Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 192/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

- Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie -

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 192

Ședința publică din data de 5 septembrie 2008

PREȘEDINTE: Ana Roxana Tudose

JUDECĂTOR 2: Gherghina Niculae

Grefier - - -

Ministerul Public reprezentat de procuror C din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte B, cu sediul în-, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1976 pronunțată la data de 8 iulie 2008 de Tribunalul Prahova, în contradictor cu intimatul-pârât -, domiciliat în comuna, sat, nr.263, jud.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit apelanta-reclamantă Direcția Generală de Pașapoarte B și intimatul pârât -.

Procedura legal îndeplinită.

Apel scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentantului Ministerului public.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul solicită admiterea apelului, modificarea în tot a hotărârii și pe fond admiterea cererii.

Curtea:

Prin cererea înregistrată la ribunalul Prahova sub nr- reclamanta DIRECTIA GENERALA DE PASAPOARTE Bac hemat în judecată pe pârâtul solicitând să se dispună restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Finlanda pentru o perioadă de cel mult 3 ani.

În motivarea acțiunii s-a arătat că la data de 23.04.2008 pârâtul a fost returnat din Finlanda, urmare a măsurii dispuse de către autoritățile finlandeze, precizându-se că România a încheiat cu Finlanda Acordul de readmisie prin Legea nr.60/2001. S-a m ai susținut și faptul că măsura dispusă față de cetățeanul român s-a aplicat evident atunci când s-a încălcat ordinea juridică interioară a statului unde acesta a săvârșit fapta, ca urmare nerespectării de către sus-numitul a legislației statului în care se află, cu repercursiuni negative asupra imaginii României și a cetățenilor români care călătoresc legal în străinătate.

Deși legal citat pârâtul nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat cereri sau apărări în cauză.

- 2 -

Prin sentința civilă nr.1976 din 8 iulie 2008 Tribunalul Prahovaa respins acțiunea reținând faptul că simpla nerespectare a condițiilor prevăzute de legea statului membru referitoare la dreptul de ședere pe teritoriul său a unui cetățean român nu poate fi încadrată în sfera noțiunilor de ordine, siguranță sau sănătate publică atâta vreme cât reclamanta nu a invocat și alte circumstanțe reale sau personale referitoare la conduita pârâtului, nefiind justificată măsura restrângerii libertății de circulație.

A mai reținut instanța de fond că, în cauză nu s-a invocat în susținerea acțiunii decât nerespectarea condițiilor de ședere pe teritoriul Finlandei ceea ce face ca să se aprecieze lipsa caracterului oportun al măsurii limitării dreptului la circulație.

Impotriva acestei hotărâri a formulat apel apelanta Direcția Generală de Pașapoarte, cerere înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr-.

In motivarea acestuia s-a arătat că hotărârea este nelegală și netemeinică întrucât pârâtul a fost returnat din Finlanda în data de 23.04.2008 întrucât a săvârșit fapte antisociale, el fiind acela care a declarat în fața organelor de poliție din țara respectivă faptul că a fost reținut de poliția Finlandeză în timp ce fura, astfel că este de neconceput aprecierea primei instanței în sensul că nu s-ar fi adus de către pârât atingere opinii publice prin săvârșirea faptelor sale.

A mai arătat apelanta că, în mod greșit instanța de fond a apreciat că nu rezultă împrejurările care trebuiau avute în vedere pentru a se dispune împotriva sa măsura restrângerii exercitării dreptului la libera circulație, câtă vreme returnarea pârâtului a fost de natură a face dovada deplină a faptului că acesta nu a respectat condițiile de intrare și de ședere în Finlanda, în momentul verificărilor efectuate de către autoritățile finlandeze competente.

Deși legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat nici în fața instanței de apel pentru a-și formula eventuale apărări.

Examinând apelul de față, prin prisma textelor de lege incidente, a actelor și lucrărilor dosarului dar și a criticilor formulate, Curtea reține următoarele:

Pârâtul intimat - a fost returnat din Finlanda la data de 23.04.2008, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu acesta, măsură față de care autoritățile române au luat act, fără aop utea cenzura.

