Obligația de a face. Decizia 10023/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 10023

Ședința publică de la 18 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Doina Vișan

JUDECĂTOR 2: Marin Panduru

JUDECĂTOR 3: Ioana Moțățăianu

Grefier - -

**************

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârât SC SA, împotriva sentinței civile nr. 4191/17.06.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, -, -, -, -, având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat și avocat pentru intimații reclamanți lipsind recurenta pârâtă SC Sa.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care, nemaifiind cererii de formulat excepții de ridicat și constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părților prezente pentru a pune concluzii asupra recursului.

Avocat pentru reclamanți solicită respingerea recursului ca nefondat și depune concluzii scrise și practică judiciară. Arată că raportul de expertiză a făcut doar nominalizări dar s-a constatat că în conformitate cu protecția muncii activitatea desfășurată de reclamanți se încadrează în grupa I de muncă.

Avocat pentru reclamanți arată că principiul de bază al încadrării în grupele superioare de muncă se face pa baza existenței condițiilor de muncă deosebiteși solicită respingerea recursului și față de atitudinea pasivă manifestată de recurentă în sensul că nu a formulat decât întâmpinare. fără cheltuieli de judecată.

CURTEA:

Asupra recursului civil de față:

Prin actiunea inregistrată pe rolul instantei la data de 15.02.2008 reclamantii, -, -, -, -, -, au chemat in judecată pârâta SC SA, solicitând instantei ca prin hotărârea ce o va pronunța sa dispună obligarea acesteia sa le acorde grupa I de munca, in confor mitate cu prevederile Ordinului 50/1990, de la data angajării in cadrul acestei unități si la data de 01.04.2001 (momentul abrogării ordinului 50/1990), precum si obligarea intimatei la emiterea unei adeverinte cu mențiunile cuprinse in dispozitivul hotărârii judecătorești.

In motivarea actiunii au arătat că si-au desfășurat activitatea in cadrul SC SA, efectuând lucrări de in tretinere, revizie, reparație, lucrări de lichidare a avariilor si incidentelor la instalațiile electrice sub tensiune si scoase de sub tensiune, de la data angajării si pana in prezent.

Consideră că felul muncii desfăsurate in functile pe care le-au deținut potrivit fisei postului si sarcinilor de.serviciu se încadrează in grupa I de munca, dreptul la acordarea acestui beneficiu fiind prevăzut de dispozitiile art. 3, 6 si 7 din Ordinul 50/1990.

Precizează ca aceasta activitate s-a desfășurat in permanenta, fiind caracteristica felului muncii, indeplinind astfel condiția prevăzuta de art. 7 alin. 1 din ordin, privitoare la timpul efectiv lucrat in aceste conditii deosebite de muncă, fiind de 100 % si nu cel puțin 50% cum prevede norma amintita, activitatea prestata in aceste condiții deosebit de grele si periculoase a fost recunoscuta cu ocazia incheierii contractelor colective de munca (1990 - 2006) si in tot acest interval de timp am beneficiat de sporuri la salariu.

Menționează ca activitatea a inclus lucrări de exploatare si întreținere a capacităților de producție ale societăților ai căror angajați beneficiază de grupa I de munca. Având in vedere prevederile art.3 alin.2 din Ordinul 50/1990, urmează ca aceștia sa beneficieze de aceeași grupa de munca cu cea a personalului incadrat la unitatea pentru care prestează lucrările de exploatare ( SC CF SA ), deoarece instalațiile electrice ale CN CFR sunt dependente de instalațiile electrice ale SC SA, SC SA si SC SA, toate substatiile CFR fiind racordate la barele 110 KV de statiile intimatelor.

La data de 29.02.2008 pârâta a depus la dosar intâmpinare prin care invocat necompetenta materiala a Tribunalului DOLJ iar pe fondul cauzei respingerea acțiunea ca neîntemeiata.

In motivarea excepției necompetentei materiale a Tribunalului DOLJ de a stabili existenta grupei I de munca in societatea "" învederează instanței ca prin ORDINUL 100/09.04.1990 a fost completat Ordinul 50/1990, iar prin Ordinul 125/05.05.1990 au fost precizate locurile de munca, activitățile si categoriile profesionale cu condiții deosebite care se încadrează in grupele I si II de munca in vederea pensionarii, pentru perioada lucrata după 1 martie 1990.

Solicită să se constatate ca pentru salariații care si-au desfășurat activitatea in sistemul energetic locurile de munca sunt menționate la punctele 112,113,114 si 115 din anexa 2 la Ordinul 125/1990, iar acestea au fost incadrate pentru grupa a- II -a de munca.

Precizează ca la pct 5 din Ordinul nr. 50/1990 se prevede expres ca existenta condițiilor deosebite la locurile de munca cu noxe trebuie sa rezulte din determinarea noxelor de către organele Ministerului Sănătății sau laboratoarele proprii de specialitate ale unităților.

