorul a stat doar o perioadă scurtă de timp la SC SRL, câtă vreme era obligația acesteia de lua măsuri de conservare, sunt aspecte irelevante, putea fi chiar și doar o oră de la predare iar răspunderea oricum se impunea a fi antrenată conform art. 998 și urm. Cod civil.
Este cert că, față de cele expuse, calitatea procesuală privitor la plata despăgubirilor civile și chiar morale o avea doar societatea căreia recurenții i-au predat dozatorul și nu s-a îngrijit a-l păstra, iar societatea ce l-a ridicat abuziv a fost doar obligată la restituirea lui pe considerentul că nu este proprietatea acesteia, doar datorită acestui aspect având calitate procesuală.
Se reține totodată culpa SC SRL chiar din faptul că putea să obțină restituirea dacă și-ar fi achitat datoriile față de SC SRL, astfel că, din aceste considerente nu s-au acordat despăgubirile solicitate, neluate în considerare actele depuse de recurenți, ce nu au stabilit cadrul procesual corect, nu au indicat partea responsabilă, culpabilă de producerea prejudiciului pentru a fi introdusă în cauză în calitate de pârâtă. Instanța s-a limitat corect la analiza pretențiilor reclamanților raportat la părțile indicate ca fiind pârâte, neputând introduce din oficiu în cauză alte părți, întrucât ar fi încălcat principiul disponibilității, iar, obiectul recursului l-a făcut doar solicitarea obligării Statului Român la plata despăgubirilor solicitate, stat ce nu s-a dovedit a răspunde patrimonial întrucât nu existat o eroare judiciară.
Neexistând motive de nelegalitate a deciziei, în sensul art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul și în consecință, va menține în întregime decizia recurată ca fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurenții reclamanți și ambii domiciliați în localitatea O,-, -b 36,. 9, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SRL cu sediul în localitatea,-, județul B, prin reprezentant domiciliat în 1 Mai, nr. 6, județul B și intimatul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, în reprezentarea Statului Român, împotriva Deciziei Civile nr. 628-A din 7 iunie 2004, pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 20.03.2008.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - -
- redactat decizie în concept - judecător - - - - - 31.03.2008
- judecător fond -
- judecători apel -, R
- dact. gref. - 31.03.2008 - 2 ex.
Președinte:Stan Aurelia LenuțaJudecători:Stan Aurelia Lenuța, Trif Doina, Lazăr