Această dispoziție cu caracter restrictiv s-a explicat prin aceea că sus-numitul a fost surprins de către autoritățile finlandeze în timp ce comitea fapte antisociale, el însuși fiind acela care în fața organelor de poliție din statul respectiv, cu ocazia unei declarații a recunoscut că a fost reținut la data de 14.02.2008 în timp ce fura.

In considerarea acestor împrejurări apelanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat pe calea prezentei cereri restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație al intimatului în Finlanda pentru o perioadă de cel mult 3 ani; sus-numita titulară a cererii și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile art. 5, 38 și 39 din Legea 248/2005, care reglementează situațiile limitative prevăzute în art. 53 din constituție referitoare la exercitarea dreptului la liberă circulație a unei persoane.

Analizând sentința apelată, Curtea constată faptul că prima instanță a interpretat și aplicat greșit textele de lege mai sus menționate, ignorând actele depuse la dosar de către apelantă în susținerea cererii sale iar considerentele pe care se întemeiază soluția de fond nu au nicio legătură cu probele administrate în cauză.

- 3 -

Astfel, se reține de către instanța de fond faptul că, situația pârâtului nu se încadrează în cele trei cazuri limitative în care se poate restricționa dreptul la liberă circulație a unui cetățean român, respectiv afectarea ordinii publice, siguranței publice sau sănătății publice și că simpla nerespectare a condițiilor prevăzute de legea statului membru referitoare la dreptul de ședere pe teritoriul său a unui cetățean român nu poate fi încadrată în sfera noțiunilor de ordine, siguranță sau sănătate publică pentru a se putea admite acțiunea.

Această apreciere a instanței de fond vine în totală contradicție cu actele administrate în cauză și mai ales cu însăși declarația holografă a pârâtului care la data de 23.04.2008 recunoștea în fața autorităților finlandeze faptul că a fost surprins de către organele de poliție în ziua de 14.02.2008 în timp ce fura, faptă pentru care a executat și 48 de zile în închisoare. In legislația oricărui stat, o astfel de faptă nu poate fi apreciată decât ca un demers antisocial în contradicție cu normele legale și de conviețuire de natură a crea un pericol iminent și incontestabil pentru ordinea și siguranța publică.

Pe de altă parte, este adevărat că dreptul la liberă circulație este un drept fundamental consacrat la nivel constituțional și având același loc primordial și în legislația comunitară dar el nu are un caracter absolut, condițiile exercitării sale fiind statuate legal inclusiv cu privire la limitele acestei exercitări iar beneficiarii acestui drept nu se pot prevala de existența lui și nu îl pot exercita în mod nelimitat pentru a putea justifica fapte antisociale.

Ca atare, măsura restrângerii dreptului la liberă circulație solicitată de către apelantă apare ca fiind pe deplin justificată, în acord cu normele legale în materie și nu poate fi în niciun caz apreciată ca o limitare nelegală a dreptului pârâtului la liberă circulație.

Având în vedere toate aceste considerente, în temeiul art. 296 Cod pr.civilă, Curtea va admite apelul, va schimba în tot sentința apelată iar pe fond va admite cererea și va dispune restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Finlanda privind pe intimatul pârât - pentru o perioadă de 3 ani.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte B, cu sediul în-, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1976 pronunțată la data de 8 iulie 2008 de Tribunalul Prahova, în contradictor cu intimatul-pârât -, domiciliat în comuna, sat, nr.263, jud.

Schimbă în tot sentința sus-menționată, în sensul că admite cererea și dispune restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Finlanda privind pe intimatul pârât - pentru o perioadă de 3 ani.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi, 5 septembrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - - - -

GREFIER,

- -

- 4 -

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120

Tehnored.ART/CO

5 ex./17.09.2008

f- Trib.

Președinte:Ana Roxana Tudose
Judecători:Ana Roxana Tudose, Gherghina Niculae

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 192/2008. Curtea de Apel Ploiesti