Aceste determinări trebuie confirmate de către inspectorii teritoriali pentru protecția muncii care, la data efectuării analizei, constata ca s-au aplicat toate masurile posibile de normalizare a condițiilor si ca toate nstalatiile de protecție a muncii funcționau normal.

Condițiile potrivit cărora un loc de munca se incadreaza in grupa I sau II de munca sunt reglementate in actele normative mai sus menționate astfel ca instanțele nu au competenta de a schimba activitățile dintr-o grupa in alta respectiv din grupa a II-a de munca in grupa I de munca.

Mai mult, fata de actele normative in vigoare, instanțele judecătorești nu au competenta de a efectua nominalizări ale salariaților, aceste nominalizări fiind făcute conform actelor normative in materie de către administrație si sindicat.

Pe fondul cauzei solicită să se respingă acțiunea ca neîntemeiata pentru următoarele considerente:

Ordinul nr. 50/1990 a fost completat, iar in rdinul 125/1990 au fost precizate locurile de munca, activitățile si categoriile profesionale cu condiții deosebite care se incadreaza in grupele I si II de munca in vederea pensionarii, pentru perioada lucrata după 1 martie 1990.

In anexa 2 la punctele 112-115 sunt menționate locurile de mu nca pentru acordarea grupei, iar olicitarea reclamanților de a li se acorda grupa I de munca este neintemeiata, întrucât nu exista prevedere legala in acest sens.

La data de 04.03.2008 reclamantii au depus precizări de actiune in care au mentionat perioadele pentru care solicită să se constate că au desfăcurat activităti in grupa I de muncă.

Tribunalul Dolj, prin sentința nr. 4191 din 17 iunie 2008 a respins excepția necompetenței materiale invocată de pârâtă.

admis acțiunea precizată formulată de reclamanții, -, -, -, -, -,.

A constatat că reclamanții au desfășurat activitate care se încadrează în gr. I-a de muncă, în următoarele perioade, după cum urmează: 13.08.1979-13.03.1980,08.07.1981-31.03.2001; - 01.07.1971-22.06.1973,17.01.1975-31.01.2001; 06.08.1973-26.06.1975, 09.12.1976-31.03.2001; 13.02.1986-31.03.2001; 27.02.1981-31.03.2001; 01.07.1970-18.10.1972, 02.09.1977-31.03.2001; 27.10.1980-31.03.2001; 01.02.1983-31.03.2001 02.02.1981-31.03.2001; 19.06.1989-31.03.2001; 01.10.1987-31.03.2001; 08.11.1982-31.03.2001; 10.05.1988-31.03.2001; - 17.01.1979-31.03.2001; 01.10.1984-31.03.2001.

A obligat pârâta să elibereze reclamaților adeverințe în acest sens.

S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Cu privire la exceptia necompetentei materiale, analizată in conformitate cu art. 137.civ.Cod Penal, instanta a apreciat că in baza art. 281 si 282 civ. competenta de solutionare a cauzei revine Tribunalului DOLJ -Sectia Conflicte de Muncă si Asigurări Sociale, dat fiind faptul că in cazul in care s-ar retine motivarea pârâtei cu privire la exceptia invocată, s-ar ajunge la denegare de dreptate in acceptiunea disp. art. 3. Civil.

Totodată accesul la justitie este consacrat, ca drept cetătenesc fundamental, atat prin art. 6 pct. 1 din Conventie, cât si prin art. 21 din Constitutia României, prin art. 10 din Declaratia Universală a Drepturilor Omului, precum si prin art. 14 pct. 1 din Pactul International cu privire la drepturile civile si politice.

Pe fondul cauzei instanta a retinut că reclamantii si-au desfășurat activitatea in cadrul SC SA, efectuând lucrări de in tretinere, revizie, reparație, lucrări de lichidare a avariilor si incidentelor la instalațiile electrice sub tensiune si scoase de sub tensiune.

Existenta conditiilor de lucru grele, periculoase, cu risc deosebit de accidente si boli profesionale rezultă din extrasele din contractele colective de munca în perioada 1990-2006 din care rezulta că in tot acest interval de timp, petentii au beneficiat de sporuri la salariu! pentru lucrul in condiții grele, periculoase sau nocive. De asemenea, de comun acord cu intimata, din anul 2002 s-a elaborat grila matriciala in care sunt cuprinse clasele de salarizare acordate in funcție de condițiile de lucru, pe măsura ce acestea sunt mai grele sau deosebite, angajatul beneficiază de o clasa superioara si, implicit de un salariu mai mare.

Astfel, in contractul colectiv de munca se certifica si se caracterizează nivelul de risc, îmbolnăvire profesionala si accidente ale lucratorilor in conformitate cu Normele Generale de Protecție a (NGPM ) si sunt definite activitățile desfășurate in condiții periculoase si de risc, respectiv:

locuri unde exista risc de accidente si explozii, arsuri, electrocutări, căderi de ia inaltime si intoxicare cu substanțe chimice ( baterii de condensatoare, acumulatoare cu acid sulfuric.)

unitățile trafo care conțin cantități mari de ulei ce pot lua foc in caz de defecțiuni si pot produce explozii, implicit arsuri la personalul operativ de exploatare si revizii

La acestea se adaugă, notele comune încheiate, la nivel regional intre conducerea intimatei si reprezentanții salariaților privind acordarea sporurilor pentru condiții deosebite, grele si periculoase

etentii formează echipe comune de lucru pentru diferite sarcini de munca, in cadrul acelorași instalații electrice aparținând intimatei ( cu tensiuni cuprinse intre 20 000 volți pana la 100.000 volți ), fiind supusi practic la aceleași riscuri determinate de sarcina de munca, mediul in care lucrează, cat si echipamentul din dotare, indiferent de funcția pe care o dețin in cadrul chipei.

Petentii desfășoară lucrări de exploatare si întreținere a capacităților de producție ale societăților ai căror angajați beneficiază de grupa I de munca. Având in vedere prevederile art. 3 al. 2 din Ordinul 50/1990, dar si adresa inaintată de urmează ca aceștia sa beneficieze de aceeași grupa de munca cu cea a personalului încadrat la unitatea pentru care prestează lucrările de exploatare ( SC CF SA, CN CFR SA ).

Rezulta ca activitatea lor poate fi asimilata cu cea prevăzuta in Ordinul 50/1990 - anexa I, pct.123, alin.15 "meseriaș de întreținere, cale, lucrări arta, electricieni" si alin.46 "electricieni LC" deoarece instalațiile electrice ale CN CFR. sunt dependente de instalațiile electrice ale SC SA, toate substatiile CFR fiind racordate la barele 110 KV de stațiile intimatei

efectuate chiar la cererea SC SA privind "Evaluarea nivelului de risc de accidente si îmbolnăvire profesionala la principatele locuri de munca din cadrul SC SA- Sucursala Transilvania Nord in care sunt descriși factorii de risc determinați de mediul in care lucrează petentii, natura si sarcinile de muncă.

In privința susținerilor intimatei in cauza, apărarea că potrivit art. 16 din HG nr.261/2001 a evaluat locurile de munca ale salariaților, împreuna cu reprezentanți ai sindicatelor si ca odată cu apariția acestei metodologii de determinare a condițiilor de munca, societatea nu a mai acordat sporuri pentru condiții deosebite sau grele determinat si de "îmbunătățirea mediului de lucru" este contrazisa de prevederile din contractele colective de munca.

Având in vedere ca potrivit art. 171-187 din Codul Muncii angajatorul veghează la protejarea securității si sănătății salariaților, intimata nu a dovedit cu nici un înscris ca eventualele masuri de securitate luate sunt de natura sa înlăture posibilitatea încadrării in grupele I sau II de munca.

Oricum, toate apărările vizează asa zise masuri luate după 1.04.2001-momentul abrogării. 50/1990, așadar nu au relevanta in cauza, perioada vizata de reclamanti fiind pana la momentul respectiv.

De altfel, asa cum a arătat ICCJ, complet format din 9 judecători, prin decizia nr.258/20.09.2004, Ordinului 50/1990, nu i se poate restrânge aplicarea, numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.

O atare interpretare se impune cu atât mai mult, cu cât forma dobândită de ordinul respectiv prin completările și modificările ulterioare a fost menită să elimine inconsecvențele și inechitățile existente.

De aceea, a accepta restrângerea sferei de aplicare a ordinului și a crea categorii distincte de beneficiari, în raport cu situația pe care aceștia o aveau atunci când i s-au adus modificări sau completări, ar însemna să se creeze discriminări tocmai acolo unde s-a urmărit tratarea egală și nediferențiată a tuturor celor care au activat în condiții similare de muncă, indiferent de perioada în care au lucrat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat în termen legal și motivat recurs pârâta SC SA, arătând în esență că sentința este nelegală, pentru următoarele considerente:

Referitor la excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, s-a interpretat greșit aplicabilitatea deciziei 87 din 01 iunie 1999 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Decretului Lege nr.68/1999.

Tribunalul și-a depășit competențele și a aplicat măsuri discriminatorii salariaților, fiind încălcate dispozițiile Codului Muncii și principiul egalității de tratament prevăzut în art.6 din CEDO.

Pe fondul cauzei s-a arătat că expertul a încălcat dispoz.art.5 din ordinul nr.50/1990 care prevăd că existența condițiilor deosebite la locul de muncă trebuie să rezulte din determinarea noxelor efectuate de Ministerul Sănătății sau de specialitate proprii ale unității.

În anexa 2 Legii nr.226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale, societatea nu figurează, fapt pentru care, nu mai era necesară administrarea unor probe prin care să se dovedească că măsurile de securitate a muncii, luate în spiritul legii, sunt de natură să elimine posibilitatea încadrării în grupele I și II de muncă a reclamantului.

Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, în conformitate cu dispoz.art.3041pr.civ. Curtea a reținut următoarele:

În primul motiv de recurs, pârâta susține faptul că instanța de fond a respins în mod greșit excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, iar prin admiterea acțiunii introductive, a creat o discriminare în rândul salariaților.

Critica este nefondată întrucât prima instanță nu putea primi excepția de inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată, deoarece accesul la justiție este consacrat ca drept cetățenesc fundamental atât prin dispoz.aret.21 din Constituție, cât și prin art.6 pct.1 din CEDO, prin art.10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și prin art.14 pct.1 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice.

Tot în primul motiv de recurs, se invoca faptul că instanța și-ar fi depășit competența, pârâta apreciind că un astfel de litigiu nu poate fi soluționat de o instanță de judecată, fiind vorba de o cerere de nominalizare a unor persoane în grupe de muncă.

Nu este întemeiată această critică, deoarece prin acțiune reclamanții nu au solicitat să fie nominalizați într-o grupă de muncă, ci au solicitat ca instanța să constate că activitatea desfășurată se încadrează în grupa I de muncă.

Acțiunea a fost întemeiată pe dispoz. Ordinului 50/1990 a cărui rațiune, așa cum rezultă și din titulatura sa, a fost eliminarea unor inechități în salarizarea personalului și privește activități, categorii de personal și meserii, ce se desfășoară în condiții deosebite.

Recurenta a invocat în continuare inaplicabilitatea în speță a Deciziei nr.87/1999 a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a duispoz.art.2 alin.1 din Decretul Lege nr.68/1990.

Și această critică este nefondată, deoarece decizia mai sus arătată se referă strict la o anumită speță, iar din considerentele sale rezultă că nu există nici o rațiune să se mențină un regim discriminatoriu pentru persoanele care au activat în aceleași funcții, în ceea ce privește beneficiul grupelor superioare de muncă.

În cel de-al doilea motiv de recurs se critică raportul de expertiză efectuat în cauză, susținând că acesta ar încălca prevederile art.5 din Ordin, invocând lipsa calității procesuale pasive, raportat la faptul că în anexa 2 Legii 226/2006, societatea pârâtă nu figurează.

Susținerea că au fost încălcate dispoz.art.5 din Ordinul 50/1990 nu este întemeiat deoarece această condiționare de buletine de determinare a noxelor, nu era obligatorie pentru perioada 18.03.1969 - 31.12.1989 - art.14 din ordin, și nu era posibilă pentru perioadele trecute, acest act normativ intrând în vigoare în anul 1990.

Raportul de expertiză efectuat în cauză s-a bazat pe înscrisuri privind condițiile deosebite de lucru și riscurile la care reclamanții au fost supuși, pe raportul Comisiei de analiză a locurilor de muncă, studiul efectuat la cererea recurentei, de către Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare în Protecția, referate ale Direcției de Sănătate Publică, lista cu personalul inapt și condiționat, lista locurilor de muncă cu risc deosebit, evidența bolilor profesionale și accidentelor de muncă și buletine de determinări toxicologice, buletine de determinare prin expertizare a locurilor de muncă.

Principiul de bază al încadrărilor în grupe superioare de muncă nu este regăsirea în liste, ci încadrarea se face pe baza existenței condițiilor de muncă deosebite și a uzurii capacității de muncă a persoanelor care lucrează în acest climat nefavorabil.

Această concluzie se regăsește în nota de fundamentare la HG nr.1223/1990 - principiul de bază privind extinderea acordării grupelor de muncă, fiind analizarea condițiilor de muncă. Prin Notă se specifică că această analiză trebuie să aibă în vedere condițiile concrete de muncă, respectiv lucrul în aer liber, sub acțiunea intemperiilor, programul de lucru de 10 sau 12 ore, efortul fizic mare, factori nocivi.

Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin decizia nr.258 din 20.09.2004, că Ordinului 50/1990 nu i se poate restrânge aplicarea numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.

Față de considerentele de fapt și de drept arătate mai sus, Curtea reține că recursul nu este fondat, astfel că în baza art.312 pr.civ. îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta SC SA, împotriva sentinței civile nr. 4191/17.06.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, -, -, -, -, având ca obiect obligație de a face.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 18 2008

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. jud.

2 ex/IE/17.12.2008

fond.

Președinte:Doina Vișan
Judecători:Doina Vișan, Marin Panduru, Ioana Moțățăianu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligația de a face. Decizia 10023/2008. Curtea de Apel Craiova